ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la data de 19 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Mureș, secția
de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M. - reprezentant al
Orașului Sărmașu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi
a României și Camera de Conturi a Județului Mureș, suspendarea actelor atacate
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea încheierii
din 23 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din
cadrul Curții de Conturi a României și anularea parțială a deciziei contestate
- pct. 1a și 1b din aceasta, ca fiind nelegală.
Hotărârea primei
instanțe aflate în conflict
Prin Sentința nr. 206
din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a
declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a
cererii formulate de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtele Camera de
Conturi a Județului Mureș și Curtea de Conturi a României, având ca obiect
anulare act administrativ și suspendare executare act administrativ.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Tribunalul a reținut că acțiunea are ca obiect anularea
încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de către Comisia de soluționare a
contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României. Astfel, prin capătul de
cerere principal al acțiunii introductive, reclamantul solicită în mod expres
anularea încheierii prin care s-a dispus respingerea contestației formulate
împotriva pct. 1a și 1b din Decizia nr. 943 din 12 august 2011 emisă de către
Directorul camerei de Conturi a județului Mureș.
Procedura de
contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este reglementată prin
dispozițiile art. 204 și următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea
activităților specifice Curții de Conturi.
Procedura instituită
de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr.
94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter obligatoriu,
similară celei instituite de Codul de procedură fiscală în ceea ce privește
actele administrative cu caracter fiscal.
Decizia emisă de
Camera de Conturi nu poate fi atacată separat, aceasta fiind supusă analizei
instanței de judecată doar după parcurgerea procedurii prealabile a
contestației administrative. Pe cale de consecință, deși se reține că instanța
este sesizată cu o acțiune ce vizează și Decizia nr. 943/2011, analiza
legalității și temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare
jurisdicțională prealabilă a încheierii pronunțate în contestația
administrativă.
Pe cale de
consecință, stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății se face
raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv
încheierea nr. X/2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor
din cadrul Curții de Conturi a României.
Raportat la precizările
anterioare și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată,
Tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea
nr. 130/2010, conform cărora competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de
soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.
Prin urmare,
Tribunalul Mureș a apreciat că, în prezenta cauză, competența de soluționare a
prezentei acțiuni revine Curții de Apel Târgu Mureș, atât în ceea ce privește
fondul cauzei, cât și în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe
dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea celei
de-a doua instanțe aflate în conflict
Prin Sentința nr. 260
din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a
acțiunii, a constatat declanșat conflictul negativ de competență și a trimis
cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de
contencios administrative și fiscal, a reținut că actul administrativ care
produce efecte juridice și este supus executării, în conformitate cu art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de
Conturi Mureș și nu încheierea nr. 396/2011 dată de Comisia de Soluționare a
Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.
Conform art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate
publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureș
este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii
tribunalului.
Așadar, având în
vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art.
2 pct. 1 lit. c) și la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea a
apreciat că nu este competentă a se pronunța asupra cererii formulate de
reclamant, urmând a se declina competența de soluționare a acesteia în favoarea
Tribunalului Mureș.
Regulatorul de
competență
Înalta Curte, constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin.
(3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de
contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în
continuare.
Pentru a soluționa
conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,
Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie
suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea parțială
a Deciziei nr. 943 din 12 august 2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, precum
și anularea Încheierii nr. 396 din 23 noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi
a României.
Atât în ceea ce
privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării
executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și
de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel,
acțiunile ce au ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în
discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit
competența materială și teritorială.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)
menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și
care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios
administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva
măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula
contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării
deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a
Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării
încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se
respinge integral sau parțial contestația".
În raport de
dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte
juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii
teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele
de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum
acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva
încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul
entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ
competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la
competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond
de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege
organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că
dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului
administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare
a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii
deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv
în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin
dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența
materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine
competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios
administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ
emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică
județeană.
În altă ordine, chiar
dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte
juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4
octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată
în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența
materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr.
421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași
dispoziții.
De altfel, Înalta
Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,
că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze
tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia
nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în
ceea ce privește judecarea acestora.
În consecință, având
în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22
alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de
soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primar al Orașului
Sărmașu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera
de Conturi a Județului Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL