ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul B.L. - primarul Comunei M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României - Departamentul pentru coordonarea verificării unităților administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita, ca urmare a controlului operativ pe anul 2009, efectuat în perioada 28 iunie - 23 iulie 2010, la sediul primăriei, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea contestației în sensul anulării pct. 1, 4 și 5 din decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita.

2. Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Sentința civilă nr. 2373 din 28 septembrie 2011, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, reținând că sunt incidente normele de competență de la pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanță cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., deoarece încheierea contestată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală. 2.2. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1513/96/2011. Prin Sentința civilă nr. 47 din 9 martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a decis înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că actul administrativ a cărui desființare formează obiectul cauzei este decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita, care este o autoritate publică locală, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială revine Tribunalului Harghita. Totodată, a reținut instanța că, în condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la normele de competență instituite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de relevanță prevederile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care nu pot fi aplicate prioritar față de o normă cu putere de lege.

3. Regulatorul de competență pronunțat de Înalta Curte Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1, 4 și 5, precum și anularea Încheierii nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 16 din 2 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.352 din 6 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Primarul Comunei M. - B.L. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012. Procesat de GGC - GV