ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2009, A.A.K. a solicitat revizuirea nr. 1542 din 8 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 11013/2/2005, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivare, revizuientul a arătat că după pronunțarea deciziei sus menționată au fost descoperite înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, în sensul că Hotărârea adunării generale din data de 2 decembrie 2003, folosită la notariat pentru autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 16 decembrie 2003 este total diferită de cea existentă la Dosarul nr. 11013/2/2005, având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 166 din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. În continuare revizuientul a arătat că urmare descoperirii acestui înscris a formulat plângere penală, iar urmare cercetărilor efectuate s-a propus trimiterea în judecată a învinuiților C.C.
și M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în legătură cu inducerea în eroare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. În legătură cu aspectele reținute de către organele de cercetare penală, revizuientul a arătat că acționarii care au chemat în judecată SC T. SA și pe revizuient nu au depus la dosarul cauzei hotărârea A.G.A ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare din 16 decembrie 2003, iar în acest fel au indus în eroare instanțele de judecată care au dispus anularea altei hotărâri A.G.A. În cauză s-a dispus atașarea dosarului în care a fost pronunțată decizia atacată. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.
civ. Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată. Prin Decizia nr. 1542 din data de 8 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamanții M.I. și C.G.S. împotriva Deciziei nr. 166 din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis recursul, a modificat decizia recurată, a schimbat în parte sentința nr. 1038 din 3 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurată. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a examinat criticile reclamanților referitoare la respingerea capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare a terenului în sup.
de 2.316 mp și construcția în sup. de 646,01 mp situată pe acest teren situat în comuna Voluntari, și a reținut că acest contract este încheiat între pârâta SC T. SA prin acționarul majoritar C.C. împuternicit în baza Hotărârii A.G.A din 2 decembrie 2003, anulată de către instanța de fond - Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1038 din 3 martie 2005 - și cumpărătorul Ș.G.G. Instanța de recurs a analizat efectul declarării nulității absolute a hotărârii A.G.A., în raport de capătul II la cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, capăt de cerere pe care l-a apreciat ca fiind accesoriu față de primul capăt de cerere sub incidența art. 17 C. proc.
civ. Cu referire la hotărârea A.G.A din 2 decembrie 2003, instanța de recurs a apreciat că din moment ce această hotărâre a fost anulată, nu poate fi producătoare de efecte juridice având în vedere inopozabilitatea sa față de terți. De asemenea, Înalta Curte a reținut inaplicabilitatea terțului dobânditor de bună credință. În aceste condiții, s-a constatat lipsa consimțământului vânzătorului la încheierea contractului de vânzare cumpărare și fraudarea dispozițiilor legale imperative, cauze care atrag nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare. Revenind la examinarea hotărârii atacate prin prisma motivului invocat prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte precizează că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., vizează situația în care după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau aceste înscrisuri nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. În aceste două situații, partea trebuie să dovedească două elemente: faptul că înscrisul a existat la data pronunțării hotărârii, nefiind ulterior acestui moment și faptul imposibilității prezentării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința sa ori al reținerii înscrisurilor de partea potrivnică. În speța de față, revizuientul deși nu a precizat în mod expres care dintre cele două situații sunt aplicabile, invocând deopotrivă ambele ipoteze ale textului de lege, Înalta Curte constată că nici una dintre cerințele textului de lege nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, situația invocată de către revizuient în sensul că înscrisul reprezentat de Hotărârea A.G.A. din data de 2 decembrie 2003, care a format obiectul judecății Dosarului nr. 11013/2/2005, înscris depus la dosar în susținerea cererii de chemare în judecată nu are același conținut cu înscrisul care a fost utilizat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare la notarul public, nu poate fi echivalată unei situații insurmontabile, mai presus de voința părții, de natură să o împiedice să procure actele invocate în susținerea cererii de revizuire. Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procesuală a revizuirii, cu excepția situației în care se face și dovada imposibilității de prezentare a acestora.
Din acest punct de vedere, se constată că în dosarul având ca obiect anularea hotărârii A.G.A., numitul A.A.K. a avut calitatea de pârât, calitate în care a aluat cunoștință de actele depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii de chemare în judecată, iar în calitate de vânzător în contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 16 decembrie 2003 a avut posibilitatea să ia cunoștință de actele depuse vânzător, printre care și hotărârea A.G.A. din data de 2 decembrie 2003. În realitate, revizuientul invocă împrejurarea descoperirii ulterior pronunțării hotărârii atacate a unui înscris care exista la data pronunțării deciziei, această împrejurare neputând constitui motiv de revizuire. Partea care invocă acest motiv de revizuire trebuie să facă dovada imposibilității de prezentare a înscrisului în fața instanței a cărei hotărâre se atacă.
De asemenea, nici cealaltă ipoteză a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., privind reținerea acestui înscris de către partea potrivnică nu a fost demonstrată de către revizuient. Cerința textului de lege nu poate fi îndeplinită, în situația în care, în realitate revizuientul încearcă să utilizeze ca și înscris nou, un act care nu a fost utilizat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A.A.K.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A.A.K. împotriva Deciziei nr. 1542 din 8 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.