ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2012

HOTĂRÂRE
21.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3152/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august

2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâți Primarul Municipiului Mangalia și

Camera de Conturi a Județului Constanța, a solicitat suspendarea parțială precum

și anularea parțială a dispoziției din 17 iulie 2011 emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Mangalia.

Pe cale de excepție, a

invocat nelegalitatea deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi

Constanța.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de pârâta Camera

de Conturi Constanța este nelegală în sensul că angajatorul - Primarul Municipiului

Mangalia a stabilit întinderea prejudiciului creat prin plata unor alte drepturi

salariale calificare de organul de control ca fiind nelegale precum și recuperarea

acestuia.

Referitor la cererea de

suspendare, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 9

noiembrie 2011, Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de

reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia și

a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța cu soluționarea excepției de nelegalitate

a deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de

Conturi a Județului Constanța.

Prin aceeași încheiere

a suspendat judecarea cauzei potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

suspendat judecata cauzei.

Urmare acestei soluții,

pe rolul Curții de Apel Constanța, a fost înregistrat Dosarul nr. 12224/118/2011

având ca obiect excepția de nelegalitate a deciziei din 14 ianuarie 2011 emisă de

Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi a Județului Constanța.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul Constanța, a reținut că în cauză reclamanta nu a justificat

în mod concret paguba pe care ar putea să o sufere și nici nu a făcut dovada iminenței

producerii unui prejudiciu efectiv, emiterea dispoziției de imputare neputând determina

în mod automat producerea unei pagube materiale, în absența unor alt împrejurări

de fapt care să o circumstanțieze, astfel că a apreciat nefondată cererea de suspendare

a actului administrativ contestat.

În ceea ce privește excepția

de nelegalitate invocată, instanța a reținut că nu se poate aprecia că excepția

de nelegalitate care vizează un act al autorității publice județene este de competența

Tribunalului Constanța, în condițiile în care împotriva acestei decizii se poate

formula contestație pentru soluționarea căreia Curtea de Conturi a României emite

o încheiere, încheiere care se atacă la Curtea de Apel.

Față de aceste aspecte

a arătat că instanța competentă cu analizarea legalității deciziei emisă de Camera

de Conturi Constanța este Curtea de Apel Constanța, care a are competența de soluționare

a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect încheierea pronunțată de

Curtea de Conturi a României, încheiere ce se emite în soluționarea procedurii prealabile

formulată de entitatea controlată împotriva deciziei camerelor județene.

Sentința Curții de Apel

Constanța

Curtea de Apel Constanța,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 27

februarie 2012, a admis excepția necompetenței materiale și în conformitate cu dispozițiile

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii

promovată de reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâți Primarul Municipiului

Mangalia și Camera de Conturi a Județului Constanța, spre competentă soluționare

în favoarea Tribunalului Constanța. S-a constatat conflictul negativ de competență

și în temeiul art. 21 C. proc. civ. s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte

de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această

sentință s-a reținut că actul administrativ atacat este decizia emisă de Camera

de Conturi a Județului Constanța care este o autoritate publică la nivel local,

astfel că tribunalul este competent să soluționeze prezentul litigiu.

Soluția Înaltei Curți

de Casație și Justiție

Înalta Curte examinând

conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei cauze aparține

Tribunalului Constanța.

Este adevărat că Regulamentul

Curții de Conturi, așa cum a reținut și Curtea de Apel Constanța, cuprinde procedura

de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se

la art. 227 că „împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult decât atât, în

ședința plenului secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din

data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este

decizia de măsuri emisă de Camera Județeană de Conturi, pentru că acesta este actul

care dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice.

Trebuie precizat că soluțiile

de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine

pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de

unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de

insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, în baza

art. 20 și urm. C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a prezentei

cauze la Tribunalul Constanța .

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta C.A.I. și pârâți Primarul Municipiului Mangalia și Camera

de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-21
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2012-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4858/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului C
ÎCCJ 2012-06-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2965/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin Sentința civilă nr. 2173 din 10 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția de contencios a
ÎCCJ 2012-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2738/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârile instanțelor aflate în conflict. 1. Hotărârea Tribunalului Constanța. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2011-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6037/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, rec
Sursă