ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Drănic a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a a României - Camera Județeană de Conturi Dolj anularea parțială a încheierii nr. 4 din data de 09 noiembrie 2012 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Dolj, în sensul admiterii în întregime a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 33 din data de 16 septembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Dolj cu consecința anulării parțiale a Deciziei nr. 33 din data de 16 septembrie 2011, respectiv a punctului 1.1 și a măsurilor dispuse la acest punct.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința nr. 2517 din 12 iunie 2012, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova. S-a retinut în acest sens, că în speță sunt aplicabile dispozițiile pct. 227 din H.G. nr. 130 din 04 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activitătților specifice Curții de Conturi, competența de soluționare a cauzei revenind, în acest caz, curții de apel.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 831 din 18 septembrie 2012, a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj, autoritate publică de nivel local, chiar dacă prin încheierea pe care o pronunță structura centrală a Curții de Conturi se respinge sau se admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de Conturi Dolj și cum în cauză nu este prevăzută o competență expresă a curții de apel, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, în raport cu care, competența materială de soluționare a cauzei, în fond, revine tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

După cum rezultă din lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: - În cauză, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Încheierii nr. 4 din 09 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost admisă în parte contestația formulată împotriva Decizia nr. 33 din 21 decembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj, fiind respinsă numai în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1 alin. (1). din Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că este necesar a fi determinată instanța competentă material în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că, spre exemplu, prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011, nr. 4547 din 5 octombrie 2011 și nr. 4718 din 13 octombrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj a fost respinsă prin Încheierea nr. 4 din 09 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1 alin. (1) din decizie, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. 2.Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunie Drănic în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a a României și Camera de Conturi Dolj în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.