ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată

la data de 7 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta comuna P., prin primar, a chemat

în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea încheierii

din 10 mai 2011 a Curții de Conturi a României pronunțată cu privire la contestația

formulată împotriva pct. B din decizia din 10 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi

a României - Camera de Conturi Prahova, admiterea contestației și, pe cale de consecință,

anularea pct. B din decizia din 10 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României

- Camera de Conturi Prahova privitor la recuperarea prejudiciilor create prin plata

unor avantaje salariale, prevăzute în contractele/acordurile colective de muncă,

estimate în acțiunea de audit la nivelul de 251.536 RON.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă

nr. 20 din 10 ianuarie 2012, Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reținând, în esență, că, în conformitate cu prevederile pct. 228 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, competența de soluționare a sesizării formulate

de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare

a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul

curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 110 din 2 aprilie 2012,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ care produce efecte

juridice și care este supus obligației de executare este decizia camerei județene

a Curții de Conturi, care este o autoritate publică de nivel local, iar, potrivit

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul judecă în primă instanță procese

și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența

Curților de Apel.

Dispozițiile pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării

formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Obiectul cererii de chemare

în judecată îl constituie

anularea încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Conturi a

României prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva pct. B din Decizia

nr. 59 din 10 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi

Prahova, admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea pct. B din decizia

nr. 59 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova

privitor la recuperarea prejudiciilor create prin plata unor avantaje salariale,

prevăzute în contractele/acordurile colective de muncă, estimate în acțiunea de

audit la nivelul de 251.536 RON.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea

de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport cu dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit pct. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

ridică problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/

anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă

de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii

județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ

care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței

nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate

și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse

anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta comuna P., prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea

de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova în favoarea Tribunalului Prahova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.