ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2012

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 218/102/2011

reclamantul V.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României anularea încheierii nr. VI/399 din 27 octombrie 2010 emisă de Comisia

de Soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României -

Departamentul de coordonarea verificării bugetelor unităților

administrativ-teritoriale precum și anularea în parte a Deciziei nr. 1442 din 20

octombrie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Mureș, în ceea ce privește pct.

6 și 7.

Prin

sentința civilă nr. 1262 din 10 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în

dosarul nr. 218/102/2011 s-a admis excepția necompetentei materiale a

Tribunalului Mureș, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și s-a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel

Târgu-Mureș.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș sub același nr. 218/102/2011.

În

ședința publică din 9 martie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Prin sentința nr. 50 din 9 martie 2012

Curtea de Apel Târgu-Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

În urma

acțiunii de audit financiar cu tema „Auditul financiar asupra conturilor anuale

de execuție bugetară și a celorlalte situații financiare", efectuată la

Primăria Comunei Lunca, pentru exercițiul bugetar pe anul 2009, au fost

constatate abateri de la legalitate și regularitate constând în plata nelegală

a unor sume de bani reprezentând contravaloare masă caldă - 40.860 lei și sume

de reprezentare - 54.966 lei, acordate în baza contractului colectiv de muncă

încheiat la nivelul entității verificate, respectiv tichete cadou acordate

personalului didactic din învățământ - 4.655,53 lei. Aceste abateri au fost

cuprinse în Decizia nr. 1442 din 20 octombrie 2010, pct. 6 și 7, emisă de

Camera de Conturi Mureș, dispunându-se recuperarea prejudiciului creat

bugetului local.

Entitatea

verificată a solicitat Camerei de Conturi Mureș anularea măsurilor stabilite

prin Decizia menționată anterior, iar Comisia de soluționare a contestațiilor,

prin încheierea nr. VI./399 din 27 decembrie 2010 a respins contestația

formulată.

Împotriva

deciziei și a încheierii menționate anterior, entitatea auditată a formulat la

Tribunalul Mureș - secția contencios administrativ și fiscal prezenta cerere de

chemare în judecată care a fost declinată spre competentă soluționare Curții de

Apel Târgu-Mureș.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Obiectul

prezentului litigiu constă în desființarea parțială a Deciziei nr. 1442/2010

emisă de Camera de Conturi Mureș și a încheierii nr. VI.399 din 27 decembrie 2010,

emisă de Curtea de Conturi a României.

Această

Decizie a fost emisă de Camera de Conturi a Județului Mureș, fiind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală, situație în care s-a

apreciat că față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare în speță aparține Tribunalului Mureș.

Curtea a

avut în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de

contencios administrativ au fost stabilite 2 criterii: 1) criteriul poziției în

sistemul autorităților publice a emitentului actului; 2) criteriul valoric în

cauzele fiscale.

Astfel a

reținut Curtea în speță nu se contestă acte administrative care să privească

plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale și prin urmare

este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a

emitentului actului, respectiv Camera de Conturi a Județului Mureș, aceasta

deoarece actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1442/2010,

iar nu încheierea nr. VI.399 din 27 decembrie 2010, aceasta fiind dată în

soluționarea plângerii prealabile.

A mai

reținut Curtea că în condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme

derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a

instanțelor de contencios administrativ, așa cum sunt reglementate în art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanță că prevederile art. 228

din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază

teritorială se află situat sediul entității verificate de controlorii

financiari din cadrul Curții de Conturi.

Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal

investită cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a

soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la

dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl

constituie anularea încheierii nr. VI/399 din 27 decembrie 2010 și anularea în

parte a Deciziei nr. 1442 din 20 octombrie 2010, în ceea ce privește

prevederile pct. 6 și 7 din conținutul acesteia.

Potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice".

În raport

de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În

raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care

produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia

structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial

contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca

având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit

în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este

adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a

deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227

că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228

din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că dispozițiile din

regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse

judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit

jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție care prin

Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a

respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva

sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012

ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare

la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva

încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la

dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate

deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în

categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În

concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ.,

stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația

împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de

soluționare a cauzei revine tribunalului - secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o

structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în

cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 1442/2010 din a Camerei de Conturi

Mureș a fost respinsă integral prin încheierea nr. VI/399 din 27 decembrie 2010

înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Mureș - secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamantul V.T. în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României în favoarea Tribunalului Mureș - secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 iunie 2012.