ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 19 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Mureș, secția

de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M. - reprezentant al

Orașului Sărmașu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi

a României și Camera de Conturi a Județului Mureș, suspendarea actelor atacate

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea încheierii

din 23 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Curții de Conturi a României și anularea parțială a deciziei contestate

- pct. 1a și 1b din aceasta, ca fiind nelegală.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 206

din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a

declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a

cererii formulate de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtele Camera de

Conturi a Județului Mureș și Curtea de Conturi a României, având ca obiect

anulare act administrativ și suspendare executare act administrativ.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că acțiunea are ca obiect anularea

încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de către Comisia de soluționare a

contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României. Astfel, prin capătul de

cerere principal al acțiunii introductive, reclamantul solicită în mod expres

anularea încheierii prin care s-a dispus respingerea contestației formulate

împotriva pct. 1a și 1b din Decizia nr. 943 din 12 august 2011 emisă de către

Directorul camerei de Conturi a județului Mureș.

Procedura de

contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este reglementată prin

dispozițiile art. 204 și următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi.

Procedura instituită

de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr.

94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter obligatoriu,

similară celei instituite de Codul de procedură fiscală în ceea ce privește

actele administrative cu caracter fiscal.

Decizia emisă de

Camera de Conturi nu poate fi atacată separat, aceasta fiind supusă analizei

instanței de judecată doar după parcurgerea procedurii prealabile a

contestației administrative. Pe cale de consecință, deși se reține că instanța

este sesizată cu o acțiune ce vizează și Decizia nr. 943/2011, analiza

legalității și temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare

jurisdicțională prealabilă a încheierii pronunțate în contestația

administrativă.

Pe cale de

consecință, stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății se face

raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv

încheierea nr. X/2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor

din cadrul Curții de Conturi a României.

Raportat la precizările

anterioare și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată,

Tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea

nr. 130/2010, conform cărora competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de

soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Prin urmare,

Tribunalul Mureș a apreciat că, în prezenta cauză, competența de soluționare a

prezentei acțiuni revine Curții de Apel Târgu Mureș, atât în ceea ce privește

fondul cauzei, cât și în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 260

din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

acțiunii, a constatat declanșat conflictul negativ de competență și a trimis

cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de

contencios administrative și fiscal, a reținut că actul administrativ care

produce efecte juridice și este supus executării, în conformitate cu art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de

Conturi Mureș și nu încheierea nr. 396/2011 dată de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate

publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureș

este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii

tribunalului.

Așadar, având în

vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art.

2 pct. 1 lit. c) și la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea a

apreciat că nu este competentă a se pronunța asupra cererii formulate de

reclamant, urmând a se declina competența de soluționare a acesteia în favoarea

Tribunalului Mureș.

competență

Înalta Curte, constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea parțială

a Deciziei nr. 943 din 12 august 2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, precum

și anularea Încheierii nr. 396 din 23 noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi

a României.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării

executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și

de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel,

acțiunile ce au ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în

discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit

competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte

juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr.

421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași

dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze

tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia

nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în

ceea ce privește judecarea acestora.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primar al Orașului

Sărmașu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera

de Conturi a Județului Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL