ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3334/2012

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 985 din 6 decembrie 2011, Tribunalul Prahova, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Ploiești.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova sub nr. 55/105/2011, reclamanta Primăria Comunei

Păcureți, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de

Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, anularea Încheierii nr. VI 378

din 16 decembrie 2010.

Pârâta

Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, întrucât prin intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003, litigiile generate de actele de control ale

Curții de Conturi, în concret sesizarea formulată împotriva Comisei de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate.

Instanța

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, excepția

invocată de pârâtă este întemeiată și, în temeiul dispozițiilor art. 158 C.

proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, instanță în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

Prin

Sentința nr. 107 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență

materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulată de reclamanta Primăria Comunei Păcureți prin Primar, în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru

a hotărî astfel, Curtea a reținut că a fost învestită cu o acțiune ce are ca

obiect anularea Încheierii nr. VI 378 din 16 decembrie 2010, emisă de Curtea de

Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulată

împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 43/2010 emisă de Camera de Conturi

Prahova, precum și anularea în parte a acestei decizii, însă actele

administrative care produc efecte juridice, îndeplinind condițiile prev. de

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ și care sunt

supuse obligației de executare sunt cele emise de Camera de Conturi Prahova,

care este o autoritate publică la nivel local.

Curtea

a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul

privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se

soluționează de tribunale, iar competența curții de apel este trasă de

acțiunile ce vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate

publică centrală, însă în prezenta cauză actul administrativ ce se circumscrie

acestei noțiuni, conform definiției legale din art. 2 alin. (1) lit. c) din

legea contenciosului administrativ, este decizia emisă de camera de conturi

județeană.

La

pronunțarea acestei soluții, curtea de apel a avut în vedere soluția de

principiu adoptată de Plenul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2012 și a

constatat că excepția invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care a

admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Constatându-se

ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., văzând și dispozițiile art. 20 și urm. C. proc. civ., Curtea a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de

competență.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Cererea

de chemare în judecată formulată de Primăria Comunei Păcureți are ca obiect

anularea Încheierii nr. VI.378 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

În

drept, Încheierea nr. VI.378 din 16 decembrie 2010 s-a întemeiat pe prevederile

Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale

Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități.

Actele

normative sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor

administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de

drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de

soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci,

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la

prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea

competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul

emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

Astfel,

pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În

raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În

ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține

tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni

prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a

României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2)

anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel,

în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror

anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

De

asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a

Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația

formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit

că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus

obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană,

care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie

precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un

mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că

rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar

soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor

juridice.

În

consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu

dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei

Păcureți prin Primar și pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - AM