ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență Prin cererea înregistrată pe la data de 27 aprilie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primarul Comunei V., Comuna V., Consiliul Local V. și Primăria V., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța: - anularea Încheierii nr. VI.124/28 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, în urma soluționării contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța; - anularea parțială a Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța, acte administrative apreciate ca fiind nelegale și netemeinice.

S-a solicitat totodată și suspendarea executării Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivare, reclamanții au arătat că la nivelul Primăriei Comunei V. a fost efectuat un control de către reprezentații Camerei de Conturi Constanța un audit financiar al conturilor de execuție bugetară pentru anul 2010, aspectele constatate fiind cuprinse în Procesul-verbal nr. 2687 din 11 noiembrie 2010, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010, act administrativ împotriva căruia a fost formulată contestație, respinsă prin Încheierea nr. 124 din 28 martie 2011. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 150 din 12 mai 2011, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență că, deși se contestă Încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale din cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.

În acest context, Curtea de apel a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130 în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, în condițiile în care, aceste dispoziții au înlocuit fără o anumită justificare dispozițiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și 108) a Curții de Conturi, prin care se reglementa o competență materială diferită, în funcție de emitentul actului, respectiv: Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi și Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi.

Prin extinderea competenței materiale a curții de apel la toate încheierile date în soluționarea contestațiilor, fără a distinge cu privire la emitentul actului contestat, se încalcă dispozițiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, transformându-se curtea de apel într-o instanță de fond pentru toate litigiile rezultate din activitatea curții de conturi, aspect nereglementat prin Legea nr. 94/1992. Ori, ținând seama de ierarhia actelor normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și derogatorie a instanțelor de judecată, Curtea a reținut incidentă competența instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi, în sensul că, litigiul privește un act emis de o autoritate publică locală, iar competența de soluționare aparține Tribunalului Constanța, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1965 din 01 noiembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâte și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța. Prin aceeași sentință a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu art. 21 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi s-a stabilit că - ”Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.” Pe de altă parte, a reținut că potrivit art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/2010, sesizarea instanței specializate de contencios administrativ în raport cu activitatea de audit financiar desfășurată de către Curtea de Conturi se poate face doar în referire la încheierea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, acesta fiind singurul actul administrativ de natură a învesti o instanță de judecată, sesizarea distinctă a instanței cu solicitarea de analizare a legalității și temeiniciei actelor administrative - proces-verbal de control și decizie - fiind inadmisibilă.

Reținând că actul administrativ de referință în sesizarea instanței - încheierea, a fost emis de către Curtea de Conturi sub imperiul prevederilor Hotărârii nr. 130/2010, pârâta reprezentând un organ al administrației publice centrale, Tribunalul Constanța a apreciat că actele emise de pârâtă urmează a fi supuse controlului de legalitate de către Curtea de Apel, cu raportare la dispozițiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI.124 din 28 martie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a României, în urma soluționării contestației administrative formulate de către reclamanți împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța și anularea parțială a Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța; Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile sus-menționate din regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat și prin Deciziile nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, nr. 243/2012 și nr. 245/2012. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 48 din 7 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.124 din 28 martie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția civilă, comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Primarul Comunei V., Comuna V., Consiliul Local V. și Primăria V., în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012. Procesat de GGC - LM