ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5461/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 aprilie 2011 reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureș și Curtea de Conturi a României, următoarele: - anularea parțială a Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș, teza întâia pct. 5 din acesta; - anularea parțială a Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale, ca o consecință implicită a soluționării primului petit.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. VI.108/2011 Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a soluționat contestația nr. 24/1706/2010 formulată de Primarul comunei Fărăgău, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș, în sensul respingerii acesteia privitor la măsurile dispuse la pct. 5 - teza întâi, respectiv a admis parțial contestația, privitor la măsurile dispuse prin teza a doua a aceluiași pct. 5 din decizie, referitor la instituirea obligației de autoverificare pentru perioada care nu a fost supusă verificării. Reclamantul a susținut că actul vătămător este Decizia nr. 1609/2010, iar nu Încheierea nr. VI.108/2011 care nu este un act de sine stătător, apt să dea naștere sau să modifice sau stingă raporturi juridice, în mod independent.

A susținut, de asemenea, faptul că nelegalitatea Deciziei nr. 1609/2010 derivă din aceea că prin obiectul ei de reglementare au fost încălcate normele de competență ale emitentului, stipulate la art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată. A mai precizat că prin decizia a cărei anulare o solicită se încalcă principiile negocierii colective recunoscute în legislația română, principii consfințite în convenții internaționale la care Statul Român este parte, respectiv Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 98/1949, Convenția nr. 131/1970 a aceleiași organizații. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Prin Sentința nr. 293 din data de 1 februarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul M.I., în calitate de Primar al comunei Făgărău, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Mureș.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv Încheierea nr. 392/2011, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că actele atacate - decizia și încheierea - sunt emise de Curtea de Conturi a României, prin structura sa funcțională, Camera de Conturi, aspect ce nu poate transforma însă Curtea de Conturi într-o instituție județeană, care să atragă competența Tribunalului. 2.2. Învestit cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 264 din data de 18 decembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1609/2010, iar nu Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011, aceasta fiind dată în soluționarea plângerii prealabile.

În condițiile în care Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, așa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, neputând fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ [ art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] , în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică ca regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011 pronunțată în soluționarea contestației formulată de Primarul comunei Fărăgău, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș a fost respinsă parțial prin Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primarul Comunei Făgărău și pe pârâții Camera de Conturi Mureș și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013. Procesat de GGC - AS