ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3240/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii, Unitatea Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii și Primarul comunei Poienarii Burchii, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 223 lit. e) din H.G.

nr. 130 din 4 noiembrie 2010, au formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Prahova, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 63/2010 și a Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010. Reclamanții au susținut că, în urma controlului efectuat de inspectorii Curții de Conturi, prin intermediul Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 și a Deciziei nr. 63/2010, au fost constatate abateri de la legalitate constând în: plata sporurilor de dificultate în procent de 50% acordate în baza legilor fondului funciar; plata către salariați a unor sume de bani cu titlu de "tichete cadou"; plăți efectuate pentru contractele de prestări servicii de audit public intern, juridice și consultanță și imputarea sumei de 9.456,52 RON pentru care s-au calculat foloase nerealizate în sumă de 3.190,22 RON, reprezentând contravaloare utilități consumate de chiriași în spațiile acordate spre folosința prin închiriere, energia electrică fiind plătită din fondurile bugetului local.

Împotriva Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010 și a Deciziei nr. 63/2010, reclamanții au formulat contestație, înregistrată sub nr. 497 din 17 februarie 2011 la Curtea de Conturi - Camera de Conturi Prahova, contestație care a fost respinsă prin intermediul încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată împotriva Deciziei nr. 63/2010 a Camerei de Conturi Prahova, precum și a Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 355 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de contestatorii Consiliul Local al Comunei Poienarii Burchii, Unitatea Administrativ-Teritorială Comunală Poienarii Burchii și Primarul Comunei Poienarii Burchii, în contradictoriu cu intimatele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, a modificat în parte Încheierea nr. VI din 11 mai 2011 în sensul că a admis în parte contestația și ca atare, a anulat măsura de la punctul B din Decizia nr. 63/2010 în ceea ce privește plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, respectiv suma de 45.787 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii, s-a desfășurat un control pe anul 2010, în urma căruia au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, care au fost cuprinse în Decizia nr. 63/2010, emisă de Camera de Conturi Prahova.

Împotriva deciziei menționate, entitatea verificată a formulat contestație la Camera de Conturi Prahova, înregistrată sub nr. 497 din 17 februarie 2011, iar Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită conform pct. 213 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, a respins contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor prevăzute prin Decizia 63/2010, fapt consemnat conform încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011. Referitor la plata sporului de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea legilor fondului funciar, Curtea a constatat că s-au respectat dispozițiile Legii nr. 263/2006, aplicarea acestor reglementări continuând și după anul 2007, iar punctul de vedere al reprezentanților pârâtei nu este legal.

Cu privire la acordarea tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale, înregistrate de instituție în anul 2009, judecătorul fondului a reținut că acestea reprezintă drepturi salariale acordate în numerar în luna decembrie 2009 angajaților din administrație, poliție comunitară și cultură, fără respectarea prevederilor legale.

Ca atare, în mod corect organul de control fiscal a apreciat că aceste plăți salariale efectuate în beneficiul salariaților Primăriei, funcționari publici și personal contractual nu au temei legal, întrucât prin Acordurile colective și Contratele colective de muncă sau prin dispoziții ale primarului nu se pot stabili clauze referitoare la drepturi salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale pentru funcționari publici fiind vorba de art. 31 alin. (1) - (3) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, privind statutul funcționarilor publici și unde se stipulează în mod clar și limitativ drepturile salariale ale funcționarilor publici.

Cu privire la plata în mod nejustificat a sumei de 8.000 RON drept contravaloare a serviciilor pentru efectuarea unui audit public intern de regularitate pentru anul 2008, deși acest serviciu nu a fost executat în realitate, organul fiscal de control a sesizat acest aspect în mod corect, chiar dacă expertiza financiar-contabilă a arătat că plata s-a făcut în baza unui contract legal încheiat, contraprestația de audit financiar nu a fost realizată, mai ales că în aceeași zi cu data încheierii contractului din 1 martie 2009, cu O.P. nr. 114, instituția reclamantă a virat în contul auditorului Tudor Dumitru suma de 10.000 RON fără ca lucrarea să fie realizată. În acest sens, celelalte aspecte sesizate de organul de audit fiscal al Curții de Conturi sunt juste și reale, inclusiv plata efectuată de entitatea controlată, respectiv reclamanta în cauză firmei D.G.I.C.

SRL București, în calitate de consultant, în sumă de 8.925 RON, fără a primi o contraprestație până la data efectuării controlului respectiv. În mod corect organul fiscal a apreciat, lucru de altfel rezultat și din concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă efectuat în cauză, că entitatea controlată nu a calculat și nu a înregistrat în evidența financiar-contabilă contravaloarea energiei electrice pentru spații închiriate pe bază de contract către SC M.C.P. SRL Ploiești, precum și contravaloarea chirie spațiu și teren pentru perioada 10 martie 2008 - 10 iunie 2009 cu SC A.C. SRL Buftea.

Față de aceste considerente, Curtea, constatând că acțiunea formulată de contestatori este întemeiată doar în privința unui singur capăt de cerere, a dispus admiterea în parte și modificarea în parte a Încheierii nr. VI din 11 mai 2011, în sensul că a admis în parte contestația și, ca atare, a anulat măsura de la punctul B din Decizia nr. 63/2010 în ceea ce privește plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, respectiv suma de 45.787 RON. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs atât reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și Primarul Comunei Poienarii Burchii, cât și pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului Prahova.

3.1. Recursul declarat de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și Primarul Comunei Poienarii Burchii În cuprinsul căii de atac, reclamanții solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, iar pe cale de consecință, anularea în parte a încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011, a Deciziei nr. 63/2010 și a Procesului-verbal de constatare din data de 6 decembrie 2010, emise de intimata Curtea de Conturi a României. 3.2. Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului Prahova În baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., autoritatea pârâtă admiterea recursului formulat, modificarea în parte a sentinței civile recurate, cu privire la anularea acelor prevederi din Dispoziția nr 63/2010 și încheierea nr. VI din 11 mai 2011 care se referă la plata sporurilor de dificultate de 50% persoanelor implicate în aplicarea fondului funciar, în sensul respingerii acestei solicitări a reclamantului cuprinsă în acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursurile, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În raport de actele depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 6 decembrie 2010 întocmit de Camera de Conturi a Județului Prahova, anularea Deciziei nr. 63/2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Prahova și anularea Încheierii nr. VI/206 din 11 mai 2011 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de soluționare a cauzei.

În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6 1 ) și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile formulate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, Înalta Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurenților, formulate în fața instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ-Teritorială Poienarii Burchii și Primarul Comunei Poienarii Burchii și de Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului Prahova, împotriva Sentinței nr. 355 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - CL