ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5058/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

litigiului

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe

rolul Tribunalului Mureș, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

-

Ca petit principal - anularea parțială a Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011,

emisă de Camera de

Conturi Mureș - pct. 6 teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia;

- Ca petit

subsidiar/accesoriu - anularea Încheierii nr. VI/266 din 20 iunie 2011

emisă de C.S.C. din

cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării

bugetelor unităților administrativ - teritoriale, ca o consecință implicită a

soluționării primului petit și derivând din acesta.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că prin Încheierea nr. VI.266/2011, Comisia de

soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a

soluționat Contestația nr. 196 din 16 februarie 2011, formulată de Primarul

comunei Sarateni împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 147 din 3

februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, în sensul respingerii acesteia

privitor la măsurile dispuse la punctul 6 teza 1 si punctul 7 teza a 2- a din

aceasta.

S-a mai susținut că,

în speță, actul vătămător producător de efecte juridice este Decizia nr. 147/2011,

astfel cum a fost ea cenzurată prin soluționarea contestației formulate, iar nu

Încheierea nr. VI.266 din 20 iunie 2011 care nu este un act administrativ de

sine stătător, apt să dea naștere să modifice sau să stingă raporturi juridice,

în mod independent.

Reclamantul a mai

arătat că în speță, contestația formulată împotriva deciziei vătămătoare, este

plîngerea prealabilă adresată organului ierarhic superior Camerei de Conturi Mureș,

respectiv Curții de Conturi a României care, prin încheierea dată, nu a emis

vreun act administrativ nou în sensul legii - de sine stătător, ci doar l-a

reexaminat pe cel contestat, indiferent dacă l-a menținut în integralitate sau

dacă l-a modificat în parte.

În ceea ce privește

măsura dispusă la punctul 6 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, s-a susținut că

nelegalitatea acestei decizii derivă din aceea că prin obiectul ei de

reglementare au fost încălcate normele de competență ale emitentului, stipulate

de art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi, care stabilesc care sunt cele categorii de măsuri pe care organul de

control le poate dispune pe cale administrativă, astfel că organul de control

putea dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor

legale, dacă era cazul, totuși nu a făcut-o și nu a impus autorității să ia

măsura suspendării executării contractului.

În ceea ce privește

măsura dispusă la punctul 7 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, reclamantul a

opinat că aceasta este nelegala, întrucât acordarea tichetelor cadou pentru

personalul didactic și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar

situate pe raza comunei Sarateni- finanțate de Consiliul Local, are la bază

prevederile Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a

tichetelor de creșă, precum și ale H.G.R. nr. 1317/2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006.

A apreciat

reclamantul că potrivit prevederilor acestor acte normative, instituțiile din

sectorul bugetar - așa cum este definită această sintagmă de prevederile legale

în vigoare, pot acorda tichete - cadou pentru cheltuieli sociale, personalului

angajat în baza unui contract individual de muncă, cum este cazul cadrelor

didactice și nedidactice din unitățile de învățământ. De asemenea, în măsura în

care legiuitorul permite acordarea tichetelor cadou, se consideră că este o

chestiune de oportunitate acordarea sau neacordarea acestora, aprecierea fiind

de competența exclusivă a autorității publice și nu a organului de control.

Pârâta Curtea de

Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de

necompetență materială a Tribunalului Mureș, pe fondul cauzei solicitând

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind criticate punctual toate

susținerile reclamantei.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința

nr. 329 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Târgu Mureș, reținând, în esență, că reclamantul a solicitat anularea

Deciziei nr. 147/2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, dar și a Încheierii nr.

VI/266/2011 a Comisiei de Soluționare a contestațiilor, din cadrul Curții de

Conturi.

S-a constatat că deși

acțiunea este formulată cu petitul principal de anulare a deciziei, prin

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,

este prevăzută o procedură administrativă de contestare și soluționare a

contestațiilor împotriva deciziilor adoptate de camera de conturi, procedură

obligatorie ce se finalizează cu adoptarea încheierii de către comisia de

soluționare a contestațiilor, acesta din urmă fiind actul care se poate ataca

în instanță.

2.2. Învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 258 din

6 decembrie 2012 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului Mureș

, a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că reclamantul a solicitat anularea unui

act administrativ emis de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi

Mureș, Decizia nr. 1404/2011, precum și a Încheierii nr. 10/2012 a Curții de

Conturi a României.

A apreciat instanța

că actul administrativ care produce efecte juridice și este supus executării,

în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este

decizia emisă de Camera de Conturi Mureș și nu Încheierea nr. 10/2012 dată de C.S.C.

din cadrul Curții de Conturi a României.

S-a reținut că trebuie

avute în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 4522/2011 a Înaltei Curții de

Casație și Justiție prin care s-a admis excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărâre Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 care stabileau în favoarea Curții de apel competența de

soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de C.S.C. din

cadrul Curții de Conturi a României.

A reținut instanța că

potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis

de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar Camera

de Conturi Mureș este o autoritate publică locală, astfel că actul emis de

aceasta este supus cenzurii tribunalului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Prin cererea de

chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat anularea în parte a

Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011, emisă de Camera de Conturi Mureș, pct. 6

teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia, precum și a Încheierii nr. VI/266

din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul

Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării

bugetelor unităților administrativ - teritoriale.

În drept, Deciziei nr.

147 din 3 februarie 2011 și Încheierea nr. VI/266 din 20 iunie 2011 s-au

întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități.

Actele normative

susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative

deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun

din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a

litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În ședința Plenului secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența

de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1)

anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea

contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin

decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de

Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului - verbal de constatare

încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează

obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care

poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

De asemenea, chiar

dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată

împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul

administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de

executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.A.și pârâta Curtea

de Conturi a României – Camera de Conturi a Jud. Mureș, în favoarea Tribunalului

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.