ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4522/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4522/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A.T.I. (România) SRL a solicitat,

în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili și ANAF - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor, în principal, anularea actelor administrative asimilate reprezentate

de lipsa răspunsului primei pârâte la cererea de dobânzi înregistrată la D.G.A.M.C.

din 16 septembrie 2010; lipsa răspunsului celei de-a doua pârâte la contestația

fiscală înregistrată la D.G.A.M.C. din 16 noiembrie 2010 împotriva nesoluționării

în termen a cererii de dobânzi mai sus-menționate, cu recunoașterea dreptului la

restituirea sumei de 48.773 RON reprezentând diferența dintre TVA aprobată la rambursare

prin decizia de impunere nr. 182 din 20 iulie 2010, aferent decontului lunii iunie

2009 și TVA rambursată efectiv prin nota de restituire din 04 august 2010, în temeiul

art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc. și dobânzi în cuantum de 31.075.609,17

RON, datorate de organele fiscale, în temeiul art. 124 C. proc. fisc., pentru soluționarea

de către D.G.A.M.C., cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA

(deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare) aferente lunilor

iunie 2009 - martie 2010.

Totodată, a mai solicitat

obligarea D.G.A.M.C. să emită actul administrativ prin care să restituie suma de

48.773 RON și să emită actul administrativ prin care să acorde dobânzile în cuantum

de 31.075.609,17 RON în baza art. 124 C. proc. fisc. și Cap. II din Procedura de

restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor

cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului

legal, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 precum și să restituie efectiv

sumele mai sus-menționate, într-un termen de executare de 10 zile, sub sancțiunea

unei penalități de întârziere, datorate de 0.05% aplicată la suma datorată, pe fiecare

zi de întârziere care depășește termenul de executare, în temeiul art. 18 alin.

(1) și alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În subsidiar, a solicitat

obligarea A.N.A.F.-D.G.S.C. la soluționarea contestației fiscale înregistrată la

D.G.A.M.C. din 16 noiembrie 2010 privind lipsa răspunsului la cererea de dobânzi

înregistrată la D.G.A.M.C. din 16 septembrie 2010, într-un termen de executare de

30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului

autorității publice competente, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta A.N.A.F. a formulat

întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității în principal, iar în subsidiar,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4320

din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea și

au fost obligați pârâții să procedeze la stabilirea și plata dobânzii fiscale prevăzută

de art. 124 C. proc. fisc. către reclamantă, urmare a soluționării cu depășirea

termenului legal a cererilor de rambursare TVA aferente perioadei iunie 2009 - martie

2010, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea

aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere

conducătorilor autorităților pârâte competente.

A fost respins capătul

de cerere privind restituirea sumei de 48.773 RON, ca neîntemeiat și obligați pârâții

la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

admise în parte.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că prin cererea din 16 septembrie 2010 reclamanta a solicitat,

prin deconturile de sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aferente lunilor

iunie 2009 - martie 2010, rambursarea TVA în cuantum total de 161.393.934 RON.

În soluționarea cererilor

de rambursare, s-a dispus efectuarea unei inspecții fiscale, ce s-a desfășurat în

perioada 20 aprilie - 14 iulie 2010 și s-a finalizat prin decizia de impunere

nr. 182 din 20 iulie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 14 iulie 2010.

Prin decizia de impunere

s-a aprobat TVA la rambursare în cuantum total de 115.865.212,00 RON.

În baza deciziei de impunere,

D.G.A.M.C. a emis notele de restituire în valoare totală de 115.816.439,00 RON.

Având în vedere că pârâta

a dispus restituirea cu 48.773 RON mai puțin decât TVA aprobat la rambursare prin

decizia de impunere, iar cererile de rambursare TVA (deconturile de sume negative

de TVA cu opțiune de rambursare), aferente lunilor iunie 2009 - martie 2010 au fost

soluționate de organele fiscale cu foarte mare întârziere față de termenul legal

de soluționare de 45 de zile de la depunerea deconturilor, prin cererea de restituire

TVA și plată dobânzi înregistrată din 16 septembrie 2010 reclamanta a solicitat

restituirea sumei de 48.773 RON, reprezentând diferența dintre TVA aprobată la rambursare,

prin decizia de impunere nr. 182 din 20 iulie 2010, aferent decontului lunii iunie

2009 și TVA rambursată efectiv prin nota de restituire din 04 august 2010, în temeiul

art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc. și dobânzi în cuantum de 31.075.609,17

RON, datorate de organele fiscale, în temeiul art. 124 C. proc. fisc., pentru soluționarea

de către D.G.A.M.C., cu depășirea termenului legal, a cererilor de rambursare TVA

(deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare) aferente lunilor

iunie 2009-martie 2010, calculate de la data expirării termenului legal de soluționare

a fiecărui decont de TVA aferent iunie 2009 - martie 2010 și până la data rambursării

efective a sumelor admise la rambursare, prin notele de restituire.

Întrucât această cerere

de dobânzi, nu a fost însă soluționată de organele fiscale în termenul legal de

45 de zile de la înregistrare, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., reclamanta

a formulat și depus la D.G.A.M.C., contestație fiscală din 16 noiembrie 2010, în

baza art. 205 alin. (2) C. proc. fisc.

Întrucât nici această

contestație nu a fost soluționată, în termenul legal de 45 de zile, de către A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, reclamanta s-a adresat instanței

de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată ce formează obiectul

prezentei cauze.

Pârâta A.N.A.F.-D.G.A.M.C.

a comunicat reclamantei adresa din 16 ianuarie 2012, prin care a înștiințat-o că,

având în vedere că la data soluționării deconturilor de TVA societatea figura cu

debite restante la bugetul de stat în valoare totală de 48.773 RON, acestea au fost

compensate din TVA de rambursat prin nota de compensare din data de 04 august

2010, în temeiul art. 116 alin. (1) și art. 117 alin. (6) C. proc. fisc.

În ceea ce privește solicitarea

de dobânzi în cuantum de 31.075.609,17 RON, pentru nesoluționarea în termen a cererilor

de rambursare aferente lunilor iunie 2009-martie 2010, pârâta a apreciat că aceasta

nu este întemeiată, având în vedere prevederile art. 104 C. proc. fisc., respective

Cap. 2 din Ordinul MFP nr. 1899/2004.

În ceea ce privește cererea

de restituire a sumei de 48.773 RON, reprezentând diferența dintre TVA aprobată

la rambursare, prin decizia de impunere nr. 182 din 20 iulie 2010, aferent decontului

lunii iunie 2009, instanța de fond nu a reținut un refuz nejustificat al pârâtei

D.G.A.M.C. de restituire, având în vedere că s-a procedat la compensarea acestei

sume cu debitele restante pe care societatea le avea la bugetul de stat în valoare

totală de 48.773 RON, nota de compensare din data de 04 august 2010 nefiind contestată

de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea

de dobânzi înregistrată la D.G.A.M.C. din 16 septembrie 2010, instanța de fond a

apreciat că refuzul pârâtei D.G.A.M.C. de a acorda dobânzi este nejustificat, întrucât,

potrivit art. 70 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., cererile depuse de către contribuabil

potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45

de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care,

pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru

luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării

și data primirii informațiilor solicitate.

Pârâta a mai invocat Cap.

2 lit. c) pct. 6 din Ordinul MFP nr. 1857/2007, întrucât soluționarea decontului

s-a făcut cu control anticipat, ceea ce a justificat aplicarea art. 70 alin.

(2) C. proc. fisc., însă, din analiza coroborată a datei de înregistrare a deconturilor

cu datele notelor de restituire se observă că pentru deconturile aferente lunilor

iunie 2009-martie 2010, durata de soluționare a fost între un an și o lună (decontul

pentru luna iunie 2009, achitat pe 04 august 2010) și 4 luni decontul pentru martie

2010 achitat pe 04 august 2010.

S-a considerat că pârâta

a depășit un termen rezonabil de soluționare a deconturilor, motiv pentru care,

având în vedere dispozițiile art. 124 C. proc. fisc., care prevăd că pentru sumele

de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din

ziua următoare expirării termenului prevăzut la

art. 117

alin. (2) și (2

1

) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin

oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea

contribuabililor.

De aceea, instanța de

fond a admis în parte acțiunea și

obligat pârâții să procedeze la stabilirea și

plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 C. proc. fisc. către reclamantă, urmare

a soluționării cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA aferente

perioadei iunie 2009 - martie 2010, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a sentinței sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut

pe economie pe zi de întârziere conducătorilor autorităților pârâte competente.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ. au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de

judecată, pe care le-a încuviințat în parte, suma de 32.650,68 RON fiind nepotrivit

de mare față de obiectul cauzei și munca depusă de avocat.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în principal, respingerea

cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

În cadrul motivelor de

recurs recurenta a considerat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității

Deși instanța de fond

a reținut că nu este necesară procedura prealabilă, recurenta consideră că aceasta

este obligatorie atât în cazul soluționării cererii de acordare de dobânzi cât și

în cazul contestării notelor de restituire sau a notelor de compensare, fiind incidente

prevederile O.G. nr. 92/2003, Titlul IX care reglementează procedura de soluționare

a contestațiilor administrativ-fiscale.

În hotărâre, deși se reține

că D.G.A.M.C. nu a răspuns la cererea de acordare de dobânzi, tot instanța de fond

a reținut că prin adresa din 16 ianuarie 2012 emisă de D.G.A.M.C. s-a comunicat

reclamantei că nu poate beneficia de dobânzi în raport de prevederile art. 104 din

O.G. nr. 92/2003 și prevederile Cap. II din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, adresă

ce nu a fost contestată de reclamantă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003,

în termen de 30 de zile.

Numai după emiterea actului

administrativ fiscal reclamanta ar fi putut formula plângere prealabilă și după

soluționarea contestației s-ar fi putut adresa instanței de contencios administrativ,

dar aceasta a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat instanței obligarea

la acordarea sumei de 31.075.609,17 RON reprezentând dobânzi pentru rambursarea

cu întârziere a TVA solicitată prin deconturile de TVA aferente lunilor iunie 2009

- martie 2010.

În ceea ce privește termenul

de soluționare prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 invocat de reclamantă

s-a solicitat de către recurentă să constate că acesta este un termen de recomandare,

nerespectarea acestuia nefiind sancționată de lege, fiind incidente dispozițiile

art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Chiar și în situația în

care s-ar aprecia că ar fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și s-ar constata nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, instanța

nu ar fi putut analiza în cauzele fiscale, legalitatea actelor administrative fiscale,

ci ar fi putut cel mult obliga organul fiscal să soluționeze contestația.

Mai mult, în ceea ce privește

calculul sumelor reprezentând dobânzi, s-a arătat că potrivit pct. 3, pct. 6 și

7 Cap. 2 Anexa 1 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, contribuabilul nu are posibilitatea

calculării dobânzilor, singurul în măsură fiind organul fiscal.

Reclamanta a formulat

o cerere de acordare a dobânzilor și o contestație administrativă, însă aceasta

este prematură în condițiile în care a fost introdusă înainte de emiterea actului

administrativ reprezentat de adresa din 16 ianuarie 2012, astfel că reclamanta nu

poate formula decât o cerere prin care să solicite obligarea D.G.A.M.C. la soluționarea

cererii de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 C. proc. civ., mai ales că

și Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 prevede că se poate formula contestație administrativă

potrivit prevederilor art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 după emiterea actului

administrativ de acordare/ respingere a dobânzilor solicitate.

În ceea ce privește fondul

cauzei

Pe fondul cauzei, recurenta

a invocat faptul că instanța de fond a îndepărtat fără nicio justificare apărările

formulate și probele administrate de ANAF.

În cazul în care s-a apreciat

că acțiunea este admisibilă și reclamanta nu trebuia să conteste actul din 16

ianuarie 2012, instanța de fond trebuia să analizeze probatoriul și să stabilească

numărul de zile de întârziere pentru care A.N.A.F.-D.G.A.M.C. trebuia să calculeze

dobânzi în raport de prevederile legale incidente.

Așa cum s-a arătat și

în fața instanței de fond, în cauză, deconturile de TVA au fost soluționate într-un

termen rezonabil pentru că termenul de 45 de zile poate fi prelungit până la primirea

informațiilor necesare soluționării cererii de rambursare.

Procedura de soluționare

a cererii s-a făcut conform Ordinului M.F.P. nr. 1857/2007 iar soluționarea deconturilor

de TVA trebuia efectuată cu control anticipat, situație în care termenul de soluționare

a cererii de rambursare se prelungește până la finalizarea inspecției fiscale, iar

instanța de fond, în mod greșit, a reținut că se datorează dobânzii pentru perioada

cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și până la finalizarea acesteia.

Deconturile de TVA pentru

care reclamanta solicită acordarea de dobânzi au fost analizate și soluționate prin

decizia de impunere nr. 182 din 20 iulie 2009 și raportul de inspecție fiscală din

14 iulie 2010 în urma cărora organul fiscal a respins la rambursare suma de 479.948

RON.

În același raport de inspecție

fiscală s-a precizat că pentru perioada verificată: 01 decembrie 2005 - 31 mai

2009 s-a stabilit un debit suplimentar de 17.595.787 RON (din 29 decembrie 2009)

și pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2008 s-a stabilit un debit suplimentar

de 17.268.514 RON (din 16 aprilie 2010), iar soluționarea deconturilor se face în

ordine cronologică.

Pentru soluționarea deconturilor

din prezenta cauză s-a arătat că au fost solicitate relații la Autoritatea Națională

a Vămilor, dar și explicații de la reclamantă având în vedere neconcordanțele între

datele primite și înregistrările din declarațiile recapitulative din contabilitatea

reclamantei, iar inspecția fiscală s-a finalizat în scurt timp după primirea acestor

informații.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

dar pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond

reclamanta a solicitat, în principal, anularea actelor administrative asimilate

reprezentate de lipsa răspunsului primei pârâte la cererea de dobânzi înregistrată

la DGAMC sub nr. 1071394/2010; lipsa răspunsului celei de-a doua pârâte la contestația

fiscală înregistrată la DGAMC sub nr. 1119002/2010 împotriva nesoluționării în termen

a cererii de dobânzi mai sus-menționate, cu recunoașterea dreptului la restituirea

sumei de 48.773 RON reprezentând diferența dintre TVA aprobată la rambursare prin

decizia de impunere nr. 182/2010, aferent decontului lunii iunie 2009 și TVA rambursată

efectiv prin nota de restituire din anul 2010, în temeiul art. 117 alin. (1)

lit. e) C. proc. fisc. și dobânzi în cuantum de 31.075.609,17 RON, datorate de organele

fiscale, în temeiul art. 124 C. proc. fisc., pentru soluționarea de către DGAMC,

cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA (deconturilor cu sumă

negativă de TVA cu opțiune de rambursare) aferente lunilor iunie 2009 - martie 2010.

A mai solicitat obligarea

D.G.A.M.C. să emită actul administrativ prin care să restituie suma de 48.773 RON

și să emită actul administrativ prin care să acorde dobânzile în cuantum de 31.075.609,17

RON, în baza art. 124 C. proc. fisc. și Cap.II din Procedura de restituire și de

rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor

pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată

prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 și să restituie efectiv sumele mai sus-menționate,

într-un termen de executare de 10 zile, sub sancțiunea unei penalități de întârziere,

datorate de 0.05% aplicată la suma datorată, pe fiecare zi de întârziere care depășește

termenul de executare, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

În subsidiar, reclamanta

a solicitat obligarea ANAF- DGSC la soluționarea contestației fiscale înregistrată

la D.G.A.M.C. sub nr. 1119002/2010 privind lipsa răspunsului la cererea de dobânzi

înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr. 1071394/2010, într-un termen de executare de

30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului

autorității publice competente, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins,

prin sentința atacată cu recurs, excepția inadmisibilității acțiunii și a admis

în parte, acțiunea reclamantei, fiind obligații pârâții să procedeze la stabilirea

și plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 C. proc. fisc. către reclamantă,

urmare a soluționării cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA

aferente perioadei iunie 2009 - martie 2010, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorilor autorităților pârâte competente.

În motivele de recurs

a fost criticată soluția instanței de fond, atât în ceea ce privește excepția inadmisibilității

cât și pe fondul cauzei.

Din modul de redactare

al motivelor de recurs se poate aprecia că, de exemplu, deși indică greșita aplicare

a legii în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, recurenta

critică soluția instanței de fond în ceea ce privește calificarea răspunsului D.G.A.M.C.

ca fiind un refuz nejustificat, aspecte ce au vizat fondul acțiunii reclamantei.

Tot în cadrul motivelor

de recurs referitoare la excepția inadmisibilității, recurenta a formulat critici

referitoare la termenul de soluționare prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003.

Din acest motiv, instanța

de recurs va analiza criticile recurentei și va răspunde prin considerente comune

atât în ceea ce privește excepția inadmisibilității, cât și fondul cauzei.

Reclamanta a investit

instanța de fond cu o acțiune împotriva pârâților pornind de la faptul că la data

de 10 septembrie 2010, prin cererea înregistrată a solicitat D.G.A.M.C. restituirea

întregii sume reprezentând TVA aprobat la rambursare prin decizia de impunere și

acordarea de dobânzi pentru rambursarea TVA cu depășirea termenului legal aprobat

prin Ordinul MFP nr. 1899/2004.

La această cerere reclamanta

nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a solicitat obligarea ANAF - DGSC

la soluționarea contestației fiscale, dar în lipsa oricărui răspuns, s-a adresat

instanței solicitând pentru restituirea sumei de 48.773 RON și plata dobânzilor

de 31.075.609,170 RON sau, în subsidiar, obligarea autorităților să răspundă la

cererea înregistrată din 16 septembrie 2010.

În condițiile în care

instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cu motivarea că fiind în prezența

constatării unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, nu este necesară

plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și va fi analizată

respingerea acestei excepții sub acest aspect.

Deși instanța de fond

a analizat atât excepția cât și acțiunea pe fond, prin prisma „refuzului nejustificat”

de a soluționa o cerere, se constată că reclamanta s-a adresat instanței ca urmare

a lipsei răspunsului autorităților la cererea formulată prin care a solicitat acordarea

de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a TVA-ului și restituirea unei sume

reprezentând TVA refuzată la rambursare.

Atât recurenta A.N.A.F.

cât și instanța de fond au făcut trimiteri la adresa din 16 ianuarie 2012 emisă

de ANAF - DGAMC, prin care s-ar fi comunicat reclamantei răspunsul la cererea acesteia

din septembrie 2010.

Însă, din conținutul acestei

adrese și din probele aflate la dosar rezultă că, mai întâi, adresa din 16

ianuarie 2012 este emisă, într-adevăr, de ANAF - DGAMC, dar nu ca urmare a soluționării

cererii reclamantei depusă la această autoritate, ci ca urmare a unei solicitări

a ANAF - Direcția Generală Juridică și este adresată tocmai acestei instituții,

iar pe de altă parte, această adresă a fost depusă la dosar dar nu s-a făcut dovada

că DGAMC ar fi comunicat răspunsul și către reclamantă ca urmare a soluționării

cererii acesteia din 2010.

Este adevărat că art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

În art. 2 alin. (2) din

același act normativ s-a prevăzut că se asimilează actelor administrative unilaterale

și fapta de a nu răspunde solicitantului în termen legal iar în art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ: „Nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri este definită ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului

în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede

alt termen”.

Legea nr. 554/2004 dă

posibilitatea instanțelor de a verifica dacă refuzul de a soluționa o cerere - exprimat

explicit de către o autoritate este sau nu justificat, caz în care, dacă îl apreciază

ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective,

dar în cazul nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege, situația recunoscută

ca fiind „tăcerea administrației publice”, acțiunea în contencios administrativ

nu poate viza decât obligarea autorității publice să răspundă cererii formulate.

Această soluție se impune

și în considerarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede

că „Instanța, soluționând cererea la care se referă la art. 8 alin. (1), poate după

caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea

publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze

o anumită operațiune administrativă”.

Fiind în discuție un act

administrativ asimilat sub forma nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut

de lege, nu se poate cere anularea unui act asimilat, ci poate fi obligată autoritatea

publică să răspundă cererii formulate de reclamantă, urmând ca în cazul în care

răspunsul va fi apreciat ca nejustificat să poată fi contestat în fața instanței

de contencios administrativ și fiscal.

De altfel, așa cum rezultă

chiar din înscrisurile depuse la dosar, într-o situație similară, în discuție fiind

cererea de acordare de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferentă deconturilor

pentru lunile septembrie - decembrie 2008 și ianuarie - mai 2009, printr-o hotărâre

judecătorească a fost pronunțată soluția de obligare a ANAF să soluționeze cererea

reclamantei, soluția pronunțată nefiind recurată de aceasta.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul

declarat, va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte

a cererii formulate de reclamantă și va fi obligată pârâta A.N.A.F. la soluționarea

cererii reclamantei, astfel cum aceasta a solicitat în subsidiar dar vor fi respinse

celelalte capete de cerere.

Având în vedere că instanța

de fond a respins excepția inadmisibilității pentru că nu ar fi necesară plângerea

prealabilă, vor fi menținute aceste dispoziții ale sentinței întrucât, în cazul

actului administrativ asimilat nu este necesară procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile

nr. 4320 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantei SC A.T.I. SRL.

Obligă pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală să soluționeze cererea formulată de reclamantă

privind acordarea dobânzilor, înregistrată la Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili din 16 septembrie 2010.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2014.