ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5397/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5397/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, reclamanta Primăria comunei Mănești a chemat în judecată

pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova și a

solicitat anularea în parte a Încheierii nr. VI.354 din 29 septembrie 2011 a

Curții de Conturi și a Deciziei nr. 67 din 4 februarie 2011 emisă de Camera de

Conturi Prahova, cu privire la cele stabilite la punctul B „Abateri de la

legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii".

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în mod greșit s-au stabilit următoarele prejudicii:

- prejudiciul în

cuantum de 1.305.000 de RON reprezentând venituri din concesiuni nerealizate ca

urmare a încheierii contractului de concesiune la o valoare de zece ori mai

mică decât oferta;

- prejudiciul în sumă

de 204.857 RON constând în plăți nelegale reprezentând ajutoare bănești

acordate salariaților în anul 2009 în baza contractului colectiv de muncă și

spor de dificultate acordat fără bază legală membrilor comisiei de fond

funciar;

- prejudiciul în

cuantum de 8.960 de RON constând în plăți nelegale înregistrare la titlul

"Bunuri și servicii reprezentând bonusuri (contravaloare analize medicale

și masa festivă de 8 martie);

- prejudiciul de

6.800,64 de RON - plăți nelegale de la titlul II „Bunuri și servicii"

pentru prestații neefectuate și

- prejudiciul de

9.915 RON - plăți fără documente justificative de la titlul X „Cheltuieli de

capital".

Pârâta Curtea de

Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca

neîntemeiată a contestației.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 22

din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta Primăria Comunei Mănești, prin primar G.N., în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Prahova.

Totodată, a anulat în

parte Încheierea nr. VI.354 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Conturi a României și Decizia nr. 67/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova,

în ceea ce privește următoarele măsuri dispuse la pct. B din decizie,

referitoare la:

- 56.760 RON spor

dificultate pentru care a efectuat virament de 15.772 RON.

- 81 RON decontare

cheltuieli cu transportul.

- 5.069,40 RON plată

către SC I. SRL;

- 7.865 RON plată

către SC A. SRL;

A fost respinsă în

rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

urmare acțiunii de audit financiar asupra situațiilor financiare încheiate la

data de 31 decembrie 2009 la Primăria comunei Mănești, efectuat în perioada 3

noiembrie - 10 decembrie 2010, de către Camera de Conturi Prahova, a fost

încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 4118 din data de 10 decembrie 2010 și

a fost emisă Decizia nr. 67 din 4 februarie 2011 de către Camera de Conturi

Prahova.

Reclamanta a formulat

contestație prin care a solicitat anularea măsurilor de la punctul B din

Decizie, corespunzător abaterilor prevăzute la litera B punctele 1 - 4 din partea

de constatare, respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul

Curții de Conturi prin Încheierea nr. VI.354 din 29 septembrie 2011.

Analizând punctual

argumentele expuse de părțile litigante, Curtea a apreciat că în mod corect

s-au reținut de către Camera de Conturi Prahova prin Decizia nr. 67/2010

abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de

prejudicii, constând în: 1.305.000 RON reprezentând venituri nerealizate din

concesiuni, 4.984 RON (3.900 RON reprezentând spor de dificultate acordat

reprezentantului Ocolului Silvic care nu a fost desemnat în mod legal în

comisia de aplicare a legii fondului funciar și 1.084 de RON contribuțiile

aferente), 127.260 de RON (din care 105.623 RON reprezentând sporuri de stabilitate,

prime de Paște și Crăciun, ajutor acordat pentru ziua de 8 Martie,

contravaloare masă festivă de sfârșit de an și indemnizație de hrană, 19.389

RON reprezentând contribuții datorate și virate de angajator, 2.248 de RON -

diferențe spor de vechime și prime lunare de 2% și 10%) plăți nelegale

înregistrate la titlul „Cheltuieli de personal", reprezentând ajutoare

bănești acordate salariaților, 8.960 RON plăți nelegale înregistrare la titlul

„Bunuri și servicii" reprezentând bonusuri acordate (contravaloare analize

medicale și masa festivă de 8 martie), 631,24 RON reprezentând plată achitată

de două ori către SC A.C. SRL, 1.100 RON impozit pe venit aferent veniturilor

în natură (tichete cadou) acordate personalului din învățământ în lunile

aprilie - iunie, plătit nejustificat din bugetul local, în timp ce nu a fost

calculat, înregistrat, reținut și virat la bugetul de stat impozit pe venit în

sumă de 1.312 RON aferent tichetelor cadou acordate în luna noiembrie

20.091.312 RON, 2.050 RON penalități contractuale plătite către SC D.P. Prahova

SA.

Pe cale de

consecință, în mod legal și temeinic Curtea de Conturi a respins, prin

Încheierea nr. VI.354 din 29 septembrie 2011, contestația formulată de

reclamantă cu privire la acestea.

În mod netemeinic și

nelegal s-au reținut de către Camera de Conturi Prahova abaterile care ar fi

determinat prejudiciile constând în: 72.532 RON (din care spor de dificultate

în sumă de 56.760 RON acordat membrilor comisiei locale de aplicare a legii

fondului funciar, în conformitate cu dispozițiile legale, și contribuții

datorate de angajator în sumă de 15.772 RON), 81 RON reprezentând sume pentru

cheltuieli efectuate cu transportul, decontate cu respectarea condițiilor

legale, 5.069,40 RON reprezentând plați efectuate către SC I. SRL, pe bază de

documente justificative, potrivit dispozițiilor legale, 7.865 RON servicii de

dirigenție de șantier, facturate și decontate nejustificat, pentru care

societatea prestatoare a stornat ultima factură emisă, și care poate fi

considerată prejudiciu numai în situația în care suma nu va fi restituită de

către societatea prestatoare, care a procedat la stornarea facturii, reclamanta

având obligația de a lua măsurile obligatorii corespunzătoare de recuperare a

acesteia.

Pentru considerentele

expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a

anulat în parte Încheierea nr. VI.354 din 29 septembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Conturi a României și Decizia nr. 67/2010 emisă de Camera de Conturi

Prahova, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. B din decizie,

referitoare la: 56.760 RON spor dificultate pentru care a efectuat virament de

15.772 RON, 81 RON decontare cheltuieli cu transportul, 5.069,40 RON plată

către SC I. SRL, 7.865 RON plată către SC A. SRL și a respins în rest acțiunea

ca neîntemeiată.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs

atât reclamanta Primăria Comunei Mănești prin Primar, cât și pârâta Curtea de

Conturi a României pentru Camera de Conturi a județului Prahova.

3.1. Recursul

declarat de reclamantă

În motivarea căii de

atac, instituția reclamantă invocă nelegalitatea prevăzută de dispozițiile art.

304 pct. 7 teza I C. proc. civ..

În subsidiar,

recurenta-reclamantă solicită modificarea în parte a sentinței recurate, în

sensul admiterii în tot a contestației formulate, respectiv anularea parțială a

Încheierii nr. VI.354 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a

României și a Deciziei nr. 67/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova cu

privire la toate măsurile dispuse la pct. B din decizia menționată.

3.2. Recursul

declarat de pârâtă

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., autoritatea pârâtă arată

că un prim motiv de recurs vizează considerentele pe care instanța de fond le-a

avut în vedere la pronunțarea hotărârii în cauză, în ceea ce privește

interpretarea eronată a dispozițiilor art. II alin. (1) teza a II-a din Legea

nr. 263/2006, potrivit căreia salariații instituțiilor publice implicați în mod

direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite

în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, beneficiază de un spor de dificultate de

până la 50% din salariul de încadrare.

Cel de-al doilea

motiv de recurs îl reprezintă greșita interpretare a instanței în ceea ce

privește suma de 81 RON decontată nelegal pentru cheltuieli de transport din

localitatea de reședință la locul de muncă.

Al treilea motiv de

recurs îl reprezintă greșita interpretare a instanței de fond în ceea ce

privește faptul că suma de 5.069,40 RON a fost plătită în mod legal către SC I.

SRL pentru lucrări de proiectare, pentru obiectivul „extindere rețea gaze în

satul Zalhanaua, executant fiind SC C. SRL, iar proiectant SC I. SRL”.

În ceea ce privește

suma de 7.865 RON reprezentând servicii de dirigenție de șantier, sumă plătită

peste limita prevederilor contractuale firmei SC A. SRL, instanța a reținut că

suma de 7.865 RON, împreună cu dobânzile și penalitățile aferente, urmează a fi

considerată prejudiciu numai în situația în care suma nu va fi restituită de

către societatea prestatoare care a procedat la stornarea facturii.

Față de argumentele

prezente, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței

atacate ca netemeinică și nelegală, cu menținerea în totalitate a măsurilor

dispuse prin Decizia nr. 67/2011 și menținute prin Încheierea nr. VI.354 din 29

septembrie 2011.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea în parte a Încheierii nr. VI.354 din 29 septembrie 2011

a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 67 din 4 februarie 2011 emisă de Camera

de Conturi Prahova, cu privire la cele stabilite la punctul B „Abateri de la

legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii".

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret

a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură; județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind

supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat

nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, ca revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei

jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei, Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competenta materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurenților formulate în fața instanței de

control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Primăria Comunei Mănești prin Primar și de Curtea de Conturi a

României pentru Camera de Conturi a județului Prahova, împotriva Sentinței nr.

22 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - LM