ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Mureș sub nr. 456/102/2011 reclamantul C.M. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureș

anularea încheierii nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 emisă de Comisia de

Soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Camerei de Conturi Mureș

precum și anularea în parte a Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010 a Camerei

de Conturi a Județului Mureș, în ceea ce privește pct. 5 teza I din cuprinsul

acesteia.

Prin Sentința civilă

nr. 2078 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.

456/102/2011 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș,

invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și s-a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub același nr. 456/102/2011.

În ședința publică

din 9 martie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin Sentința nr. 43

din 9 martie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și

în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

În urma acțiunii de

audit financiar cu tema „Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție

bugetară și a celorlalte situații financiare", efectuată la Primăria

Comunei Chețani, pentru exercițiul bugetar pe anul 2009, au fost constatate

abateri de la legalitate și regularitate constând în plata nelegală a unor sume

de bani reprezentând contravaloare masă caldă - 30.054 RON și sume reprezentare

- 48.714 RON, acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la

nivelul entității verificate. Aceste abateri au fost cuprinse în Decizia nr.

1437 din 19 octombrie 2010, pct. 5, emisă de Camera de Conturi Mureș,

dispunându-se recuperarea prejudiciului creat bugetului local.

Entitatea verificată

a solicitat Camerei de Conturi Mureș anularea măsurilor stabilite prin Decizia

menționată anterior, iar Comisia de soluționare a contestațiilor, prin

Încheierea nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 a respins contestația formulată.

Împotriva deciziei și

a încheierii menționate anterior, entitatea auditată a formulat la Tribunalul

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal prezenta cerere de chemare în

judecată care a fost declinată spre competentă soluționare Curții de Apel Târgu

Mureș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Obiectul prezentului

litigiu constă în desființarea parțială a Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie

2010 emisă de Camera de Conturi Mureș și a Încheierii nr. VI/387 din 21

decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României.

Această Decizie a

fost emisă de Camera de Conturi a Județului Mureș, fiind un act administrativ

emis de o autoritate publică locală, situație în care s-a apreciat că față de

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența de

soluționare în speță aparține Tribunalului Mureș.

Curtea a avut în

vedere, în acest sens, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de

contencios administrativ au fost stabilite 2 criterii: 1) criteriul poziției în

sistemul autorităților publice a emitentului actului; 2) criteriul valoric în

cauzele fiscale.

Astfel a reținut

Curtea în speță nu se contestă acte administrative care să privească plata

taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale și prin urmare este

aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului

actului, respectiv Camera de Conturi a Județului Mureș, aceasta deoarece actul

administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1437 din 19

octombrie 2010, iar nu Încheierea nr. VI/387 din 21 decembrie 2011, aceasta

fiind dată în soluționarea plângerii prealabile.

A mai reținut Curtea

că în condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la

regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de

contencios administrativ, așa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanță că prevederile pct. 228 din

Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se

află situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul

Curții de Conturi.

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Încheierii nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 și anularea în parte a Deciziei nr.

1437 din 19 octombrie 2010, în ceea ce privește prevederile pct. 5.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor pct. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. Al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit pct. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în

materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența

instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Deciziile nr. 4522

din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile

declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27

iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău,

prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența

curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de

comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei

revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010 a Camerei de

Conturi Mureș a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI/387 din 21

decembrie 2010 Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în

temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureș în favoarea Tribunalului

Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2012.