ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6166/2013

Asupra recursului d față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta comuna G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea

de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, anularea în parte a deciziei

din 2010, respectiv măsura dispusă la capitolul A pct. 16 și-a încheierii din

20 iunie 2011 și să se constate că nu au fost încălcate prevederile art. 5

alin. (3) din Legea nr. 18/2009 și cele ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr.

3387/2009, că instituția reclamantă nu și-a majorat venitul bugetului local

nejustificat cu suma de 127.211 RON pe anul 2009, cu consecința nerestituirii la

bugetul de stat a acestei sume.

La data de 30 septembrie 2011, pârâta Curtea

de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât

în anul 2009, instituția reclamantă a plătit din sumele primite de la bugetul de

stat, defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel

local, transportul profesorilor de la și la locul de muncă, conform art. 104 din

Legea nr. 128/1997, 20.021 RON și indemnizația netă aferentă persoanelor cu handicap

prevăzută de art. 42 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 448/2006, 107.190 RON, din

verificările efectuate s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 5

alin. (3) din Legea nr. 18/2009, în care se menționează expres destinația sumelor

alocate din TVA, repartizarea acestor sume se face prin decizia directorului direcțiilor

generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean și

a primarilor, fiind nerespectate și prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor

Publice nr. 3387/2009, în' care se precizează faptul că sumele defalcate din TVA

pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel local, se restituie la

bugetul de stat astfel că actele emise sunt legale.

Prin sentința nr. 91 din 19 martie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamanta comuna G., prin Primar, în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

În perioada 3 noiembrie-10 decembrie 2010,

auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Prahova au efectuat auditul

financiar al contului de execuție pentru anul 2009 la Primăria comunei G., s-au

constatat abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost evidențiate în procesul

verbal de constatare din 10 decembrie 2010, în baza căruia a fost emisă decizia

din 2010, în care s-au stabilit măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate

în activitatea financiar-contabilă a comunei G., precum și pentru recuperarea prejudiciilor

constatate și estimate pe eșantioane în categoria respectivă de cheltuieli.

Astfel, la capitolul A pct. 15 din decizie,

s-a constatat că nu s-au regularizat la sfârșitul exercițiului bugetar sumele defalcate

din TVA în sumă de 127.211 RON, ca urmare a utilizării lor pe alte destinații decât

cele prevăzute de lege, respectiv 20.021 RON pentru cheltuielile pe mijloace de

transport în comun din localitate de reședință la locul de muncă și de la locul

de muncă în localitatea de reședință a personalului didactic din unitățile de învățământ

de stat preuniversitar și 107.190 RON pentru plata indemnizației nete pentru persoanele

cu handicap, plăți ce trebuiau să fie suportate din veniturile proprii, iar prin

măsurile stabilite, din actul emis de Camera de Conturi Prahova, s-a dispus virarea

către bugetul de stat a sumelor utilizate în mod eronat prin interpretarea eronată

a legislației, reprezentată de Legea nr. 18/2009 și Ordinul Ministerului Finanțelor

Publice nr. 3387/2009.

Prin încheierea din 20 iunie 2011, Curtea

de Conturi a României a respins contestația formulată împotriva celor două acte

administrative.

În anul 2009, entitatea locală a efectuat

plata transportului profesorilor de la capitolul 65.02. „învățământ” Titlul I- cheltuieli

de personal, articolul bugetar 10.02 „cheltuieli salariale în natură”, alineat 05

„transport la și de la locul de muncă”, în baza cererilor de solicitare, conform

art. 104 din Legea nr. 128/1997, în sumă totală de 20.021 RON și plata indemnizației

nete pentru persoanele cu handicap în baza art. 42 alin. (2), alin. (4) din

Legea nr. 448/2006 în sumă de 107.760 RON, efectuându-se de la cap. 68.02 „asigurări

și asistență socială” în baza cererii, depuse de solicitant și a actelor doveditoare,

însă aceste plăți se asigură, de primăriile în a căror rază teritorială se află

unitatea de învățământ sau își are domiciliul, sau reședința persoana cu handicap,

deci din venituri proprii.

Prima instanță, a constatat că reclamanta

nu a respectat prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 a bugetului de

stat pe anul 2009, prin care a fost stabilită destinația sumelor alocate din sumele

defalcate pe TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, la nivelul comunelor,

orașelor și municipiilor și sectoarelor municipiului București și cele ale pct.

4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3387/2009, plățile

efectuate utilizându-se pentru alte destinații decât cele expres reglementate de

lege, cum rezultă și din concluziile expertului contabil.

Prima instanță a mai reținut, că potrivit

concluziilor aceluiași expert, în anul 2009 nu au existat venituri proprii ale comunei

G. pentru plata transportului la și de locul de muncă a cadrelor didactice și pentru

plata indemnizației, perspanelor cu handicap, însă a apreciat că această situație

nu justifică în nici un mod încălcarea normelor, imperative ale art. 5 alin.

(3) din Legea nr. 18/2009 și cele ale pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului

Finanțeor Publce nr. 3387/2009, ce prevăd clar și precis destinația sumelor defalcate

din TVA.

Reclamanta comuna G., prin Primar, a atacat

cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat

că prima instanță, nu a avut în vedere că plata transportului profesorilor și cea

a persoanelor cu handicap se asigură de prirnăriile în a căror rază, teritorială,

se află unitatea de învățământ sau își are domiciliul/reședința persoana cu handicap.

De asemenea, prima instanță nu a avut în

vedere concluziile raportului de expertiză contabila din care rezultă că în anul

2009 nu au existat venituri proprii ale comunei G. pentru plata transportului cadrelor

didactice și pentru indemnizația persoanelor, cu handicap, astfel, că, în opinia

recurentei, în mod corect plata acestor sume s-a efectuat în baza art. 104 din Legea

nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice și art. 42 alin. (2) și alin. (4)

din Legea nr. 448/2006.

Intimata Curtea de Conturi nu a formulat

întâmpinare în cauză.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul

recurentei-reclamante comuna G. a invocat excepția de necompetență a Curții de Apel

Ploiești în soluționarea cauzei în primă instanță, susținerile părților fiind consemnate

în practicaua hotărârii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate

de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Cu privire la competența materială, a primei

instanțe

Având în vedere legea aplicabilă în

raport cu data învestirii instanței de fond, care este ulterioară intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor și modul în care s-a derulat procedura în primă instanță în prezenta

cauză, Înalta Curte constată că motivul privind necompetența materială a curții

de apel nu mai poate fi invocat în faza procesuală a recursului.

În acest sens, din actele și lucrările

dosarului rezultă că, după înregistrarea dosarului la Curtea de Apel București,

nu s-a invocat excepția de necompetență în condițiile art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, cum excepția de necompetența

nu a fost „invocată în condițiile legii”, așa cum prevede art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. modificat, acest motiv nu poate fi pus în discuție în recurs.

Cu privire la fondul cauzei

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă

cuprinsă la pct. 1-2 din prezenta decizie, instanța de contencios administrativ

a fost învestită cu o acțiune vizând anularea încheierii din data de 20 iunie 2011

prin care Curtea de Conturi a României a respins contestația formulată de recurenta-reclamantă

împotriva măsurii dispuse la pct. A16 din decizia din anul 2010 emisă de Camera

de Conturi a județului Prahova.

În esență, s-a reproșat entității controlate

că a efectuat plăți nelegale din sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor

descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, și municipiilor, în suma totală

de 127.211 RON, pentru plata transportului profesorilor și a indemnizației nete

pentru persoanele cu handicap, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea

nr. 18/2009 și ale Ordinului

Ministerului Finanțelor Publice nr. 3387/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind încheierea exercițiului bugetar.

Prin măsura contestată s-a dispus înlăturarea

neregulilor reținute în actul de control prin virarea către bugetul statului a sumei

de 127.211 RON utilizată în mod eronat, prin interpretarea greșită a legislației.

Hotărârea recurată se impune a fi menținută

întrucât raționamentul primei instanțe este în acord cu normele legale aplicabile

în ceea ce privește măsura prevăzută de decizia din anul 2010.

Potrivit art. 5 alin. (3) din Legea

nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, a fost stabilită destinația sumelor

alocate din sumele defalcate pe TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate

la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor și sectoarelor municipiului București,

care se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor enumerate limitativ lit. a)-lit.

g), iar pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3387/2009

statuează că sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate

la nivel local, încasate în bugetele locale în anul 2009, peste nivelul plăților

de casă efectuate potrivit legii din acestea se restituie la bugetul de stat.

Aceste dispoziții, legale nu au fost însă

respectate, plățile efectuate pentru transportul personalului didactic din unitățile

de învățământ preuniversitar conform art. 104 din Legea nr. 128/1997, în cuantum

de 20.021 RON și indemnizația netă aferentă, persoanelor cu handicap prevăzută de

art. 42 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 448/2006, în cuantum de 107.190 RON, au

fost utilizate pentru alte destinații decât cele expres reglementate de lege,

concluzie care se desprinde și din raportul de expertiză contabilă efectuată în

cauză.

În

pofida, susținerilor, recurentei-reclamante, judecătorul fondului

a apreciat că nu prezintă relevanță împrejurarea constatată de expertul contabil

privind lipsa veniturilor proprii ale comunei G., pentru anul 2009, deoarece această

situație nu poate fi o cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care prevederiile

art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat și pct. 4.8 alin. (3)

din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3387/2009 stabilesc în mod neechivoc

destinația sumelor defalcate din TVA, nefiind permisă utilizarea acestor sume decât

în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

Pe de altă parte, având în vedere atribuțiile

ce revin autorităților administrației publice locale, potrivit Legii nr. 273/2006

privind finanțele publice, Înalta Curte reține, că recurenta-reclamantă avea obligația

să asigure alocarea de sume în bugetul local, din venituri proprii, în vederea achitării

acestor categorii de cheltuieli, pe care însă nu a respectat-o.

recurs

Având în vedere toate considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de comuna G.

împotriva sentinței nr. 91 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

a II-a civilă, de contencios adrninistrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

septembrie 2013.