Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2008
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2856/2008

HOTĂRÂRE
14.10.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2856/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC N.R. SRL București, invocând calitatea de acționar al SC I.G. SRL București, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 10842/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat instanței prin petitul 2 al acțiunii să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC I.G. SA din 24 septembrie 2004. Prin sentința comercială nr. 5561 din 24 septembrie 2004 s-a admis cererea reclamantei pe acest aspect și s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. în cauză. Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 39149/3/2005 a Tribunalului București, reclamanta SC N.R.

SRL București a acționat în judecată pe pârâta SC I.G. SA București pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie anulată hotărârea A.G.E.A. din 24 septembrie 2004 a societății pârâte, care nu a respectat procedura privind convocarea, votul și competența în materie de revocare administratori prevăzută de lege. Prin sentința nr. 178 din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea reclamantei și au fost admise cererile de intervenție formulate de SC I. SA prin administrator judiciar SC C. SRL și SC T. SRL București, reținându-se că acțiunea introductivă la instanță s-a formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar cererile de intervenție sunt în interesul pârâtei.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond susținând că excepția pe care s-a respins acțiunea reclamantei nu a fost pusă în discuția părților, iar, pe de altă parte instanța nu a luat în considerare aspectul că solicitarea anulării hotărârii A.G.A. a fost formulată în calitatea sa de acționară majoritară și nu de administrator. Apelul reclamantei a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care prin decizia nr. 542 din 6 noiembrie 2006 a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal, reținând că nicio dispoziție legală din Legea nr. 31/1990 nu interzice acționarului - administrator să atace în justiție hotărârea A.G.A.

Împotriva hotărârii de mai sus, au declarat recurs intervenientele SC T. SA București și SC I. SA, prin lichidator SC C.C. SRL; recursul intervenientelor a fost admis iar hotărârea recurată a fost modificată în sensul respingerii apelului reclamantei prin decizia nr. 1314 din 22 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, menținându-se astfel hotărârea instanței de fond. La data de 28 decembrie 2007 SC I. București, societate în reorganizare judiciară prin administrator judiciar SC C.C. SPRL București și SC T. SRL București au formulat cerere de revizuire a sentinței comerciale nr. 5561 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cu motivarea că este contrară deciziei nr. 1314 din 22 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Prin cererea de revizuire formulată în cauză în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se solicită anularea sentinței comerciale nr. 3561 din 24 aprilie 2007. Cu privire la cererea de revizuire de față se rețin următoarele: Instanța care a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită a avut ca părți atât pe SC SC N.R. SRL București cât și pe SC R.C.C. SRL București – care a formulat cerere de intervenție în interes propriu – judecată la care revizuientele nu au participat. Instanța care a pronunțat sentința nr. 178 din 19 ianuarie 2006 devenită irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, nr. 1314 din 22 martie 2007 pe care revizuienta o consideră potrivnică primei hotărâri s-a pronunțat asupra calității procesuale active a reclamantei fără ca instanța să intre în cercetarea fondului.

Așadar revizuientele nu au fost părți și nu au participat la judecarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Este de asemenea de menționat că acționarii nu se confundă cu persoana juridică. Față de cele de mai sus se va admite excepția lipsei calității procesuale a revizuientelor și cererea de revizuire se va respinge ca fiind formulată de persoane juridice fără calitate procesuală activă. În considerarea acestei soluții și potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ. revizuientele vor fi obligate la plata de cheltuieli de judecată.

D E C I D E Admite excepția lipsei calității procesuale active a revizuientelor. Respinge cererea de revizuire formulată de SC I. SA București, prin administrator judiciar SC C.C. SPRL și SC T. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 5561 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, ca fiind formulată de persoane fără calitate. Obligă pe revizuiente la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC I.G. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au chemat în judecată pe pârâta SC U. SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată,
ÎCCJ 2008-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3307/2008
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC D.K.E. SA București a declarat recurs susținând că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală întrucât: - reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă la instanță să se c
ÎCCJ 2008-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2791/2008
Asupra perimării recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3908 din 27 septembrie 2005 pronunțată în Dosar nr. 1982/2005 al Tribunalului București, secția comercială, s-a adm
ÎCCJ 2010-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2010
. 216 din Legea nr. 31/1990 prevăd nulitatea relativă pentru încălcarea dispozițiilor sale iar reclamanții au solicitat nulitatea absolută. Instanța a apreciat că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 3
ÎCCJ 2008-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3215/2008
Deliberând asupra recursului de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 12035 din 24 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale act
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă