ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5058/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - Ca petit principal - anularea parțială a Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011, emisă de Camera de Conturi Mureș - pct. 6 teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia; - Ca petit subsidiar/accesoriu - anularea Încheierii nr. VI/266 din 20 iunie 2011 emisă de C.S.C. din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ - teritoriale, ca o consecință implicită a soluționării primului petit și derivând din acesta.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin Încheierea nr. VI.266/2011, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a soluționat Contestația nr. 196 din 16 februarie 2011, formulată de Primarul comunei Sarateni împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 147 din 3 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, în sensul respingerii acesteia privitor la măsurile dispuse la punctul 6 teza 1 si punctul 7 teza a 2- a din aceasta. S-a mai susținut că, în speță, actul vătămător producător de efecte juridice este Decizia nr. 147/2011, astfel cum a fost ea cenzurată prin soluționarea contestației formulate, iar nu Încheierea nr. VI.266 din 20 iunie 2011 care nu este un act administrativ de sine stătător, apt să dea naștere să modifice sau să stingă raporturi juridice, în mod independent.

Reclamantul a mai arătat că în speță, contestația formulată împotriva deciziei vătămătoare, este plîngerea prealabilă adresată organului ierarhic superior Camerei de Conturi Mureș, respectiv Curții de Conturi a României care, prin încheierea dată, nu a emis vreun act administrativ nou în sensul legii - de sine stătător, ci doar l-a reexaminat pe cel contestat, indiferent dacă l-a menținut în integralitate sau dacă l-a modificat în parte.

În ceea ce privește măsura dispusă la punctul 6 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, s-a susținut că nelegalitatea acestei decizii derivă din aceea că prin obiectul ei de reglementare au fost încălcate normele de competență ale emitentului, stipulate de art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, care stabilesc care sunt cele categorii de măsuri pe care organul de control le poate dispune pe cale administrativă, astfel că organul de control putea dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale, dacă era cazul, totuși nu a făcut-o și nu a impus autorității să ia măsura suspendării executării contractului.

În ceea ce privește măsura dispusă la punctul 7 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, reclamantul a opinat că aceasta este nelegala, întrucât acordarea tichetelor cadou pentru personalul didactic și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar situate pe raza comunei Sarateni- finanțate de Consiliul Local, are la bază prevederile Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, precum și ale H.G.R. nr. 1317/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006. A apreciat reclamantul că potrivit prevederilor acestor acte normative, instituțiile din sectorul bugetar - așa cum este definită această sintagmă de prevederile legale în vigoare, pot acorda tichete - cadou pentru cheltuieli sociale, personalului angajat în baza unui contract individual de muncă, cum este cazul cadrelor didactice și nedidactice din unitățile de învățământ.

De asemenea, în măsura în care legiuitorul permite acordarea tichetelor cadou, se consideră că este o chestiune de oportunitate acordarea sau neacordarea acestora, aprecierea fiind de competența exclusivă a autorității publice și nu a organului de control. Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Mureș, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind criticate punctual toate susținerile reclamantei. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Prin Sentința nr. 329 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, reținând, în esență, că reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 147/2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, dar și a Încheierii nr. VI/266/2011 a Comisiei de Soluționare a contestațiilor, din cadrul Curții de Conturi. S-a constatat că deși acțiunea este formulată cu petitul principal de anulare a deciziei, prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, este prevăzută o procedură administrativă de contestare și soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor adoptate de camera de conturi, procedură obligatorie ce se finalizează cu adoptarea încheierii de către comisia de soluționare a contestațiilor, acesta din urmă fiind actul care se poate ataca în instanță.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 258 din 6 decembrie 2012 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș , a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ emis de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureș, Decizia nr. 1404/2011, precum și a Încheierii nr. 10/2012 a Curții de Conturi a României. A apreciat instanța că actul administrativ care produce efecte juridice și este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de Conturi Mureș și nu Încheierea nr. 10/2012 dată de C.S.C.

din cadrul Curții de Conturi a României. S-a reținut că trebuie avute în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 4522/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărâre Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 care stabileau în favoarea Curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de C.S.C. din cadrul Curții de Conturi a României. A reținut instanța că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureș este o autoritate publică locală, astfel că actul emis de aceasta este supus cenzurii tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011, emisă de Camera de Conturi Mureș, pct. 6 teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia, precum și a Încheierii nr. VI/266 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ - teritoriale.

În drept, Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011 și Încheierea nr. VI/266 din 20 iunie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal. În ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului - verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local. De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.A.și pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a Jud. Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.