ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2012

HOTĂRÂRE
15.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Primarul Orașului Cernavodă,

Orașul Cernavodă prin Primar, Consiliul Local Cernavodă și Primăria Orașului

Cernavodă au chemat în judecată Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi a județului Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâtele să dispună anularea Încheierii nr. VI/322 din 28 iulie 2011 emisă de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a

României admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 29 din 2 iunie 2011 și

anularea deciziei menționate.

În motivarea

contestației reclamanții au arătat că urmare a auditului financiar al

situațiilor pentru anul 2009 al orașului Cernavodă, efectuat în perioada 26

aprilie 2011 - 29 aprilie 2011 s-a întocmit Decizia nr. 29 din 2 iunie 2011.

Contestația formulată

de reclamanți împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor prin Încheierea nr. VI/322 din 28 iulie 2011.

Reclamanții au

susținut că această încheiere este nelegală întrucât în mod greșit s-a apreciat

că extinderea contractului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 68 din

regulament.

Prin întâmpinarea

formulată pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția necompetenței

materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Soluționând această

excepție, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința civilă nr. 1844 din 20 octombrie 2011 a admis excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.

228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, cererea privind anulare încheierii emise de Curtea

de Conturi este de competența Curții de apel.

La rândul său Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința civilă nr. 440/CA din 15 decembrie 2011 a admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel și a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că deși în cauză se contestă

încheierea comisiei de soluționare a contestațiilor litigiul privește de fapt

Decizia emisă de Camera de Conturi a județului Constanța, respectiv un act emis

de o autoritate publică județeană astfel că anularea deciziei menționate este

de competența Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Constatând ivit

conflict negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 21 C.

proc. civ. dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte,

examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei

cauze aparține Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI/322 din 28 iulie

2011 emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 29 din 2 iunie 2011 emisă de

Camera de Conturi Constanța.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

de control rezultase din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010

publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de

15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor

devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația".

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

"prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,

dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a

Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va

reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul

poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit

căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale

și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele

autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea

Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primarul Orașului Cernavodă,

Orașul Cernavodă prin primar, Consiliul Local Cernavodă și Primăria Orașului

Cernavodă și pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a

județului Constanța în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța, reclamanții Prim
ÎCCJ 2012-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția
ÎCCJ 2012-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență Prin cererea înregistrată pe la data de 27 aprilie 2011 pe rolul
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2012
, litigiul privește decizia nr. 12 din 11 martie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administ
ÎCCJ 2011-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2011
Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția Tribunalului Constanța. Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții Prim
Sursă