ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

negativ de competență

Prin cererea înregistrată pe la data de 27

aprilie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primarul Comunei

V., Comuna V., Consiliul Local V. și Primăria V., în contradictoriu cu pârâtele

Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța:

- anularea Încheierii

nr. VI.124/28 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, în urma

soluționării contestației administrative formulate împotriva măsurilor

prevăzute prin Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi

Constanța;

- anularea parțială a

Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța, acte

administrative apreciate ca fiind nelegale și netemeinice.

S-a solicitat

totodată și suspendarea executării Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivare,

reclamanții au arătat că la nivelul Primăriei Comunei V. a fost efectuat un

control de către reprezentații Camerei de Conturi Constanța un audit financiar

al conturilor de execuție bugetară pentru anul 2010, aspectele constatate fiind

cuprinse în Procesul-verbal nr. 2687 din 11 noiembrie 2010, în baza căruia a

fost emisă Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010, act administrativ împotriva

căruia a fost formulată contestație, respinsă prin Încheierea nr. 124 din 28

martie 2011.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ

și fiscal, prin Sentința civilă nr. 150 din 12 mai 2011, a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență că, deși se contestă Încheierea

emisă de comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul

departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ

teritoriale din cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 48 din

7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură

fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea

nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială

a județului Constanța.

În acest context,

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 228 din

Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130

în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, în condițiile în care, aceste

dispoziții au înlocuit fără o anumită justificare dispozițiile din Hotărârea

nr. 1/2009 (art. 107 și 108) a Curții de Conturi, prin care se reglementa o

competență materială diferită, în funcție de emitentul actului, respectiv:

Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru

încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi și Secția

de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene - în cazul

încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi.

Prin extinderea

competenței materiale a curții de apel la toate încheierile date în

soluționarea contestațiilor, fără a distinge cu privire la emitentul actului

contestat, se încalcă dispozițiile imperative ale art. 10 din Legea nr.

554/2004, transformându-se curtea de apel într-o instanță de fond pentru toate

litigiile rezultate din activitatea curții de conturi, aspect nereglementat

prin Legea nr. 94/1992.

Ori, ținând seama de

ierarhia actelor normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de

lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și

derogatorie a instanțelor de judecată, Curtea a reținut incidentă competența

instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi, în

sensul că, litigiul privește un act emis de o autoritate publică locală, iar

competența de soluționare aparține Tribunalului Constanța, în raport de

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Tribunalul Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1965 din 01

noiembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâte și

pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Constanța.

Prin aceeași sentință

a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu art. 21

C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi

s-a stabilit că - ”Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se

soluționează de instanțele judecătorești specializate.”

Pe de altă parte, a

reținut că potrivit art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin

Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/2010, sesizarea instanței

specializate de contencios administrativ în raport cu activitatea de audit

financiar desfășurată de către Curtea de Conturi se poate face doar în referire

la încheierea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, acesta fiind

singurul actul administrativ de natură a învesti o instanță de judecată,

sesizarea distinctă a instanței cu solicitarea de analizare a legalității și

temeiniciei actelor administrative - proces-verbal de control și decizie -

fiind inadmisibilă.

Reținând că actul

administrativ de referință în sesizarea instanței - încheierea, a fost emis de

către Curtea de Conturi sub imperiul prevederilor Hotărârii nr. 130/2010,

pârâta reprezentând un organ al administrației publice centrale, Tribunalul

Constanța a apreciat că actele emise de pârâtă urmează a fi supuse controlului

de legalitate de către Curtea de Apel, cu raportare la dispozițiile art. 3 pct.

1 din C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

regulator de competență

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Încheierii nr. VI.124 din 28 martie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a

României, în urma soluționării contestației administrative formulate de către

reclamanți împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia nr. 48 din 7 decembrie

2010 emisă de Camera de Conturi Constanța și anularea parțială a Deciziei nr.

48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța;

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile sus-menționate din regulament fac trimitere la Legea

contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale

de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin

care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

art. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de

Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la

competența materială de soluționare a unor astfel de cauze.

În același sens,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal

s-a pronunțat și prin Deciziile nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, nr. 243/2012 și

nr. 245/2012.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Constanța a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.124 din 28 martie 2011

pronunțată de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte, ținând seama de

considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția

civilă, comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Primarul Comunei V., Comuna V., Consiliul

Local V. și Primăria V., în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM