ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4856/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4856/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 1 noiembrie 2011,

reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi

Mureș și Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurilor dispuse

la pct. (1) și (2) cap. II al Deciziei nr. 948/2011 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, în condițiile reglementate de

art. 115 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu ale art. 14 sub

aspectul condițiilor de admisibilitate; anularea parțială a Deciziei nr.

948/2011 emisă de Camera de Conturi Mureș, respectiv pct. 1 lit. a) și b) al

Cap. I prin care sunt dispune măsuri de suspendare a unor plăți ce constituie

drepturi salariale sau contractuale, asumate de către autoritatea publică

locală și pct. (1) și (2) din Cap. II prin care sunt dispuse măsuri de

stabilire a întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, în sarcina

autorității publice locale executive; anularea Încheierii nr. 1162/2011 emisă

de Camera de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Camerei de

Conturi Mureș, ca o consecință implicată a soluționării primului petit și

derivând din acesta, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în ceea ce privește capătul de suspendare a

executării Deciziei nr. 948/2011, sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate, respectiv: a fost sesizată autoritatea emitentă cu o contestație

împotriva actului, este un caz bine justificat și cererea este îndreptățită

pentru că are ca scop prevenirea unei pagube iminente.

instanțe aflate în conflict

Prin Încheierea din

13 decembrie 2011, Tribunalul Mureș admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Mureș și a declinat competența de soluționare a cererii de

suspendare formulate de reclamanții Primarul Comunei Stânceni și Comuna

Stânceni, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureș și Curtea de Conturi

a României, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a constatat faptul că acțiunea formulată vizează

anularea încheierii prin care a fost respinsă contestația formulată de

reclamant împotriva Deciziei 948/2011, iar procedura de contestare a deciziilor

emise de Camera de Conturi este detaliată de dispozițiile art. 204 și

următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea

Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități.

Instanța a reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform

cărora competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

În raport cu

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art.

1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, Tribunalul a reținut că actele atacate,

respectiv decizia și încheierea, sunt emise de Curtea de Conturi a României,

prin structura sa funcțională, Camera de Conturi, însă a apreciat că acest

aspect nu poate transforma Curtea de Conturi într-o instituție județeană, care

să atragă competența tribunalului.

În ceea ce privește

apărarea reclamantului referitoare la faptul că autoritatea Camera de Conturi

are capacitate de drept public, chiar dacă nu are personalitate juridică,

instanța a apreciat că acest aspect nu atrage neapărat competența tribunalului,

deoarece Legea nr. 554/2004 nu prevede în niciun articol că o structură

teritorială județeană fără personalitate juridică a unei instituții centrale

atrage competența tribunalului și nu a curții de apel; dimpotrivă art. 10, care

stabilește competența materială, se referă la acte administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale. Or, este evident că pârâta Curtea

de Conturi este o structură centrală și nici reclamantul nu poate nega acest

aspect, iar faptul că această instituție are structuri teritoriale, din rațiuni

practice, nu transformă actele emise în acte ale unei autorități județene,

chiar dacă structura teritorială poate sta în judecată în calitate de pârâtă.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 99

din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel Târgu Mureș, a declinat competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanții Comuna Stânceni și Primarul comunei Stânceni, în

contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureș și Curtea de Conturi a

României, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și

fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel

Târgu Mureș și Tribunalul Mureș, a suspendat, din oficiu, orice procedură și a

înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a observat că, prin acțiunea de fond

promovată, reclamantul urmărește desființarea parțială a Deciziei nr. 948/2011

emisă de Camera de Conturi Mureș și a Încheierii nr. 1162/2011 emisă de Curtea

de Conturi a României și a reținut că actul administrativ prin care s-au

stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de

o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 948/2011 a Camerei de

Conturi a Județului Mureș, care produce efectele juridice contestate de reclamant,

astfel încât nu prezintă relevanță că se atacă și Încheierea nr. 1162/2011, act

care a fost pronunțat în soluționarea plângerii prealabile.

Curtea a mai reținut

că nu poate avea relevanță nici împrejurarea că art. 228 din Hotărârea nr.

130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi dă în competența curților de apel

soluționarea sesizărilor formulate împotriva încheierii emise de Comisia de

soluționare a contestațiilor, deoarece Legea nr. 94/1992 nu conține norme

derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a

instanțelor de contencios administrativ, așa cum sunt reglementate în art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, Curtea a avut în vedere că nu

poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în

detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a

instanțelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică ca regulă

consacrată în Legea contenciosului administrativ.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Petru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. (1) și (2) cap. II al Deciziei

nr. 948/2011, anularea parțială a Deciziei nr. 948/2011 emisă de Camera de

Conturi Mureș, precum și anularea Încheierii nr. 1162/2011 emisă de Curtea de

Conturi a României.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării

executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și

de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel,

acțiunile ce au ca obiect atât anularea, cât și suspendarea actelor în

discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit

competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum

acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede

altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

Considerentele

Tribunalului Mureș referitoare la faptul că lipsa personalității juridice a

Camerei de Conturi exclude competența tribunalului sunt neîntemeiate, întrucât,

în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispozițiile art. 10

alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004,

instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al

autorității publice emitente a actului administrativ. Or, în cauză, așa cum s-a

reținut anterior, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de camera de

conturi județeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea

competentă să emită actul respectiv și care este o autoritate publică locală în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o

structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea

administrativ-teritorială atribuțiile Curții de Conturi.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr.

421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a constatat nelegalitatea acelorași

dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe

unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C.D. - Primarul comunei Stânceni

și Comuna Stânceni în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM