ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3144/2009

Înalta Curte constată mai întâi că în susținerea recursului, reclamantul C.G.S. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 , 8 , 9 C. proc. civ. pe care nu le-a dezvoltat și argumentat în drept potrivit cerinței fiecărui motiv în parte. Astfel, în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nu a fost adus nici un argument care să aibă legătură cu acest motiv de nelegalitate. La primul punct al recursului recurentul a invocat faptul că după casare, instanța de apel nu a administrat proba cu interogatoriu pe care a considerat-o necesară pentru răsturnarea prezumției de bună-credință. Această critică nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru a fi reținută. Dacă totuși s-ar admite că recurenta a pus în discuție dispozițiile referitoare la administrarea dovezilor, recurentul trebuia să observe că art. 167 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii și că litigiul se afla în fața instanței de apel care trebuia să verifice legalitatea soluției în limitele investirii și a deciziei de casare. Înalta Curte va reține că apelul, deși devolutiv, nu presupune o nouă judecată din perspectiva altor susțineri și apărări decât cele care au fost deduse judecății de primă instanță, că importanța și utilitatea probei în dezlegarea pricinii a fost apreciată de instanța în fața căreia s-a propus această probă și că în recurs nu se poate reanaliza dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii întrucât art. 304 pct. 10 C. proc. civ. care permitea o astfel de analiză a fost abrogat.

Al doilea motiv de nelegalitate - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Nici acest motiv nu a fost argumentat în drept în sensul cerut în enunțul de mai sus. De regulă, prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Observând rezumatul motivelor de recurs redate anterior, Înalta Curte va reține că recurentul nu a adus nici un argument în sensul cerut de motivul de nelegalitate invocat. Probele dosarului relevă că nu există niciun dubiu în legătură cu natura juridică sau conținutul actelor juridice analizate de instanțele anterioare. În cauză era evident că s-a solicitat și s-au analizat motivele de nulitate care vizau hotărârea A.G.A. precum și motivele care vizau nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, fără ca natura acestora sau înțelesul lor să fie schimbat. În consecință nu vor fi reținute criticile invocate din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cel de-al treilea motiv – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Din punctul de vedere al motivului luat în analiză se constată că recurentul a pus în discuție aplicarea art. 143 și art. 146 din Legea nr. 31/1990. Deși prin hotărârea fondului a obținut anularea A.G.A. ținută la data de 15 octombrie 2002, recurentul al reluat aceste dispoziții cu scopul de a critica respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâtele SC T. SA și SC R.P.E. SRL. Aceste susțineri sunt lipsite de orice relevanță juridică câtă vreme soluțiile anterioare au avut în vedere faptul că pentru încheierea respectivelor contracte nu era necesară aprobarea A.G.A., aprobările fiind necesare în cazul în care bunurile vândute depășesc jumătate din valoarea contabilă a activelor societății. Recurentul aduce în discuție o chestiune de fapt și nu de drept reproșând instanței de apel că nu a dispus proba cu expertiză pentru a se demonstra că valoarea terenurilor era mai mare decât cea reținută de instanță. Această afirmație nu este fundamentată din punct de vedere juridic și probator fiind făcută cu scopul de a repune în discuție chestiuni legate de administrarea probelor și nu de concludența lor. Sub acest aspect al aplicării art. 143 din LSC, instanța de apel a reținut în mod corect că acestea nu sunt aplicabile în cauză și că în măsura în care administratorul și-a depășit limitele mandatului încredințat pentru administrarea societății, acționarii au acțiune în răspundere împotriva acestuia. Al doilea articol pe care recurentul îl consideră greșit interpretat - art. 146 din Legea nr. 31/1990 – se referă la o cu totul altă situație decât cea reținută în cauză. Instanțele anterioare nu și-au motivat soluția în drept pe acest articol, care se referă la posibilitatea încheierii unor acte juridice a căror valoare depășește jumătate din valoarea activelor pentru a putea fi primită critica. Întrucât dispozițiile art. 146 din LSC nu se aplică situației de fapt reținută de instanțele anterioare criticile recurentului vizând această nelegalitate vor fi respinse.

Lipsa consimțământului, pentru care în drept s-au invocat dispozițiile art. 948 C. civ. a fost argumentată, din punctul de vedere exprimat de recurent, pe legătura dintre nulitatea A.G.A. și contractele de vânzare cumpărare care nu pot să mai subziste dacă hotărârea A.G.A. a fost anulată. S-a susținut că în cazul persoanelor juridice consimțământul este dat de A.G.A. și nu de o persoană fizică așa încât anularea A.G.A. duce la concluzia că pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nu a existat consimțământul societății vânzătoare exprimat în mod valabil. Este adevărat că societatea comercială ca persoană juridică are o voință de sine-stătătoare care nu se confundă cu voințele acționarilor. Numai că, voința colectivă a asociaților se manifestă în raporturile juridice prin persoana care a fost investită cu puterea de a administra și de a reprezenta societatea. În speță, consimțământul, condiție esențială pentru validitatea convenției, a fost exprimat de administratorul societății, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 948 C. civ. În fine, trebuie subliniat că voința socială este adusă la îndeplinire prin actele juridice ale organului executiv care, în speță este administratorul societății vânzătoare.

Motivul relativ la inaplicabilitatea teoriei terțului dobânditor de bună-credință este neîntemeiat. Această teorie este de fapt expresia principiului general de drept, error communis et invincibile facit ius, principiu aplicabil chiar dacă nu este consacrat legislativ. Acest principiu este recunoscut în teorie și practică drept teoria aparenței de drept, și se admite că acesta este de natură să înlăture un alt principiu, quod nullum est, nullum producit effectum . Din acest punct de vedere cumpărătorul a manifestat diligență în verificarea calității de proprietar al SC T. SA astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și art. 5 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005. Așa cum bine a reținut instanța de apel acțiunea în rectificarea cărții funciare nu are legătură cu dobânditorul de bună-credință iar cel de-al doilea articol criticat are în vedere înstrăinările ulterioare, atunci când prima înstrăinare este lovită de nulitate. Or, în cauză nu există o înstrăinare anterioară, intimata SC T. SA fiind proprietara terenurilor conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate care s-au emis pe numele său.

Aplicarea greșită a principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens invocată de recurent nu va fi reținută întrucât instanța nu a dat și nici nu trebuia să dea eficiență acestui principiu având în vedere că între actele juridice a căror nulitate s-a solicitat nu există subsecvență. Dezvoltând această concluzie se va reținut că hotărârea A.G.A. exprimă voința socială care se manifestă prin organele sale și că de principiu efectele anulării hotărârii se răsfrâng asupra celor care au format voința socială. Prin urmare dacă se admite că principiul relativității efectelor actului juridic poate fi transpus și în această situație a efectelor hotărârii A.G.A., atunci trebuie admis că acest principiu îi apără pe terți împotriva consecințelor anulării hotărârii. Mai trebuie observat că aplicarea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens presupune desființarea dreptului celui care transmite pentru ca și dreptul celui care „primește” să fie desființat. Or, așa cum s-a arătat mai sus anularea A.G.A. nu a „desființat” dreptul vânzătorului ci a constatat încălcarea unor dispoziții legale în legătură cu întrunirea și desfășurarea A.G.A.. Prin urmare, nu se poate reține existența „actului inițial și a actului subsecvent”, dreptul transmițătorului asupra bunului nefiind afectat. Nu în ultimul rând se va reține că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, consimțământul a fost valabil exprimat, de reprezentantul societății și că a intervenit anularea A.G.A. ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Din acest punct de vedere bine s-a reținut că trebuie urmărită și stabilitatea actelor juridice intrate în circuitul civil.

Examinarea bunei-credințe și a diligenței manifestată de cumpărătoare a fost realizată de instanțele anterioare în cadrul analizei privind conivența frauduloasă a vânzătoarei și cumpărătoarei pentru încheierea actelor juridice, a contractelor de vânzare-cumpărare. Recurentul a reluat această critică invocând în recurs participarea părților implicate în contractul de vânzare-cumpărare la fraudarea legii. O astfel de susținere nu va fi reținută în lipsa oricărei argumentări în drept din care să rezulte care sunt dispozițiile legale fraudate prin utilizarea lor cu bună știință în alt scop decât cel urmărit de legiuitor în litera și conținutul lor. Ca acționar minoritar recurentul putea să urmărească dacă procedura de convocare a acționarilor pentru întrunirea A.G.A. a fost respectată dată fiind și legătura dintre acesta și acționarul majoritar (care este tatăl său) însă nu-i poate pretinde unui terț să se implice în activitatea societății pentru a fi declarat culpabil pentru nerespectarea de către administratorul societății a dispozițiilor legale privind convocarea A.G.A. Pentru faptul că hotărârea adunării generale ,,a fost scrisă cu mâna pe o coală de matematică ”, culpa aparține reprezentanților societății și nu societății , nefiind exclusă atragerea răspunderii acestora pentru astfel de fapte însă în niciun caz nu se poate imputa lipsa de diligență a terțului pentru verificarea condițiilor de legalitate a hotărârii A.G.A.. In fine, interdicția de înstrăinare nu a fost argumentată de recurent pentru a se vedea în sarcina cui opera. Instanța de apel analizând această critică a constatat, pe de o parte că interdicția privea o altă entitate juridică, respectiv Asociația T. Programul Acțiunilor Salariaților care nu este parte în cauză, iar pe de altă parte, că această interdicție nu a fost cunoscută de cumpărătoare. La aceste dezlegări de fapt date de instanța de apel se va adăuga și faptul că asupra terenului transmis cumpărătoarei nu exista în Cartea Funciară nicio notare cu privire la o eventuală interdicție de vânzare. În consecință, criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel vor fi înlăturate iar recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.