ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3862/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3862/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 259 din 25 ianuarie

2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanții R.E.A.A. și F.A.E. împotriva pârâtului Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, și a obligat pe

pârâtă să achite reclamanților suma de 22.807,41 RON conform raportului de

expertiză topometrică întocmit de expert A.F., reprezentând justa despăgubire

pentru terenul expropriat în suprafață de 362,31 mp, proprietatea

reclamanților, situat în extravilanul localității Rîfov, T. aaa, P.bbb/21

arabil, jud. Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică,

despăgubirea ce se cuvine reclamanților cărora li s-a expropriat suprafața de

teren respectivă, se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri avându-se

în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului.

S-a reținut că, în

cauză, doi dintre experții desemnați de instanță au stabilit, pe baza prețului

cu care imobilele se vând în zona respectivă în prezent, un preț mediu de 18

euro/mp, pe baza căruia Tribunalul a stabilit că justa despăgubire ce se cuvine

pentru terenul expropriat este de 22.807,41 RON.

Instanța a înlăturat

constatările celui de-al treilea expert privind prețul de 3 euro/mp ca fiind

valoarea reală a imobilului, deoarece chiar din fișa tehnică și de evaluare

anexă raportului de expertiză reiese că prețul ofertă pentru o suprafață de

2750 mp, în care se încadrează și cea expropriată, este de 20 euro/mp.

Împotriva sentinței

menționate, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, după cum urmează:

- în mod greșit,

prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul

A.F., care nu a luat în considerare prețurile reale de tranzacționare ale

terenurilor din comuna Rîfov, ci doar ofertele de vânzare publicate pe

internet, nu a ținut cont, la stabilirea valorii reale, și de lipsa daunelor

aduse proprietarului, de amplasarea terenului în extravilanul localității, de

suprafața mică expropriată și nici de categoria de folosință a terenului

expropriat; de asemenea, comisia desemnată potrivit art. 25 și 26 din Legea nr.

33/1994 trebuia să întocmească un raport de expertiză unic, semnat de toți cei

trei experți, ceea ce nu s-a întâmplat;

- prin omologarea

raportului de expertiză, reclamantul se îmbogățește fără justă cauză pe seama

statului, în condițiile în care statul le-a oferit reclamanților, la momentul

exproprierii, un preț de peste 6 ori mai mare decât cel plătit de aceștia la

data cumpărării, în anul 2003, pentru întreaga suprafață de circa 7500 mp;

- în mod nelegal,

prin considerentele sentinței, s-a reținut că din raportul de expertiză al

expertului parte al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A. nu ar rezulta criteriile pe baza cărora expertul ar fi luat în

considerare prețurile referitoare la terenuri păduri, din moment ce aceste

criterii sunt explicate în acel raport de expertiză;

- în condițiile în

care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a

consemnat suma de 13.045,30 RON pe seama și la dispoziția reclamantului

R.E.A.A. cu titlu de despăgubire cuvenită pentru expropriere, se impunea

obligarea pârâtului doar la plata diferenței între suma consemnată și valoarea

reală stabilită de către instanță.

Prin Decizia nr. 205

din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul

Statul Român - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și, în

consecință, a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că sintagma "prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele" din art. 26 din Legea nr. 33/1994 are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele

autentice de vânzare-cumpărare, și nu de oferte de preț ale agențiilor

imobiliare ori prețul de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de

pe internet și din anunțurile de mica publicitate din zonele locale privind

imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În speță, potrivit

evidențelor unității administrativ-teritoriale - Primăria comuna Rîfov, dar și

a evidențelor cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare întocmite de B.N.P.

"I.C." Ploiești, prețurile terenurilor situate în extravilanul comuna

Rîfov, înstrăinate în lunile noiembrie - decembrie 2007, așadar în perioada

imediat următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor -

octombrie 2007, precum și în lunile iunie - iulie 2008, au fost cuprinse între

0,16 RON/mp și 2,07 RON/mp, respectiv 0,11 RON/mp - 1,19 RON/mp.

S-a apreciat că nu

pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a

prețului, prețul solicitat fiind mai mare.

Avându-se în vedere

expertiza de specialitate întocmită în faza apelului, coroborată cu

înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că prețul de vânzare obișnuit al

imobilelor de același fel este mai mic decât prețul oferit de expropriator, de

3,6 RON/mp și, întrucât despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată, se impune respingerea acțiunii,

fără a se mai analiza celelalte motive de recurs.

Împotriva deciziei

menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

- Instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, respectiv adresa din 07 mai 2009 emisă de B.N.P. M.G. și M.C., care

comunică un preț de tranzacționare plătit și stipulat în acte între 18 euro/m.p.

și 27 euro/m.p., pentru terenuri de același fel, în extravilanul comunei Rîfov,

de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, cu un preț de

tranzacționare plătit și stipulat de 18 euro/m.p. (art. 304 pct. 10 C. proc.

civ.).

Acest din urmă

contract a fost avut în vedere într-un alt dosar - 5552/105/2007 - ca

reflectând prețul cu care se vând imobilele în comuna Rîfov, respectiv 18

euro/m.p., după cum rezultă din Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curții de Apel

Ploiești, irevocabilă prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

- Instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, refuzând să

primească cele două opinii ale experților E. și C. (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

Cei doi experți, așa

cum rezultă din conținutul răspunsurilor la obiecțiunile depuse la raportul de

expertiză și din anexe, au avut în vedere, alături de contractul de

vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, și adresa din 07 martie 2009 emisă de BNP

M.M.G. și M.C., care comunică un preț de tranzacționare plătit și stipulat în

acte între 18 și 27 euro/mp pentru terenuri de același fel, în extravilanul

comunei Rîfov, adresă solicitată chiar de expertul C.

- Instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

raportându-se la prețurile din 2007, iar nu la prețul de tranzacționare de la

momentul expertizei (2009).

Recurenții-reclamanți

au atașat Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești și Decizia

nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata-pârâtă a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că

primul motiv de recurs este inadmisibil, deoarece este fundamentat pe o normă

abrogată. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează temeinicia, iar nu

legalitatea deciziei.

Chiar dacă s-ar lua

în considerare susținerile din acest motiv de recurs, intimata a susținut că se

impune respingerea lor, întrucât cei doi experți la care s-a făcut referire

prin motivele de recurs nu au luat în calcul prețurile de tranzacționare

evidențiate în adresa din 7 mai 2009 și în contractul de vânzare-cumpărare din

23 martie 2009, ci ofertele de prețuri postate pe internet sau publicate în

presă. De altfel, în cauză nici nu s-a formulat un răspuns la obiecțiuni de

către experți, astfel cum pretind recurenții, deoarece instanța a respins

obiecțiunile la raportul de expertiză, recurenții fiind în eroare pe acest

aspect.

În ceea ce privește

cel de-al treilea motiv de recurs, și acesta vizează aspecte de temeinicie și,

oricum, este nefondat, întrucât recurenții nu au suferit nicio vătămare,

prețurile de tranzacționare ale terenurilor din aceeași zonă fiind mult

inferioare despăgubirilor oferite reclamanților la momentul hotărârii de stabilire

a despăgubirilor (octombrie 2007), cât și la momentul întocmirii raportului de

expertiză (mai 2009). Cele două înscrisuri depuse la dosar de către recurenți

atestă situații singulare, iar tranzacția consemnată în contractul de

vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 nu este reală, deoarece vânzătorul

achiziționase terenul tocmai de la recurentul R.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

După cum arată, în

mod corect, intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în această fază

procesuală, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu pot reprezenta un

temei juridic viabil al motivelor de recurs, în condițiile în care această

normă era abrogată la data declarării căii de atac - 22 decembrie 2009,

încetarea activității normei operând prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin

Legea nr. 219/2005.

Cu toate acestea,

indicarea drept temei juridic a unei norme abrogate nu conduce de plano la

înlăturarea, ca inadmisibilă, a criticii astfel formulate, după cum pretinde

intimata.

Conform art. 306

alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs este

sancționată cu nulitatea recursului, însă numai dacă dezvoltarea acestora nu

face posibilă încadrarea sa într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Așadar, sancțiunea

nulității este aplicabilă doar în situația în care niciuna dintre criticile

formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în ipotezele de

modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în caz contrar,

impunându-se, după caz, menținerea sau înlăturarea motivelor de recurs

potențial încadrabile sau nu din punct de vedere juridic.

Această din urmă

situație descrisă corespunde celei din speță, unde s-a indicat eronat temeiul

juridic al unuia dintre motivele de recurs, a cărui înlăturare se realizează

numai dacă nu este posibilă recalificarea sa în raport de cazurile din art. 304

C. proc. civ.

Se constată că

susținerile recurenților-reclamanți pot fi cercetate prin prisma cazului din

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce urmează:

Potrivit art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză

...".

În cauză, în cadrul

contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 66 din 4 octombrie 2007 emise de

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin

care s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamanților din prezenta

cauză, situat în extravilanul comunei Rîfov, județ Prahova, număr cadastral

bbb/1, în suprafață de 362,31 mp - s-a efectuat, în luna decembrie 2007, o

expertiză topografică, în urma căreia prima instanță a admis contestația și a

stabilit cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptățiți reclamanții în urma

exproprierii la suma de 22.897 RON.

În cursul judecării

apelului, s-a efectuat o nouă expertiză specialitatea topografie, datată mai

2009.

În aplicarea art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sus-citat, cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților ca urmare a exproprierii ar fi trebuit stabilit în raport de data

întocmirii raportului de expertiză, respectiv al celui efectuat în apel, dispus

la solicitarea apelantei-pârâte, care criticase, în motivarea căii de atac,

modul de efectuare a aceleiași probe în fața tribunalului.

Cu toate acestea, se

observă că instanța de apel a valorificat înscrisuri (adresele emise de B.N.P.

I.C. și de Primăria comunei Rîfov) din care rezultau prețurile de vânzare în

aceeași zonă consemnate în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în lunile

noiembrie - decembrie 2007 și iunie - iulie 2008, înlăturând înscrisurile

administrate de către reclamanți, respectiv adresa din 7 mai 2009 emisă de

B.N.P. M.M.G. și contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 - la care

se face referite prin motivele de recurs - ce atestau prețuri de vânzare din

acte autentice la nivelul anului 2009, respectiv cu două luni anterior datei

întocmirii raportului de expertiză.

În aceste condiții,

se constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dând eficiență unor

mijloace de probă nerelevante pe aspectul momentului calculării despăgubirilor

și ignorând dovezi pertinente și concludente pe acel aspect.

Constatarea că

mijloacele de probă favorabile pretențiilor nu răspundeau, astfel cum se deduce

din considerentele deciziei de apel, cerinței - regăsite în același art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - de a reflecta prețul plătit efectiv și

consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare nu este viabilă

în ceea ce privește cele două înscrisuri anterior menționate, înfățișate de

către reclamanți, din moment ce acestea atestă, după cum s-a arătat, tocmai

asemenea preț de cumpărare.

Pe de altă parte,

interpretarea dată de către instanța de apel dispoziției legale "prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială", în sensul că ar viza prețul plătit efectiv și

consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare, este corectă,

însă nu epuizează conținutul conceptual al sintagmei, fiind necesar a se

recurge la regula de interpretare teleologică, pentru identificarea voinței

legiuitorului în edictarea normei.

Prețul de vânzare

practicat "în mod obișnuit" reprezintă prețul de piață, respectiv cel

care se formează pe piața imobiliară locală în urma fluctuației cererii și a

ofertei și la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona

de referință, la o anumită dată, respectiv cea indicată de către legiuitor.

În acest context,

actele autentice de vânzare-cumpărare constituie un indiciu important pentru

aprecierea acestui preț, fără a se ignora, însă, alte mijloace de probă

concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din

zonele locale, pe care instanța de apel le-a exclus de plano din probatoriul

considerat relevant în cauză.

Determinarea forței

probante a unei dovezi administrate implică stabilirea, în prealabil, a

împrejurărilor și situațiilor de fapt ce trebuie probate, iar acestea din urmă

se conturează din interpretarea corespunzătoare a legii aplicabile raportului

juridic dedus judecății.

În cauză, instanța de

apel a restrâns înțelesul noțiunii de "preț de vânzare obișnuit" la

prețul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare (dar și acelea reținute

selectiv, înlăturând nemotivat date rezultate din alte contracte încheiate în

formă autentică), fapt ce a condus la înlăturarea unor mijloace de probă

concludente pe aspectul prețului de piață.

Interpretarea

sintagmei legale în discuție în sensul necesității determinării prețului de

piață este confirmată de intenția legiuitorului, exprimată în același art. 26

alin. (2), de a se recurge la administrarea probei cu expertiză.

Dacă s-ar fi urmărit

cercetarea doar a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă

autentică la data indicată de legiuitor, instanța de judecată ar fi fost în

măsură să procedeze la administrarea probei cu înscrisuri fără a solicita

opinia unui specialist, ceea ce ar încălca prevederea legală anterior

menționată.

Pe de altă parte, în

aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar

acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele

contrare, inclusiv un raport de expertiză, căruia nu i se poate recunoaște o

poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.

În cazul în care,

însă, raportul de expertiză se corelează cu alte probe administrate, nu există

nicio justificare pentru înlăturarea sa din ansamblul dovezilor relevante

pentru stabilirea unei anumite situații de fapt.

În cauză, în raportul

de expertiză întocmit în apel, doi dintre cei trei experți desemnați de către

instanța de apel, respectiv P.M. (nu E., astfel cum se arată în motivele de

recurs) și C.C. au opinat în sensul că despăgubirile trebuie calculate la

prețul de 18 euro/mp, ceea ce este de natură să confirme mențiunile din cele

două înscrisuri înfățișate de către reclamanți în faza apelului, totodată,

aprecierea primei instanțe în calculul despăgubirilor; astfel, nu există nicio

justificare pentru înlăturarea concluziilor acestui raport adoptat în

majoritate de către echipa de experți desemnată conform art. 25 din Legea nr.

33/1994 (cu privire la modul de desemnare a experților în cauză nu s-a formulat

nicio critică în cauză).

Este de precizat, în

același timp, că expertiza din apel a fost dispusă în contextul motivului de

apel ce viza nelegalitatea întocmirii raportului de expertiză în primă

instanță, din perspectiva faptului că cei trei experți desemnați în condițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, au întocmit trei rapoarte diferite, semnate

individual, din cauza divergenței de opinii între unul dintre experți și opinia

majoritară.

Or, în apel, opinia

majoritară a confirmat-o pe cea adoptată, de asemenea, în majoritate la prima instanță,

în sensul determinării prețului zonei ca fiind 18 euro/m.p.

Se reține, totodată,

că, în cadrul probei cu înscrisuri administrate de către reclamanți, s-au depus

la dosar mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Prahova, ce

au vizat stabilirea despăgubirilor pentru exproprierea unor terenuri din

aceeași zonă aparținând aceluiași reclamant R. (în prezentul recurs făcându-se

dovada rămânerii irevocabile a uneia dintre hotărârile astfel atașate prin

Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție).

Din conținutul

acestora, rezultă, de asemenea, că prețul de vânzare obișnuit pentru terenuri

din aceeași zonă cu cel din cauză este de 18 euro/m.p.

Se impune, de

asemenea, precizat că prețul stabilit de către expropriatori prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor, contestată în prezenta cauză, a fost de 36 RON/m.p.

(total 13.045,30 RON pentru o suprafață de 362,31 mp, la un curs de 3,53 RON/1

euro), ceea ce înseamnă că probatoriul relevant pe aspectul prețului zonei

administrat în cursul procedurii judiciare ar fi trebuit să reflecte, dacă nu

același preț, cel puțin un preț apropiat de cel oferit de către pârâta din

cauză.

Or, probatoriul

valorificat prin decizia de apel, relevă o diferență foarte mare între prețul

oferit de expropriator și cel reținut de către instanța de apel, ceea ce era de

natură a induce un dubiu în privința aptitudinii mijloacelor de probă

respective de a avea putere doveditoare în prezenta cauză, motiv pentru care

trebuiau înlăturate, pe lângă argumentele deja expuse.

În aceste condiții,

se constată că decizia de apel este nelegală, întrunit fiind cazul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe acest temei,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot decizia de apel, în

aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și, procedând la rejudecarea

apelului, constată că acesta este nefondat și îl va respinge ca atare, în

temeiul art. 296 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții R.E.A.A., împotriva Deciziei civile nr. 205 din 20

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești , secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Modifică în tot

decizia recurată.

Respinge apelul

formulat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA, împotriva Sentinței civile nr. 259 din 25

ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN