ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judiciare

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 21 martie 2011 pe rolul Tribunalului Mureș, secția de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria Comunei Vărgata a

formulat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, acțiune

împotriva Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a

României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților

administrativ-teritoriale, transmisă prin Adresa nr. VI.40016 din 16 februarie

2011, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr.

1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Mureș.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă

nr. 42 din 13 ianuarie 2012,Tribunalul Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Mureș și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta

Primăria Comunei Vărgata, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios

administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a constatat că acțiunea formulată vizează anularea

încheierii prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant,

împotriva Deciziei 1615 din 2 decembrie 2010. Astfel, în aplicarea prevederilor

art. 35 din Legea nr. 94/1992 entitatea auditată a formulat obiecții scrise la

constatările din rapoartele întocmite de auditorii publici externi. Procedura

de contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este detaliată de

dispozițiile art. 204 și următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități.

Rezultă astfel că

procedura instituită de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art.

35 din Legea nr. 94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter

obligatoriu, similară celei instituite de art. 205 C. proc. fisc. în ceea ce

privește actele administrative cu caracter fiscal sens în care obiectul

sesizării instanței este dat de soluția pronunțată în contestația

administrativă. Decizia emisă de Camera de Conturi nu poate fi atacată separat,

aceasta fiind supusă analizei instanței de judecată doar prin prisma soluției

date contestației administrative. Pe cale de consecință, deși se reține că

instanța este sesizată cu o acțiune ce vizează și decizia pronunțată, analiza

legalității și temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare

jurisdicțională prealabilă a încheierii pronunțate în contestația

administrativă. Pe cale de consecință stabilirea competenței materiale în cauza

dedusă judecății se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare

în judecată, respectiv Încheierea nr. 392/2011.

Instanța a reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform

cărora competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Astfel, instanța a

apreciat că dispozițiile din Regulament fac aplicarea art. 10 alin. (1) din

Legea 554/2004, nefiind necesar a invoca din oficiu excepția de nelegalitate a

acestui act.

Astfel, potrivit art.

10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

Potrivit art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 94/1992, în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile

Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a

municipiului București, structuri fără personalitate juridică.

În speța de față, se

observă că actul atacat este chiar încheierea emisă de Curtea de Conturi,

instituție centrală și de altfel singura chemată în judecată în calitate de

pârâtă.

Față de aceste

considerente, a reținut judecătorul tribunalului, chiar dacă instanța nu ar lua

în considerare regulamentul Curții de Conturi, oricum competența ar fi

determinată de rangul instituției emitente, care este Curtea de Conturi, astfel

încât, este întemeiată excepția de necompetență materială și în temeiul art.

158 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., se impune

declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Tîrgu Mureș.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 271

din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a

constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului și a suspendat

soluționarea cauzei până la judecarea conflictului.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă

contestația împotriva Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de

Conturi a României, dată în soluționarea contestației formulată de Primăria

comunei Vărgata, împotriva Deciziei nr. 1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de

Conturi Mureș, acest din urmă act fiind producător de efecte juridice și nu

încheierea de soluționare a plângerii prealabile.

Cum Decizia nr. 1615

din 2 decembrie 2010 a fost emisă de Camera de Conturi Mureș și este un act

administrativ emis de o autoritate publică locală, în speță este aplicabil

criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului

potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004,

situație în care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Mureș.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Petru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a

României, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr.

1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Mureș.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate

constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de

control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.

130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

Considerentele

Tribunalului Mureș referitoare la faptul că lipsa personalității juridice a

Camerei de Conturi exclude competența tribunalului sunt neîntemeiate, întrucât,

în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispozițiile art. 10

alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004,

instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al

autorității publice emitente a actului administrativ. Or, în cauză, așa cum s-a

reținut anterior, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de camera de

conturi județeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea

competentă să emită actul respectiv și care este o autoritate publică locală în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o

structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea

administrativ-teritorială atribuțiile Curții de Conturi.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială

de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27

ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze

tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia

nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în

ceea ce privește judecarea acestora.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Vărgata în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - LM