ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4197/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice solicitând instanței să dispună:

- anularea Deciziei de soluționare nr. 250321 din 16 martie 2015 emisă de ANAF privind soluționarea contestației formulată de A. și comunicată reclamantei la data 19 martie 2015 prin care a fost respinsă contestația societății înregistrată la organele fiscale sub nr. x din 20 februarie 2015 îndreptată împotriva nesoluționării în termen legal a cererii privind acordarea de dobânzi înregistrată la organul fiscal sub nr. x din 22 decembrie 2014;

- recunoașterea dreptului societății de a beneficia de dobânzi în sumă de 5.245.495 RON aferente perioadei cuprinse între data expirării termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea decontului cu sumă negativă de TVA aferent lunii iulie 2009 - 12 octombrie 2009 înregistrat sub nr. x din 25 august 2009 și respectiv între data expirării termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea decontului cu sumă negativă de TVA aferent lunii februarie 2010 - 10 mai 2010 înregistrat sub nr. x din 24 martie 2010 și până la data de rambursării efective a sumei de 11.728.421 RON - 27 decembrie 2011, reprezentând TVA admis la rambursare;

- obligarea ANAF la achitarea efectivă către A. a sumei în cuantum de 5.441.054 RON cu titlu de dobândă pentru nerestituirea în termen legal a sumei în cuantum de 11.728.421 RON;

- obligarea pârâtei ANAF la plata către A. a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1650 din 18 mai 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și a anulat Decizia de soluționare contestație nr. 250321 din 16 martie 2015 emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice.

A constatat dreptul reclamantei de a beneficia de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului solicitat prin deconturile aferente lunilor iulie 2009 și februarie 2010 înregistrate sub nr. x din 25 august 2009 și nr. x din 24 martie 2010 și a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în sumă de 5.256.110 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert).

Împotriva Sentinței nr. 1650 din 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

Urmare cererii SC A. SRL înregistrată la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice sub nr. x din 22 decembrie 2014, prin care aceasta solicită acordarea în conformitate cu prevederile art. 124 C. proc. fisc. a dobânzilor aferente depășirii termenului de 45 de zile pentru rambursarea TVA aferentă decontului cu sumă negativă de TVA aferent lunii 2009 în sumă de 9.441.186 RON, respectiv rambursarea TVA aferentă decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii februarie 2010 în sumă de 2.287.235 RON, autoritatea fiscală a transmis un răspuns reclamantei prin adresa nr. x din 23 februarie 2015, prin care prezintă modul de soluționare al decontului de TVA, urmare punctului de vedere primit de la Activitatea de Inspecție Fiscală. Prin adresa nr. x din 23 decembrie 2014, societatea a fost înștiințată de prelungirea termenului de soluționare a cererii până la primirea punctului de vedere de la Activitatea de Inspecție Fiscală.

A. SRL, C.U.I. x, a depus la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice DNOR înregistrat sub nr. x din 25 august 2009 în sumă de 9.441.186 RON, respectiv DNOR înregistrat la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x din 24 martie 2010 în sumă de 2.287.235 lei.

În urma analizei de risc, DNOR nr. 332373 din 25 august 2009 în sumă de 9.4411.86 RON a fost încadrat la risc fiscal mare și a fost transmis spre soluționare Activității de Inspecție Fiscală Sector 1, cu adresa nr. x din 02 septembrie 2009, decontul fiind transmis ulterior de către DGAMC la Activitatea de Inspecție Fiscală a structurii sus-menționate cu adresa nr. x din 19 februarie 2010, în vederea soluționării cu control anticipat (societatea fiind în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în acea perioadă).

PNOR nr. x din 24 martie 2010 în sumă de 2.287.235 RON a fost transmis de către DGAMC la Activitatea de Inspecție Fiscală cu adresa nr. x din 09 iunie 2010. urmare solicitării AIF prin adresa nr. x din 09 iunie 2010. Cu adresa nr. x din 26 martie 2010, prin care s-au solicitat societății documente suplimentare, s-a prelungit termenul de soluționare a DNOR aferent februarie 2010.

Organele de control au soluționat deconturile cu suma negativă de TVA, cu opțiune de rambursare, avându-se în vedere următoarele:

Decontul cu sumă negativă de TVA aferent lunii iulie 2009 în sumă de 9.441.186 RON și decontul cu sumă negativă de TVA aferent lunii februarie 2010 în sumă de 2.287.235 RON au fost soluționate prin Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 10 noiembrie 2011.

Dosarul de rambursare pentru Raportul de inspecție fiscală nr. x din data de 10 noiembrie 2011 a fost înaintat Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Administrare a Veniturilor Statului în data de 17 noiembrie 2011, fiind emisă decizia de rambursare nr. x din data de 24 noiembrie 2011 pentru DNOR aferent iulie 2009, respectiv decizia de rambursare nr. x din data de 24 noiembrie 2011 pentru DNOR aferent februarie 2010.

Restituirea sumelor aprobate s-a efectuat în urma planificării realizate la nivel național conform circularei ANAF nr. 804882/2009, în data de 23 decembrie 2011.

Cu privire la existența dreptului contribuabilului la dobânzi pentru soluționarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, instanța de control judiciar constată că acest drept este reglementat expres în C. proc. fisc.

Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. civ. "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2

1

) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

Prin urmare, acordarea dobânzii fiscale reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situația patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligația debitorului ar fi fost executată întocmai. Fiind reglementat expres în C. proc. fisc. , dreptul la dobânzi nu poate fi înlăturat ca efect al inexistenței unei reglementări corespunzătoare în metodologia de soluționare a decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, cum în mod greșit susține recurenta-pârâtă.

Necesitatea acordării de dobânzi de către stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune și din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care, prin mai multe hotărâri preliminare dar, mai ales, în cea pronunțată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C-143/12 (Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva SC B. SA) a subliniat că din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță (§ 25), respectiv faptul că atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (§ 23).

Referitor la perioada pentru care se datorează dobânzi, Înalta Curte reține că potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Este adevărat că prin dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, termenul de 45 de zile de soluționare a cererilor contribuabililor, se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate, în situațiile în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, însă se impune ca aceste prevederi să fie interpretate și aplicate într-un sens care să concorde jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, din dreptul Uniunii Europene în materie, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se degajă principiului potrivit căruia, deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe.

Astfel, prin hotărârea preliminară pronunțată la data de 12 mai 2011 în cauza C-107/10, Enel Maritsa Iztok 3 AD, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că în lumina principiului neutralității fiscale, art. 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

În motivarea hotărârii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, printre altele, că, potrivit jurisprudenței Curții, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar art. 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide și alții, pct. 63 și 64). Fiecare stat membru are obligația să adopte toate măsurile cu caracter legislativ și administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privință, statele membre sunt obligate să verifice declarațiile persoanelor impozabile, conturile acestora și celelalte documente pertinente, precum și să calculeze și să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale (parag. 51 - 53).

Mai recent, în hotărârea preliminară pronunțată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 (Steaua Română) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut ample referiri la Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 și a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță, atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

În acest context, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, judecătorul fondului a concluzionat că organului fiscal îi incumbă obligația de a proceda la soluționarea decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare în cel mult 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Susținerile recurentei în sensul lipsei culpei în întârzierea de soluționare ca efect al suspendării determinate de necesitatea realizării unor verificări suplimentare, durata inspecției fiscale încadrându-se în termenul prevăzut de art. 104 C. proc. fisc. nu pot fi primite întrucât, față de reglementarea expresă a pct. 5 din Secțiunea C a Cap. 2 din Anexa 1 la Ordin ANAF nr. 263/2010, în maximum 35 de zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA, compartimentul cu atribuții de inspecție fiscală transmite compartimentului de specialitate dosarul solicitării, împreună cu raportul de inspecție fiscală, astfel că, din coroborarea acestui text cu cel de la art. 70 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că în cazul unei astfel de inspecții fiscale durata de 45 de zile nu este prelungită cu intervalul de 3 luni prevăzut de 104 alin. (1) din același act normativ.

În cauza de față autoritatea recurentă, căreia îi revenea sarcina probei sub aspectul caracterului motivat al depășirii termenului, nu a produs dovezi care să ateste incidența unei cauze care să justifice prelungirea termenului legal de 45 de zile, informațiile suplimentare solicitate Direcției Municipiului București pentru Accize și Operațiuni Vamale vizând altă categorie de obligații fiscale, respectiv accizele datorate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2010 - 30 aprilie 2011, fără a se motiva relevanța acestor informații asupra soluționării decontului de TVA.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 124 alin. (1) și art. 70 C. proc. fisc. , în forma în vigoare în perioada supusă, analizei, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului de rezolvare a cererilor (45 de zile de la data înregistrării cererii), respectiv pentru perioada de timp cuprinsă între data la care decontul de TVA trebuia soluționat 10 iulie 2011 - și data restituirii efective - 12 august 2013 - autoritatea fiscală depășind termenul de rezolvare cu 763 de zile întârziere.

Totodată sentința a fost criticată pentru obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu ar exista vreo culpă procesuală a recurentei care să justifice acordarea acestei cheltuieli, și totodată, referitor la plata contractului onorariului de expert a arătat că lucrarea de expertiză nu a necesitat un volum mare de muncă și nu a cunoscut un grad de dificultate.

În realitate, exonerarea de la plata poate fi dispusă, conform art. 459 C. proc. civ., doar când pârâtul a recunoscut la primul termen de judecată, pretențiile reclamantului, ceea ce nu a fost cazul în speță, din contră s-a promovat și calea de atac a recursului.

Cât privește cuantumul onorariului expert acest aspect nu a fost contestat în fața instanței de fond, fapt ce nu mai permite contestarea acestui aspect direct în recurs.

În aceste condiții, față de criticile formulate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum criticile formulate nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 1650 din data de 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT