ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rol la data de 17 septembrie 2009 revizuientul G.I. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea acțiunii de revizuire, anularea sentinței nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 a Tribunalului Botoșani și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de anulare a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000. A solicitat, de asemenea, pe cale incidentală, ca prezenta instanță să dispună anularea actelor întocmite în fals și conținut nereal, respectiv: caietul de sarcini, dosarul de prezentare, procesul-verbal de licitație și contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 și a anexelor sale, întrucât, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., prin Ordonanța nr. 747/P/2007 din 16 iulie 2009 menținută prin Ordonanța nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a stabilit că: 1. Numiții M.V.I. și C.A., prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu au prezentat la licitație un caiet de sarcini cu date nereale, false, care l-au determinat pe revizuient să încheie un contract de vânzare-cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000, ce conținea la rândul său date nereale, fapt ce i a-a adus prejudicii; 2. Vinovăția lui M.V. care, prin săvârșirea infracțiunii de fals în declarație a întocmit o anexă nr. 1 la contractul nr. 3 din 4 februarie 2000 prin care a atestat în mod fals o situație a datoriilor SC C. SA, mult diminuată, când de fapt, raportul cenzorilor întocmit la sfârșitul anului 1999 stabilea că societatea este decapitalizată și datoriile depășesc de patru ori capitalul social și valoarea bunurilor societății; 3. Vinovăția numitului P.E.C.

reprezentant FPS și semnatarul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, prezentându-i revizuientului o situație falsă, respectiv un caiet de sarcini ce conținea materiale nereale, l-a determinat să semneze acest contract, garantându-i că acele acțiuni există în materialitatea lor, când de fapt, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare aceste acțiuni nu mai existau din punct de vedere fizic, ci numai scriptic. A mai cerut revizuientul G.I. suspendarea executării sentinței, nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoșani în temeiul art. 325 C. proc.

civ. În motivarea cererii se arată că: în fapt, prin sentința civilă nr. 606 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Botoșani s-a respins acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni BT3 din 4 februarie 2000 ca prescrisă. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție în termen de trei ani, dacă nu a fost exercitat intermediul prevăzut de lege. Că aceste termen s-a împlinit la data de 4 august 2001, respectiv au trecut 18 luni de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, iar revizuientul-reclamant s-a adresat instanței abia la data de 14 iunie 2005, cu mult peste termenul de prescripție de trei ani.

Arată revizientul că a formulat apel și recurs, dar instanțele au menținut soluția pronunțată la fond. În aceste condiții, a formulat în anul 2007 plângere penală împotriva lui P.E.C. – director FPS, M.V. – director la SC C. SA și C.A. – contabil șef la SC C. SA și că în urma cercetărilor efectuate s-a adoptat Ordonanța nr. 747/P/2007 din data de 16 iulie 2009 menținută prin Ordonanța nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani al cărei conținut a fost redat în petit. Revizuientul consideră că sunt incidente în cauză motivele de revizuire menționate în art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., întrucât procesul verbal de licitație și contractul de vânzare/cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000 și anexele sale au avut un conținut nereal ceea ce a dus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive care l-au obligat la plata unor dobânzi și penalități nedatorate.

Cercetarea de către instanță pe cale incidentă se face atunci când sunt situații în care condamnarea persoanelor învinuite nu mai este posibilă, când s-au dispus soluții de scoatere de sub urmărire penală întrucât infracțiunea nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, sau când a intervenit prescripția răspunderii penale, în acest sens, a depus practică judiciară. Motivarea acestei cereri este justificată de faptul că instanța este obligată a înlătura aceste erori judiciare, înlăturând astfel și prejudiciile suferite în mod nelegal de părțile vătămate.

În motivarea soluției adoptate, procurorul a arătat că la data întocmirii caietului de sarcini s-a înscris o situație a datoriilor societății nereală, că potrivit raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert Vasiliu și a raportului comisiei de cenzori ai SC C. SA s-a stabilit că, la momentul vânzării, SC C. SA era decapitalizată, întrucât suma datoriilor SC C. SA era de două ori mai mare decât suma tuturor activelor în care sunt incluse și sumele de bani ce reprezentau acțiunile societății. De asemenea, procurorul a mai stabilit că P.E., deși a avut cunoștință de situația reală financiară a SC C. SA, a prezentat-o trunchiat revizuientului și l-a determinat astfel să încheie un contract de vânzare cumpărare-acțiuni, profitând și de buna sa credință, contract pe care revizuientul nu l-ar fi încheiat dacă ar fi cunoscut situația reală economico-financiara a societății.

În ceea ce privește prescripția, consideră revizuientul că termenul curge de la data când s-a constatat de organul de urmărire penală fapta de înșelăciune și fals, împrejurare ce determină repunerea în termen de a solicita, pe calea revizuirii, anularea actelor întocmite prin săvârșirea acestor infracțiuni de către învinuiți. Prin sentința comercială nr. 1336 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Botoșani a admis cererea de revizuire, a schimbat în tot sentința nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoșani, a admis cererea reclamantului G.I. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 și a actelor subsecvente: caiet de sarcini, dosar de prezentare, proces verbal de licitație.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că revizuirea sentinței nr. 606/2005 a fost cerută prin prisma urmăririi penale efectuate între timp, care a dovedit atât dolul și eroarea substanțială în care s-a aflat revizuientul la data încheierii contractului de vânzare/cumpărare acțiuni, cât și înșelăciunea asupra acestuia și abuzul săvârșit de către reprezentanții societății vânzătoare, urmărire finalizată printr-o ordonanță a procurorului – înscris nou în cauză. Probele efectuate în cursul urmăririi penale - expertize contabile însușite de instanța de revizuire - au relevat că la momentul vânzării societatea era decapitalizată, însă cumpărătorului revizuient nu i s-au prezentat situațiile contabile actualizate și nu s-au respectat de către reprezentanții vânzătoarei procedurile de privatizare, fiind evidentă eroarea în care s-a aflat cumpărătorul, indusă prin dolul vânzătoarei.

Răspunzând criticilor formulate de către A.V.A.S. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 74 din 7 octombrie 2010 a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de intervenție, a admis apelul și cererea de intervenție accesorie a schimbat în tot sentința criticată și pe fond a respins ca nefondată cererea de revizuire. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința penală nr. 120 din 24 martie 2010 (pronunțată în dosarul nr. 3610/40/2009), Tribunalul Botoșani a admis plângerea formulată de petentul P.E.C. împotriva Ordonanței din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a desființat în parte ordonanța atacată în sensul schimbării temeiului scoaterii de sub urmărire penală a numitului P.E.C.

din art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, a înlăturat sancțiunea administrativă aplicată și a respins ca nefondată plângerea formulată de G.I. împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.E.C. dată prin aceeași ordonanță. Instanța penală a reținut în motivare că petentul G.I. a avut cunoștință la data semnării contractului de vânzare/cumpărare de acțiuni despre conținutul Anexei 1 la contract, care cuprindea situațiile financiare ale societății și nu a fost indus în eroare prin prezentarea unor date fictive, așa cum a susținut acesta și, mai mult decât atât, în calitate de viitor cumpărător, petentul avea posibilitatea legală dar și obligația de a verifica datele prezentate prin efectuarea unei expertize, aspect reținut și de instanța supremă în considerentele deciziei nr. 1432 din 20 aprilie 2007 (fila 67-74 dosar apel).

S-a reținut, totodată, și reaua credință a petentului, în condițiile în care la data de 8 septembrie 2009 a atacat cu plângere soluțiile date de procuror în cele două ordonanțe, iar la data de 17 septembrie 2009 a formulat cerere de revizuire. Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr. 309 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, ca urmare a respingerii recursului petentului. Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuientul criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că s-a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor supuse judecății și a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.. Consideră recurentul că nu a menționat nicio dată că s-a aflat în prezența unui înscris fals declarat în cursul sau în urma judecății printr-o hotărâre judecătorească.

Arată că, susținerea sa în motivarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. a fost că, în urma anchetei penale finalizate cu Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 747/P/2007 s-a stabilit că vânzătorii acțiunilor ce formau obiectul contractului de privatizare nr. BT3 din 4 februarie 2000 au folosit înscrisuri și informații nereale cu ajutorul cărora l-a determinat să semneze contractul și să preia o societate decapitalizată. De asemenea recurentul susține că probele noi efectuate la urmărirea penală îndeplinesc condiția înscrisului nou, cererea de revizuire fiind întemeiată și în sensul de a se constata pe cale incidentală folosul înscrisurilor ce au stat la baza actului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește actele procurorului în mod greșit instanța de apel reține că au fost desființate definitiv de instanța de judecată. Sentința penală nr. 120 din 24 martie 2010 desființează doar în parte un singur act al procurorului și anume ordonanța din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007 în sensul schimbării temeiului de drept al scoaterii de sub urmărire penală a numitului Popa, reținând lipsa intenției, însă menține restul dispozițiilor ordonanței din 16 iulie 2009 cu privire la existența abuzului în serviciu, infracțiune prevăzută de art. 248 C. pen. săvârșit de numiții M. și C. și a falsului în declarații-infracțiune prevăzută de art. 292 C. pen. ce a fost săvârșită de M. și al prescrierii răspunderii penale în temeiul art. 122 lit. e) C. pen.

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Întrucât instanța penală nu mai poate constata falsul în declarații ca efect al prescrierii răspunderii penale, acest fapt fiind constatat prin Ordonanța din 16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 147/P/2009, a creat astfel cadrul procesual al promovării cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a. Recursul este nefondat. Art. 322 pct. 4 lit. b) permite revizuirea unei hotărâri dacă înscrisul care a stat la baza unei soluții a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății. Din economia textului precitat rezultă că pentru a fi admisă revizuirea, înscrisul trebuie să fi fost determinat în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta.

Dovada falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmația în acest sens a revizuientului. Înscrisul este fals în sensul pct. 4 nu numai atunci când falsul este stabilit prin hotărâre de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni, ci și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. În speță instanța de apel, având în vedere considerentele expuse, a reținut considerentele sentinței penale nr. 120 din 24 martie 2010, potrivit cărora petentul G.I. a avut cunoștință la data semnării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni despre conținutul Anexei 1 la contract, care cuprindea situațiile financiare ale societății și nu a fost indus în eroare prin prezentarea unor date fictive, și mai mult decât atât, în calitate de viitor cumpărător, petentul avea posibilitatea legală dar și obligația de a verifica datele prezentate.

Așa cum a reținut și instanța de apel în realitate scopul urmărit de recurent viza anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, și s-a prevalat de actele procurorului care au fost desființate definitiv de instanța de judecată. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 74 din 7 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 3711/40/2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 mai 2011.