ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Municipiul Ploiești, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Primăria Ploiești, prin Primar, și Primarul Municipiului Ploiești au chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 a Camerei de Conturi Prahova privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate și consemnate în procesul-verbal din 15 iunie 2010, în ceea ce privește constatările care au determinat producerea de prejudicii și măsurile dispuse în dispozitivul acestui act administrativ și anularea încheierii din 01 februarie 2011 a Curții de Conturi a României.

Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 829 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect Legea nr. 94/1992 formulată de reclamanții Municipiul Ploiești, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Primăria Ploiești, prin Primar, și Primarul Municipiului Ploiești în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea sentinței de declinare, Tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, pct. 227-229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de Conturi, care prevăd că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213 - conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar competența de soluționare a sesizării formulate de conducător, entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 191 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a c onstatat conflictul negativ de competență materială și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că aparține Tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, c ompetența materială de soluționare, întrucât, deși se solicită anularea atât a unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, cât și a unui act emis de o autoritate publică centrală, competența materială se stabilește raportat la actul administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, care este supus obligației de executare. În cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrative este decizia emisă de Camera de Conturi Prahova, autoritate publică de nivel local, și nu încheierea de soluționare a contestației emisă de Curtea de Conturi.

Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea în parte a deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Prahova și anularea încheierii din 01 februarie 2011 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Camerei de Conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. În cauza dedusă judecății, contestația împotriva deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Prahova a fost respinsă prin încheierea din 01 februarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Ploiești, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești, prin Primar, și Primarul Municipiului Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Prahova și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.