ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 282/CA din 12 septembrie

2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul S.N. A.I.M.K.

S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea

Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel a reținut că acțiunea reclamantului, având ca

obiect anularea încheierii nr. III/12 din 20 iunie 2011 emisă de autoritatea

pârâtă, în urma soluționării contestației administrative formulate de către

reclamant împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 24 din 16 mai 2011,

emisă de Camera de Conturi Constanța, intră sub incidența dispozițiilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că litigiul privește, în

realitate, actul emis de Camera de Conturi Constanța, prin care au fost

stabilite în sarcina reclamantului măsurile contestate.

Prin sentința nr.

2147/CA din 10 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția de contencios

administrativ a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, reținând, în esență, că în speță sunt aplicabile prevederile art.

22? din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza,

Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține

Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. III/12 din 20 iunie

2011 emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 24 din 16 mai 2011,

emisă de Camera de Conturi Constanța și a raportului de control din 14 aprilie

2011, încheiat de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi

Constanța, precum și suspendarea executării acestor acte.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația".

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,

dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.

259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a

Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în

cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării

autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia

litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și

județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea

Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.N. A.I.M.K. S.A., în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.