ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M. - reprezentant al Orașului Sărmașu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Mureș, suspendarea actelor atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și anularea parțială a deciziei contestate - pct. 1a și 1b din aceasta, ca fiind nelegală.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 206 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Mureș și Curtea de Conturi a României, având ca obiect anulare act administrativ și suspendare executare act administrativ. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că acțiunea are ca obiect anularea încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Astfel, prin capătul de cerere principal al acțiunii introductive, reclamantul solicită în mod expres anularea încheierii prin care s-a dispus respingerea contestației formulate împotriva pct. 1a și 1b din Decizia nr. 943 din 12 august 2011 emisă de către Directorul camerei de Conturi a județului Mureș. Procedura de contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este reglementată prin dispozițiile art. 204 și următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi. Procedura instituită de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter obligatoriu, similară celei instituite de Codul de procedură fiscală în ceea ce privește actele administrative cu caracter fiscal.

Decizia emisă de Camera de Conturi nu poate fi atacată separat, aceasta fiind supusă analizei instanței de judecată doar după parcurgerea procedurii prealabile a contestației administrative. Pe cale de consecință, deși se reține că instanța este sesizată cu o acțiune ce vizează și Decizia nr. 943/2011, analiza legalității și temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare jurisdicțională prealabilă a încheierii pronunțate în contestația administrativă. Pe cale de consecință, stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv încheierea nr. X/2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Raportat la precizările anterioare și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. Prin urmare, Tribunalul Mureș a apreciat că, în prezenta cauză, competența de soluționare a prezentei acțiuni revine Curții de Apel Târgu Mureș, atât în ceea ce privește fondul cauzei, cât și în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 260 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii, a constatat declanșat conflictul negativ de competență și a trimis cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrative și fiscal, a reținut că actul administrativ care produce efecte juridice și este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de Conturi Mureș și nu încheierea nr. 396/2011 dată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureș este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii tribunalului. Așadar, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 2 pct. 1 lit. c) și la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu este competentă a se pronunța asupra cererii formulate de reclamant, urmând a se declina competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Mureș. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea parțială a Deciziei nr. 943 din 12 august 2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, precum și anularea Încheierii nr. 396 din 23 noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primar al Orașului Sărmașu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL