ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Consiliul Local al Municipiului

Galați și Primarul Municipiului Galați au chemat în judecată Curtea de Conturi

a României, contestând Încheierea nr. VI.40 din 23 septembrie 2009 și Decizia

nr. 17 din 8 iulie 2009 pronunțate de către Curtea de Conturi - Camera de

Conturi Galați, cu referire expresă la pct. 10 din actul de contestare.

În motivarea cererii

s-a susținut că în temeiul Legii nr. 94/1992 a fost efectuat controlul

activității Consiliului Local al Municipiului Galați și, că în urma acestuia,

s-a întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 572 din 9 iunie 2009, care a

consemnat mai multe abateri de la legalitate și regularitate, în baza căruia a

fost emisă Decizia nr. 17 din 8 iulie 2009.

Reclamanții au mai

arătat că, prin punctul 10 al actului de control s-a reținut că asupra unui

eșantion de hotărâri judecătorești s-au constatat operațiuni care constituie

abateri de la legalitate și care au produs prejudicii în valoare de 527.866,99

RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită și

amenzi stabilite de instanțe. S-a reținut de către organul de control că

vinovat de producerea acestui prejudiciu ar fi managementul defectuos al

instituției verificate.

Invocând dispozițiile

art. 21 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, reclamanții au arătat că

în mod greșit Curtea de Conturi a apreciat că suma de 527.866,99 RON ar trebui

plătită de către Primarul Municipiului Galați, atâta timp cât potrivit

dispozițiilor sus-menționate ea ar trebui plătită de la bugetul de stat.

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

121 din 13 aprilie 2011 a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanți, având ca obiect contestație împotriva Deciziei nr. 17 din 8 iulie

2009 și a Încheierii nr. VI din 23 septembrie 2009.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că toate aceste hotărâri executorii puteau

fi aduse la executare fără intervenția executorului, ceea ce ar fi însemnat

evitarea cel puțin a cheltuielilor de executare silită.

S-a mai reținut că,

în două dintre cazurile analizate, Primarului Municipiului Galați i-a fost

aplicată personal o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru

fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă că plata nu se încadrează în

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 251/2001, care se referă la

despăgubiri, și nu la amenzi.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Galați

și Primarul Municipiului Galați.

Recurenții au

susținut, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile Legii nr.

215/2001, întrucât în mod nejustificat a menținut punctul de vedere al Camerei

de Conturi a Județului Galați, care a considerat că sumele în discuție trebuie

să fie suportate de persoana fizică, respectiv primarul D.N.

Printr-o altă

critică, recurentul a susținut că în mod eronat instanța și-a însușit punctul

de vedere al intimatei-pârâte, potrivit căruia managerul nu a luat măsurile

corespunzătoare, în sensul de a soluționa pe cale administrativă cauzele.

De asemenea, s-a

susținut că, în mod nejustificat instanța nu a ținut seama de concluziile

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a reținut că

abaterile constatate la pct. 10 sunt asociate riscurilor activităților

desfășurate în structurile: Instituția Arhitect șef, Direcția Urbanism

Strategie Dezvoltare Urbană Autorizări Construcții Direcția Economică,

Serviciul contencios administrativ.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte

va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 40 din 23 septembrie

2009 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. 17/2009

emisă de Camera de Conturi a Județului Galați.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2

C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția

instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu

este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente

în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele

administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența

tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în

competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își au sediul reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Consiliul Local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului

Galați împotriva Sentinței civile nr. 121 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ