ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2017 și precizată, reclamanta S.C. A. S.A în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat:

a)anularea în totalitate a Deciziei nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației, formulate de A. înregistrată la Serviciul de Soluționare Contestații din cadrul DGAMC sub numărul SSC 1064/27.04.2016;

b)anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA;

c)anularea parțială a Raportului de inspecție fiscala nr. x/04.03.2016 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina societății pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA;

d) obligarea pârâtelor la restituirea către societate, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, a sumei în cuantum de 3.345.739 RON reprezentând TVA și accesorii, achitate de către Societate conform ordinelor de plată atașate;

e) obligarea pârâtelor în temeiul art. 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din data de 6 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că măsura suspendării este nelegală, câtă vreme dezlegarea prezentei cauze nu depinde de dreptul care formează obiectul judecății dosarului nr. x/2017

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a considerat că este necesară menținerea cauzei în stare de suspendare, în condițiile în care, nu există nicio rațiune pentru care judecata cauzei ar trebui să fie temporizată până la soluționarea dosarului nr. x/2017

Dosarul nr. x/2017 are o problematică total diferită de prezentul dosar, respectiv, privește analiza condițiilor de deductibilitate a cheltuielilor cu serviciile de management contractate de A. de la B. în temeiul Contractului nr. x/31.01.2008 și Contractului din data de 01.07.2010 având ca obiect servicii de management general și de la C., administratorul Societății, în temeiul Contractului de management al activelor încheiat la data de 01.07.2010.

În schimb, obiectul prezentului dosar este reprezentat de analiza condițiilor exercitării dreptului de deducere al Societății cu privire Ia TVA aferentă acelorași servicii de management prestate exclusiv de către B. în beneficiul A. în temeiul acelorași două contracte, fără a coincide cu obiectul dosarului nr. x/2017

Din analiza aspectelor care formează obiectul judecății dosarului nr. x/2017 rezultă cu claritate ca acestea nu au nicio legătura cu prezenta cauză și, cu atât mai puțin nu pot fundamenta o eventuală hotărâre de suspendare a cauzei, de a ține în Ioc judecata prezentului dosar.

Singura legătură între cele două cauze este reprezentată de faptul că: actele administrativ fiscale contestate de Societate au fost emise în urma derulării aceleiași inspecții fiscale în cadrul A., respectiv în perioada 21.08.2015-24.02.2016; În ambele dosare se contestă în parte același Raport de inspecție fiscală, însă, din perspective complet diferite, în dosarul nr. x/2017 din perspectiva deductibilității cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, iar în dosarul nr. x/2017 din perspectiva TVA suplimentara impusa in sarcina Societății;

Ambele dosare privesc analiza serviciilor de management prestate de către B. în beneficiul A. în temeiul Contractului nr. x/31.01.2008 și Contractului din data de 01.07.2010 având ca obiect servicii de management general.

Aspectul cel mai important este faptul că, deși în ambele dosare sunt analizate serviciile de management prestate de către B. în beneficiul A., acestea sunt privite din două perspective fundamental diferite, fără ca acestea să interfereze ori să se condiționeze reciproc, respectiv:

- în dosarul nr. x/2017 Societatea a solicitat anularea actelor administrative fiscale (Decizia de soluționare a contestației nr. 241/22.09.2016, Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.03.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 103.066/04.03.2016) din perspectiva neacordării de către inspectorii fiscali a dreptului de deducere pentru suma de 18.199.650 RON, efectul fiind reprezentat de diminuarea pierderii fiscale a Societății cu această sumă;

- în timp ce în dosarul nr. x/2017, societatea a solicitat anularea actelor administrativ fiscale (Deciziei nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de A., Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016) strict din perspectiva neacordării dreptului de deducere a TVA pentru suma de 4.242.258 RON, din care suma de 2.733.387 RON reprezintă TVA aferentă facturilor privind serviciile de management prestate de către B. în temeiul Contractului nr. x/31.01.2008 și Contractului din data de 01.07.2010 având ca obiect servicii de management general.

Recurenta arată că a formulat o contestație administrativ fiscală împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 103.066/04.03.2016 sub aspectul diminuării pierderii fiscale a Societății cu suma de 18.199.650 RON pe care organele fiscale au considerat-o nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, soluționată prin Decizia nr. 241 din data de 22.09.2016, în sensul respingerii acesteia.

De asemenea, a formulat o contestație administrativ fiscală împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. x/o4.03.20i6 sub aspectul sumelor stabilite cu titlu suplimentar de plată în sarcina Societății reprezentând (i) TVA suplimentară de plată în valoare de 2.733.387 RON și (ii) 1.508.871 RON reprezentând accesorii aferente acestei TVA. Contestația administrativ fiscală a fost soluționată prin Decizia nr. 50 din data de 28.11.2016, în sensul respingerii contestației Societății.

În contextul respingerii ambelor contestații administrativ fiscale ale Societății, A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel București două cereri de chemare în judecată distincte, prin care a dedus analizei instanțelor legalitatea actelor administrativ fiscale contestate din două perspective fundamental diferite (perspectiva analizei caracterului deductibil al cheltuielilor la calculul impozitului pe profit și perspectiva analizei dreptului de deducere a TVA):

În dosarul nr. x/2017, a contestat legalitatea Deciziei de soluționare a contestației nr. 241/22.09.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.03.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 103.066/04.03.2016 din perspectiva diminuării pierderii fiscale a Societății prin reîncadrarea cheltuielilor cu serviciile prestate de B. ca fiind nedeductibile;

Iar în dosarul nr. x/2017, a contestat Decizia nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de A. si Decizia de impunere nr. x/04.03.2016 din perspectiva refuzului de acordare a dreptului de deducere a TVA aferentă costurilor cu serviciile prestate de B. în beneficiul A..

Susține recurenta că dosarul nr. x/2017 are ca obiect (i)anularea în totalitate a Deciziei nr. 241/22.09.2016 înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ASLP 850/04.05.2016, prin care a fost soluționată contestația fiscală formulată de A. cu privire la diminuarea pierderii fiscale a Societății cu suma de 18.190.650 RON;

(ii) anularea parțială a Raportului de inspecție fiscala nr. x/04.03.2016 cu privire la diminuarea pierderii fiscale a Societății cu suma de 18.199.650 RON;

(iii)anularea parțială a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 103.066/04.03.2016 cu privire la obligația de a depune declarația 101 "Declarație privind impozitul pe profit" rectificativă, aferentă anului 2014, privind diminuarea pierderii fiscale a Societății cu suma de 18.199.650 RON.

Practic, pe calea acestei acțiuni în anulare, A. a contestat Raportul de Inspecție Fiscală din perspectiva neacordării de către inspectorii fiscali a dreptului de deducere pentru suma de 18.199.650 RON.

În timp ce dosarul nr. x/2017 are ca obiect:

(i) anularea în totalitate a Deciziei nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de A. înregistrată la Serviciul de Soluționare Contestații din cadrul DGAMC sub numărul SSC 1064//27.04.2016 (ii) anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina Societății pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA, cu consecința exonerării Societății de la plata acestor obligații;

(iii) anularea parțială a Raportului de inspecție fiscala nr. x/04.03.2016 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina Societății pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA;

(iv) obligarea organelor fiscale pârâte la restituirea către Societate, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, a sumei în cuantum de 3.345.739 RON, reprezentând TVA și accesorii, sumă care se compune din: (1) suma de 2.733.387 RON reprezentând TVA aferentă facturilor privind serviciile de management prestate de către B. pentru care nu a fost acordat dreptul de deducere și (2) suma de 612.352 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA.

În fine, recurenta a susținut că încheierea recurată încalcă dreptul societății la soluționarea procesului într-un termen rezonabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va admite recursul declarat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației, formulate de A. înregistrată la Serviciul de Soluționare Contestații din cadrul DGAMC sub numărul SSC 1064/27.04.2016, a Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA și parțial a Raportului de inspecție fiscala nr. x/04.03.2016 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina societății pentru suma de 4.242.258 RON, compusă din (i) 2.733.387 RON reprezentând TVA și (ii) 1.508.871 RON reprezentând dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente TVA.

Prin încheierea din 6 decembrie 2019, Curtea de apel a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, instanța fondului a reținut că în cauză se pun în discuție și aspecte cu privire la dispozițiile legale incidente în analiza dreptului de deducere a TVA, respectiv dacă s-ar efectua în baza criteriilor aplicabile la stabilirea deductibilității sau nedeductibilității cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, iar în acest context se fac apărări referitoare la necesitatea achiziționării serviciilor de management contractate de la B., condiție examinată în cadrul dosarului nr. x/2017 unde se analizează și problema deductibilității cheltuielilor reprezentând aceleași servicii de management prestate de B. S.R.L. la calculul profitului impozabil.

Constată Înalta Curte că încheierea recurată este criticabilă, nefiind demonstrată îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți".

Având în vedere acest text legal, instanța de recurs reține că suspendarea facultativă legală a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea altei cauze în care se tranșează un drept, ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, acest drept putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul a cărui suspendare se cere.

Or, Înalta Curte în dezacord cu opinia instanței de fond constată că deși, între cele două cauze există o legătură privind identitatea de părți și situația litigioasă a acestora, totuși soluționarea litigiului în care s-a dispus suspendarea cauzei nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2017

Din analiza actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că în cauză inspecția fiscală derulată în cadrul Societății în perioada 21.08.2015-24.02.2016 a avut drept obiect, printre alte aspecte, verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau a operațiunilor relevante pentru: impozit pe profit pentru perioada 01.01.2009-31.12.2014 și TVA pentru perioada 01.02.2010-31.12.2014.

Inspecția fiscală s-a finalizat prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.03.2016, prin care organele fiscale au diminuat pierderea fiscală a A. cu suma de 18.199.650 RON, sumă care se compune din (i) 11.663.675 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile de management prestate de către B. în beneficiul Societății și (ii) 6.470.500 RON reprezentând cheltuieli cu remunerația administratorului statutar C., ambele sume fiind considerate ca și cheltuieli nedeductibile Ia calculul impozitului pe profit.

Organele fiscale au stabilit în sarcina Societății TVA suplimentar de plată în valoare de 2.733.387 RON și obligații accesorii aferente TVA suplimentară în valoare de 1.508.871 RON.

Societatea reclamantă a formulat contestație administrativ fiscală împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 103.066/04.03.2016 sub aspectul diminuării pierderii fiscale a Societății cu suma de 18.199.650 RON pe care organele fiscale au considerat-o nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, soluționată prin Decizia nr. 241 din data de 22.09.2016, în sensul respingerii acesteia.

De asemenea, societatea a formulat o contestație administrativ fiscală împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016 sub aspectul sumelor stabilite cu titlu suplimentar de plată în sarcina Societății reprezentând (i) TVA suplimentară de plată în valoare de 2.733.387 RON și (ii) 1.508.871 RON reprezentând accesorii aferente acestei TVA, soluționată prin Decizia nr. 50 din data de 28.11.2016, în sensul respingerii contestației Societății.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte remarcă că în dosarul nr. x/2017 Societatea a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 241/22.09.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.03.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 103.066/04.03.2016 din perspectiva neacordării de către inspectorii fiscali a dreptului de deducere pentru suma de 18.199.650 RON, efectul fiind reprezentat de diminuarea pierderii fiscale a Societății cu această sumă.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că acesta face obiectul cererii de anulare a Deciziei nr. 50/28.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de A., Deciziei de impunere nr. x/04.03.2016 strict din perspectiva neacordării dreptului de deducere a TVA pentru suma de 4.242.258 RON, din care suma de 2.733.387 RON reprezintă TVA aferentă facturilor privind serviciile de management prestate de către B. în temeiul Contractului nr. x/31.01.2008 și Contractului din data de 01.07.2010 având ca obiect servicii de management general.

Așadar, dosarul nr. x/2017 face obiectul unei cereri privind caracterul deductibil al costurilor cu serviciile prestate de către B. la calculul impozitului pe profit și nu poate avea o înrâurire asupra soluționării dosarului nr. x/2017, întrucât acest dosar are ca obiect o cerere de deducere TVA aferentă serviciilor prestate de către B..

Împrejurarea că între cele două dosare există o legătură întrucât privesc acte administrativ fiscale emise în timpul aceleiași perioade inspecție fiscală, nu poate constitui, prin sine însăși, temeiul suspendării judecării cauzei, cât timp nu aceasta este ipoteza avută în vedere de legiuitor pentru reglementarea cazurilor de suspendare facultativă a judecății ci dezlegarea cauzei trebuie să depindă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a efectuat o interpretare formală a textului de lege prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nu a verificat dacă existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării cauzei.

În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de judecată formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că recursul a privit un incident procedural care nu a condus la finalizarea judecății, ci din contră la continuarea judecății după suspendarea facultativă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."

Or, în cauză litigiul nu este finalizat, instanța de recurs dispunând doar reluarea judecății în cadru procesual stabilit de către instanța de fond, cadru procesual în care părțile pot solicita acordarea cheltuielilor de judecată existând un temei legal expres în acest sens.

În acest cadru procesual în care s-a soluționat recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii, instanța nu poate acorda cheltuielile de judecată neexistând temei legal pentru o astfel de soluție.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.