ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2010

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 iunie 2009, A.A.K. a solicitat revizuirea nr.

1542 din 8 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în Dosarul nr. 11013/2/2005, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct.

5 C. proc. civ.

În motivare, revizuientul a arătat că

după pronunțarea deciziei sus menționată au fost descoperite înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică, în sensul că Hotărârea adunării

generale din data de 2 decembrie 2003, folosită la notariat pentru

autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 16 decembrie 2003 este

total diferită de cea existentă la Dosarul nr. 11013/2/2005, având ca obiect

recursul declarat împotriva Deciziei nr. 166 din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială.

În continuare revizuientul a arătat că

urmare descoperirii acestui înscris a formulat plângere penală, iar urmare

cercetărilor efectuate s-a propus trimiterea în judecată a învinuiților C.C. și

M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în legătură cu inducerea în

eroare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În legătură cu aspectele reținute de

către organele de cercetare penală, revizuientul a arătat că acționarii care au

chemat în judecată SC T. SA și pe revizuient nu au depus la dosarul cauzei

hotărârea A.G.A ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare

din 16 decembrie 2003, iar în acest fel au indus în eroare instanțele de

judecată care au dispus anularea altei hotărâri A.G.A.

În cauză s-a dispus atașarea dosarului

în care a fost pronunțată decizia atacată.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivului invocat prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte

constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată.

Prin Decizia nr. 1542 din data de 8

mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea

recursului declarat de reclamanții M.I. și C.G.S. împotriva Deciziei nr. 166

din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a admis recursul, a modificat decizia recurată, a schimbat în parte sentința nr.

1038 din 3 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat

din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București; a menținut celelalte dispoziții ale

deciziei recurată.

Pentru a dispune astfel, instanța de

recurs a examinat criticile reclamanților referitoare la respingerea capătului

de cerere privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare a terenului în

sup. de 2.316 mp și construcția în sup. de 646,01 mp situată pe acest teren

situat în comuna Voluntari, și a reținut că acest contract este încheiat între

pârâta SC T. SA prin acționarul majoritar C.C. împuternicit în baza Hotărârii

A.G.A din 2 decembrie 2003, anulată de către instanța de fond - Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1038 din 3 martie 2005 -

și cumpărătorul Ș.G.G.

Instanța de recurs a analizat efectul

declarării nulității absolute a hotărârii A.G.A., în raport de capătul II la

cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare cumpărare, capăt de cerere pe care l-a apreciat ca

fiind accesoriu față de primul capăt de cerere sub incidența art. 17 C. proc.

civ.

Cu referire la hotărârea A.G.A din 2

decembrie 2003, instanța de recurs a apreciat că din moment ce această hotărâre

a fost anulată, nu poate fi producătoare de efecte juridice având în vedere

inopozabilitatea sa față de terți. De asemenea, Înalta Curte a reținut

inaplicabilitatea terțului dobânditor de bună credință. În aceste condiții, s-a

constatat lipsa consimțământului vânzătorului la încheierea contractului de

vânzare cumpărare și fraudarea dispozițiilor legale imperative, cauze care

atrag nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.

Revenind la examinarea hotărârii

atacate prin prisma motivului invocat prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

Înalta Curte precizează că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de

retractare, admisibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute expres și

limitativ de lege.

Ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5

C. proc. civ., vizează situația în care după darea hotărârii s-au descoperit

înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau aceste înscrisuri nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În aceste două situații, partea

trebuie să dovedească două elemente: faptul că înscrisul a existat la data

pronunțării hotărârii, nefiind ulterior acestui moment și faptul

imposibilității prezentării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de

voința sa ori al reținerii înscrisurilor de partea potrivnică.

În speța de față, revizuientul deși nu

a precizat în mod expres care dintre cele două situații sunt aplicabile,

invocând deopotrivă ambele ipoteze ale textului de lege, Înalta Curte constată

că nici una dintre cerințele textului de lege nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, situația invocată de către

revizuient în sensul că înscrisul reprezentat de Hotărârea A.G.A. din data de 2

decembrie 2003, care a format obiectul judecății Dosarului nr. 11013/2/2005,

înscris depus la dosar în susținerea cererii de chemare în judecată nu are același

conținut cu înscrisul care a fost utilizat la autentificarea contractului de

vânzare cumpărare la notarul public, nu poate fi echivalată unei situații

insurmontabile, mai presus de voința părții, de natură să o împiedice să

procure actele invocate în susținerea cererii de revizuire.

Drept urmare, simpla împrejurare că

partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu

legitimează calea procesuală a revizuirii, cu excepția situației în care se

face și dovada imposibilității de prezentare a acestora. Din acest punct de

vedere, se constată că în dosarul având ca obiect anularea hotărârii A.G.A.,

numitul A.A.K. a avut calitatea de pârât, calitate în care a aluat cunoștință

de actele depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii de chemare în

judecată, iar în calitate de vânzător în contractul de vânzare cumpărare

încheiat la data de 16 decembrie 2003 a avut posibilitatea să ia cunoștință de

actele depuse vânzător, printre care și hotărârea A.G.A. din data de 2

decembrie 2003.

În realitate, revizuientul invocă

împrejurarea descoperirii ulterior pronunțării hotărârii atacate a unui înscris

care exista la data pronunțării deciziei, această împrejurare neputând

constitui motiv de revizuire. Partea care invocă acest motiv de revizuire

trebuie să facă dovada imposibilității de prezentare a înscrisului în fața

instanței a cărei hotărâre se atacă.

De asemenea, nici cealaltă ipoteză a art.

322 pct. 5 C. proc. civ., privind reținerea acestui înscris de către partea

potrivnică nu a fost demonstrată de către revizuient.

Cerința textului de lege nu poate fi

îndeplinită, în situația în care, în realitate revizuientul încearcă să

utilizeze ca și înscris nou, un act care nu a fost utilizat în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Pentru considerentele de mai sus,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A.A.K.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuienta A.A.K. împotriva Deciziei nr. 1542 din 8 mai 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

mai 2010.