ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții Consiliul Local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului Galați au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, contestând Încheierea nr. VI.40 din 23 septembrie 2009 și Decizia nr. 17 din 8 iulie 2009 pronunțate de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Galați, cu referire expresă la pct. 10 din actul de contestare.

În motivarea cererii s-a susținut că în temeiul Legii nr. 94/1992 a fost efectuat controlul activității Consiliului Local al Municipiului Galați și, că în urma acestuia, s-a întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 572 din 9 iunie 2009, care a consemnat mai multe abateri de la legalitate și regularitate, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 17 din 8 iulie 2009. Reclamanții au mai arătat că, prin punctul 10 al actului de control s-a reținut că asupra unui eșantion de hotărâri judecătorești s-au constatat operațiuni care constituie abateri de la legalitate și care au produs prejudicii în valoare de 527.866,99 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită și amenzi stabilite de instanțe.

S-a reținut de către organul de control că vinovat de producerea acestui prejudiciu ar fi managementul defectuos al instituției verificate. Invocând dispozițiile art. 21 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, reclamanții au arătat că în mod greșit Curtea de Conturi a apreciat că suma de 527.866,99 RON ar trebui plătită de către Primarul Municipiului Galați, atâta timp cât potrivit dispozițiilor sus-menționate ea ar trebui plătită de la bugetul de stat.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 121 din 13 aprilie 2011 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect contestație împotriva Deciziei nr. 17 din 8 iulie 2009 și a Încheierii nr. VI din 23 septembrie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că toate aceste hotărâri executorii puteau fi aduse la executare fără intervenția executorului, ceea ce ar fi însemnat evitarea cel puțin a cheltuielilor de executare silită. S-a mai reținut că, în două dintre cazurile analizate, Primarului Municipiului Galați i-a fost aplicată personal o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă că plata nu se încadrează în dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 251/2001, care se referă la despăgubiri, și nu la amenzi.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului Galați. Recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile Legii nr. 215/2001, întrucât în mod nejustificat a menținut punctul de vedere al Camerei de Conturi a Județului Galați, care a considerat că sumele în discuție trebuie să fie suportate de persoana fizică, respectiv primarul D.N. Printr-o altă critică, recurentul a susținut că în mod eronat instanța și-a însușit punctul de vedere al intimatei-pârâte, potrivit căruia managerul nu a luat măsurile corespunzătoare, în sensul de a soluționa pe cale administrativă cauzele.

De asemenea, s-a susținut că, în mod nejustificat instanța nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a reținut că abaterile constatate la pct. 10 sunt asociate riscurilor activităților desfășurate în structurile: Instituția Arhitect șef, Direcția Urbanism Strategie Dezvoltare Urbană Autorizări Construcții Direcția Economică, Serviciul contencios administrativ. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 40 din 23 septembrie 2009 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. 17/2009 emisă de Camera de Conturi a Județului Galați. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ. De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel. Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își au sediul reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului Galați împotriva Sentinței civile nr. 121 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ