ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Harghita,

reclamantul B.L. - primarul Comunei M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.352 din

6 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României - Departamentul pentru

coordonarea verificării unităților administrativ-teritoriale, prin care a fost

respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de

Camera de Conturi a Județului Harghita, ca urmare a controlului operativ pe

anul 2009, efectuat în perioada 28 iunie - 23 iulie 2010, la sediul primăriei,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea

contestației în sensul anulării pct. 1, 4 și 5 din decizia emisă de Camera de

Conturi a Județului Harghita.

declanșat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința

civilă nr. 2373 din 28 septembrie 2011, Tribunalul Harghita, secția civilă, a

admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu

Mureș, reținând că sunt incidente normele de competență de la pct. 228 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care sunt în

concordanță cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 1

C. proc. civ., deoarece încheierea contestată este un act administrativ emis de

o autoritate publică centrală.

2.2. Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1513/96/2011.

Prin Sentința civilă

nr. 47 din 9 martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale,

invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ

de competență, a suspendat judecata cauzei și a decis înaintarea dosarului la

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că actul administrativ a

cărui desființare formează obiectul cauzei este decizia emisă de Camera de

Conturi a Județului Harghita, care este o autoritate publică locală, astfel că,

potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială revine

Tribunalului Harghita.

Totodată, a reținut

instanța că, în condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme

derogatorii de la normele de competență instituite prin art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de relevanță prevederile pct. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

care nu pot fi aplicate prioritar față de o normă cu putere de lege.

competență pronunțat de Înalta Curte

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea parțială a Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi a Județului Harghita în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1, 4

și 5, precum și anularea Încheierii nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 a Curții de

Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei

menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice",

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care

funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică

centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii

excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi a Județului Harghita a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.352 din 6

decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Primarul Comunei M. - B.L. în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului

Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV