ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3653/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 70/54 din 10 ianuarie 2012, reclamanta Societatea A. S.A a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, să se acorde dobânzile calculate asupra sumei de 9.639.948 RON, reprezentând suma ce urmează a fi restituită în baza deciziei de impunere nr. 55 din 12 mai 2011, după efectuarea compensărilor, în valoare de 242.926,69 RON.

La data de 06.01.2012 reclamanta A. S.A. a depus completări la acțiune, cu un nou petit, prin care a solicitat anularea parțială a Notei de Compensare, modificarea Notei de Restituire și restituirea sumei de 213.969 RON, sumă care a fost reținută în mod nelegal având în vedere faptul că procedura prealabilă, stabilită de dispozițiile art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004, a fost îndeplinită cu adresa din 19 octombrie 2011, transmisă cu confirmare de primire și anterior cu adresa din 27 mai 2011.

Prin sentința nr. 612 din 31 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția CAF, s-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârâta ANAF-DGFP Olt; s-a respins excepția prematurității acțiunii, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului DGFP Olt.

Instanța a respins acțiunea completată și precizată față de acest pârât, DGFP Olt, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța a respins, ca neîntemeiat, petitul reclamantei având ca obiect acordarea dobânzilor formulat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a respins, ca inadmisibil, petitul având ca obiect anulare parțială a Notei de Compensare și modificarea Notei de Restituire.

Prin decizia nr. 2066 din 6 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamanta A. S.A., a casat sentința nr. 612 din 31 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

În ceea ce privește petitul având ca obiect anularea parțială a notei de compensare și modificarea notei de restituire, respins ca inadmisibil de instanța de fond, Înalta Curte a constatat că în mod greșit instanța de fond a considerat că procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. C. proc. fisc. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, deoarece această procedură a fost efectuată prin adresa din 19 octombrie 2011, în care se arată "contest în termen legal nota de compensare nr. 26492 din 11 iulie 2011 și nota de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011", adresă aflată la fila 14 dosar fond.

În ceea ce privește petitul privind acordarea dobânzilor solicitate de reclamanta-recurentă în sumă de 242.926,69 RON, instanța de recurs a reținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că o asemenea cerere nu este întemeiată, deoarece nu este vorba despre o tergiversare nejustificată a organelor fiscale.

Înalta Curte a constatat că, în speță, în ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de anulare parțială a notei de compensare și a notei de restituire, instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului.

Cum soluționarea acestui petit este strâns legată de soluționarea cererii de acordare a dobânzilor, de asemenea, având în vedere și solicitarea făcută în cererea de recurs de către reclamantă, în sensul obligării organelor fiscale și la dobânzile penalizatoare, în cuantum de 19.942,47 RON, instanța de recurs a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 107 din 4 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în numele și pentru DGRFP Craiova) și ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Instanța a anulat în parte nota de compensare nr. 26492 din 11 iulie 2011, în ceea ce privește suma de 213.969 RON și nota de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011, fiind obligați pârâții să restituire reclamantei suma de 213.969 RON. Instanța a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 248.319 RON, reprezentând dobânda aferentă sumei de 9.639.948 RON, calculată pentru perioada 09.05.2011-11.07.2011.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzii aferente sumei de 213.969 RON, începând cu data de 12.05.2011 și până la data achitării efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea formulată de către reclamanta A. S.A. s-a solicitat, în principal, dobânda asupra sumei de 9.639.948 RON reprezentând suma aprobată spre restituire, conform Deciziei de impunere nr. 55/2011 după efectuarea compensării, iar, prin precizările formulate ulterior, s-a solicitat anularea parțială a notei de compensare nr. 26492 din 11 iulie 2011 în ceea ce privește suma de 213.969 RON și anularea notei de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011, cu consecința restituirii sumei de 213.969 RON și a dobânzilor aferente acestei sume.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că prin adresa din 03 martie 2010 reclamanta a solicitat DGFPS Olt rambursarea soldului sumei negative a TVA, estimată la suma de 15.435.303 RON.

Ulterior verificării efectuate, materializate prin raportul de inspecție fiscală nr. 2782 din 09 mai 2011 și Decizia de impunere nr. 55 din 12 mai 2011, s-a dispus la restituire suma de 12.728.735 RON, reprezentând TVA de rambursat.

Urmare a compensării efectuate prin nota de compensare nr. 26.492 din 11 iulie 2011 s-a restituit reclamantei suma de 9.639.948 RON, sumă restituită efectiv la data de 14.07.2011, conform notei de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011.

Prin aceeași notă de compensare s-a scăzut suma de 213.969 RON reprezentând majorări de întârziere calculate de organul fiscal pentru perioada 03.03.2010-10.08.2010.

În ceea ce privește cererea având ca obiect anularea parțială a notei de compensare nr. 26.492 din 11 iulie 2011 și a notei de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011, instanța de fond a apreciat că este fondată, reținând faptul că din suma aprobată spre restituire, respectiv 12.728.735 RON, organul de control a înlăturat suma de 213.969 RON cu motivarea că aceasta reprezintă majorări de întârziere calculate pentru perioada 03.03.2010-10.08.2010, majorări care au fost scăzute prin nota de compensare.

Aceste majorări au fost calculate conform anexelor la Deciziile nr. 8875 din 19 aprilie 2010, nr. 13886 din 18 iunie 2010, nr. 18146 din 09 iulie 2010 și nr. 21243 din 10 august 2010, fiind invocată de către organul fiscal incidența disp. art. 120 alin. (1) din C. proc. fisc.

În conformitate cu art. 120 alin. (1) din C. proc. fisc. majorările de întârziere se calculează până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

În cauza de față, stingerea sumei datorate a operat prin compensare, fiind formulată cerere de restituire la data de 03.03.2010 de către reclamantă.

Instanța de fond a reținut aplicabilitatea disp. art. 122 alin. (1) lit. c) din C. proc. fisc. (în vigoare la data formulării cererii - 03.03.2010), în conformitate cu care "pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare."

A constatat instanța astfel că cererea de restituire a fost depusă la data de 03.03.2010 și, ca atare, calculul majorărilor a vizat o perioadă ulterioară cererii de compensare depuse de către reclamantă.

Având în vedere nelegalitatea înlăturării sumei de 213.969 RON, apreciată de organul fiscal ca reprezentând majorări de întârziere calculate cu încălcarea dispozițiilor legale reglementate de disp. art. 120 alin. (1) și art. 124 C. proc. fisc., instanța a apreciat ca fiind întemeiat petitul cererii având ca obiect anularea notei de compensare în parte, în ceea ce privește suma de 213.969 RON.

Având în vedere admiterea cererii privind anularea notei de compensare, pe cale de consecință, instanța a constatat că este fondată și cererea având ca obiect anularea notei de restituire nr. x din 11 iulie 2011, având în vedere că aceasta nu cuprinde întreaga sumă la care era îndreptățită reclamanta, fiind înlăturată eronat de la restituire suma de 213.969 RON.

Instanța de fond a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că majorările au fost calculate pentru debite principale stabilite anterior cererii de rambursare, având în vedere că stabilirea cuantumului acestor majorări s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale analizate și a vizat o perioadă ulterioară cererii de compensare.

În ceea ce privește cererea având ca obiect acordarea dobânzilor pentru sumele de 213.969 RON eronat înlăturată de la restituire, precum și dobânda aferentă sumei de 9. 639.948 RON, calculată pentru perioada 09.05.2011-11.07.2011, prima instanță a constatat că este fondată, având în vedere dispozițiile art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., în conformitate cu care "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70 după caz, până la stingerea prin oricare din modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

De asemenea, la pct. II din Cap. 2 al Ordinului MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea de dobânzi cuvenite contribuabililor pentru sumele de restituit sau rambursat cu depășirea termenului legal, se prevede că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunilor de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.

Ca atare, în ceea ce privește îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor solicitate, prima instanță a constatat că cererea formulată în acest sens de către reclamantă este fondată.

S-a avut în vedere astfel că, în cazul în care condițiile legale pentru rambursare sunt îndeplinite, se naște obligația organului fiscal de a rambursa suma în termen de 45 zile calculat conform art. 70 din C. proc. civ., iar, în baza art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. reclamanta este îndreptățită la dobânda solicitată în acest sens prin cererile formulate.

A reținut instanța de fond interpretarea dată de CJUE prin Hotărârea din 24.10.2013, în conformitate cu care dispozițiile art. 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată trebuie interpretate în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de TVA achitată în amonte din TVA pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație, pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

În cauza dedusă judecății, a reținut instanța de primă jurisdicție, reclamanta a formulat cerere în acest sens, conform adreselor nr. 1012, nr. 1013 din 19 octombrie 2011 prin care s-a solicitat calcularea dobânzilor aferente sumei de 9.636.948 RON de la data încheierii raportului de inspecție fiscală 12.05.2011 până la data de 11.07.2011, data restituirii sumei.

În ceea ce privește cuantumul acestor dobânzi, conform deciziei obligatorii a instanței de recurs, a fost efectuată expertiză, fiind depus în acest sens raportul întocmit, în conformitate cu care cuantumul dobânzilor datorate este de 248.319 RON, aferent sumei de 9.639.948 RON, calculată pentru perioada 09.05.2011-11.07.2011, cuantum cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni de către părți.

De asemenea, a reținut instanța de fond că este fondată, din aceleași considerente, și solicitarea reclamantei de a i se acorda dobânda aferentă sumei de 213.969 RON, eronat înlăturată de la restituire, dobândă calculată în cadrul raportului de expertiză întocmit, aceasta fiind datorată ulterior întocmirii raportului de inspecție fiscală - 12.05.2011 și până la restituirea efectivă a acestei sume către reclamantă, conform art. 124 C. proc. fisc., coroborat cu art. 120 alin. (1) lit. c) din C. proc. fisc.

Prin ambele recursuri, motivate identic, se solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulate de Societatea A. S.A. ca neîntemeiată, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivare se arată că soluția primei instanțe este greșită fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a legii.

Instanța de fond nu a reținut în mod corect situația de fapt atunci când a dispus acordarea dobânzilor calculate asupra sumei de 9.639.948 RON pentru perioada cuprinsă între 9.05.2011 (data încheierii raportului de inspecție fiscală nr. 2782) și 11.07.2011 (când a avut loc restituirea efectivă a sumei anterior menționate aferentă decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare nr. 74660 din 03 martie 2010).

Conform capitolului 2 pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, acordarea dobânzilor sancționează cu totul alte situații decât cea supusă judecății, și anume depășirea termenului legal de soluționare a decontului de TVA. În cauză se solicită dobânzi pentru perioada cuprinsă între încheierea actului de control și restituirea efectivă a sumelor reprezentând TVA, adică pentru o perioadă care excede perioadei la care se referă dispozițiile legale anterior enunțate și avute în vedere de instanța fondului, respectiv după data înregistrării operațiunii de compensare și a operațiuni de restituire a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor legale menționate, s-a născut obligația organului fiscal de a rambursa suma în termen de 45 de zile, calculat conform art. 70 din Codul de procedură fiscală. În acest caz, pârâtele puteau fi sancționate pentru nerestituirea sumei de 9.639.948 RON în termen de 45 de zile de la încheierea actului de control prin care s-a stabilit dreptului contribuabilului la această sumă, caz în care dobânda trebuia calculată nu de la data încheierii actului de control (9.05.2011), ci de la data expirării celor 45 de zile (22.06.2011) și până la data restituirii (11.07.2011).

Instanța de fond nu a argumentat asupra înlăturării apărărilor pârâtelor-recurente sprijinite pe Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aprobată prin Ordinul MFP nr. 1308/2009 și Instrucțiunile nr. 80252 din 03 iulie 2009. Potrivit acestora, decontul privind TVA cu opțiune de rambursare aferent lunii februarie 2010 a parcurs toate etapele prevăzute de metodologie, atât în ceea ce privește modul de soluționare -prin efectuarea controlului anticipat, cât și în ceea ce privește modul de valorificare a rezultatelor acestui control - prin emiterea notei de compensare și a notei de restituire în termenul legal.

În ceea ce privește anularea parțială a notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 26492 din 11 iulie 2011 și a notei de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011, cu consecința restituirii sumei de 213.969 RON și a dobânzii aferente, arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003.

Prin adresa din 3.03.2010 nu s-a solicitat compensarea cu sumele rezultate ca urmare a soluționării decontului de TVA aferent lunii februarie 2010, pentru a fi aplicabile aceste dispoziții și pentru a se calcula accesorii până la această dată (3.03.2010). Prin adresa respectivă s-a solicitat compensarea cu sumele din decizia de impunere nr. 1157 din 30 octombrie 2009, astfel încât în mod corect s-au calculat accesoriile până la data stingerii efective a acestor obligații prin compensare. Instanța de fond nu a avut în vedre că obligațiile accesorii cu care s-a realizat compensarea au fost calculate pentru obligații principale stabilite printr-un titlu de creanță emis anterior operațiunilor ce țineau de soluționarea decontului de TVA aferent lunii februarie 2010.

O ultimă critică invocată se referă la obligarea recurentelor-pârâte la plata dobânzii aferente sumei de 213.969 RON de două ori, pentru perioada 9.05.2011 (sau 12.05.2011, instanța oscilând în ceea ce privește data întocmiri actului de control) - 11.07.2011. Astfel, a fost obligată la plata sumei de 248.319 RON care reprezintă, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, dobânda calculată asupra sumei de 9.853.917 RON începând cu data de 9.05.2011. În același timp, pârâtele au fost obligate separat și la plata dobânzii aferente sumei de 213.969 RON începând cu data de 12.05.2011.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererile de recurs.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:

4.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Un prim motiv de recurs se referă la acordarea dobânzii calculate asupra sumei de 9.639.948 RON pentru perioada cuprinsă între 9.05.2011 (data încheierii raportului de inspecție fiscală nr. 2782) și 11.07.2011 (când a avut loc restituirea efectivă a sumei anterior menționate aferentă decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare nr. 74660 din 03 martie 2010).

Recurentele susțin că, raportat la dispozițiile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și dispozițiile pct. II din Capitolul 2 al Ordinul MFP nr. 1899/2004, acordarea dobânzii menționate nu are temei legal întrucât, potrivit textelor legale citate, dobânzile sunt datorate pentru sumele de rambursat cu depășirea termenului legal de soluționare a decontului de TVA iar nu pentru perioada cuprinsă între soluționarea decontului de TVA și restituirea efectivă a sumelor reprezentând TVA.

Susținerile recurentelor sunt nefondate, din conținutul prevederilor legale anterior enunțate nerezultând teza afirmată. Dobânzile sunt acordate, potrivit legii, pentru sumele a căror rambursare are loc cu depășirea termenului legal de soluționare a cererii de rambursare. O întârziere a efectivei rambursări în raport cu data soluționării decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare atrage acordarea de dobânzi în temeiul art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și a dispozițiilor pct. II din Capitolul 2 al Ordinul MFP nr. 1899/2004.

Prevederile din dreptul national trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu statuările CJUE în materia dreptului contribuabililor de a obține dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a impozitelor și taxelor. Sunt relevante din această perspectivă hotărârile CJUE pronunțate în cauzele C-107/2010 Enel Maritsa Iztok 3AD împotriva autorităților fiscale din Bulgaria, C-431/12 ANAF împotriva Rafinăria Steaua Română S.A., C-25/07 Alicja Sosnowska v Dyrektor Izby Skarbowej we Wrocławiu Ośrodek Zamiejscowy w Wałbrzychu, C-565/11 Irimie.

Astfel, prin hotărârea preliminară pronunțată la data de 12 mai 2011 în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok 3 AD, CJUE a stabilit că, în lumina principiului neutralității fiscale, art. 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

În motivarea hotărârii, CJUE a reținut, printre altele, că, potrivit jurisprudenței Curții, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide și alții, punctele 63 și 64). Fiecare stat membru are obligația să adopte toate măsurile cu caracter legislativ și administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privință, statele membre sunt obligate să verifice declarațiile persoanelor impozabile, conturile acestora și celelalte documente pertinente, precum și să calculeze și să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale (par. 51 - 53).

Mai recent, în hotărârea preliminară pronunțată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C - 431/12 (Steaua Română), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut ample referiri la Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 și a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță (par. 25), atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (par. 23).

Cât privește termenul de 45 de zile la care se referă art. 70 din O.G. nr. 92/2003, el nu este incident în cauză în sensul pretins de recurente. În speță nu s-a invocat nesoluționarea sau soluționarea cu depășirea termenului legal a decontului de TVA, ci efectiva rambursare cu întârziere, față de data încheierii actului de control prin care s-a stabilit suma de rambursat. Termenul de 45 de zile nu se raportează la încheierea actului de control prin care s-a stabilit dreptul contribuabilului la rambursare ci la data înregistrării decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare nr. 74660 din 3 martie 2010, aceasta fiind cererea care trebuia soluționată în termenul de 45 de zile prevăzut de cadrul normativ incident.

Invocarea metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare cuprinsă în Ordinul MFP nr. 1308/2009 și în Instrucțiunile nr. 802520 din 3 iulie 2009 este nerelevantă în cauză întrucât acestea nu stabilesc termene de valorificare a rezultatelor controlului anticipat, distincte de termenul de soluționare a cererii de rambursare prevăzut de Ordinul MFP nr. 1899/2004.

Al doilea motiv de recurs privește dispoziția de restituire a sumei de 213.969 RON și a dobânzii aferente, în urma anulării parțiale a notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 26492 din 11 iulie 2011 și a notei de restituire nr. 26506 din 11 iulie 2011. Și acest motiv de recurs este nefondat întrucât obligațiile accesorii cu care s-a realizat compensarea, rezultate din decizia de impunere nr. 1157 din 30 octombrie 2009 au fost calculate pentru o perioadă ulterioară datei la care a fost depus decontul de TVA cu sold negativ și opțiune de rambursare, iar nu pentru perioada anterioară acestei date. Din această perspectivă este lipsit de relevanță că obligațiile accesorii cu care s-a realizat compensarea au fost calculate la obligații principale stabilite prin decizia de impunere nr. 1157 din 30 octombrie 2009, emisă anterior operațiunilor ce țineau de soluționarea decontului de TVA aferent lunii februarie 2010, câtă vreme accesoriile au curs pentru o perioadă ulterioară datei la care trebuia să opereze compensarea, conform art. 122 alin. (1) lit. c) Cod de procedură fiscală, în forma în vigoare la data depunerii decontului de TVA.

Astfel, conform textului de lege citat, având denumirea marginală Majorări de întârziere în cazul compensării, în cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel: (…) c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, conform art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 107 din 4 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.