ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței:

- anularea Deciziei nr. 6328 EV2/24.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de A. S.R.L. și înregistrate la Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/26.10.2016;

- anularea adresei nr. x EV2/22.09.2016 emisă de Serviciul Evidență plătitori, compensări, restituiri 2 a aceleiași pârâte;

- recunoașterea dreptului la dobânzi în cuantum total de 1.109.518 RON pentru soluționarea de către ANAF - DGAMC cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA reprezentate de deconturi cu suma negativa de TVA cu opțiune negativa de TVA cu opțiune de rambursare aferenta lunilor iunie- noiembrie 2009 și respectiv iunie- august 2010;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.109.518 RON, reprezentând dobânzi determinate de soluționarea de către ANAF - DGAMC cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA reprezentate de deconturi cu suma negativa de TVA cu opțiune negativa de TVA, cu opțiune de rambursare aferentă lunilor iunie 2009 - noiembrie 2009 și, respectiv, iunie- august 2010;

- obligarea la plata dobânzii legale calculată ulterior datei de 13.05.2016 (data rambursării TVA aferente deconturilor și până la data introducerii cererii de chemare în judecată);

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1206 din 14 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a anulat Decizia nr. 6328 EV2/24.11.2016 și adresa nr. x EV2/22.09.2016, ambele emise de pârâtă; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.109.517,8 RON, reprezentând dobânzi fiscale determinate de soluționarea cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA, reprezentate de deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare aferente lunilor iunie - noiembrie 2009 și respectiv iunie - august 2010; a respins în rest acțiunea; a admis în parte cererea doamnei expert B., în sensul majorării onorariul doamnei expert cu suma de 1000 RON și obligării reclamantei să plătească doamnei expert această sumă.

Totodată, conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de expert și onorariu de avocat redus în mod corespunzător, din care suma de 1000 RON se va plăti doar în baza dovezii legale privind achitarea către doamna expert a majorării de onorariu menționate mai sus.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, inclusiv în ceea ce privește capătul de acțiune privind obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. se invocă faptul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile speciale aplicabile capătului de acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la plata sumei reprezentând dobânzi fiscale determinate de soluționarea cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA.

Se susține faptul că instanța de fond a încălcat normele de procedură înlăturând de la aplicarea dispozițiilor art. 168 Codul de procedură fiscală și dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004.

Se susține că prima instanță s-a substituit organului fiscal, singura autoritatea care are atributul de a calculă sumele datorate cu titlul de dobânzi.

Potrivit art. 1 pct. din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice, față de cel căruia îi este adresat.

In cauza, efectele actului administrativ (Decizia nr. 6382/.EV2/24.11.2016) s-au definitiv prin respingerea contestației administrative formulate în privința soluției prin care i s-a respins cererea de acordare a dobânzilor.

In acest context, instanța de fond putea cel mult efectua numai controlul judecătoresc asupra modului de stabilire a dobânzilor numai cu ocazia verificării legalității si temeiniciei actului administrativ prin care organul fiscal a soluționat, cererea de acordare dobânzi, in speța supusă analizei, putea cel mult sa oblige pârâta DGAMC să emită actele administrative prin care să recunoască reclamantei dreptul la dobânzi fiscale.

Soluționarea cererilor de acordare a dobânzilor se face, de către organul fiscal competent, în conformitate cu O.M.F.P, nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

În concluzie se apreciază de recurenta-pârâtă nelegalitatea admiterii capătului de acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 1.109.517 RON către reclamantă.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente pe capătul de acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 6328/EV2/24.11.2016 și a adresei nr. x/2016 inclusiv a jurisprudenței comunitare.

Se susține faptul că în cauză în mod greșit s-a constatat de prima instanță o depășire a termenului legal de soluționare a cererilor de rambursare TVA formulate de reclamantă.

Se arată că în raport de situația de fapt rezultă faptul că la data de 12.05.2016 a fost restituită suma totală de 1.336.702 RON. În consecință de la data cererilor de restituire nr. x/31.03.2016 și respectiv x/8.04.2016 și până la data restituirii 12.05.2016 nu a fost depășit de autoritate termenul de 45 de zile.

În acest sens se invocă dispozițiile OMFP nr. 1899/2004 CAP2 și se arată că în mod nelegal prima instanță și-a însușit concluziile și temeiul arătat de expert în baza căruia au fost calculate dobânzile, temei care nu este aplicabil în opinia recurentei-pârâte.

Al aspect de nelegalitate invocat în recurs privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată inclusiv în privința sumei reprezentând onorariu mărit al expertului.

Se arată că recurenta-pârâtă nu se află în culpa procesuală.

Se invocă faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 1 și (3) C. proc. civ. în sensul că nu a limitat cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii ca întemeiate.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. - greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material național incidente a jurisprudenței comunitare în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data restituirii TVA - 12/13.05.2016 până la data formulării acțiunii.

Se invocă jurisprudența comunitară și se arată că prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18()6) din Legea nr. 554/2004 pe cererea respinsă având ca obiect acordarea dobânzi legale O.G. nr. 13/2011.

În speță, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1535 alin. (3) C. civ. raportat la art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, apreciind că "nu este posibil anatocismul", întrucât dobânda fiscală ar fi mai mare decât dobânda legală.

În realitate, instanța de fond nu a observat faptul că, în soluționarea cererii de chemare în judecată, avea să de pronunțe,

Pe de o parte asupra dreptului subscrisei la plata dobânzii fiscale, calculate pe perioada cuprinsă între expirarea termenului de 45 de zile de soluționare a deconturilor de TVA și data restituirii efective a TVA (13.05.2016), iar

Pe de altă parte asupra dreptului la dobânda legală, calculată între 13.05. 2016, până la formularea acțiunii.

Ca atare, nu se poate vorbi de anatocism în aplicarea art. 1535 C. civ. și art. 1 din O.G. nr. 13/2011, întrucât accesoriile se calculează pe perioade de timp diferite.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în tot astfel cum a fost formulată.

La dosar recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-pârâtă prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil în ceea ce privește aspectul de nelegalitate având ca obiect cheltuielile de judecată.

Pe recursul autorității întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare pe recursul reclamantei invocând în principal excepția nulității recursului și în subsidiar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat.

Motivat în ședința publică din 5.04.2022 Curtea a respins excepția inadmisibilității recursului autorității pârâte și excepția nulității recursului reclamantei.

Analizând recursurile declarate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză sentința pronunțată de instanța de fond prin care a fost admisă în parte acțiunea fiind legală în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, în cauză nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către instanța de fond prin admiterea cererii de recunoaștere a dreptului la dobânzi într-un anumit cuantum și obligarea autorității la plata acestei sume.

În cauză nu se poate reține competența exclusivă a organului fiscal dată în baza Ordinului MFP nr. 1899/2004 și pretinsa subrogare a instanței de judecată în competența autorității fiscale de a soluționa administrativ cereri având ca obiect recunoașterea dreptului pretins.

În cauză instanța de fond a verificat legalitatea actelor contestate având ca obiect respingerea cererilor reclamantei privind plata dobânzii - respectiv adresa nr. x/22.09.2016 cuprinzând soluția de respingere și decizia nr6328 EV2/24. XI.2016 răspunsul la plângerea prealabilă prin care a fost menținută soluția administrativă.

În consecință, examinând legalitatea actelor contestate și constatând un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 de soluționare în sensul admiterii cererii de dobânzi prima instanță a dispus și obligarea autorității la plata sumelor reprezentând dobânzi către reclamantă.

"Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, constituie acte administrative asimilate, ce pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, stabilirea caracterului nejustificat al refuzului, conform definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constituind o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii.

În temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege, instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar conform alin. (3), instanța poate acorda despăgubiri pentru daunele materiale sau morale, dacă reclamantul le-a solicitat.

Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în care instanța poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operațiunile ori să dispună măsurile solicitate de reclamant și poate impune obligații pentru repararea pagubei cauzate, iar nu doar să reevalueze petiția care i-a fost adresată. O atare măsură se încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară, propusă de recurenta - pârâtă, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ. în speță, ceea ce a sancționat instanța a fost refuzul nejustificat de rezolvare a cererii de acordare a dobânzii, iar obligarea pârâtei la plata sumei solicitate de reclamată, stabilite prin raportul de expertiză judiciară, constituie modalitatea de reparare efectivă a pagubei produse reclamatei ca efect al conduitei nelegale a pârâtei."

În acest sens există în jurisprudența comunitară consolidată - Decizia CJUE C431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., decizie dată în interpretarea art. 183 din Directiva TVA și Decizia nr. 694/2015 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deși garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligației de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înțeles să execute de bunăvoie o obligație fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanțe judecătorești sau de către organul fiscal însuși. în acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acțiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată.

Aceeași jurisprudență comunitară și aceeași decizie sunt incidente și în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței CJUE nu are importanță motivul pentru care TVA a fost rambursat cu întârziere la data de 13.05.2016, dreptul reclamantei la dobânzi începând să curgă la expirarea termenului de 45 de zile și nu de la data formulării cererilor de restituire în cauză.

Astfel, cum a rezultat din raportul de expertiză și cum a constatat corect prima instanță în cauză nu a fost identificată vreo culpă reclamantei în soluționarea cu întârziere de autoritatea fiscală a deconturilor cu sume negative de TVA și în consecință i-a fost recunoscut în mod corect reclamantei dreptul la acordarea dobânzilor.

Aspectul de nelegalitate privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat.

În cauză prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 453 Codul de procedură fiscală obligând recurenta-pârâtă ca parte care a pierdut procesul soluția fiind de admitere în parte a judecății în măsura în care au fost probate și ținându-se cont de majorarea cuantumului onorariului de expertiză la care a fost obligată reclamanta ca parte care a solicitat această probă.

Această obligație de plată a cheltuielilor de judecată nu este condiționată de existența vreunei culpei a autorității recurente, ci ea rezultă în raport de soluția dată cauzei.

Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 451 alin. 2 și (3) C. proc. civ. și a micșorat cuantumul onorariului de avocat în raport de soluția dispusă - acțiunea fiind admisă în parte.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză fiind interpretate și aplicate dispozițiile art. 182 Codul de procedură fiscală ca normă specială de către prima instanță pe soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale pentru perioada 13.05.2016 data restituirii și până la data formulării cererii de chemare în judecată.

În cauză în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1335, 1489 C. civ. și ale art. 1 din O.U.G. nr. 13/2011, acestea reprezentând normă generală în raport de dispozițiilor Codului de procedură fiscală ce constituie normă specială în baza căruia reclamanta a solicitat și i-a fost recunoscut dreptul la dobânzi până la momentul restituirii sumei la data de 13.05.2016.

În acest sens există jurisprudență consolidată la nivelul ÎCCJ, secția de contencios și jurisprudență comunitară

Astfel, prin Decizia nr. 3653 din 18 noiembrie 2015, secția de contencios administrativ si Fiscal a ICCJ a reținut faptul ca "Dreptul la dobânzi de întârziere aferente rambursării excedentului de TVA efectuată tardiv de organele fiscale se naște după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală - termen care începe să curgă de la data înregistrării decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare iar nu de la data încheierii actului de control prin care s-a stabilit dreptul contribuabilului la rambursare și se stinge la momentul restituirii efective a sumelor reprezentând TVA."

De asemenea, si Curtea Europeana de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 18.04.2013, pronunțată în cauza C-565/11, Mariana Irimie împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu si Administrației Fondului pentru Mediu, în cadrul punctelor 26-28 s-a pronunțat în sensul că dreptul la dobândă survine, în principiu, în perioada cuprinsă, între data plății fără temei a taxei în cauză și date restituirii acesteia.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 prin care este reglementată competența generală a instanței de contencios administrativ de a se pronunța pe cererea de daune.

Aceasta deoarece prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile codului de procedură fiscală, nefiind incidente dispozițiile de drept comun în ceea ce privește dobânda legală invocată de recurenta-reclamantă.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1206 din 14 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.