ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2431/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la numărul 12391 din 11 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanții M.I., C.G.S., P.F. și Ș.G.G. au chemat în judecată pe pârâții SC T. SA, cu sediul în București și A.M.Y., solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 și, în consecință, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003 la BN E. București. Au solicitat ca instanța să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și să îi oblige pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința comercială nr. 868 din 21 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția invocată din oficiu la acel termen și a respins acțiunea promovată de reclamantul M.I., ca lipsită de interes. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G.S., P.F. și Ș.G.G., a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC T. SA din 2 decembrie 2003 și a respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003 de BN E. București și cererea privind repunerea părților în situația anterioară. Prima instanță a reținut că hotărârea A.G.A. contestată este lovită de nulitate, deoarece convocarea acționarilor nu s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, în atare situație fiind de prisos analizarea motivului de nulitate prevăzut de art. 145 din același act normativ, invocat de reclamanți.

În privința ultimelor două capete de cerere, a reținut că nu există nicio obligație legală în sarcina pârâtului A.M.Y. de a verifica legalitatea convocării A.G.A., de aceea nu se poate reține reaua sa credință la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Cât despre interdicția de vânzare impusă prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 1994, a reținut că sancțiunea nerespectării ei nu este nulitatea actului, ci obligația de a plăti o sumă de bani reprezentând diferența dintre prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia la momentul semnării contractului.

A apreciat că, prin excepție de la principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”, se va reține valabilitatea actului subsecvent celui anulat, în temeiul a două principii de drept, anume acela al ocrotirii bunei - credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și al asigurării stabilității circuitului civil, în speță, nefiind probată reaua credință a pârâtului cumpărător. Ca o consecință, se impune și respingerea cererii accesorii privind repunerea părților în situația anterioară. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel toate părțile. Prin decizia comercială nr. 165 din 22 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat apelul formulat de reclamantul Ș.G.G.

și a respins, ca nefondate apelurile declarate de ceilalți reclamanți și de pârât. Pentru a se pronunța astfel a reținut că mandatarul reclamantului Ș.G.G. nu a făcut dovada împuternicirii sale de a semna apelul ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 69 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ. În privința apelului celorlalți reclamanți, a reținut, în esență, că motivul de apel relativ la greșita admitere a excepției lipsei de interes este neîntemeiat. S-a remarcat în primul rând faptul că, sub acest aspect, hotărârea este motivată în fapt și în drept și temeinică, întrucât instanța de fond a acordat firesc prioritate acelei hotărâri care purta ștampila societății pârâte și care era semnată de M.I., semnătura acestuia nefiind tăgăduită în condițiile art. 177 și urm. C. proc.

civ., fiindu-i, deci, opozabilă. Sub acest aspect, s-a subliniat faptul că, fiind semnatar necontestat în condițiile normelor de procedură civilă al hotărârii prin care s-a decis înstrăinarea unui bun, M.I. apare, ca titular al cererii de constatare a nulității absolute a vânzării, ca ocrotind un interes nelegitim câtă vreme își invocă propria turpitudine, de aceea soluția privind lipsa sa de interes legitim este legală și temeinică. Motivul de apel relativ la greșita respingere a probei cu interogatoriu, văzând caracterul devolutiv al apelului și împrejurarea că proba a fost încuviințată și administrată în apel, a rămas fără fundament și a fost înlăturat. Motivul de apel relativ la motivarea nelegală și la greșita apreciere a probelor administrate, cu strictă referire la hotărârea A.G.A.

depusă în susținerea acțiunii, s-a constatat deasemenea ca neîntemeiat. În mod corect, instanța de fond a acordat eficiență juridică hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 în forma prezentată de apelanții - pârâți, câtă vreme apelanții - reclamanți nu au tăgăduit semnătura de pe acest înscris și sigiliul societății pârâte și nici nu au opus un contraînscris care să fi fost înregistrat în Registrul Comerțului. Cât privește motivul de apel relativ la inaplicabilitatea teoriei terțului dobânditor de bună credință s-a reținut potrivit probelor că la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, apelantul - pârât a avut convingerea că dobândește un bun de la proprietar, că bunul nu este grevat de sarcini și că persoana care a semnat contractul este împuternicită în acest sens.

Conform hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, persoana împuternicită să perfecteze actul de vânzare - cumpărare, C.C., este cea care a semnat acest act, în limitele mandatului acordat de A.G.A. din 2 decembrie 2003 (în vigoare la momentul încheierii vânzării). Este nefondată și a fost înlăturată și susținerea apelanților - reclamanți referitoare la obligația apelantului - pârât de a face verificări, privind validitatea adunării A.G.A. din 2 decembrie 2003. O astfel de obligație nu este impusă de nicio dispoziție legală (nici de Legea nr. 31/1990, nici de dispozițiile legale relative de vânzare - cumpărare) și nicio obligație de acest gen nu poate fi reținută în sarcina apelantului - pârât în condițiile în care, în sistemul juridic român, nulitatea este judiciară, singura obligație care îi incumbă cumpărătorului fiind îndeplinită, anume aceea de a verifica dreptul de proprietate al vânzătorului asupra bunului și inexistența sarcinilor cu privire la acest bun.

Este neîntemeiată și a fost înlăturată de Curtea de Apel și apărarea legată de interdicția de vânzare a bunului prin raportare la contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 10 august 2004, întrucât o astfel de interdicție era stabilită în sarcina cumpărătorului Asociația T. PAS [art. 73 lit. b) din contract - fila 290 dosar fond], care nu este parte în cauză și nici în contractul de vânzare - cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă.

În ce privește apelul formulat de reclamantul P.F., Curtea de Apel a reținut, în afara considerentelor relative la inexistența unei obligații de verificare a legalității convocării A.G.A., și faptul că, atâta vreme cât din extrasul de carte funciară rezultă că la momentul vânzării titularul dreptului de proprietate este SC T. SA, se poate trage prezumția existenței acestei societăți, fiind irelevante structura acționariatului (care de altfel figurează în hotărârea atacată și nu s-a susținut că ar fi nereală) și convocarea în condiții statutare (pentru considerentele deja prezentate). Critica relativă la împrejurarea că o parte din terenul înstrăinat nu era liber, el fiind sub efectele unui contract de locație de gestiune a fost înlăturată deoarece acest argument a fost invocat pentru prima dată în instanța de apel, cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. În privința apelului formulat de pârât s-a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o riguroasă aplicare a dispozițiilor art. 117 și art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată. Reclamanții C.G.S. și M.I. au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au arătat că hotărârea este nelegală în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003, deoarece instanța de apel trebuia să dea eficiență principiului „resoluto jure dantis, resolvitur jure accipientis”.

Cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil reprezintă o excepție de la acest principiu, însă se aplică numai în situația în care este anulat însuși titlul de proprietate al transmițătorului, ceea ce nu este cazul în speță deoarece, societatea vânzătoare nu a pierdut niciodată proprietatea, iar prin anularea hotărârii A.G.A., rezultă lipsa consimțământului titularei dreptului de proprietate la încheierea contractului și, deci, contractul de vânzare - cumpărare trebuie desființat. De asemenea, prezumția bunei credințe, prevăzută de art. 1889 alin. (2) C. civ. nu subzistă în cazul terțului care a cunoscut sau ar fi putut să cunoască nevalabilitatea actului, iar fraudarea intereselor statului și acționarilor nu pot justifica menținerea contractului prin raportare la principiul siguranței circuitului civil.

Totodată, instanța de apel a nesocotit situația juridică a terenului care nu era liber la data vânzării. Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Analizând recursurile se găsesc nefondate. Așa cum rezultă din cererea de recurs, recurenții - reclamanți nu au criticat soluția instanței de apel strict din perspectiva analizării cauzelor de nulitate, ci au făcut trimitere doar la aplicabilitatea principiului „resoluto jure dantis (..)” în condițiile în care hotărârea A.G.A. care a stat la baza încheierii actului juridic a fost desființată cât și faptul că în cauză nu poate opera prezumția cumpărătorului de bună credință și nici principiul ocrotirii siguranței circuitului civil fiind vorba de o fraudă la lege.

În primul rând, se constată că hotărârea A.G.A. nu are relevanță juridică în cauză, deoarece potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului juridic, administratorii puteau să încheie acte juridice de înstrăinare a bunurilor aflate în patrimoniul societății a căror valoare era mai mică de jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, situație dovedită în cauză, aprobarea adunării generale extraordinare fiind necesară numai pentru o valoare ce ar fi depășit această limită. Așa fiind, nu se poate susține nevalabilitatea actului juridic contestat ca efect al nevalabilității A.G.A. cu aplicarea principiului invocat. Cât privește celelalte două principii, ele sunt incidente față de calitatea de terț în raport de hotărârea A.G.A.

a intimatului - pârât și cum nu există fraudă la lege, atât timp cât nu era necesară hotărârea A.G.A., cumpărătorul a contractat cu reprezentantul legal al societății, neavând obligația de a verifica legalitatea mandatului acestuia, iar interdicția de înstrăinare a bunului vândut prin contractul de privatizare nu este sancționată cu nulitatea înstrăinării, ci cu o totul altă sancțiune, pe care o poate invoca doar partea din acel contract. Ca atare instanța de apel a aplicat bine și aceste principii. S-a mai invocat că terenul ce a făcut obiectul înstrăinării era grevat de sarcini, ceea ce nu este dovedit și nici nu constituie o cauză de nulitate, iar prejudicierea intereselor acționarilor poate fi apărată prin alte mijloace specifice Legii nr. 31/1990, republicată, respectiv antrenarea răspunderii administratorilor.

Prin urmare, intimatul - pârât este un cumpărător de bună credință, iar soluția instanței de apel este la adăpost de toate criticile, încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.G.S. și M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 165 din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenții - reclamanți să plătească intimatului - pârât A.M.Y. suma de 3.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.