ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3240/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3240/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, reclamanții Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii,

Unitatea Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii și Primarul

comunei Poienarii Burchii, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 223 lit. e) din H.G.

nr. 130 din 4 noiembrie 2010, au formulat contestație împotriva Încheierii nr.

VI/206 din 11 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi

a Județului Prahova, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul

anulării în parte a Deciziei nr. 63/2010 și a Procesului-verbal de constatare

din data de 6 decembrie 2010.

Reclamanții au susținut

că, în urma controlului efectuat de inspectorii Curții de Conturi, prin

intermediul Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 și a

Deciziei nr. 63/2010, au fost constatate abateri de la legalitate constând în:

plata sporurilor de dificultate în procent de 50% acordate în baza legilor

fondului funciar; plata către salariați a unor sume de bani cu titlu de

"tichete cadou"; plăți efectuate pentru contractele de prestări

servicii de audit public intern, juridice și consultanță și imputarea sumei de

9.456,52 RON pentru care s-au calculat foloase nerealizate în sumă de 3.190,22

RON, reprezentând contravaloare utilități consumate de chiriași în spațiile

acordate spre folosința prin închiriere, energia electrică fiind plătită din

fondurile bugetului local.

Împotriva

Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 și a Deciziei nr.

63/2010, reclamanții au formulat contestație, înregistrată sub nr. 497 din 17

februarie 2011 la Curtea de Conturi - Camera de Conturi Prahova, contestație

care a fost respinsă prin intermediul încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca

neîntemeiată a contestației formulată împotriva Deciziei nr. 63/2010 a Camerei

de Conturi Prahova, precum și a Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 355

din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

contestatorii Consiliul Local al Comunei Poienarii Burchii, Unitatea

Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii și Primarul Comunei

Poienarii Burchii, în contradictoriu cu intimatele Curtea de Conturi a României

și Camera de Conturi Prahova, a modificat în parte Încheierea nr. VI din 11 mai

2011 în sensul că a admis în parte contestația și ca atare, a anulat măsura de

la punctul B din Decizia nr. 63/2010 în ceea ce privește plata sporurilor de

dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar,

respectiv suma de 45.787 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, la Consiliul Local al comunei

Poienarii Burchii, s-a desfășurat un control pe anul 2010, în urma căruia au

fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, care au fost cuprinse

în Decizia nr. 63/2010, emisă de Camera de Conturi Prahova.

Împotriva deciziei

menționate, entitatea verificată a formulat contestație la Camera de Conturi

Prahova, înregistrată sub nr. 497 din 17 februarie 2011, iar Comisia de

soluționare a contestațiilor, constituită conform pct. 213 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, a respins

contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia

63/2010, fapt consemnat conform încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011.

Referitor la plata

sporului de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea legilor

fondului funciar, Curtea a constatat că s-au respectat dispozițiile Legii nr.

263/2006, aplicarea acestor reglementări continuând și după anul 2007, iar

punctul de vedere al reprezentanților pârâtei nu este legal.

Cu privire la

acordarea tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale, înregistrate de

instituție în anul 2009, judecătorul fondului a reținut că acestea reprezintă

drepturi salariale acordate în numerar în luna decembrie 2009 angajaților din

administrație, poliție comunitară și cultură, fără respectarea prevederilor

legale.

Ca atare, în mod

corect organul de control fiscal a apreciat că aceste plăți salariale efectuate

în beneficiul salariaților Primăriei, funcționari publici și personal

contractual nu au temei legal, întrucât prin Acordurile colective și Contratele

colective de muncă sau prin dispoziții ale primarului nu se pot stabili clauze

referitoare la drepturi salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite

prin dispoziții legale pentru funcționari publici fiind vorba de art. 31 alin.

(1) - (3) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, privind statutul

funcționarilor publici și unde se stipulează în mod clar și limitativ

drepturile salariale ale funcționarilor publici.

Cu privire la plata

în mod nejustificat a sumei de 8.000 RON drept contravaloare a serviciilor

pentru efectuarea unui audit public intern de regularitate pentru anul 2008,

deși acest serviciu nu a fost executat în realitate, organul fiscal de control

a sesizat acest aspect în mod corect, chiar dacă expertiza financiar-contabilă a

arătat că plata s-a făcut în baza unui contract legal încheiat, contraprestația

de audit financiar nu a fost realizată, mai ales că în aceeași zi cu data

încheierii contractului din 1 martie 2009, cu O.P. nr. 114, instituția

reclamantă a virat în contul auditorului Tudor Dumitru suma de 10.000 RON fără

ca lucrarea să fie realizată.

În acest sens,

celelalte aspecte sesizate de organul de audit fiscal al Curții de Conturi sunt

juste și reale, inclusiv plata efectuată de entitatea controlată, respectiv

reclamanta în cauză firmei D.G.I.C. SRL București, în calitate de consultant,

în sumă de 8.925 RON, fără a primi o contraprestație până la data efectuării

controlului respectiv.

În mod corect organul

fiscal a apreciat, lucru de altfel rezultat și din concluziile raportului de

expertiză financiar-contabilă efectuat în cauză, că entitatea controlată nu a

calculat și nu a înregistrat în evidența financiar-contabilă contravaloarea

energiei electrice pentru spații închiriate pe bază de contract către SC M.C.P.

SRL Ploiești, precum și contravaloarea chirie spațiu și teren pentru perioada

10 martie 2008 - 10 iunie 2009 cu SC A.C. SRL Buftea.

Față de aceste

considerente, Curtea, constatând că acțiunea formulată de contestatori este

întemeiată doar în privința unui singur capăt de cerere, a dispus admiterea în

parte și modificarea în parte a Încheierii nr. VI din 11 mai 2011, în sensul că

a admis în parte contestația și, ca atare, a anulat măsura de la punctul B din

Decizia nr. 63/2010 în ceea ce privește plata sporurilor de dificultate de 50%

persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, respectiv suma de 45.787

RON.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs

atât reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și

Primarul Comunei Poienarii Burchii, cât și pârâta Curtea de Conturi a României

pentru Camera de Conturi a Județului Prahova.

3.1. Recursul

declarat de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și

Primarul Comunei Poienarii Burchii

În cuprinsul căii de

atac, reclamanții solicită admiterea recursului, modificarea în parte a

hotărârii instanței de fond, iar pe cale de consecință, anularea în parte a

încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011, a Deciziei nr. 63/2010 și a

Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010, emise de intimata

Curtea de Conturi a României.

3.2. Recursul

declarat de pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a

Județului Prahova

În baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ., autoritatea pârâtă admiterea recursului formulat, modificarea

în parte a sentinței civile recurate, cu privire la anularea acelor prevederi

din Dispoziția nr 63/2010 și încheierea nr. VI din 11 mai 2011 care se referă

la plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea

fondului funciar, în sensul respingerii acestei solicitări a reclamantului

cuprinsă în acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursurile, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 6 decembrie 2010

întocmit de Camera de Conturi a Județului Prahova, anularea Deciziei nr.

63/2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Prahova și anularea Încheierii

nr. VI/206 din 11 mai 2011 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea

contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice",

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat

nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe

unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile

formulate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurenților, formulate în fața instanței de

control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și Primarul

Comunei Poienarii Burchii și de Curtea de Conturi a României pentru Camera de

Conturi a Județului Prahova, împotriva Sentinței nr. 355 din 20 decembrie 2011

a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat de GGC - CL