ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7381/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, reclamantul P.R., în calitate de Primar al comunei Barcea, județul

Galați, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 1 din 3 iunie 2011 a Comisiei

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului

Galați, solicitând totodată anularea acesteia, precum și a Deciziei nr. 14 din

18 aprilie 2011 și a Raportului de audit financiar nr. 788 din 31 aprilie 2011.

Prin întâmpinare,

autoritatea pârâtă a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

43/2012 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul P.R. -

Primar al Comunei Barcea, în contradictoriu cu intimata Camera de Conturi

Galați, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din analiza

făcută prin actul de control, cantitatea de 6.317 litri de motorină nu a putut

fi justificată de entitatea controlată, întrucât aceasta nu deține alte

mijloace de transport.

De asemenea, corect

s-a reținut prin actul de control că au fost acordate drepturi salariale în

afara cadrului legal întrucât Hotărârile Consiliului Local Barcea au ignorat

dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 330/2009.

În ceea ce privește

cele trei contracte încheiate cu SC S.P. SRL, corect a reținut autoritatea

pârâtă că în derularea acestora nu au fost respectate termenele de execuție a

serviciilor, iar serviciile contractate au fost prestate defectuos sau nu au

fost prestate integral și cu toate acestea entitatea contractată a achitat

integral valoarea celor trei contracte.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta Comuna

Barcea prin primar a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, reclamanta învederează că instanța de fond competentă să soluționeze

cererea era Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal și nu

Curtea de Apel. Așa cum s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție a

României în cauze similare, competența pentru soluționarea contestațiilor

formulate de către Primarii comunelor din județe împotriva Deciziilor

pronunțate de Comisia pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Camerelor

de Conturi județene, revine Tribunalului ca primă instanță, rămânând în sarcina

Curților de Apel doar cele formulate de Primarii Municipiilor reședință de

județ. Așadar, hotărârea Curții de Apel Galați s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., care atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre soluționare

la instanța competentă.

Pe de altă parte,

susține recurenta, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, motivarea hotărârii judecătorești fiind un

element indispensabil al acestui important act procedural.

Totodată, hotărârea

instanței de fond nu prezintă temeiul în baza căruia s-a pronunțat. Din modul

în care s-a redactat hotărârea nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat

corect sau nu. S-a prezentat art. 18 din Legea nr. 554/2004 la modul general

fără a se indica concret temeiul legal în baza căruia s-a pronunțat; astfel,

devine incident art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.

Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011 și a Raportului de

audit financiar nr. 788 din 31 aprilie 2011, întocmite de Camera de Conturi

Galați, precum și anularea Încheierii nr. 1 din 3 iunie 2011 a Comisiei de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi Galați.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data

comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat

nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei

jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul

formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în fața instanței de

control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comuna Barcea prin primar împotriva Sentinței nr. 43/2012 din 26

ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM