ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în principal anularea Adresei ANAF nr. x/08.04.2015 întocmită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Rambursări TVA prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata de dobânzi în sumă de 827.638 RON pentru rambursarea cu întârziere a TVA; obligarea pârâtei la plata de daune-interese evaluate provizoriu la suma de 531.243 RON pentru neplata dobânzii datorate.

În subsidiar, a solicitat, în cazul în care se va aprecia că soluționarea cererii de mai sus nu poate fi realizată decât după soluționarea contestației introduse de către A. pe cale administrativ jurisdicțională obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii la soluționarea Contestației înregistrată sub numărul x/22.06.2015, în termenul maxim prevăzut de art. 24 din Legea 554/2004 sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.

La data de 28.01.2016, reclamanta a depus cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a arătat că solicită și anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 529657/26.01.2016, emisă de către DGRFPB- Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Rambursări TVA prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva adresei nr. x/08.04.2015.

În cauză, prin încheierea din 25.02.2016, s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiza judiciară financiar-contabilă, având ca obiective: stabilirea numărului de zile cuprinse între data expirării termenului legal de soluționare a deconturilor de TVA depuse de reclamantă și data rambursării efective a acestor sume; stabilirea sumei cu titlu de dobânzi la care reclamanta pretinde că este îndreptățită; stabilirea sumei reprezentând daune-interese pentru neplata dobânzii datorate, până la plata dobânzilor.

Prin sentința civilă nr. 2552 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea completată/modificată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII; a anulat adresa nr. x/08.04.2015 emisă de pârâta DGRFP București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, precum și Decizia nr. 529657/26.01.2016 emisă de aceeași pârâtă; a obligat pârâta către reclamanta la plata sumei de 763.747 (șapte sute șaizeci și trei mii șapte sute patruzeci și șapte) RON, reprezentând dobânzi pentru rambursare cu întârziere a TVA; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate de către recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că motivarea instanței este contradictorie și confuză, întrucât, deși inițial instanța a admis posibilitatea acordării daunelor-interese și atunci când sunt datorate dobânzi moratorii sau penalizatoare, ulterior a motivat respingerea capătului de cerere cu privire la acordarea daunelor-interese în cazul dobânzii moratorii cu argumente confuze și străine de natura cauzei referitoare la incidența anatocismului.

Hotărârea instanței este nelegală, întrucât nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată acordarea dobânzilor rezultate ca urmare a capitalizării dobânzii penalizatoare pentru a se putea reține incidența anatocismului, ci, întrucât pârâta datorează reclamantei dobânda moratorie, a solicitat și acordarea daunelor-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit, art. 1535 alin. (3) din C. civ.

Prin urmare, având în vedere că nu a solicitat capitalizarea dobânzii penalizatoare și acordarea dobânzii produse ca urmare a acestei capitalizări, considerentele reținute de instanță potrivit cărora, "dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi, ceea ce prin efectul dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, exclude aplicarea lor și în cazul dobânzilor penalizatoare, adică celor care compun pretenția solicitată prin acțiune" (pag. 20-21 din hotărârea primei instanțe) sunt străine cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1489, art. 1530, art. 1535 și art. 1537 din C. civ. și art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011.

Dreptul reclamantei de a i se acorda daune-interese, contrar considerentelor instanței, nu este reglementat de art. 1489 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, ci este reglementat în art. 1530 din C. civ.

Spre deosebire de dobânzi care reprezintă o sancțiune pentru nerambursarea TVA-ului în termenul prevăzut de lege, daunele-interese reprezintă sancțiunea în bani pe care ANAF este obligată să o suporte pentru repararea prejudiciului generat de neexecutarea fără justificare a obligației de a plată dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA. Așadar, există o distincție clară între sumele de bani acordate reclamantei de către instanță cu titlu de dobândă și sumele de bani pe care instanța ar trebui să le acorde cu titlu de daune-interese.

Prin urmare, întrucât instanța a constatat neexecutarea culpabilă a obligației intimatei-pârâte de plată a dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a TVA se impunea și acordarea daunelor-interese pentru prejudiciul cauzat reclamantei.

Contrar considerentelor instanței, dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 nu sunt incidente în cauză și, prin urmare, excluderea dobânzilor capitalizate aferente dobânzii penalizatoare nu reflectă situația din prezentul dosar. Reclamanta nu a solicitat acordarea unor sume de bani cu titlu de dobândă la dobânda penalizatoare, ci a cerut acordarea daunelor-interese.

Chiar și admițând raționamentul instanței de fond, recurenta - reclamantă oricum ar fi îndreptățită la plata daunelor-interese, având în vedere că dobânda acordată reprezintă dobânda legală, și nu o dobândă superioară, agreată de părți. Raționamentul instanței de fond pentru a refuza acordarea de daune-interese este acela că, potrivit art. 1535 alin. (3) C. civ. pot fi acordate daune-interese numai în măsura în care daunele moratorii nu sunt superioare dobânzii legale. Or, în cazul special al datoriilor pârâtei față de reclamantă, conform art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală, singurele dobânzi datorate sunt cele în valoare de 0,02%/zi de întârziere. Așadar, dobânda menționată nu reprezintă dobânda penalizatoare față de o dobândă legală aplicabilă în situații de rapoarte juridice de drept fiscal, ci reprezintă dobânda legală datorată direct odată ce datoria autorității față de contribuabil devine certă, lichidă și exigibilă. Prin urmare, chiar și preluând raționamentul instanței de fond, reclamanta oricum a primit dobânda legală prevăzută de lege pentru datorii fiscale (respectiv de Codul de procedură fiscală), nefiind posibil ca părțile să agreeze dobânzi într-un cuantum mai mare.

Raționamentul art. 1535 alin. (3) C. civ. vizează asigurarea posibilității creditorului, prejudiciat de lentoarea debitorului în a plăti, de a solicita nu numai dobânzi legale, ci și o sumă suplimentară ca reparare a prejudiciului, pe de-o parte, și de sancționare a debitorului, pe de alta parte, pentru refuzul de a plăti datoria la timp. Având în vedere că în cauză singura dobândă legală aplicabilă era cea prevăzută de Codul de procedură fiscală, acordarea daunelor-interese respectă inclusiv principiul stabilit de legiuitor inclusiv prin C. civ.

3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă a susținut că soluționarea Deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada septembrie 2011- aprilie 2014 s-a efectuat conform prevederilor OMFP nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru soluționarea deconturilor mai sus menționate au fost solicitate de organul fiscal informații suplimentare, fiind astfel aplicabile prevederile art. 70 alin (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

După primirea documentației solicitate organul fiscal a emis decizia de rambursare, sub rezerva verificării ulterioare.

O parte din sumele aprobate la rambursare au fost compensate cu obligațiile de plată datorate de societate la bugetul general consolidat. Indiferent de data notelor de compensare și a datei de operare de către Trezorerie, stingerea obligațiilor de plată (data stingerii), s-a efectuat cu data decontului cu suma negative de TVA cu opțiune de rambursare, fapt consemnat în Deciziile privind compensarea obligațiilor de plată la bugetul general consolidat și fișa pe plătitor.

Instanța de fond a preluat susținerile reclamantei invocate în cererea de chemare în judecată și impune și expertului să calculeze dobânzile ținând seama de jurisprudența CJUE, însă fără să țină seama de culpa reclamantei în soluționarea cu întârziere a cererilor de restituire TVA.

În cazul analizat sunt aplicate corect prevederile Circularei ANAF nr. 804882/2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările și completările ulterioare, unde "rambursarea lunară se încadrează într-o suma stabilită la nivel național, iar selecția deconturilor care urmează a fi rambursate, se realizează din baza de date națională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, decontarea efectivă realizându-se la 3 termene fixe.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul recurentei-pârâte prin care a invocat excepția nulității recursului, excepție ce a fost respinsă de instanța de recurs, astfel cum rezultă din practicaua deciziei; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Ipoteza privind motivarea contradictorie și confuză este contrazisă de conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția că cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata de daune-interese pentru neplata dobânzii datorate nu este neîntemeiată, expunerea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.

Nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În mod corect prima instanță a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1535, art. 1489 C. civ., acestea reprezentând normă generală în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală ce constituie normă specială în baza căruia reclamanta a solicitat și i-a fost recunoscut dreptul la dobânzi.

În acest sens există jurisprudență consolidată la nivelul ÎCCJ, secția de contencios și jurisprudență comunitară.

Astfel, prin Decizia nr. 3653 din 18 noiembrie 2015, secția de contencios administrativ și fiscal a ICCJ a reținut faptul ca "Dreptul la dobânzi de întârziere aferente rambursării excedentului de TVA efectuată tardiv de organele fiscale se naște după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală - termen care începe să curgă de la data înregistrării decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare iar nu de la data încheierii actului de control prin care s-a stabilit dreptul contribuabilului la rambursare și se stinge la momentul restituirii efective a sumelor reprezentând TVA."

De asemenea, și Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 18.04.2013, pronunțată în cauza C-565/11, B. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației Fondului pentru Mediu, în cadrul punctelor 26-28 s-a pronunțat în sensul că dreptul la dobândă survine, în principiu, în perioada cuprinsă, între data plății fără temei a taxei în cauză și date restituirii acesteia.

Prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură fiscală, nefiind incidente dispozițiile de drept comun în ceea ce privește dobânda legală invocată de recurenta-reclamantă, neputând fi pusă în discuție problema unei eventuale perceperi de dobânzi de întârziere asupra unor obligații fiscale ce reprezintă la rândul lor dobânzi de întârziere.

În esență, creanța având ca obiect repararea prejudiciului constând în soluționarea cu întârziere a decontului negativ de TVA cu opțiune de rambursare devine certă din punct de vedere al cuantumului la data acordării ei de către organul fiscal sau de către instanța de judecată (în cazul refuzului organului fiscal).

Ca urmare, în opțiunea legiuitorului, dobânzile acordate pentru această întârziere în soluționare acoperă integral prejudiciul cauzat părții, nefiind permisă o dublă acoperire pentru o creanță aflată într-un cuantum incert până la data acoperirii ei.

Așadar, Înalta Curte reține că materia dobânzilor datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 sau dispozițiile din C. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurenta - pârâtă nu este întemeiat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a dezlegat corect problema de drept în discuție, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004 privind aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal (Capitolul I, pct. 4 alin. (3) și Capitolul II, pct. 2-3).

Față de conținutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunțate, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluționarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă.

Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluționarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluționare a solicitărilor de rambursare.

Dispozițiile din dreptul național trebuie aplicate și interpretate în concordanță cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obține dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor și impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunțată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanță a făcut trimitere în considerentele sentinței.

În ceea ce privește solicitarea de informații suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanța de control judiciar reține că aceasta a fost realizată în cursul inspecției fiscale și, ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecției fiscale și nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptățit să solicite dobânzi de întârziere.

De asemenea, faptul că deconturile de TVA se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluționării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depășirea termenului legal de soluționare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultățile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluționarea acestor cereri.

În consecință, soluționarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Este necontestat că potrivit art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare aprobate în condițiile stabilite prin ordin al președintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităților administrației publice locale, după caz.

În lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepții de la dispozițiile legale care stabilesc termenul de soluționare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 182 alin. (2) alin. (1) C. procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, "(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.".

Așadar, momentul de la care începe să curgă dreptul de a pretinde dobânzi de întârziere este cel al expirării termenului de 45 de zile prevăzut în legislația națională pentru soluționarea cererii de rambursare a excedentului de TVA evidențiat în deconturile cu sume negative în care s-a bifat opțiunea de rambursare a taxei.

Totodată, mai reține Înalta Curte că, indiferent de caracterul imputabil sau nu al nerespectării termenelor legale, contribuabilul care are sume de rambursat de la bugetul de stat este îndreptățit la dobânda legală pentru sumele primite cu întârziere.

În aplicarea acestei interpretări legale un rol definitoriu îl are jurisprudența CJUE conturată în materie de TVA, care, în cauze de referință privind chestiunea dobânzilor de întârziere, a lămurit aspecte legate de termenele ce trebuie respectate de autoritățile fiscale, relevante fiind, în aceste sens:

- Hotărârea pronunțată la 12 mai 2011 în cauza C 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, paragraful 61 ("Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, în lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva privind TVA-ul trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de TVA, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.");

- Hotărârea pronunțată la 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., paragrafele 20, 22 și 25 ("Astfel, deși punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de TVA prevăzută la articolul 183 din Directiva TVA ține, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puțin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenței și efectivității (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citată anterior, punctul 29). (…) Acestea sunt considerațiile în lumina cărora Curtea a statuat deja că modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil.(…) din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.")

Relevant este faptul că dispozițiile sus-citate recunosc dreptul persoanei impozabile la rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte, iar acest drept nu este legat de existența unei hotărâri judecătorești prin care actele administrative să fi fost anulate, fiind suficientă recunoașterea făcută de către recurenta-pârâtă sub aspectul dreptului de restituire.

Potrivit jurisprudenței CJUE nu are importanță motivul pentru care TVA a fost rambursat cu întârziere, dreptul reclamantei la dobânzi începând să curgă la expirarea termenului de 45 de zile și nu de la data formulării cererilor de restituire în cauză.

Astfel, cum a rezultat din raportul de expertiză și cum a constatat corect prima instanță în cauză nu a fost identificată vreo culpă reclamantei în soluționarea cu întârziere de autoritatea fiscală a deconturilor cu sume negative de TVA și în consecință i-a fost recunoscut în mod corect reclamantei dreptul la acordarea dobânzilor.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că este legală soluția judecătorului fondului care a apreciat că dobânzile se acordă începând de la expirarea termenului de 45 de zile prevăzute de art. 70 Codul de procedură fiscală, indiferent de prelungirea termenului pe durata inspecției fiscale, inspecție care nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei la plata dobânzii legale conform art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, calculate de la expirarea termenului de 45 de zile față de care sunt aplicabile dispozițiile OMFP nr. 263/2010 în vigoare la data depunerii decontului cu suma negativă de TVA.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 2552 din 23 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.