ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5461/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13

aprilie 2011 reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Camera

de Conturi Mureș și Curtea de Conturi a României, următoarele:

- anularea parțială a

Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș, teza întâia pct. 5 din

acesta;

- anularea parțială a

Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de Comisia de soluționare a

contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de

coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale, ca o

consecință implicită a soluționării primului petit.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. VI.108/2011 Comisia de soluționare

a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a soluționat

contestația nr. 24/1706/2010 formulată de Primarul comunei Fărăgău, împotriva

măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș,

în sensul respingerii acesteia privitor la măsurile dispuse la pct. 5 - teza

întâi, respectiv a admis parțial contestația, privitor la măsurile dispuse prin

teza a doua a aceluiași pct. 5 din decizie, referitor la instituirea obligației

de autoverificare pentru perioada care nu a fost supusă verificării.

Reclamantul a

susținut că actul vătămător este Decizia nr. 1609/2010, iar nu Încheierea nr.

VI.108/2011 care nu este un act de sine stătător, apt să dea naștere sau să

modifice sau stingă raporturi juridice, în mod independent. A susținut, de

asemenea, faptul că nelegalitatea Deciziei nr. 1609/2010 derivă din aceea că

prin obiectul ei de reglementare au fost încălcate normele de competență ale

emitentului, stipulate la art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții de Conturi, republicată.

A mai precizat că

prin decizia a cărei anulare o solicită se încalcă principiile negocierii

colective recunoscute în legislația română, principii consfințite în convenții

internaționale la care Statul Român este parte, respectiv Convenția

Organizației Internaționale a Muncii nr. 98/1949, Convenția nr. 131/1970 a

aceleiași organizații.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința

nr. 293 din data de 1 februarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamantul M.I., în calitate de Primar al comunei Făgărău, în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Mureș.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a

reținut, în esență, că stabilirea competenței materiale în cauza dedusă

judecății se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în

judecată, respectiv Încheierea nr. 392/2011, reținând incidența în cauză a

dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține

secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că

actele atacate - decizia și încheierea - sunt emise de Curtea de Conturi a

României, prin structura sa funcțională, Camera de Conturi, aspect ce nu poate

transforma însă Curtea de Conturi într-o instituție județeană, care să atragă

competența Tribunalului.

2.2. Învestit cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 264 din data de 18

decembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și

a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș,

secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că actul

administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1609/2010, iar nu

Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011, aceasta fiind dată în soluționarea

plângerii prealabile.

În condițiile în care

Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de

determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ,

așa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este

lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit

la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entității

verificate de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, neputând fi

aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul

normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor

de contencios administrativ

[

art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

]

, în lipsa unei norme derogatorii de aceeași

forță juridică ca regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii.

Verificând cauza,

Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține

Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea parțială a Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011

pronunțată în soluționarea contestației formulată de Primarul comunei Fărăgău,

împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de

Conturi Mureș.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei

până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge

integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare

a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș a

fost respinsă parțial prin Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de

Curtea de Conturi, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține

că revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primarul Comunei Făgărău

și pe pârâții Camera de Conturi Mureș și Curtea de Conturi a României în

favoarea Tribunalului Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 mai 2013.

Procesat de GGC - AS