ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 martie 2011 pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria Comunei Vărgata a formulat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, acțiune împotriva Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale, transmisă prin Adresa nr. VI.40016 din 16 februarie 2011, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Mureș.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 42 din 13 ianuarie 2012,Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Primăria Comunei Vărgata, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că acțiunea formulată vizează anularea încheierii prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant, împotriva Deciziei 1615 din 2 decembrie 2010. Astfel, în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 94/1992 entitatea auditată a formulat obiecții scrise la constatările din rapoartele întocmite de auditorii publici externi.

Procedura de contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este detaliată de dispozițiile art. 204 și următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Rezultă astfel că procedura instituită de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter obligatoriu, similară celei instituite de art. 205 C. proc. fisc. în ceea ce privește actele administrative cu caracter fiscal sens în care obiectul sesizării instanței este dat de soluția pronunțată în contestația administrativă.

Decizia emisă de Camera de Conturi nu poate fi atacată separat, aceasta fiind supusă analizei instanței de judecată doar prin prisma soluției date contestației administrative. Pe cale de consecință, deși se reține că instanța este sesizată cu o acțiune ce vizează și decizia pronunțată, analiza legalității și temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare jurisdicțională prealabilă a încheierii pronunțate în contestația administrativă. Pe cale de consecință stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv Încheierea nr. 392/2011.

Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. Astfel, instanța a apreciat că dispozițiile din Regulament fac aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, nefiind necesar a invoca din oficiu excepția de nelegalitate a acestui act. Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică. În speța de față, se observă că actul atacat este chiar încheierea emisă de Curtea de Conturi, instituție centrală și de altfel singura chemată în judecată în calitate de pârâtă. Față de aceste considerente, a reținut judecătorul tribunalului, chiar dacă instanța nu ar lua în considerare regulamentul Curții de Conturi, oricum competența ar fi determinată de rangul instituției emitente, care este Curtea de Conturi, astfel încât, este întemeiată excepția de necompetență materială și în temeiul art. 158 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., se impune declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Tîrgu Mureș. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 271 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului și a suspendat soluționarea cauzei până la judecarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă contestația împotriva Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a României, dată în soluționarea contestației formulată de Primăria comunei Vărgata, împotriva Deciziei nr. 1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Mureș, acest din urmă act fiind producător de efecte juridice și nu încheierea de soluționare a plângerii prealabile. Cum Decizia nr. 1615 din 2 decembrie 2010 a fost emisă de Camera de Conturi Mureș și este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, în speță este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, situație în care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Petru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI.50 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a României, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1615 din 2 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Mureș.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Considerentele Tribunalului Mureș referitoare la faptul că lipsa personalității juridice a Camerei de Conturi exclude competența tribunalului sunt neîntemeiate, întrucât, în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administrativ.

Or, în cauză, așa cum s-a reținut anterior, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de camera de conturi județeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea competentă să emită actul respectiv și care este o autoritate publică locală în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea administrativ-teritorială atribuțiile Curții de Conturi.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Vărgata în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013. Procesat de GGC - LM