ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2524/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 316 din 1 februarie

2012, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția de necompetență

materială a tribunalului și a

declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că

potrivit pct. 228 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,

aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010, competența de soluționare a unei

acțiuni promovată de entitatea verificată împotriva încheierii emise de Comisia

de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ

și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Tribunalul a apreciat

că această soluție este în concordanță cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004

și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., încheierea contestată fiind un act

administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Prin Sentința nr. 176/2012

din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel Târgu Mureș și a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamantul Județul Harghita în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României, în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a sesizat

î

nalta

Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că, în speță, actul administrativ prin care s-au

stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de

o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 27 din 12 septembrie 2011 a

Camerei de Conturi a Județului Harghita, iar față de faptul că decizia

menționată produce efectele juridice contestate de reclamant, nu prezintă

relevanță că se atacă și încheierea VI/395 din 23 noiembrie 2011, act care a

fost pronunțat în soluționarea plângerii prealabile.

Curtea a apreciat că

nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în

detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a

instanțelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004),

în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică ca regula consacrată

în Legea contenciosului administrativ.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

Curtea a sesizat

î

nalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Prin cererea de

chemare în judecată formulată, reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul

Județean Harghita, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 27 din 12

septembrie 2011, precum și a pct. 1-5 ale Încheierii nr. VI/395 din 23

noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

În drept, Decizia nr.

27 din 12 septembrie 2011 și Încheierea nr. VI. 395 din 23 noiembrie 2011 s-au

întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități.

Actele normative

susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative

deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun

din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a

litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței

instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al

actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile

art.

10 din Legea

nr.

554/2004,

litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se

soluționează în fond de către tribunal.

În ședința Plenului

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se

solicită:

(1) anularea

încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației

administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de

Camera de Conturi Județeană;

(2) anularea deciziei

emisă de Camera de Conturi Județeană;

(3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează

obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care

poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

De asemenea, chiar

dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată

împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul

administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de

executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul

Județean Harghita și pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi

Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 martie 2013.