ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față;
Circumstanțele cauzei.
Hotărârea primei instanțe
Totodată,
a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 480.318 lei cu titlu de
dobânzi.
Motivele
de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru
a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese
din considerentele hotărârii următoarele:
A
arătat instanța că, potrivit dispozițiilor codului de procedura fiscală, O.G.
nr. 92/2003 [art. 119 alin. (1)], contribuabilii au dreptul la dobânda pentru
sumele de restituit sau de rambursat de buget începând cu ziua următoare
expirării termenului de 45 zile în care organele fiscale trebuie să soluționeze
cererile de rambursare sau restituire. Astfel, atâta timp cât în fișa sintetică
contribuabilul nu figura cu datorii către bugetul de stat, la momentul
expirării termenului prevăzut de lege de 45 de zile de la depunerea
deconturilor/cererilor de rambursare TVA, pârâta era obligată să se pronunțe și
să restituie sumele solicitate.
A
mai arătat instanța că este corectă susținerea reclamantei în sensul că pârâta
nu putea refuza sau amâna rambursarea pe motiv că ulterior putea să constate
existența unor debite ale contribuabilului față de buget.
Dispozițiile
OMFP nr. 338/2004 și nr. 1899/2004 nu justifică amânarea rambursării TVA peste
termenul respectiv, decât cu câteva mici excepții de câteva zile care urmează a
fi avute în vedere la calculul dobânzilor solicitate de reclamantă.
Invocarea
în adresa contestată a faptului că deconturile au fost soluționate sub rezerva
verificării ulterioare, au demonstrat că pârâta a soluționat cererile anterior
controalelor, însă nu în termenul legal stabilit.
Din
moment ce prevederile cap. 4 din OMFP 338/2004 stabilesc că rambursarea
soldului negativ de TVA se realizează cu control ulterior, nici un alt control
nu justifică nesoluționarea cererilor de restituire, rambursare în termenul
legal.
î
n ceea ce privește suma reprezentând dobânzi, instanța a
reținut că reclamanta a solicitat constatarea și obligarea pârâtei la plata
dobânzilor în cuantum de 499.037,26 lei. Prin raportul expertizei efectuat în
cauză s-a stabilit că reclamanta are dreptul la dobânzi în sumă de 482.410 lei.
Concluzionând,
instanța a reținut, din analiza deconturilor de TVA cu opțiuni de rambursare,
notelor de compensare, deciziilor de restituire, situațiilor privind calculul
dobânzilor efectuate de expertul contabil prin comparare cu cele ale
reclamantei, că dobânzile ce trebuie acordate acesteia sunt în sumă de 480.314
lei, respectiv cu 2.106 lei mai puțin decât suma stabilită de expert. De
altfel, a mai constatat erori de calcul a dobânzilor datorate de pârâtă (a se
vedea fila 139) ca urmare a calculării greșite a zilelor de întârziere
determinate probabil și de faptul că mai multe cereri din luni diferite au fost
soluționate la aceeași dată și de neluarea corectă în calcul a perioadei în
solicitarea de informații și data depunerii lor.
Calea
de atac exercitată:
î
mpotriva sentinței civile nr. 3490 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat
recurs în termen legal A.N.A.F., care a solicitat admiterea căii de atac și
modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de
reclamanta SC H.G. SRL.
Soluția
instanței de recurs:
Prin
decizia 4897 din 5 noiembrie 2009,
î
nalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
admițând excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de
recurs - invocată din oficiu la data de 11 iunie 2009 a anulat, în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. (2) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr.3490 din 10
decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, prin directorul general al Direcției generale juridice
V.N.
Considerentele
instanței de recurs:
În
motivarea soluției sale,
î
nalta
Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, faptul că, în combaterea
temeiniciei excepției invocate din oficiu, recurenta a invocat dispozițiile
art. 12 alin. (1), (7) și (8) din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și
funcționarea A.N.A.F. (în vigoare la data declarării și semnării recursului),
potrivit cărora „A.N.A.F. este condusă de un președinte cu rang de secretar de
stat, numit prin decizie a primului - ministru" [alin. (1)].
..Președintele A.N.A.F. reprezintă A.N.A.F. în relații cu terții" [alin. (7)].
„Prin ordin al președintelui A.N.A.F. unele atribuții pot fi delegate
vicepreședinților, secretarului general și persoanelor cu funcții de conducere
din compartimentele de specialitate. Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se
vor preciza limitele și condițiile delegării" [alin. (8)]. precum și
prevederile art. 7 din Capitolul 6 al Regulamentului aprobat prin Ordinul nr.
2187/2007 al președintelui A.N.A.F. care arată care sunt atribuțiile specifice
directorului general al Direcției Generale Juridice a A.N.A.F., printre acestea
figurând semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F.
sau statului român în procesele aflate pe rolul instanțelor și a celor aflate
în fața organelor de urmărire/cercetare penală și semnarea delegațiilor către serviciile/birourile/compartimentele
juridice din cadrul unităților subordonate ale A.N.A.F., prin care aceste
structuri sunt împuternicite: a) să reprezinte în fața instanțelor statul român
și/sau A.N.A.F., în calitate de parte; b) să promoveze căile de atac ordinare
și extraordinare, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare; c) să
reprezinte statul român în fața organelor de urmărire penală și în fața
instanțelor judecătorești și să promoveze căile de atac împotriva ordonanțelor
date de organele de urmărire penală.
A
reținut însă instanța de recurs, faptul că potrivit prevederilor art. 67 alin.
(1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau
prin mandatar, iar conform dispozițiilor art. 67 alin. (2) din același cod, mandatarul
cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă
acest drept i-a fost dat anume. În principiu, mandatul
ad litem
este un
mandat general, privind toate actele de procedură dintr-un litigiu determinat,
astfel că un mandat „general" pentru orice
litigii,
actuale sau viitoare, este nul.
î
nalta Curte a constatat că, prin Ordinul nr. 2187/2007 al
președintelui A.N.A.F. s-a dat directorului general al Direcției generale
juridice din cadrul A.N.A.F. o delegație generală de reprezentare a agenției în
procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Or, din prevederile art.
68 și urm. C. proc. civ. rezultă că pentru exercițiul dreptului de exercitare a
căii de atac, precum și a oricărui act procesual de dispoziție este necesar un mandat
special, nefiind suficient un mandat general de reprezentare, exercitarea
drepturilor procesuale și reprezentarea injustiție fiind situații juridice
deosebite, cu consecințe juridice diferite.
Cum
în cauză președintele A.N.A.F. - care are competența legală de a exercita
drepturile persoanei juridice pe care o conduce - nu a dat o delegație specială
(un mandat special) prin care să fi delegat exercitarea drepturilor procesuale
în cauza concretă în favoarea directorului general al Direcției Generale
Juridice din cadrul A.N.A.F., rezultă că recursul declarat și semnat
de acest director general a fost exercitat de
către o persoană care nu a făcut, în condițiile legii,
dovada calității
sale de reprezentant al recurentei persoană juridică.
î
n concluzie,
pentru considerentele arătate,
î
nalta
Curte a dispus anularea recursului declarat de către pârâta A.N.A.F. prin
directorul general al
Direcției generale juridice, fără a mai proceda la
examinarea motivelor de nelegalitate invocate
de recurentă.
Contestația
în anulare formulată de recurentă
î
mpotriva
acestei decizii recurenta A.N.A.F. a
formulat contestație în anulare, invocând prevederile
art. 318 teza I C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată prin hotărârea atacată
este rezultatul unei greșeli materiale.
În
motivarea contestației în anulare se arată că s-a comis o greșeală materială la
momentul pronunțării hotărârii prin care s-a dispus anularea recursului A.N.A.F.
ca fiind formulat și semnat de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant
al recurentei.
Este
criticată soluția instanței de recurs, care a anulat recursul A.N.A.F., deși la
dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că persoana care a
semnat recursul împotriva sentinței civile nr. 3940 din 10 decembrie 2008, avea
calitatea să semneze actele necesare reprezentării A.N.A.F. în fața instanței
judecătorești.
În
susținerea acestui punct de vedere contestatoarea invocă prevederile art. 4, art.
10 și art. 12 din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.
(în vigoare la data semnării recursului), art. 3 și art. 7 alin. (3) din
Ordinul nr. 2187/2007 privind Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.A.F.
Consideră,
astfel, contestatoarea că este incident motivul prevăzut de art. 318 C. proc.
civ. și că practica instanțelor, este în sensul admisibilității acestei căi de
atac în cazul în care instanța care a pronunțat hotărârea a considerat că
persoana semnatară a recursului nu avea calitatea necesară semnării acestuia.
Apărările
intimatei
Intimata
SC H.G. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în
anulare ca nefondată deoarece interpretarea dată de instanță înscrisurilor
depuse de contestatoare la dosarul de recurs este corectă.
Considerentele
Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând
contestația în anulare formulată de A.N.A.F., Înalta Curte o va admite pentru
următoarele considerente.
Argumentele
de fapt și de drept relevante
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere
însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile
prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă
judecată.
Art.
318 alin. (1) teza I C. proc. civ. reglementează contestația în anulare
specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot
fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli
materiale.
Acest
motiv al contestației în anulare specială are în vedere erori materiale în
legătură cu aspectele finale ale judecății recursului și care au avut drept
consecință darea unor soluții greșite.
Este
adevărat că în practica instanțelor și în doctrină s-a considerat că poate fi
apreciată drept „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1)
teza I C. proc. civ. și atunci când instanța de recurs a anulat recursul ca
fiind făcut de un mandatar fără calitate deși la dosar se afla dovada acestui
mandat.
În
speță, s-a depus Ordinul nr.1028 din 4 iulie 2008 emis de președintele A.N.A.F.
prin care a fost împuternicită temporar să exercite funcția publică de
conducere de director general în cadrul Direcției Generale Juridice a A.N.A.F.
chiar persoana care a semnat recursul promovat de A.N.A.F., persoana care de
altfel ocupa funcția de director general adjunct în cadrul aceleiași direcții din
cadrul A.N.A.F.
Potrivit
H.G. nr. 495 din 23 mai 2007
(în vigoare la data exercitării căii extraordinare de atac
de față), mai exact potrivit art. 12 alin. (7) din acest act normativ:
„Președintele A.N.A.F. reprezintă A.N.A.F. în relații cu terții", iar
potrivit alin. (8) al aceluiași articol: „Prin ordin al președintelui A.N.A.F.
unele atribuții pot fi delegate vicepreședinților, secretarului general și
persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate. Prin
ordin al președintelui A.N.A.F. se vor preciza limitele și condițiile
delegării”.
În
Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2187/2007 sunt arătate la art. 7
atribuțiile specifice directorului general,
printre acestea la alin. (3) fiind
prevăzut că: „semnează acte cu caracter juridic necesar reprezentării A.N.A.F.
sau statului român în procesele aflate pe rolul instanțelor [...]".
Conform
art. 9 alin. (1) din același Regulament,
directorul general adjunct care coordonează activitatea
de reprezentare în fața instanțelor,
îndeplinește toate atribuțiile și sarcinile
directorului general, în lipsa acestuia, iar în conformitate cu art. 9 alin. (7)
directorul general adjunct semnează actele prin care se asigură reprezentarea
în fata instanțelor a A.N.A.F.
Rezultă
așadar, că în condițiile în care recursul a fost declarat și semnat de persoana
care avea calitatea de reprezentant al A.N.A.F. în baza mandatului general
depus la dosar respectiv Ordinul nr. 1029 din 4 iulie 2008, dezlegarea dată de instanța
de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Mai
mult, urmează a se reține faptul că este legală reprezentarea autorității
recurente în situația în care ordinul prin care se stabilesc ca atribuții de
serviciu, prevede exercitarea căilor de atac, nefiind astfel necesară
prezentarea unei împuterniciri pentru fiecare dosar în parte.
Conform
art. 67 alin. (2) C. proc. civ., „Mandatarul cu procură generală poate să
reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”.
În
speță, reprezentarea instituției s-a făcut în baza mandatului de reprezentare
acordat de Președintele A.N.A.F. în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin.
(3) din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.
Temeiul
juridic al soluției pronunțate în contestația în anulare
De
aceea, fiind în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318
alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare
și va fixa termen pentru soluționarea recursului formulat de A.N.A.F. împotriva
sentinței civile nr. 3490 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în anulare formulată
de A.N.A.F. împotriva deciziei nr. 4897 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal .
Anulează decizia atacată și fixează
termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 mai 2010.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19
martie 2010.