ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6112/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Soluțiile instanțelor de contencios administrativ

care au declanșat conflictul negativ de competență

Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Constanta, secția comercială, maritimă și fluvială, precum

și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primarul Comunei

V.T. și Comuna V.T. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi

a României, Camera de Conturi a Județului Constanta și Curtea de Conturi a României,

au solicitat:

- anularea încheierii

din 7 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a România, în urma soluționării contestației

administrative formulate de reclamanți împotriva măsurilor prevăzute prin decizia

din 16 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanta;

- anularea deciziei din

16 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanta;

- anularea procesului-verbal

de constatare din 22 aprilie 2011 încheiat de către Camera de Conturi Constanta,

acte administrative apreciate ca fiind nelegale și netemeinice.

Totodată, au solicitat

suspendarea executării deciziei din 16 mai 2011, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că la nivelul Primăriei Comuna V.T. a fost efectuat un control

de către reprezentații Camerei de Conturi Constanta, un audit financiar al conturilor

de execuție bugetara pentru anul 2010, aspecte constatate fiind cuprinse în procesul-verbal

din 22 aprilie 2011 și în baza căruia a fost emisă decizia din 16 mai 2011, act

administrativ împotriva căruia, a fost formulată contestație, respinsă prin încheierea

din 7 iulie 2011.

Au mai susținut că sumele

de bani reținute in actul de control ca fiind acordate in mod nelegal, au fost acordate

pentru anul 2010, în baza acordului/contractului colectiv de muncă, iar încheierea

acordului/contractului colectiv de muncă s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii

nr. 130/1996, L.nr. 53/2003, Legii nr. 54/2003, Legii nr. 215/2001 și Legii nr.

188/1999, Legii nr. 161/2003.

Prin sențința nr. 267

din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanta, a admis excepția de necompetentă

materială și în consecință a declinat cauza spre soluționare în favoarea Tribunalului

Constanta, reținând că se stabilește competența materială de soluționare a cauzei,

conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de rangul autorității emitente

a actului contestat, iar dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi

nu pot înfrânge dispozițiile legii menționateindiferent de organul care soluționează

contestația.

Constanța, secția contencios administrativ și fiscal

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalului Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

sențința nr. 1615 pronunțată în data de 4 octombrie 2011, a admis excepția necompetentei

materiale a Tribunalului Constanta și a declinat competența de soluționare a acțiunii

promovate de reclamanții Comuna V.T. și Comuna V.T. prin Primar, în contradictoriu

cu paratele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanta

în favoarea Curții de Apel Constanța.

Totodată, a constat intervenit

conflictul negativ de competență iar temeiul art. 21 din C. proc. civ. a dispus

înaintarea cauzei Înaltei Curții de Casație și Justiție, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că revine Curții de Apel Constanța competența matrială de soluționare

a cauzei, atât în raport de dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi

aprobat prin hotărârea Curții de Conturi din 2010, cât și potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât încheierea emisă de Comisia de Soluționare

a Contestațiilor aparține unui organ al administrației publice centrale.

II. Hotărârea Înaltei

Curți, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență

Înalta Curte, în raport

de dispozițiile art. 20 din C. proc. civ., reține că a fost legal investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa conflictul

negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei Camerei

de Conturi Constanța din 16 mai 2011, anularea încheierii din 7 iulie 2011 a Comisiei

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României emisă în

soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior, precum și suspendarea

deciziei din 16 mai 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea

de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/

anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă

de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii

județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ

care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței

civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate

și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse

anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația

împotriva deciziei din 16 mai 2011 a Camerei de Conturi Constanța a fost respinsă

integral prin încheierea din 7 iulie 2011, Înalta Curte, ținând seama de considerentele

expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanții Comuna V.T. și Primarul Comunei V.T. și pârâtele Curtea de

Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanta și Curtea de Conturi

a României, în favoarea Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie

2011.