ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3028/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul

Mureș, reclamantul Primarul comunei Z.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României anularea în parte a încheierii din 22 decembrie 2010

emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a

României și a pct. 3 și 2 teza 1 din decizia nr. 1444 din 20 octombrie 2010 emisă

de Curtea de Conturi a României.

negativ de competență

Prin sentința nr. 1455 din 28 iunie 2011,

Tribunalul Mureș, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de reclamantul Primarul comunei Z.C., în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Curții de Apel Tg-Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

Mureș a reținut, în esență, că potrivit pct. 228 din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se

află sediul entității verificate.

În acest context, Tribunalul a reținut

că în cauză reclamanții au solicitat anularea încheierii din 22 decembrie 2010 emisă

de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României-autoritate

publică centrală, astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea

nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 48 din 9 martie 2012,

Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis excepția necompetenței materiale a instanței

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureș.

Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că

obiectul prezentului litigiu constă în desființarea parțială a deciziei nr.

1444 din 20 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Mureș și a încheierii din

22 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României, decizia fiind emisă de

Camera de Conturi a Județului Mureș, respectiv de o autoritate publică locală.

Conchizând, Curtea de Apel a constatat

că în speță nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor,

impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, astfel că este aplicabil criteriul

poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului, respectiv Camera

de Conturi a Județului Mureș, având în vedere că actul administrativ producător

de efecte juridice este decizia nr. 1444 din 20 octombrie 2010.

Constatând ivit conflictul negativ de competență,

Curtea de Apel Târgu Mureș, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului

negativ de competență

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează

a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii.

Pentru a soluționa conflictul negativ de

competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie anularea pct. 3 și 2 teza

I

din decizia nr. 1444 din 20 octombrie 2010

emisă de Curtea de Conturi a României și încheierii din 22 decembrie 2010 emisă

de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României

emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ

este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice".

În raport de obiectul cererii de chemare

în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a

stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei

cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități,

aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României

nr. 832/13.12.2010, Partea

I,

împotriva măsurilor dispuse

prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen

de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei

de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de dispozițiile legale menționate,

se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației

executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral

sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este

definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de

Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare

a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament,

„competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei

rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului

administrativ".

Referindu-se la competența instanțelor

de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament

menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema

stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ

care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor

de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale

cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale,

astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele

expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge

total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine

competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ

și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită

de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/

anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă

de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii

județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ

care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice",

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile referitoare

la excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu,

faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul

nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/ 2011a

Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația împotriva deciziei

nr. 1444 din 20 octombrie 2010 emisă a Camerei de Conturi Mureș a fost respinsă

prin încheierea din 22 decembrie 2010, competența de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamantul I.A. în calitate de primar al comunei Z.C., în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.