ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2738/2012

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Hotărârile instanțelor aflate în conflict.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamantul P.F. a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 829 din 17

iulie 2011 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Mangalia, suspendarea

executării dispoziției contestate până la soluționarea irevocabilă a cererii

principale, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție, reclamantul a

invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emise de

Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanța.

Prin Sentința nr. 1835/ CA din 20

noiembrie 2011 Tribunalul Constanța a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța,

secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării excepției de

nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi -

Camera de Conturi a Județului Constanța și a suspendat judecata cauzei până la

soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Prin aceeași hotărâre, s-a admis

cererea de suspendare a executării dispoziției de imputare contestate și s-a

dispus suspendarea executării dispoziției de imputare nr. 829 din 17 iulie 2011,

poziția 57 emisă la 17 iulie 2011 de Primarul Municipiului Mangalia, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că obiectul excepției de nelegalitate privește un act

administrativ emis de o autoritate publică județeană, care însă nu poate face

obiectul unei acțiuni directe de anulare la instanța Tribunalului Constanța, în

raport de dispozițiile art. 225, 227 și 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curții

de Conturi a României și ale Legii nr. 94/1992, excepția de nelegalitate urmând

a fi soluționată de Curtea de Apel Constanța, instanța competentă să soluționeze

fondul cauzei.

Cauza având ca obiect excepția de nelegalitate

a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din data de 08

februarie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale

în soluționarea cauzei, ca primă instanță de contencios administrativ.

Prin Sentința nr. 114 din 7 martie 2012,

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect excepția de

nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a

României - Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului

Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta

Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, că obiectul excepției de nelegalitate îl

constituie Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a

Județului Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită,

potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în

unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.

Având în vedere că excepția de

nelegalitate privește un act emis de o autoritate publică locală, competența de

soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ,

în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu trimitere

la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența materială a

instanței de contencios administrativ este dată de ierarhia autorității publice

emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, act definit

de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a constatat că deși

Tribunalul Constanța nu a pronunțat o hotărâre declinatorie de competență în

favoarea Curții de Apel Constanța, în cauză a operat o dezinvestire a acestei

instanțe, care s-a pronunțat în sensul negării propriei competențe în soluționarea

excepției de nelegalitate.

II. Regulatorul de competență.

Învestită legal cu soluționarea

conflictului negativ de competență, potrivit art. 20 pct. 2, 2

1

și 2

2

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că obiectul excepției de

nelegalitate îl constituie Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Camera

de Conturi a Județului Constanța.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ:

„Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere

motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza;

încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare

poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza

în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este

instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci

când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.”

Ca atare, Înalta Curte constată că

legiuitorul român a avut în vedere și situația în care instanța în fața căreia

s-a invocat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze.

În speța de față, tribunalul era în

această situație, întrucât excepția de nelegalitate dedusă judecății viza un

act administrativ emis de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice

speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

În concluzie, față de toate

argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că tribunalului

îi revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul excepției de nelegalitate este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca

autoritate publică județeană.

Curți.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se va stabili competența în favoarea

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamantul P.F. și pârâtul Primarul Municipiului Mangalia

în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2012.