ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4798/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 10.08.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței: obligarea pârâtei DGAMC la plata sumei de 3.902.040,31 RON, reprezentând dobânzi calculate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.353.777 RON, datorate conform Deciziei înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 3889/03.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012; obligarea pârâtei DGAMC la plata dobânzii legale penalizatoare pentru neachitarea debitului în cuantum de 3.902.040,31 RON, calculată: (i) în ceea ce privește suma de 3.857.813 RON, de la data de 13.02.2017, când s-a împlinit termenul de 45 de zile în care autoritățile fiscale trebuiau să soluționeze cererea nr. x/27.12.2016 de acordare dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.12.2016 și până la data plății efective a sumei de 3.857.813 RON; (ii) în ceea ce privește suma de 44.227,31 RON, de la data de 10.04.2017, când s-a împlinit termenul de 45 de zile în care autoritățile fiscale trebuiau să soluționeze Cererea nr. x/21.02.2017, înregistrată la DGAMC sub nr. x/23.02.2017 și până la data plății efective a sumei de 44.227,31 RON.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei DGAMC la soluționarea cererii nr. x/27.12.2016 de acordare dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.12.2016, astfel cum aceasta a fost completată prin cererea nr. x/21.02.2017, înregistrată la DGAMC sub nr. x/23.02.2017;

De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 848 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.902.040,31 RON, reprezentând dobânzi calculate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.353.777 RON, datorate conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3889/03.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii și în ceea ce privește soluția de admitere dispusă pe fondul cauzei.

Primul aspect de nelegalitate care privește respingerea de către prima instanță a excepției inadmisibilității acțiunii are ca obiect încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor OMFP nr. 1899/204 și a dispozițiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de dobânzi pe dispozițiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală și cererea de dobânzi legale penalizatoare pe dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Însă, asa cum rezultă si din înscrisurile depuse la dosar raportul de drept dintre părțile prezentei spete este unul de drept administrativ fiscal, drept pentru care norma aplicabilă este cea prevăzută de codul de procedură fiscală.

Având în vederea faptul că reclamanta a depus o cerere de dobânzi întemeiată pe dispozițiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, respectiv cererea nr. x/28.12.2016, astfel cum aceasta a fost completată prin cererea nr. x/21.02.2017, soluționarea cererilor se face de către organul fiscal competent, în conformitate cu OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

În urma analizării cererii, organul fiscal poate fie să aprecieze ca cererea de dobânzi este neîntemeiată și să înștiințeze contribuabilul în acest sens, fie să o admită și să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor. în situația în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea procesului-verbal privind calculul dobânzilor sau prin respingerea cererii sale de acordare a dobânzilor, aceasta poate formula contestație pe cale administrativă împotriva procesului-verbal ce reprezintă titlul de creanță sau a deciziei de respingere a cererii, în temeiul art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.-."împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație".

Astfel, instanța de fond în mod eronat a interpretat dispozițiile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală considerând că nu este necesară respectarea procedurii derogatorii de la normele de drept comun prevăzută de OMFP nr. 1899/2004 si de codul de Procedură fiscală în vederea acordării dobânzilor de la bugetul de stat.

Mai mult decât atât, in mod eronat, instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul de procedură fiscală si s-a investit direct cu solutionarea cererii de dobânzi a reclamantei, pe motiv ca, in speța ar exista un refuz al organului fiscal de emitere a actului administrativ fiscal.

Al doilea aspect de nelegalitate privește aprecierea nelegală a primei instituții asupra existenței în cauză a unei nesoluționări în termen a cererii de restituire a sumelor nr. 6765 din 8. XI.2016 și aplicarea greșită, a dispozițiilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 în ceea ce privește soluționarea cererii de acordare de dobânzi nr. 95818/28.12.2016.

Se arată în esență că nu a existat o nesoluționare în termen a cererii de restituire a sumelor în raport de cererea nr. 6765/8. XI.2016.

Astfel, contrar celor reținute de instanță în considerentele sentinței civile cererea de restituire nr. x/08.11.2016, înregistrată ia DGAMC sub nr. x/09.11.2016, pentru suma totală de 6.353.777 RON a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile, conform art. 77 din Legea nr. 207/2015, coroborat cu Cap. I, pct. 4 alin. (4) din OMFP 1899/2004 astfel:

- cererea societății depusă în data de 09.11.2016, competentă în data de 19.12.2016, iar restituirea sumei în cuantum de 844.393 RON (636.875 RON- 207.518 RON) s-a efectuat în data de 23.01.2017 (35 de zile)

- pentru suma de 5.509.384 RON reprezentând TVA solicitată la ramburs prin decontul de TVA nr. x/22.09.2011, pentru care s-a emis decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5558/29.12.2016 a fost selectată pentru restituire pe site-ul ANAF în data de 27.01.2017 și încasată de societate în data de 01.02.2017 (44 zile.)

În ceea ce privește cererea de acordare dobânzi nr. 95818 din 28.12.2016 recurenta-pârâtă arată că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 182 din Noul cod de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 întrucât decizia de impunere nr. x/22.12.2011 a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014, respectiv data de 28.02.2014.

Iar dispozițiile art. 182 alin. 2 din noul Codul de procedură fiscală/fostul art. 124(1

1

) din O.G. nr. 92/2003 pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de dobânzi a intrat în vigoare la data de 1.01.2016.

Un alt aspect de nelegalitate privește acordarea cheltuielilor de judecată, prin obligarea recurentei la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 susținându-se în esență faptul că nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în lipsa culpei (a relei credințe) a autorității.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea întâmpinării a depus practică judecătorească națională și jurisprudență comunitară.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitatea invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Aspectul de nelegalitate privind nelegala respingere a excepției inadmisibilității acțiuni pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor Ordinului MFP nr. 1899/2004 și ale 268 Codul de procedură fiscală nu este fondat.

Aceasta deoarece pe de o parte dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 nu reglementează o procedură prealabilă obligatorie de contestare a refuzului de soluționare a cererii de dobânzi datorate de autoritate pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului solicitat din anul 2011, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 268 Codul de procedură fiscală acestea au fost corect aplicate de prima instanță care a asimilat ca act administrativ individual conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa într-un sens sau în altul în termenul de 45 de zile cererea reclamantei de acordare de dobânzi.

Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așa fiind, în lipsa unui răspuns cu privire la Cererea de dobânzi sub forma unei decizii (care ar fi avut natura unui act administrativ fiscal și împotrivă căruia ar fi putut fi promovată o contestație), în raport de prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. civ..fîsc (care impun obligativitatea și totodată posibilitatea promovării unei contestații doar împotriva unui administrativ fiscal), rezultă că începând cu data la care a expirat termenul de 45 de zile în care DGAMC trebuia să emită o decizie cu privire la Cererea de dobânzi, A. a dobândit dreptul de a se adresa direct instanței de judecată pentru a solicita obligarea recurentei la plata sumelor solicitate prin Cererea de dobânzi nesoluționată în termenul legal, fără a mai fi nevoie a se parcurge vreo procedură prealabilă (contestație).

Acțiunea reclamantei este admisibilă în raport de dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. "h" din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind asimilat unui act administrativ unilateral și patrimonial refuz nejustificat de a soluționa în termenul de 45 de zile cererea reclamantei de acordare de dobânzi.

Cererea de acordare de dobânzi nr. 95818/28.12.2016 completată prin cererea nr. x/21.02.2017 nu a fost soluționată până la data formulării acțiunii 10.08.2017 fiind emisă adresa nr. x EV 2 prin care a fost respinsă cererea de acordare de dobânzi la data de 19 octombrie 2017 ulterior formulării acțiunii în instanță.

Dar acest fapt nu este de natură a considera acțiunea ca inadmisibilă aceasta fiind admisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În mod legal prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii aplicând dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 8 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din același act normativ și a verificat pe fond legalitatea cererii de acordare de dobânzi formulată de reclamantă în raport de dispozițiile art. 182 alin. (1) Codul de procedură fiscală și de jurisprudența comunitară aplicabilă în cauză în raport de obiect.

Al doilea aspect de nelegalitate care privește pe fond soluția de admitere a acțiunii nu este fondat.

În opinia Curții în cauză prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 182 noul Codul de procedură fiscală în raport de data la care s-a formulat cererea de dobânzi -28.12.2016 moment la care erau în vigoare dispozițiile art. 182 alin. 1 Codul de procedură fiscală prin care se dispunea.

"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege". Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului.

În opinia Curții, prima instanță, a interpretat în mod corect dispozițiile noului cod de procedură fiscală, respectiv dispozițiile art. 182 Codul de procedură fiscală luând în considerare data depunerii cererii de dobânzi - 28.12.2016 neavând relevanță în ceea ce privește cererea de dobânzi data emiterii deciziei de impunere emisă la 22.12.2011 și anulată definitiv la data de 2.12.2015.

Nu este întemeiată susținerea recurentei privind lipsa de temei a cererii de dobânzi. Aceasta în condițiile în care în cauză și în raport de data emiterii deciziei de impunere există temei pentru acordarea dobânzilor respectiv dispozițiile art. 124 alin. 1 din vechiul cod de procedură fiscală.

Prin art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014, art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală a fost modificat în sensul că s-a adăugat un nou alineat - alin. (1) - cu următorul conținut:

În cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 83 alin. (41)."

Acest nou alineat - (l1) - al art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală introdus prin O.U.G. nr. 8/2014 (ce corespunde art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală) nu reprezintă o reglementare nouă în ceea ce privește dreptul de a solicita dobânzi în ipoteza aplicabilă situației A., dreptul acesteia fiind recunoscut direct în baza alin. (1) al art. 124 (ce corespunde art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

În cauză în ceea ce privește fondul cauzei nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că prima instanță s-a substituit autorității competente atunci când a admis cererea și și-a însușit cuantumul propus de reclamantă pe sumele solicitate cu titlu de dobânzi.

Curtea constată că recurentei-pârâte i s-a comunicat modalitatea de calcul propusă de reclamantă și nu a formulat obiecțiuni.

Iar în concordanță cu practica națională consolidată din 2015 și jurisprudența comunitară, corect reținută de prima instanță, în cauză nu este relevantă data la care s-a depus cererea de restituire sau data de la care a fost anulată definitiv decizia de impunere, ci data la care fiecare decont de TVA trebuia soluționat, deci data expirării termenului de 45 de zile de la data depunerii decontului.

În Cauza C-431/12 (Agenția Națională de Administrare Fiscală vs. Rafinăria Steaua Română SA), prin Hotărârea din 24 octombrie 2013, CJUE a statuat în sensul că:

"24. In această privință, din jurisprudența Curții reiese că un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citata anterior, punctul 51). Or, din decizia de trimitere reiese că, în cauza principală, legislația națională aplicabilă prevede în principiu calcularea de dobânzi de întârziere începând de la expirarea unui termen de 45 de zile stabilii pentru soluționarea deconturilor de TVA"

Aspectul de nelegalitate privind aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. nu este fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile legale pentru obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Iar această obligare este legală deoarece prin admiterea acțiunii recurenta-pârâtă a pierdut procesul și se află în culpă procesuală obiectivă.

Iar în cauză nu este necesar a exista o culpă subiectivă sau o rea credință, iar dispozițiile art. 30 alin. 1 și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt incidente deoarece privesc scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și nu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 848 din 27 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.