ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 218/102/2011 reclamantul V.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea încheierii nr. VI/399 din 27 octombrie 2010 emisă de Comisia de Soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonarea verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale precum și anularea în parte a Deciziei nr. 1442 din 20 octombrie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Mureș, în ceea ce privește pct. 6 și 7. Prin sentința civilă nr. 1262 din 10 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 218/102/2011 s-a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Mureș, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș sub același nr. 218/102/2011. În ședința publică din 9 martie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș. Prin sentința nr. 50 din 9 martie 2012 Curtea de Apel Târgu-Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: În urma acțiunii de audit financiar cu tema „Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară și a celorlalte situații financiare", efectuată la Primăria Comunei Lunca, pentru exercițiul bugetar pe anul 2009, au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate constând în plata nelegală a unor sume de bani reprezentând contravaloare masă caldă - 40.860 lei și sume de reprezentare - 54.966 lei, acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul entității verificate, respectiv tichete cadou acordate personalului didactic din învățământ - 4.655,53 lei. Aceste abateri au fost cuprinse în Decizia nr. 1442 din 20 octombrie 2010, pct. 6 și 7, emisă de Camera de Conturi Mureș, dispunându-se recuperarea prejudiciului creat bugetului local.

Entitatea verificată a solicitat Camerei de Conturi Mureș anularea măsurilor stabilite prin Decizia menționată anterior, iar Comisia de soluționare a contestațiilor, prin încheierea nr. VI./399 din 27 decembrie 2010 a respins contestația formulată. Împotriva deciziei și a încheierii menționate anterior, entitatea auditată a formulat la Tribunalul Mureș - secția contencios administrativ și fiscal prezenta cerere de chemare în judecată care a fost declinată spre competentă soluționare Curții de Apel Târgu-Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: Obiectul prezentului litigiu constă în desființarea parțială a Deciziei nr. 1442/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș și a încheierii nr. VI.399 din 27 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României.

Această Decizie a fost emisă de Camera de Conturi a Județului Mureș, fiind un act administrativ emis de o autoritate publică locală, situație în care s-a apreciat că față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în speță aparține Tribunalului Mureș. Curtea a avut în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ au fost stabilite 2 criterii: 1) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; 2) criteriul valoric în cauzele fiscale.

Astfel a reținut Curtea în speță nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale și prin urmare este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului, respectiv Camera de Conturi a Județului Mureș, aceasta deoarece actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1442/2010, iar nu încheierea nr. VI.399 din 27 decembrie 2010, aceasta fiind dată în soluționarea plângerii prealabile.

A mai reținut Curtea că în condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, așa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal investită cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea încheierii nr. VI/399 din 27 decembrie 2010 și anularea în parte a Deciziei nr. 1442 din 20 octombrie 2010, în ceea ce privește prevederile pct. 6 și 7 din conținutul acesteia.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului - secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 1442/2010 din a Camerei de Conturi Mureș a fost respinsă integral prin încheierea nr. VI/399 din 27 decembrie 2010 înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V.T. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Mureș - secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2012.