Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2012

HOTĂRÂRE
09.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanții U.I.F., în calitate de primar al orașului Luduș, și Orașul Luduș, reprezentat legal prin primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Mureș, anularea Deciziei nr. 1452 din 21 octombrie 2010, a încheierii nr. 15 din 14 iulie 2011 și a procesului verbal de constatare nr. 10317 din 24 septembrie 2010, emise de Curtea de Conturi a României, cu exonerarea reclamanților de la restituirea sumei de 107.624 lei către bugetul de stat, ca nedatorată, invocând argumente de nelegalitate și netemeinicie a actelor administrative atacate.

În cadrul aceluiași litigiu, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 223 lit. e) și 228 ale subsecțiunii „sesizarea instanței de contencios administrativ” din cadrul Secțiunii a 4-a ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010. În motivarea excepției, reclamanții au arătat, cu privire la competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, că aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Au susținut astfel că acest act administrativ este nelegal, întrucât stabilește norme juridice într-un domeniu a cărui reglementare se poate realiza, potrivit Constituției, numai prin lege, așa cum este cel al stabilirii competenței instanțelor judecătorești, încălcându-se prevederile constituționale și legale și înfrângându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative. Totodată, reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș, având în vedere faptul că actul producător de efecte juridice vătămător este Decizia nr. 1452 din 21 octombrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a Județului Mureș, iar nu Încheierea nr. 15 din 14 iulie 2011 care nu este un act administrativ de sine stătător, apt să dea naștere sau să stingă raporturile juridice, în mod independent, sens în care analiza acestuia se impune ca o consecință implicită și firească a soluționării primului petit.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, în raport cu caracterul normativ al actului administrativ atacat care face inaplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și față de împrejurarea că actul atacat cu această excepție nu depinde de fondul pretențiilor formulate de reclamanți. 2. Hotărârea primei instanțe. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3704 din 24 mai 2011, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, invocată de reclamanți.

Prin aceeași sentință, a respins excepțiile de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, invocate de pârâtă, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Târgu-Mureș, invocată de către reclamanți și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată dintr-o dublă perspectivă, prima instanță a reținut că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi verificată pe această cale, întrucât și actele administrative normative aparțin sferei largi a actelor administrative unilaterale, iar în ceea ce privește dependența de actul administrativ a soluționării litigiului de fond, reține că această dependență există, întrucât prin dispozițiile actului administrativ contestat se stabilește instanța competentă material să soluționeze litigiul pe fond.

Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, prima instanță a reținut că dispozițiile analizate stabilesc norme juridice într-un domeniu a cărui reglementare se poate realiza, potrivit Constituției, numai prin lege, așa cum este cel al stabilirii competenței instanțelor judecătorești, încălcându-se prevederile constituționale și legale și înfrângându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative. A apreciat astfel că dispozițiile din cuprinsul Regulamentului analizate pe calea excepției de nelegalitate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 desemnează instanțele specializate.

Regulamentul adoptat de Plenul Curții de Conturi este un act administrativ, emis în vederea executării legii, în speță a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, întrucât așa cum rezultă și din titlul său, au fost aprobate norme proprii privind activitatea specifică a Curții de Conturi, iar stabilirea competenței materiale a instanțelor nu intră în categoria acestor norme privind activitatea specifică a Curții de Conturi. Referitor la excepția de necompetență materială a Curții de Apel Târgu Mureș, prima instanță a reținut următoarele: Obiectul litigiului constă în desființarea în totalitate a deciziei nr. 1452 din 21 octombrie 2010, a încheierii nr. 15 din 14 iulie 2011 și a procesului verbal de constatare nr. 10317 din 24 septembrie 2010 emise de Curtea de Conturi a României, cu exonerarea reclamanților de la restituirea sumei de 107.624 lei către bugetul de stat.

În speță, decizia atacată a fost emisă de Camera de Conturi a Județului Mureș și fiind un act administrativ emis de o autoritate publică locală competența de soluționare aparține Tribunalului Mureș, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ au fost stabilite două criterii: criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului și criteriul valoric în cauzele fiscale. Cum în speță nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului, respectiv Camera de Conturi a Județului Mureș.

3. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, recurenta a arătat, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, numai actul administrativ unilateral cu caracter individual poate forma obiectul excepției de nelegalitate, iar nu și actul administrativ unilateral cu caracter normativ, categorie din care face parte Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

Pe fondul excepției de nelegalitate, recurenta a susținut că, în raportat cu dispozițiile art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi este o autoritate publică centrală, cu structură organizatorică unică și integrată din care fac parte și structurile teritoriale, lipsite de capacitate juridică, ceea ce justifică faptul că aparține curții de apel competența de soluționare a contestației împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, care emană de la o autoritate publică centrală, astfel că dispozițiile în discuție nu instituie o nouă competență materială și nu contravin prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, în princiapal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Apărarea intimaților-reclamanți. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Excepția de nelegalitate vizează prevederile art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal și abstract. Totodată, nu poate fi ignorată, în această privință, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care s-a pronunțat în mod repetat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ, atât anterior cât și ulterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.

Interpretând legea națională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituția României, într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte reține că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze conduita în acord cu imperativele legii. De aceea, atunci când textul unei legi, așa cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004, este confuz sau susceptibil de varii înțelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudență uniformă, care să asigure celor implicați în procedurile judiciare posibilitatea de a-și regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile și interesele legitime să nu fie atinse în substanța lor (C.E.D.O., Cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979). 1.2.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate. Obiectul excepției de nelegalitate vizează dispozițiile art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010.

Conform art. 223 lit. e) din Regulament: „Încheierile pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor, redactate de către secretarul de ședință, se motivează în mod obligatoriu, iar motivarea trebuie să conțină, potrivit prevederilor Hotărârii Plenului Curții de Conturi nr. 144/2009, următoarele: a) … - d) …; e) instanța competentă - reclamantul (conducătorul entității verificate) se poate adresa secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.” Conform punctului 228 din Regulament:„Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.” Potrivit art. 140 din Constituția României, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, „în condițiile legii organice”, iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede, de asemenea, competența instanțelor specializate, legalitatea normelor de competență cuprinse la pct. 228 din Regulament,

urmează a fi analizată în raport cu dispozițiile cu forță juridică superioară ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și fiscal, de la care se poate deroga numai prin lege organică. În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond: criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat și criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Or, actele emise de Curtea Conturi nu sunt acte administrative-fiscale în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu este aplicabil criteriul valoric în determinarea instanței competente. Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorității emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, act juridic suspus executării și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrativ. Din interpretarea prevederilor pct. 210 din Regulament, rezultă că actul administrativ cu caracter executoriu care conține măsurile de restabilire a legalității și regularității este decizia camerei de conturi județene, iar încheierea este actul prin care este soluționată contestația administrativă prealabilă sesizării instanței.

Așa fiind, nu pot fi primite susținerile recurentei referitoare la faptul că actul contestat este încheierea pronunțată de Curtea de Conturi prin care se soluționează contestația împotriva deciziei emise de camera de conturi județeană și care, fiind emisă de o autoritate publică centrală, atrage competența Curții de apel în sensul dispozițiilor pct. 223 lit. e) și pct. 228 din Regulament și al art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, în acest caz, este aplicabil criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curții de apel.

Aceasta întrucât, pe de o parte, autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de altă parte, în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ aparține tribunalului, iar nu Curții de apel, așa cum se prevede în cuprinsul art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulament, contrar normelor de competență instituite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Concluzionând, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că prevederile respective din Regulament, stabilind alte norme de competență, contravin dispozițiilor cu forță juridică superioară ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

1.3. Referitor la soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei Înalta Curte reține faptul că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, act juridic suspus executării și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrativ este decizia emisă de camera de conturi județeană.

Prin urmare, în condițiile în care, prin admiterea excepției de nelegalitate, nu s-a ținut seama de prevederile constatate nelegale ale pct. 223 și 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, în aplicarea normei de competență de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect Curtea de apel a determinat instanța competentă material și teritorial, apreciind că actul contestat emană de la o autoritate publică locală, respectiv camera de conturi județeană, având în vedere și faptul că sediul reclamanților se află în circumscripția instanței respective.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la lipsa capacității juridice a camerei de conturi județeană întrucât în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administrativ. Or, în cauză, așa cum s-a arătat, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de camera de conturi județeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea competentă să emită actul respectiv, și care este o autoritate publică locală în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, fiind o structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea administrativ-teritorială atribuțiile Curții de Conturi.

În fine, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea Curții de apel nu este supusă niciunei căi de atac, considerentele instanței de control judiciar sub acest aspect sunt prezentate în considerarea faptului că soluția de declinare a competenței decurge din faptul că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța nu a ținut seama de dispozițiile constatate nelegale, în procedura excepției de nelegalitate, ale pct. 223 și 228 din Regulament. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 punctul 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ. PENTRU

D E C I D E Respinge recursul declarat de împotriva sentinței nr. 3704 din 24 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3026/2012
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constat
ÎCCJ 2012-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4856/2012
fost sesizată autoritatea emitentă cu o contestație împotriva actului, este un caz bine justificat și cererea este îndreptățită pentru că are ca scop prevenirea unei pagube iminente. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Înch
ÎCCJ 2012-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 456/102/2011 reclamantul C.M. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2012-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 218/102/2011 reclamantul V.T. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2012-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3372/2012
râtă în condițiile în care, acest text de lege nu se referă la imposibilitatea acordării unor alte drepturi de natura celor care au fost acordate personalului primăriei, din fondurile proprii ale primăriei. Pârâta Curtea de Conturi a Români
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă