Decizia nr. 4332/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Mun. Ploiești – S.P.F.L. Ploiești, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi din Jud. Prahova, anularea Încheierii din 20 aprilie 2011 a Curții de Conturi a României, a Deciziei nr. 55 din 19 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Prahova și a Procesului verbal de constatare din 15 octombrie 2010 al Camerei de Conturi Prahova, precum și anularea obligațiilor de plată dispuse prin aceste acte. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în urma unui audit financiar efectuat în perioada 6 septembrie - 15 octombrie 2010 la S.P.F.L., Ploiești, având ca obiect stabilirea, colectarea, urmărirea veniturilor bugetului local pe anul 2009, s-a încheiat procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010, în baza căruia Camera de Conturi a emis Decizia nr. 55/2010, în care s-au înscris măsurile pe care trebuie să le aducă la îndeplinire. Împotriva Deciziei nr. 55/2010, reclamantul a formulat contestație și Curtea de Conturi a României a dispus respingerea contestației, emițând încheierea din 2011. Reclamantul a criticat actele atacate, susținând, în esență, că pârâta a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale considerate ca incidente.

Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin Sentința civilă nr. 271 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului S.P.F.L. Ploiești și, în consecință, a anulat în parte Încheierea din 20 aprilie 2011 a Curții de Conturi a României, Decizia nr. 55/2010 a Camerei de Conturi Prahova și Procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010 al Camerei de Conturi Prahova, cu privire la suma de 26.634 lei, reprezentând scutirea de la plata taxei pe clădiri acordată A.F. din Ploiești a U.A.P.R., cu privire la suma de 17.839 lei, reprezentând acordarea de facilități fiscale la 115 persoane fizice și cu privire la suma de 37.178 lei, reprezentând amenzile încasate în 48 de ore în baza proceselor verbale de contravenție. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului cu privire la măsura nr. 1 dispusă prin Decizia nr. 55/2010, este neîntemeiată, întrucât acesta nu a respectat cerințele Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prin înscrierea veniturilor proprii în buget fără fundamentarea adecvată a acestora. În ceea ce privește facilitățile fiscale acordate în anul 2009 unui număr de 115 persoane fizice, care nu aveau C.N.P., Curtea a reținut că aceste facilități s-au acordat de reclamant în baza declarațiilor de impunere, a cererii și a documentelor justificative depuse de contribuabili, neputându-se reține în sarcina reclamantului faptul că s-au acordat facilități fiscale greșite, iar, pe de altă parte, reclamantul este în termenul legal de recuperare a creanței fiscale, în condițiile în care se consideră că facilitățile acordate nu au fost corecte. În ce privește acordarea scutirii de la plata taxei pe clădiri a A.F. din Ploiești a U.A.P.R., s-a constatat că pentru spațiul expozițional, în mod corect și legal s-a acordat de către reclamant scutirea de la plata impozitului/taxă pe clădire. În final, instanța de fond a apreciat că facilitatea acordată de legiuitor cu privire la plata minimului amenzii ce trebuie achitată în 48 de ore nu este condiționată de plata acesteia la domiciliul contravenientului, aceasta putând să se efectueze la oricare din instituțiile nominalizate de lege și deci în mod incorect a fost angajată răspunderea reclamantului pentru aceste sume.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii în întregime a cererii reclamantului, pentru morive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit situația de fapt și dispozițiile legale incidente, în condițiile în care s-au acordat facilități fiscale unor persoane care nu se regăseau în baza de date a S.P.L.C.E.P. Ploiești; că A.F. din Ploiești a U.A.P.R. a beneficiat în mod ilegal de scutiri de la plata impozitului pe clădiri; că, prin scăderea fără încasare a unor debite din amenzi, justificat de plata acestora în alte localități, s-au încălcat prevederile Legii contabilității nr. 82/1991; că intimata a încasat sume fără drept de creanță și le-a raportat ca venituri ale bugetului local, respectiv le-a scăzut din evidența operativă fără să fie stinse potrivit legii. 1. Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. 2. Motivele de fapt și de drept care au dus la formarea convingerii instanței de recurs. Situația de fapt supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susținerilor reclamantei și înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel: 1. În perioada 6 octombrie 2010 - 15 octombrie 2010 a fost efectuat audit financiar la S.P.F.L. Ploiești, având ca obiect stabilirea, colectarea, urmărirea veniturilor bugetului local pe anul 2009 . 2. Auditul s-a finalizat prin Procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2010, prin care s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat producerea de prejudicii. 3. În baza acestui proces-verbal, Camera de Conturi Prahova a emis Decizia nr. 55/2010, prin care s-au dispus, în sarcina conducerii S.P.F.L. Ploiești, măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

Împotriva acestei decizii entitatea auditată a formulat contestație.

Contestația a fost respinsă prin Încheierea din 20 aprilie 2011 a C.S.C. a Curții de Conturi. Înalta Curte constată că, pe de o parte, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă, în esență, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speță Decizia nr. 55 din 19 noiembrie 2010 emisă de către Camera de Conturi Prahova. Aceste măsuri și constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”. Art. 33 alin. (3) prevede - „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”. Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”. Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a pârâtei Camera de Conturi a județului Prahova. În aceste condiții, competența soluționării acțiunii reclamantei, vizând, în esență, anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi a județului Prahova, revine tribunalului, iar nu curții de apel. Este lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi din 2010 trimit la curtea de apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, ca instanță competentă material a soluționa acțiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ, în acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament. Se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2012, în sensul că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor de natura celui dedus judecății în prezenta cauză. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.