ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2010

Asupra contestației în anulare de față; Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 480.318 lei cu titlu de dobânzi. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: A arătat instanța că, potrivit dispozițiilor codului de procedura fiscală, O.G. nr. 92/2003 [art. 119 alin. (1)], contribuabilii au dreptul la dobânda pentru sumele de restituit sau de rambursat de buget începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 zile în care organele fiscale trebuie să soluționeze cererile de rambursare sau restituire.

Astfel, atâta timp cât în fișa sintetică contribuabilul nu figura cu datorii către bugetul de stat, la momentul expirării termenului prevăzut de lege de 45 de zile de la depunerea deconturilor/cererilor de rambursare TVA, pârâta era obligată să se pronunțe și să restituie sumele solicitate. A mai arătat instanța că este corectă susținerea reclamantei în sensul că pârâta nu putea refuza sau amâna rambursarea pe motiv că ulterior putea să constate existența unor debite ale contribuabilului față de buget. Dispozițiile OMFP nr. 338/2004 și nr. 1899/2004 nu justifică amânarea rambursării TVA peste termenul respectiv, decât cu câteva mici excepții de câteva zile care urmează a fi avute în vedere la calculul dobânzilor solicitate de reclamantă.

Invocarea în adresa contestată a faptului că deconturile au fost soluționate sub rezerva verificării ulterioare, au demonstrat că pârâta a soluționat cererile anterior controalelor, însă nu în termenul legal stabilit. Din moment ce prevederile cap. 4 din OMFP 338/2004 stabilesc că rambursarea soldului negativ de TVA se realizează cu control ulterior, nici un alt control nu justifică nesoluționarea cererilor de restituire, rambursare în termenul legal. î n ceea ce privește suma reprezentând dobânzi, instanța a reținut că reclamanta a solicitat constatarea și obligarea pârâtei la plata dobânzilor în cuantum de 499.037,26 lei. Prin raportul expertizei efectuat în cauză s-a stabilit că reclamanta are dreptul la dobânzi în sumă de 482.410 lei.

Concluzionând, instanța a reținut, din analiza deconturilor de TVA cu opțiuni de rambursare, notelor de compensare, deciziilor de restituire, situațiilor privind calculul dobânzilor efectuate de expertul contabil prin comparare cu cele ale reclamantei, că dobânzile ce trebuie acordate acesteia sunt în sumă de 480.314 lei, respectiv cu 2.106 lei mai puțin decât suma stabilită de expert. De altfel, a mai constatat erori de calcul a dobânzilor datorate de pârâtă (a se vedea fila 139) ca urmare a calculării greșite a zilelor de întârziere determinate probabil și de faptul că mai multe cereri din luni diferite au fost soluționate la aceeași dată și de neluarea corectă în calcul a perioadei în solicitarea de informații și data depunerii lor.

Calea de atac exercitată: î mpotriva sentinței civile nr. 3490 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal A.N.A.F., care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC H.G. SRL. Soluția instanței de recurs: Prin decizia 4897 din 5 noiembrie 2009, î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs - invocată din oficiu la data de 11 iunie 2009 a anulat, în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. (2) și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr.3490 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin directorul general al Direcției generale juridice V.N. Considerentele instanței de recurs: În motivarea soluției sale, î nalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, faptul că, în combaterea temeiniciei excepției invocate din oficiu, recurenta a invocat dispozițiile art. 12 alin. (1), (7) și (8) din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. (în vigoare la data declarării și semnării recursului), potrivit cărora „A.N.A.F. este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului - ministru" [alin. (1)]. ..Președintele A.N.A.F.

reprezintă A.N.A.F. în relații cu terții" [alin. (7)]. „Prin ordin al președintelui A.N.A.F. unele atribuții pot fi delegate vicepreședinților, secretarului general și persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate. Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se vor preciza limitele și condițiile delegării" [alin. (8)]. precum și prevederile art. 7 din Capitolul 6 al Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 2187/2007 al președintelui A.N.A.F. care arată care sunt atribuțiile specifice directorului general al Direcției Generale Juridice a A.N.A.F., printre acestea figurând semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F.

sau statului român în procesele aflate pe rolul instanțelor și a celor aflate în fața organelor de urmărire/cercetare penală și semnarea delegațiilor către serviciile/birourile/compartimentele juridice din cadrul unităților subordonate ale A.N.A.F., prin care aceste structuri sunt împuternicite: a) să reprezinte în fața instanțelor statul român și/sau A.N.A.F., în calitate de parte; b) să promoveze căile de atac ordinare și extraordinare, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare; c) să reprezinte statul român în fața organelor de urmărire penală și în fața instanțelor judecătorești și să promoveze căile de atac împotriva ordonanțelor date de organele de urmărire penală. A reținut însă instanța de recurs, faptul că potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc.

civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar conform dispozițiilor art. 67 alin. (2) din același cod, mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. În principiu, mandatul ad litem este un mandat general, privind toate actele de procedură dintr-un litigiu determinat, astfel că un mandat „general" pentru orice litigii, actuale sau viitoare, este nul. î nalta Curte a constatat că, prin Ordinul nr. 2187/2007 al președintelui A.N.A.F. s-a dat directorului general al Direcției generale juridice din cadrul A.N.A.F. o delegație generală de reprezentare a agenției în procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Or, din prevederile art. 68 și urm. C. proc. civ. rezultă că pentru exercițiul dreptului de exercitare a căii de atac, precum și a oricărui act procesual de dispoziție este necesar un mandat special, nefiind suficient un mandat general de reprezentare, exercitarea drepturilor procesuale și reprezentarea injustiție fiind situații juridice deosebite, cu consecințe juridice diferite. Cum în cauză președintele A.N.A.F. - care are competența legală de a exercita drepturile persoanei juridice pe care o conduce - nu a dat o delegație specială (un mandat special) prin care să fi delegat exercitarea drepturilor procesuale în cauza concretă în favoarea directorului general al Direcției Generale Juridice din cadrul A.N.A.F., rezultă că recursul declarat și semnat de acest director general a fost exercitat de către o persoană care nu a făcut, în condițiile legii, dovada calității sale de reprezentant al recurentei persoană juridică.

î n concluzie, pentru considerentele arătate, î nalta Curte a dispus anularea recursului declarat de către pârâta A.N.A.F. prin directorul general al Direcției generale juridice, fără a mai proceda la examinarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentă. Contestația în anulare formulată de recurentă î mpotriva acestei decizii recurenta A.N.A.F. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale. În motivarea contestației în anulare se arată că s-a comis o greșeală materială la momentul pronunțării hotărârii prin care s-a dispus anularea recursului A.N.A.F. ca fiind formulat și semnat de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant al recurentei.

Este criticată soluția instanței de recurs, care a anulat recursul A.N.A.F., deși la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că persoana care a semnat recursul împotriva sentinței civile nr. 3940 din 10 decembrie 2008, avea calitatea să semneze actele necesare reprezentării A.N.A.F. în fața instanței judecătorești. În susținerea acestui punct de vedere contestatoarea invocă prevederile art. 4, art. 10 și art. 12 din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. (în vigoare la data semnării recursului), art. 3 și art. 7 alin. (3) din Ordinul nr. 2187/2007 privind Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.A.F. Consideră, astfel, contestatoarea că este incident motivul prevăzut de art. 318 C. proc.

civ. și că practica instanțelor, este în sensul admisibilității acestei căi de atac în cazul în care instanța care a pronunțat hotărârea a considerat că persoana semnatară a recursului nu avea calitatea necesară semnării acestuia. Apărările intimatei Intimata SC H.G. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată deoarece interpretarea dată de instanță înscrisurilor depuse de contestatoare la dosarul de recurs este corectă. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de A.N.A.F., Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente. Argumentele de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Acest motiv al contestației în anulare specială are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele finale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este adevărat că în practica instanțelor și în doctrină s-a considerat că poate fi apreciată drept „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și atunci când instanța de recurs a anulat recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate deși la dosar se afla dovada acestui mandat.

În speță, s-a depus Ordinul nr.1028 din 4 iulie 2008 emis de președintele A.N.A.F. prin care a fost împuternicită temporar să exercite funcția publică de conducere de director general în cadrul Direcției Generale Juridice a A.N.A.F. chiar persoana care a semnat recursul promovat de A.N.A.F., persoana care de altfel ocupa funcția de director general adjunct în cadrul aceleiași direcții din cadrul A.N.A.F. Potrivit H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 (în vigoare la data exercitării căii extraordinare de atac de față), mai exact potrivit art. 12 alin. (7) din acest act normativ: „Președintele A.N.A.F. reprezintă A.N.A.F. în relații cu terții", iar potrivit alin. (8) al aceluiași articol: „Prin ordin al președintelui A.N.A.F.

unele atribuții pot fi delegate vicepreședinților, secretarului general și persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate. Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se vor preciza limitele și condițiile delegării”. În Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2187/2007 sunt arătate la art. 7 atribuțiile specifice directorului general, printre acestea la alin. (3) fiind prevăzut că: „semnează acte cu caracter juridic necesar reprezentării A.N.A.F. sau statului român în procesele aflate pe rolul instanțelor [...]". Conform art. 9 alin. (1) din același Regulament, directorul general adjunct care coordonează activitatea de reprezentare în fața instanțelor, îndeplinește toate atribuțiile și sarcinile directorului general, în lipsa acestuia, iar în conformitate cu art. 9 alin. (7) directorul general adjunct semnează actele prin care se asigură reprezentarea în fata instanțelor a A.N.A.F.

Rezultă așadar, că în condițiile în care recursul a fost declarat și semnat de persoana care avea calitatea de reprezentant al A.N.A.F. în baza mandatului general depus la dosar respectiv Ordinul nr. 1029 din 4 iulie 2008, dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Mai mult, urmează a se reține faptul că este legală reprezentarea autorității recurente în situația în care ordinul prin care se stabilesc ca atribuții de serviciu, prevede exercitarea căilor de atac, nefiind astfel necesară prezentarea unei împuterniciri pentru fiecare dosar în parte. Conform art. 67 alin. (2) C. proc. civ., „Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”.

În speță, reprezentarea instituției s-a făcut în baza mandatului de reprezentare acordat de Președintele A.N.A.F. în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. Temeiul juridic al soluției pronunțate în contestația în anulare De aceea, fiind în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare și va fixa termen pentru soluționarea recursului formulat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 3490 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de A.N.A.F. împotriva deciziei nr. 4897 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal . Anulează decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 mai 2010. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.