ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii judiciare

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Prahova,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții

Municipiul Ploiești, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Ploiești, Primăria Ploiești, prin Primar, și Primarul Municipiului Ploiești au chemat

în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova,

solicitând anularea în parte a deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 a Camerei

de Conturi Prahova privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate

constatate și consemnate în procesul-verbal din 15 iunie 2010, în ceea ce privește

constatările care au determinat producerea de prejudicii și măsurile dispuse în

dispozitivul acestui act administrativ și anularea încheierii din 01 februarie 2011

a Curții de Conturi a României.

Hotărârea primei instanțe

aflate în conflict

Prin sentința nr. 829

din 25 octombrie 2011, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a

admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului

invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect

Legea nr. 94/1992 formulată de reclamanții Municipiul Ploiești, prin Primar, Consiliul

Local al Municipiului Ploiești, Primăria Ploiești, prin Primar, și Primarul Municipiului

Ploiești în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi Prahova, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

În

motivarea sentinței de declinare,

Tribunalul a reținut incidența

prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, pct. 227-229 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de Conturi, care prevăd că împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213

- conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la

data

confirmării de primire a încheierii, în condițiile Legii contenciosului administrativ,

iar competența de soluționare a sesizării formulate de conducător, entității verificate

împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției

de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului

administrativ.

Hotărârea celei de-a doua

instanțe aflate în conflict

Prin sentința nr. 191

din 25 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din

oficiu, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a

c

onstatat

conflictul negativ de competență materială și a înaintat cauza la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea

conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut că

aparține

Tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal,

c

ompetența materială de soluționare, întrucât, deși

se solicită anularea atât a unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală, cât și a unui act emis de o autoritate publică centrală, competența materială

se stabilește raportat la actul administrativ care produce efecte juridice de drept

administrativ, care este supus obligației de executare.

În

cauză,

actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri

adresate instanței de contencios administrative este decizia emisă de Camera de

Conturi Prahova, autoritate publică de nivel local, și nu încheierea de soluționare

a contestației emisă de Curtea de Conturi.

Regulatorul de competență

Înalta Curte, constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa conflictul

negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte

reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea în parte

a deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Prahova și anularea

încheierii din 01 februarie 2011 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea

contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,

în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia Camerei de Conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de soluționare a contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de soluționare a

contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea

deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia

de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene,

competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care

produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate

și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele

expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel

cauze.

În cauza dedusă judecății,

contestația împotriva deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Prahova a fost respinsă prin încheierea din 01 februarie 2011 emisă de Curtea

de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele

expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare

a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

Prahova, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Ploiești, prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești, prin Primar,

și Primarul Municipiului Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi

Prahova și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Prahova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.