ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 626 din 31 martie 2008, pronunțată în Dosar nr. 18854/3/2007 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC F.B.B. SA, ca neîntemeiată; s-a admis în parte contestația formulată de contestatorii F.S.Y., R.I.M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., N.A.B., H.Y.G.D.B., S.A.M.D. și C.Ș.G. în contradictoriu cu intimata SC B.B.B. SA și, în consecință, s-a constatat că bunurile ce au aparținut fostei F.B.B. au fost preluate de Statul Român fără titlu valabil și cu nerespectarea dispozițiilor în vigoare la data preluării.

S-au respins capetele de cerere privind anularea hotărârii consiliului de administrație al SC B.B.B. SA, din 22 martie 2007, privind notificarea din 26 februarie 2007 a reclamanților și capătul de cerere privind restituirea în natură a bunurilor ce au aparținut fostei F.B.B., ca neîntemeiate. S-a respins cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., ca rămasă fără obiect. S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de A.V.A.S., ca neîntemeiate. S-a respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată și s-a luat act că SC F.B.B. București nu a solicitat cheltuieli de judecată. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada, cu certificatele de moștenitor, că sunt succesorii foștilor acționari, arătându-se expres raporturile de succesiune între reclamanți și foștii acționari, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.

S-a mai reținut că SC F.B.B. SA a emis hotărârea de respingere a notificării, hotărâre care se solicită a fi anulată, astfel că aceasta are calitatea procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, s-a reținut că fosta F.B.B. a fost preluată de stat în baza Legii nr. 119/1948, act normativ contrar Constituției din 1948, precum și tratatelor la care România era parte; art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 a calificat Legea nr. 119/1948 drept o măsură abuzivă de preluare a imobilului de către stat, motiv pentru care preluarea bunurilor fostei F.B.B. a fost abuzivă și fără titlu valabil. Instanța de fond a înlăturat susținerea reclamanților, în sensul că admiterea acestui capăt de cerere ar avea drept consecință constatarea lipsei dreptului de proprietate al SC F.B.B.

SA, instanța reținând că, atâta timp cât nu există o hotărâre care să constate nulitatea actelor de înstrăinare în cadrul privatizării, aceste acte sunt valabile. Cu privire la îndeplinirea condițiilor de restituire în natură, din perspectiva art. 18 lit. a) și art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că, în raport de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, indisponibilizarea imobilelor în vederea restituirii a operat începând cu 14 februarie 2001. Pentru imobilele privatizate înainte de această dată și care aparțin societăților comerciale privatizate integral nu mai opera indisponibilizarea, situație în care devin incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că persoanele îndreptățite au dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent, care se propun de instituția care a efectuat privatizarea.

Tribunalul a înlăturat susținerea reclamanților, potrivit căreia art. 18 din Legea nr. 10/2001 ar reglementa o excepție de la aplicarea art. 29 din acest act normativ, cu motivarea că art. 18 stabilește condițiile legate de noțiunea de „persoană îndreptățită" în cazul restituirii în natură, însă, în ipoteza, neîndeplinirii acestor condiții, reclamanții au doar dreptul la despăgubire, iar art. 29 raportat la art. 21 din lege stabilește condiții de temeinicie ale cererii de restituire. Instanța a mai reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a dovedit că F.B. ar fi fost fiica lui D.B. și nu s-a dovedit că toți asociații ar fi fost membrii aceleiași familii.

S-a arătat că Y.B. a fost căsătorită cu fiul lui M.D.B. La momentul naționalizării A.B. era decedat, moștenitorii acestuia fiind G.D.B. și P.A.B. S-a conchis, că Y.B. nu era moștenitoarea fostului soț și nu făcea parte din categoria „membrilor de familie”, noțiune definită în Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001. În considerentele sentinței s-a mai arătat că, și dacă s-ar aprecia îndeplinite condițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 21 din același act normativ, în sensul că, la data adoptării Legii nr. 10/2001, S.G F.B.B. S.A era integral privatizată și statul nu mai deținea calitatea de acționar. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.

și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, raportat la art. 32 din Legea nr. 99/1999, s-a reținut că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile și în raport de natura juridică a cererii de chemare în garanție. Pe fondul cererii de chemare în garanție, s-a reținut că S C F.B.B. SA nu a suferit o diminuare a patrimoniului, astfel că cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții F.S.Y., R.I.M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., N.A.B., H.Y.G.D.B., S.A.M.D. și C.Ș.G., prin mandatar C.C. Prin Decizia civilă nr. 48 din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat. Instanța de apel a constatat ca fiind întemeiată critica reclamanților, potrivit cu care nu s-ar fi susținut că F.B.

ar fi fost fiica lui D.B. Însă, instanța a constatat că acest aspect nu este de natură a determina schimbarea soluției. În ceea ce privește critica potrivit căreia Y.R.B. ar fi făcut parte din aceeași familie la momentul naționalizării, s-a reținut că, din analiza probelor administrate, a rezultat că Y.R.B. a dobândit cu titlu particular o cotă din uzufructul averii soțului ei A.B., iar în această calitate de succesor, Y.R.B. a făcut parte, ca membru, din familia B. Cu toate acestea, curtea a considerat că nu se poate dispune modificarea sentinței apelate, deoarece, la data notificării formulate de reclamanți, imobilul nu se mai afla în proprietatea statului, iar statul nu mai deținea nicio acțiune la SC B.B.

SA. În aceste condiții, chiar dacă reclamanții sunt membrii ai aceleiași familii, imobilul nu se mai poate restitui în natură, reclamanții având doar dreptul la despăgubiri, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. În ce privește motivul de apel care, în esență, se referă la existența unei excepții reglementate de art. 18 din Legea nr. 10/2001, curtea a reținut că această critică nu poate fi primită, deoarece, la data notificării, imobilul era înstrăinat, respectiv se recunoscuse dreptul de proprietate al SC B.B. SA asupra imobilului conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și conform art. 18 lit. c) care se coroborează cu art. 29 din Legea nr. 10/2001. Susținerea apelanților reclamanți, în sensul că art. 18 s-ar corobora cu art. 9 și 7 din Legea nr. 10/2001, a fost considerată de instanță ca fiind pertinentă, dar nu în sensul arătat de apelanți.

Astfel, consideră instanța, art. 9 se referă la posesie, în timp ce intimata este proprietară, art. 7 se referă la regula restituirii în natură, dar numai atunci când exista o asemenea posibilitate. Instanța de apel a concluzionat, din interpretarea sistematică și teleologică a acestor dispoziții, că scopul legii este acordarea de măsuri reparatorii în natură când este posibil. Or, în speță, a rezultat că nu mai este posibilă restituirea în natură. În ce privește încălcarea art. 1 din primul Protocol la C.E.D.O., curtea a reținut că nici această critică nu este fondată, deoarece apelanții reclamanți nu au avut cel puțin o speranță legitimă de a obține în natură imobilul la momentul adoptării Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, contestatorii F.S.Y., R.I.M.A., L.D.L.I.l.M., B.G.M.M., N.A.B., H.Y.G.D.B., S.A.M.D. și C.S.G., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate, au arătat că se critică exclusiv interpretarea nelegală a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv, prin prisma Deciziei nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008, precum și a dispozițiilor art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 6037 din 15 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În ceea ce privește critica potrivit căreia decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea nelegală a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv în raport de Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că, prin cererea de apel formulată la 23 aprilie 2008, contestatorii au susținut că în redactarea anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005, actualul art. 29, fost art. 27, prevedea că „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unor societăți privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate” și că, prin urmare, modificările aduse de legiuitor în anul 2005, au eliminat în mod nejustificat distincția referitoare la existența sau inexistența titlului valabil cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român, astfel că, potrivit reglementării anterioare, în toate situațiile în care se face dovada preluării fără titlu a patrimoniului fostelor societăți privatizate, indiferent de persoana ce le deținea la momentul notificării, de valoarea capitalului, ori de stadiul privatizării,

acestea erau obligatoriu supuse restituirii în natură. Până la soluționarea apelului prin decizia recurată, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, a admis excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 1, pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României". Or, instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de apelanți, așa cum au fost expuse mai sus, prin decizia recurată, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului acestui motiv de apel și face imposibilă verificarea legalității deciziei pe calea recursului, câtă vreme aceste critici au fost formulate și prin cererea de recurs.

De aceea, este fondată susținerea recurenților contestatori că instanța de apel nu a făcut aplicarea în speță a dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin prisma Deciziei nr. 830 din 8 august 2008, fața de prevederile art. 295 alin. (1)C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Pe de altă parte, chiar dacă instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în speță, Înalta Curte, în condițiile art. 314 C. proc. civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Or, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, respectiv nu a clarificat regimul juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și anume dacă acesta era deținut de o societate comercială integral privatizată sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, dacă imobilul a făcut obiectul unei proceduri de privatizare îndeplinite cu respectarea legii, și dacă a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, reținând doar că reclamanții „sunt membrii aceleiași familii și că imobilul nu se afla în proprietatea statului la data notificării”. Nefiind lămurită pe deplin situația de fapt, sub aspectele esențiale pentru soluționare litigiului, Înalta Curte a apreciat că nu poate verifica dacă reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001.

De aceea, fără a mai analiza celelalte critici formulate de recurenții-contestatori, instanța, în baza art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Dosarul a fost înregistrat din nou, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 8973/2/2011. În rejudecare, prin Decizia nr. 306/A din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat. În fața instanței de apel a fost suplimentat probatoriul. Astfel, a fost depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 decembrie 2008, prin care s-a transmis de către F.P.S. către SC D.P. SRL pachetul de acțiuni de 50% din acțiunile societății de stat SC B.B.P.L.SA București, aflat la filele 39-45 vol. 1, dosar C.A.B., certificatul de atestare fiscală emis la data de 06 septembrie 2000 pe numele societății F.B.B.

S.A., privind suprafața de teren de 902,47 mp, aflat la filele 48 din vol. 1 al C.A.B. Instanța a constatat că suprafața de teren de 902,47 mp este intabulată în cartea funciară, având număr cadastral 2148/44, conform fișelor de carte funciară aflate la filele 55-56 din dosarul C.A.B., vol. I. La filele 689-695 dosar C.A.B., vol. III se află depusă structura acționariatului, din care rezultă că, în anul 2000, acțiunile erau deținute în proporție de 86,28% de către SC D.P. SRL, iar restul era deținut de către alte persoane juridice private. La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2012 a fost încuviințată efectuarea unei expertize topografice, în vederea identificării celor două suprafețe de teren, care formează obiectul cauzei, respectiv suprafața de teren de 902,74 mp, având număr cadastral 11244 și suprafața de teren de 947,47 mp în cotă indiviză.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a apelanților, excepție invocată de către SC B.B.B. SA, instanța de apel a constatat că aceasta nu este o excepție procedurală propriu-zisă, având în vedere argumentele invocate în susținerea acesteia, ci reprezintă o apărare pe fondul cauzei, deoarece se referă la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Analizând apelurile declarate din prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 295-297 C. proc. civ. și a îndrumărilor instanței de control judiciar, curtea de apel a constatat, sub aspectul situației de fapt, că F.B.B. a fost naționalizată la data de 11 iunie 1948, prin Legea nr. 119/1948, poziția nr. 51 a listei anexe.

SC B.P.L. SA, actuala SC B.B.B. SA, a fost înființată ca persoană juridică prin H.G. nr. 1353/1990. La data de 21 decembrie 1998 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 decembrie 2008, prin care s-a transmis de către F.P.S. către SC D.P. SRL pachetul de acțiuni al societății. La data de 29 martie 1999 a fost achitat integral prețul contractului, conform adresei din 26 februarie 2008 emisă de către A.V.A.S. La data de 04 decembrie 1998 a fost pronunțată sentința civilă nr. 9450 din 4 decembrie 1998, în Dosarul nr. 8119/1997, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al societății SC B.B.B. SA asupra clădirii - Pavilion Central, situată în București, sector 5, București, fila 141 din dosarul C.A.B., vol. 1. Prin încheierea de carte funciară s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției în favoarea SC B.B.B.

SA, fila 142 din volumul 1 al CAB. Apelanții au formulat pentru prima oară notificarea din 13 noiembrie 2001, prin care au solicitat Municipiului București restituirea în natură a imobilelor deținute de autorii săi. Prima unitate deținătoare notificată a fost Municipiul București, care a soluționat notificarea pentru imobilele situate în București, sector 5 București, fiind emise Dispozițiile nr. 1168/2003 și nr. 5311/2006. Pentru imobilele situate în sector 5 București s-a comunicat, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare în 2013, că unitate deținătoare este SC B.B.B. SA. Potrivit art. 27 alin. (3) din Legea 10/2001, apelanții beneficiind de un nou termen de 6 luni, în vederea formulării unei notificări către unitatea deținătoare indicată de către Municipiul București, au depus notificarea nr. 94/26 februarie 2007, către SC B.B.B.

SA, prin care s-a solicitat restituirea în natură a celor două imobile litigioase, respectiv suprafața de teren de 902,47 mp și suprafața de teren de 947,7 mp. În drept, curtea de apel a constatat că, prima problemă de drept care trebuie dezlegată în rejudecare, în conformitate cu îndrumările instanței de control judiciar, se referă la stabilirea regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și anume dacă acesta era deținut de o societate comercială integral privatizată sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială. Pe acest aspect, curtea a reținut că suprafețele de teren, a căror restituire în natură se solicită, se aflau în patrimoniul societății SC B.B.B.

SA, care a fost înființată ca persoană juridică având capital integral de stat, prin H.G. nr. 1353/1990. Înainte de privatizare, în patrimoniul societății se aflau cele două imobile, respectiv suprafața de teren de 902,47 mp și suprafața de teren de 947,7 mp, așa cum rezultă din situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății, aflată la fila 49 din dosarul C.A.B., vol. I. La data de 21 decembrie 1998 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 decembrie 2008, prin care s-a transmis de către F.P.S. către SC D.P. SRL pachetul de acțiuni al societății (fila 39 din dosarul C.A.B., vol. I). În anul 2000, SC B.B.B. SA era persoană juridică integral privatizată, având ca acționari - persoane fizice cu o cotă de 13,62 %, și acționar majoritar SC D.P.

SRL cu o cotă de 86,285 %, așa cum rezultă din structura acționariatului aflată la filele 689-695 din dosarul C.A.B., vol. III. La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC B.B.B. SA era integral privatizată, statul neavând calitatea de acționar. În patrimoniul acestei societăți integral privatizate se aflau cele două imobile litigioase, care erau intabulate în C.F., așa cum rezultă din încheierea de carte funciară din 10 august 2004. De asemenea, instanța de apel a constatat că, în favoarea societății SC B.B.B. SA a fost pronunțată sentința civilă nr. 9450 din 4 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București, în Dosarul nr. 8119/1997, prin care i s-a recunoscut calitatea de proprietară a clădirii „Pavilion Central”, situată în București, sector 5, București.

În raport de aspectele menționate, curtea a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cele două imobile erau deținute de către o societate privatizată integral, statul nemaifiind nici măcar acționar minoritar, astfel încât nu erau aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială. În ce privește cea de-a doua problemă de drept, care trebuia dezlegată, în raport de îndrumările Înaltei Curții de Casație și Justiție, respectiv, stabilirea împrejurării dacă imobilul a făcut obiectul unei proceduri de privatizare îndeplinite cu respectarea legii, curtea de apel a reținut că SC B.B.B. SA a fost integral privatizată, conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 decembrie 2008 (fila 39 din dosarul C.A.B., vol. I), care nu a fost contestat sau desființat, aspect recunoscut de către toate părțile din prezenta cauză.

Având în vedere că nu s-a probat desființarea actului de privatizare, instanța de apel a constatat că acesta își produce pe deplin efectele juridice, bucurându-se de prezumția de validitate și eficacitate, motiv pentru care s-a reținut că procedura de privatizare s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale. Cu privire la cea de-a treia problemă de drept, referitoare la stabilirea împrejurării dacă imobilele au fost preluate de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, instanța de apel a constatat că în dispozitivul sentinței civile nr. 626 din 31 martie 2008, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că „bunurile ce au aparținut fostei F.B.B. au fost preluate de Statul Român fără titlu valabil și cu nerespectarea dispozițiilor în vigoare la data preluării”, această dispoziție a primei instanțe nu a fost apelată de către SC B.B.B.

SA, motiv pentru care a intrat în puterea lucrului judecat. Având în vedere această împrejurare, instanța de apel a apreciat că nu mai poate analiza o problemă de drept, cu privire la care s-a statuat în mod definitiv și irevocabil, prin nerecurare și neapelare, motiv pentru care curtea a reținut că preluarea s-a realizat de către stat fără titlu valabil. Însă, instanța de apel a apreciat că nu mai are relevanță natura preluării de către stat, respectiv cu sau fără titlu valabil, în raport de forma Legii nr. 10/2001, în vigoare la data la care a fost formulată notificarea către SC B.B.B. SA, respectiv 26 februarie 2007. În acest sens, curtea a reținut că apelanții au formulat pentru prima oară notificarea din 13 noiembrie 2001, prin care au solicitat Municipiului București restituirea în natură a imobilelor deținute de autorii săi.

Prima unitate deținătoare notificată a fost Municipiul București, care a soluționat notificarea pentru imobilele situate în București, sector 5 București, fiind emise Dispozițiile nr. 1168/2003 și nr. 5311/2006. Pentru imobilele situate în sector 5 București s-a comunicat, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare din 2013, că unitate deținătoare este SC B.B.B. SA. Potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, apelanții beneficiau de un nou termen de 6 luni, în vederea formulării unei notificări către unitatea deținătoare indicată de către Municipiul București. În acest sens, a fost formulată notificarea din 26 februarie 2007 către SC B.B.B. SA, prin care s-a solicitat restituirea în natură a celor două imobile litigioase, respectiv suprafața de teren de 902,47 mp și suprafața de teren de 947,7 mp.

Curtea a considerat că, pentru soluționarea prezentei cauze, are relevanță forma Legii nr. 10/2001, în vigoare la data la care a fost formulată notificarea către SC B.B.B. SA, respectiv anul 2007, sub aspectul posibilității restituirii în naturii sau acordării de măsuri reparatorii în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 29 din actul normativ menționat. Raportul juridic dintre apelanți și intimată s-a născut la data formulării notificării având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Această decizie nu este aplicabilă mutandis mutandis în cauza de față, deoarece explicitează situația persoanei îndreptățite care formulează notificarea la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă instanța de apel a avut în vedere raționamentul instanței de control constituțional, care a statuat că este aplicabilă legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic, respectiv forma actului normativ în vigoare la data formulării notificării, respectiv anul 2007. Astfel, în cuprinsul deciziei menționate, Curtea Constituțională a arătat că „legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi”.

Prin urmare, având în vedere că raportul juridic s-a născut în anul 2007, când a fost notificată SC B.B.B. SA, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare de la acea dată. Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 01 aprilie 2007: „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”. Instanța de apel a constatat că norma juridică menționată prevedea că persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, indiferent dacă preluarea s-a realizat cu titlu sau fără titlu.

Pe cale de consecință, ținând cont de împrejurarea că SC B.B.B. SA a fost integral privatizată, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, că imobilele solicitate prin notificarea formulată în anul 2007 sunt evidențiate în patrimoniul acestei societății și că apelanții, în calitate de persoane îndreptățite au dreptul numai la măsuri reparatori, curtea de apel a apreciat că cererea acestora având ca obiect restituirea în natură a suprafeței de teren de 902,47 mp și a suprafeței de teren de 947,7 mp este neîntemeiată, fiind corect respinsă de către prima instanță. Instanța de apel a considerat că nu se poate avea în vedere forma Legii nr. 10/2001, la data depunerii primei notificări, respectiv anul 2001, deoarece în acel moment nu s-a născut niciun raport juridic între apelanți și intimată, care, nefiind notificată, nu avea cum să cunoască pretențiile persoanelor îndreptățite.

Aplicarea actului normativ în vigoarea la data formulării notificării din 2007 corespunde principiului aplicării imediate a legii noi, sub aspectul măsurilor reparatorii, dar și exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că partea nu ar fi putut avea o speranță legitimă la restituirea bunului în natură, atât timp cât la momentul depunerii notificării nu mai era prevăzută de către legiuitor această posibilitatea, în ipoteza imobilelor, preluate abuziv și evidențiate în patrimoniul unor societății comerciale integral privatizate în anul 2001. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că acestea nu sunt aplicabile, având în vedere că ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 10/2001, care stipulează numai posibilitatea acordării de măsuri reparatorii pentru acele imobile aflate în patrimoniul societăților comerciale integral privatizate.

Împotriva Deciziei nr. 306/A din data de 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs contestatorii F.S.Y., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., C.Ș.G. și pârâta SC B.B.B. SA. I. Recurenții F.S.Y., L.L.I.J.M., B.G.M.M. și B.N.A. au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat următoarele: 1. Instanța de apel a încălcat dezlegările obligatorii date de instanța de recurs, în primul ciclu procesual, fiind încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 6037 din 15 septembrie 2011 s-a reținut temeinicia criticii privind interpretarea nelegală dată de către instanța de apel dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, instanța supremă reținând că „este fondată susținerea recurenților contestatori că instanța de apel nu a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 08 august 2008”.

Reținând că soluția de a nu aplica dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin prisma deciziei Curții Constituționale menționate este greșită, instanța de recurs a dat o dezlegare de drept obligatorie, care nu mai putea fi pusă în discuție și nici modificată în rejudecare. Instanța de apel a nesocotit această soluție obligatorie, considerând că trebuie să aplice dispozițiile art. 29 în forma în vigoare la data de 01 aprilie 2007. Or, această formă este chiar cea considerată neconstituțională prin decizia indicată de Înalta Curte. Decizia instanței de recurs cu caracter obligatoriu excludea posibilitatea aplicării unei forme a art. 29 contrară deciziei Curții Constituționale. 2. Decizia din apel a fost dată cu încălcarea Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 și, implicit, a prevederilor art. 147 din Constituție.

Conform prevederilor art. 147 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. În explicarea efectelor deciziilor Curții Constituționale raportat la prevederile art. 147 din Constituție, doctrina de specialitate a observat că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor. Prin admiterea excepției, efectele deciziei Curții Constituționale se produc erga omnes. Din jurisprudența Curții, se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile.

Curtea nu a condiționat aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicarea unei excepții de neconstituționalitate anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevantă în privința aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de apărare. Indiferent de momentul pronunțării hotărârii definitive, chiar dacă suntem în faza procesuală a recursului, temeiul legal incident trebuie stabilit în funcție de decizia Curții Constituționale.

Un argument în acest sens, este și Decizia Curții Constituționale nr. 1222 din 12 noiembrie 2008. Raportat la aceste reguli obligatorii, care se aplică în considerarea efectelor erga omnes specifice deciziilor Curții Constituționale, soluționarea prezentei cauze de către instanța de apel nu putea să ignore Decizia nr. 830/2008 și să aplice în continuare dispoziția legală în forma declarată neconstituțională. Prin Decizia nr. 830/2008, modificarea adusă dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil", a fost declarată neconstituțională. În consecință, forma aplicabilă ulterior pronunțării deciziei Curții Constituționale este cea anterioară intervenirii modificării apreciate drept neconstituționale.

Apreciind că în prezenta cauză se menține aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 în forma aplicabilă la data de 01 aprilie 2007, instanța a ignorat faptul că așa numitul raport juridic care s-ar fi născut în opinia acesteia la acea data nu a fost definitiv consolidat, atât timp cât prezenta cauză vizează chiar contestarea soluției adoptate de intimata-pârâtă asupra notificării reclamanților. Tocmai aprecierea reținută de instanță că forma art. 29 aplicabilă la data de 01 aprilie 2007 ar fi dispoziția aplicabilă conducea la înlăturarea ei raportat la neconstituționalitatea stabilită cu privire la această formă. 3. Ignorarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 a condus la o soluție nelegală și netemeinică, în condițiile în care toate condițiile legale pentru restituirea în natură a imobilului în discuție erau îndeplinite.

Prin sentința nr. 626 din 31 martie 2008, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării. Această dispoziție nu a fost atacată cu apel de pârâtă, rămânând irevocabilă. Asociații F.B.B. erau membrii aceleiași familii, aspect stabilit în ciclul procesual anterior, iar intimata-pârâtă nu a învestit instanța de recurs cu o astfel de verificare. Recursul s-a judecat exclusiv în limitele învestirii instanței de recurs, date de recursul formulat de reclamanți. În condițiile în care toți asociații F.B.B. de la momentul naționalizării făceau parte din aceeași familie sunt astfel îndeplinite condițiile art. 18 lit. a), teza a II-a din Legea nr. 10/2001, care, pentru această ipoteză, consacră obligativitatea restituirii în natură a bunurilor deținute de societate la momentul naționalizării.

Ipotezele în care persoana îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 avea calitatea de unic asociat în cadrul persoanei juridice proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv precum și atunci când persoanele îndreptățite asociate erau membrii aceleiași familii, constituie excepții de la regula conform căreia, atunci când se solicită restituirea unui imobil ce a aparținut unei persoane juridice, restituirea se poate realiza doar prin echivalent. Y.B. a avut calitatea de membru al familiei B. După cum se observă din înscrisurile depuse în fața instanței de apel (filele 30 și urm. din dosarul instanței de apel), Y.B. a fost soția lui A.B., iar la momentul decesului acestuia i-a revenit cu titlu de legat cu titlu particular 1/3 din avere, în uzufruct.

La momentul naționalizării societății, Y.B. avea chiar calitatea de acționar alături de alți membri ai familiei B. Nu există niciun considerent de a o exclude din categoria familiei, atât timp cât chiar dispozițiile art. 18.1. fac trimitere în mod expres la soție ca intrând în categoria familiei. Pe de altă parte, atât timp cât Y.B. a preluat chiar calitatea de acționar ca succesor al soțului său, A.B. se confirmă în mod absolut calitatea acesteia de membru al familiei. În ceea ce o privește pe acționara F.B., aceasta a fost soția lui D.D.B., acționar și el în cadrul societății (fila 128 dosarul de fond). Instanța de apel, în primul ciclu procesual a îndreptat această eroare. Raportat la toate aceste considerente, dat fiind că toți asociații F.B.B.

era parte din aceeași familie, B., sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. a), teza a II-a care impun restituirea în natură a imobilelor preluate de la societatea naționalizată. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 prin care modificarea adusă dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" a fost declarată neconstituțională este unitară în a considera că imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29 în redactarea anterioară modificării.

Raportat la forma art. 29 în redactarea anterioară, aplicabilă raportat la decizia Curții Constituționale menționată, imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite, în aplicarea principiului priorității acestei modalități de restituire pentru imobilele al căror regim juridic intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/20012. În prezenta cauză, raportat la soluția irevocabilă pronunțată de prima instanță prin care s-a constatat că bunurile care au aparținut fostei F.B.B. au fost preluate de Statul Român fără titlu valabil și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, nu există nicio piedică legală pentru restituirea imobilului, calitatea de societate privatizată a societății deținătoare fiind fără relevanță în raport de preluarea fără titlu de către Statul Român a imobilului în discuție.

Nu există niciun impediment legal care să împiedice restituirea bunurilor în natură. Prin rapoartele de expertiză realizate în cauză s-a stabilit în mod univoc faptul că terenul în suprafață de 902,48 mp precum și clădirea situată pe acest teren, în suprafață de 712 mp, aflate la acest moment în proprietatea intimatei-pârâte F.B.B. București au aparținut fostei F.B.B. De asemenea, s-a observat că în proprietatea F.B.B. s-a aflat și terenul în suprafață de 947 mp pe care la acest moment, intimata-pârâtă îl deține în coproprietate indiviză. Raportul de expertiză administrat în fața instanței de apel a constatat că terenurile în discuție nu sunt afectate de servituți legale și nici de amenajări publice.

Pe terenul în suprafață de 902,48 mp nu au fost identificate construcții noi. În ceea ce privește terenul în suprafață de 947 mp, s-a constatat existența unei construcții demolabile - cabină poartă. Oricum, întrucât proprietatea asupra acestui teren este deținută în indiviziune cu o altă persoană juridică, restituirea acestui teren de către F.B.B. se va face în starea în care se află în patrimoniul acestuia, respectiv în cotă indiviză. Raportat la aceste aspecte, nu există nici un impediment care să afecteze dreptul reclamanților de a obține restituirea în natură a bunurilor ce au aparținut F.B.B. la momentul preluării fără titlu a acestora. II. Recurentul C.Ș.G. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora a arătat următoarele: 1. Decizia recurată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 29 alin. (1) după republicarea Legii nr. 10/2001 prevedea că „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (1), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate." Anterior modificărilor aduse prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, textul de lege citat mai sus făcea distincție între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu, în sensul că doar pentru primele rămânea deschisă doar calea măsurilor reparatorii prin echivalent, în măsura în care făceau parte din patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 830/2008, a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că abrogarea sintagmei „cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcă art. 15 alin. (2) și 16 alin. (1) din Constituție. Curtea Constituțională a reținut că aplicarea formei modificate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raporturilor juridice generate de această lege, mai specific raporturilor juridice concrete ivite în urma transmiterii notificărilor de către persoanele îndreptățite, încalcă principiile neretroactivității legii civile și egalității cetățenilor în fața legii. În urma acestei decizii a instanței de contencios constituțional, art. 29 alin. (1), în forma modificată, a fost eliminat din sistemul legislativ român ca urmare a viciului de neconstituționalitate.

Această prevedere nu mai putea fi aplicată raporturilor juridice care, încă, nu erau finalizate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data publicării în M. O. a Deciziei nr. 830/2008. În caz contrar, se încalcă atât decizia Curții Constituționale, cât și sfera puterii judecătorești, deoarece aceasta din urmă aplică la un caz concret un text de lege lipsit de suport constituțional. Or, Curtea de Apel București a aplicat tocmai forma modificată a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în pofida faptului că, la data pronunțării deciziei recurate, Decizia nr. 830/2008 era publicată în M. Of.; raportul juridic concret de Legea nr. 10/2001 generat de notificarea persoanelor îndreptățite nu fusese încă soluționat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Procedând în acest mod, instanța de judecată a repus în vigoare un text de lege declarat neconstituțional, creând niște efecte juridice interzise tocmai de către legea fundamentală, ceea ce în mod vădit atrage incidența art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Fără a depăși limitele puterii judecătorești și fără a încălca tocmai supremația Constituției, instanțele de judecată nu pot pronunța hotărâri judecătorești în contra unei decizii de neconstituționalitate. Ceea ce este neconstituțional pentru toate subiectele de drept, nu poate fi în același timp constituțional doar pentru anumite subiecte de drept. Curtea Constituțională nu a emis o decizie cu rezervă de interpretare, în sensul că o anumită interpretare a textului criticat ar fi neconstituțională, pe când alta nu, ci a constatat neconstituționalitatea textului, eliminându-l din sistemul legislativ românesc, acționând astfel ca un legislator negativ.

2. Decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, precum și cu aplicarea eronată a art. 1 alin. (5) și 147 alin. (4) din Constituția României. Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008 are aplicabilitate deplină în speță, instanța neavând puterea de a aplica un text de lege pe care legislatorul negativ l-a declarat neconstituțional. Raportul juridic de Legea nr. 10/2001 s-a născut la momentul transmiterii notificării înregistrate din 13 noiembrie 2001 la B.E.J., P.S. Această notificare a fost comunicată către Primăria Municipiului București și din acel moment persoanele care au formulat notificarea erau îndreptățite să obțină măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație.

Ulterior a fost înregistrată la B.E.J., C.B. notificarea din 26 februarie 2007 în atenția intimatei-pârâte SC B.B.B. SA Această notificare a fost comunicată societății pârâte, întrucât nu Municipiul București deținea imobilele în litigiu, ci intimata-pârâtă. Dispoziția intimatei-pârâte emise ca urmare a notificării din 2007 a fost atacată cu contestație, existând prezentul litigiu care nu a fost soluționat irevocabil. Întrucât până la momentul soluționării irevocabile nu se poate considera că raportul juridic generat de notificare s-ar fi încheiat, atunci decizia Curții Constituționale este obligatoriu aplicabilă, potrivit art. 147alin. (4) din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, trebuia aplicat de către Curtea de Apel București art. 29 în forma inițială. Urmare a aplicării greșite a deciziei Curții Constituționale, instanța de rejudecare a apelului nu a dat eficiență deplină art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în versiunea inițială. Astfel, Legea nr. 10/2001 excludea de la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură, imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți integral privatizate. Per a contrario, cele preluate fără titlu valabil nu putea fi excluse de la principiul restituirii în natură, întrucât statul nu putea dispune în mod valabil de ele. Nu mai are importanță dacă aceste imobile se află în stăpânirea unei societăți privatizate integral sau nu, deoarece privatizarea nu poate reprezenta un impediment la restituirea în natură.

În speță, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, această constatare fiind definitivă și irevocabilă, după cum a reținut în mod corect chiar și instanța de rejudecare a apelului. Fiind un imobil preluat fără titlu valabil, instanța de rejudecare a apelului, în măsura în care ar fi aplicat corect decizia Curții Constituționale, ar fi observat că nu are importanță faptul că intimata-pârâta era o societate comercială integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială și constituțională, instituie o obligație propter rem de restituire în natură a unor astfel de imobile, chiar și în sarcina societăților amintite mai sus.

Calitatea autorilor reclamanților de membri ai aceleiași familii în sensul art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 a făcut obiectul unei dezlegări definitive și irevocabile, întrucât constatarea în acest sens a instanței de apel din primul ciclu procesual nu a fost recurată, intrând astfel în puterea lucrului judecat. Pe cale de consecință, nu numai că nu există vreun impediment la restituirea în natură a imobilelor în litigiu, dar dreptul pozitiv și în special art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 impun această măsură. III. Pârâta SC B.B.B. SA a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând menținerea în totalitate a dispozitivului sentinței de fond și modificarea în parte a considerentelor acestei hotărâri, în sensul că nu sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, prin prisma faptului ca reclamanții nu sunt membrii aceleiași familii.

În esență, această recurentă susține că noțiunea de familie este definită prin art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 ca fiind „acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rude colaterale până la gradul IV inclusiv la care se adaugă soțul sau soția." Y.B. apare ca fiind acționar la data naționalizării societății, respectiv 11 iunie 1948. Aceasta a avut calitatea de membru al familiei B. în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în perioada cât a fost căsătorită cu A.B., respectiv în perioada 1 iunie 1909 - 08 iulie 1940. A.B. este membru al familiei B. fiind descendentul lui D.D.B. La momentul naționalizării fabricii (11 iunie 1948), Y.B.

nu mai avea calitatea de membru al familiei B. întrucât soțul său, prin care se realiza legătura cu această familie, decedase din anul 1940. Prin testament nu se poate transmite calitatea de membru al „familiei” așa cum este ea definită prin art. 18 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Recurentul C.Ș.G. a formulat întâmpinarea față de celelalte recursuri declarate în cauză, solicitând admiterea recursului formulat de recurenții reclamanți și respingerea recursului pârâtei. Pârâta A.A.A.S. a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pârâta SC B.B.B. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursurilor declarate de reclamanți.

La termenul de judecată din 4 decembrie 2014, Înalta Curte a admis în principiu cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtei SC B.B.B. SA, formulate de intimații-intervenienți SC B.B. SRL și SC I.B. SRL. La același termen, recurenta pârâtă SC B.B.B. SA, prin apărător a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților privind capătul 3 al cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că, la data naționalizării, acțiunile fostei fabrici de bere erau la purtător, ceea ce înseamnă că nu numai membrii familiei erau acționari. Ulterior, la termenul din 2 aprilie 2015, recurenta pârâtă a renunțat la această excepție, arătând că nu a putut produce probe în susținerea ei.

La termenul respectiv, Înalta Curte a luat act de renunțarea recurentei pârâte la excepția invocată. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: I. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții F.S.Y., L.L.I.J.M., B.G.M.M. și B.N.A., întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1. Se invocă de către aceștia că instanța de apel a încălcat dezlegările obligatorii date de instanța de recurs, în primul ciclu procesual, fiind încălcate astfel prevederile art. 315 C. proc. civ.

Recurenții pornesc de la premiza că, prin Decizia nr. 6037 din 15 septembrie 2011, s-ar fi reținut temeinicia criticii privind interpretarea nelegală dată de către instanța de apel dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece instanța supremă a reținut că „este fondată susținerea recurenților contestatori că instanța de apel nu a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 08 august 2008”. Această premisă este greșit înțeleasă și se fundamentează pe o interpretare necorespunzătoare a soluției date în recurs, în primul ciclu procesual.

Astfel cum reiese din considerentele Deciziei nr. 6037 din 15 septembrie 2011, Înalta Curte nu a analizat pe fond critica referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci a constatat că, deși în apel reclamanții formulaseră critica privind aplicarea nelegală a acestor prevederi legale, fără a se ține seama de Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, instanța de apel nu a răspuns acestei critici, „ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului acestui motiv de apel și face imposibilă verificarea legalității deciziei pe calea recursului, câtă vreme aceste critici au fost formulate și prin cererea de recurs”. Instanța de recurs a mai reținut că „pe de altă parte, chiar dacă instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în speță, Înalta Curte, în condițiile art. 314 C. proc.

civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Or, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt (…). Nefiind lămurită pe deplin situația de fapt, sub aspectele esențiale pentru soluționarea litigiului, Înalta Curte nu poate verifica dacă reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001”. Ca atare, contrar susținerii recurenților, instanța de recurs nu a dat o dezlegare care să aibă caracter obligatoriu pentru instanța de apel î