ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rol la data de 17 septembrie 2009 revizuientul G.I. a chemat în

judecată pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

solicitând admiterea acțiunii de revizuire, anularea sentinței nr. 606 din 22

noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 a Tribunalului Botoșani și

rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de anulare a contractului de

vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000.

A solicitat, de

asemenea, pe cale incidentală, ca prezenta instanță să dispună anularea actelor

întocmite în fals și conținut nereal, respectiv: caietul de sarcini, dosarul de

prezentare, procesul-verbal de licitație și contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 și a anexelor sale, întrucât, în temeiul

art. 322 pct. 4 C. proc. civ., prin Ordonanța nr. 747/P/2007 din 16 iulie 2009

menținută prin Ordonanța nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a stabilit că:

prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu au prezentat la licitație un

caiet de sarcini cu date nereale, false, care l-au determinat pe revizuient să

încheie un contract de vânzare-cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000, ce

conținea la rândul său date nereale, fapt ce i a-a adus prejudicii;

care, prin săvârșirea infracțiunii de fals în declarație a întocmit o anexă nr.

1 la contractul nr. 3 din 4 februarie 2000 prin care a atestat în mod fals o

situație a datoriilor SC C. SA, mult diminuată, când de fapt, raportul

cenzorilor întocmit la sfârșitul anului 1999 stabilea că societatea este

decapitalizată și datoriile depășesc de patru ori capitalul social și valoarea

bunurilor societății;

numitului P.E.C. reprezentant FPS și semnatarul contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, prezentându-i

revizuientului o situație falsă, respectiv un caiet de sarcini ce conținea

materiale nereale, l-a determinat să semneze acest contract, garantându-i că

acele acțiuni există în materialitatea lor, când de fapt, la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare aceste acțiuni nu mai existau din punct de

vedere fizic, ci numai scriptic.

A mai cerut

revizuientul G.I. suspendarea executării sentinței, nr. 606 din 22 noiembrie 2005

pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoșani în temeiul art. 325

C. proc. civ.

În motivarea cererii

se arată că: în fapt, prin sentința civilă nr. 606 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Botoșani s-a respins acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni BT3 din 4 februarie 2000 ca prescrisă.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune se stinge prin

prescripție în termen de trei ani, dacă nu a fost exercitat intermediul

prevăzut de lege. Că aceste termen s-a împlinit la data de 4 august 2001,

respectiv au trecut 18 luni de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, iar revizuientul-reclamant s-a adresat instanței abia la data de 14

iunie 2005, cu mult peste termenul de prescripție de trei ani.

Arată revizientul că

a formulat apel și recurs, dar instanțele au menținut soluția pronunțată la

fond. În aceste condiții, a formulat în anul 2007 plângere penală împotriva lui

P.E.C. – director FPS, M.V. – director la SC C. SA și C.A. – contabil șef la SC C. SA și că în urma cercetărilor efectuate s-a adoptat Ordonanța nr. 747/P/2007 din data

de 16 iulie 2009 menținută prin Ordonanța nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani al cărei conținut a fost redat în petit.

Revizuientul

consideră că sunt incidente în cauză motivele de revizuire menționate în art. 322

pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., întrucât

procesul verbal de licitație și contractul

de vânzare/cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000 și anexele sale au avut un

conținut nereal ceea ce a dus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești

definitive care l-au obligat

la plata unor

dobânzi și penalități nedatorate.

Cercetarea

de către instanță pe cale incidentă se face atunci când sunt situații în care

condamnarea persoanelor învinuite nu mai este posibilă, când s-au dispus soluții

de scoatere de sub urmărire penală întrucât infracțiunea nu mai prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni, sau când a intervenit prescripția

răspunderii penale, în acest sens, a depus practică judiciară.

Motivarea

acestei cereri este justificată de faptul că instanța este obligată a înlătura

aceste erori judiciare, înlăturând astfel și prejudiciile suferite în mod

nelegal de părțile vătămate.

În

motivarea soluției adoptate, procurorul a arătat că la data întocmirii

caietului de sarcini s-a înscris o situație a datoriilor societății nereală, că

potrivit raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert Vasiliu

și a raportului comisiei de cenzori ai SC C. SA s-a stabilit că, la momentul

vânzării, SC C. SA era decapitalizată, întrucât suma datoriilor SC C. SA era de

două ori mai mare decât suma tuturor activelor în care sunt incluse și sumele

de bani ce reprezentau acțiunile societății.

De

asemenea, procurorul a mai stabilit că P.E., deși a avut cunoștință de situația

reală financiară a SC C. SA, a prezentat-o trunchiat revizuientului și l-a

determinat astfel să încheie un contract de vânzare cumpărare-acțiuni,

profitând și de buna sa credință, contract pe care revizuientul nu l-ar fi

încheiat dacă ar fi cunoscut situația reală economico-financiara a societății.

În

ceea ce privește prescripția, consideră revizuientul că termenul curge de la

data când s-a constatat de organul de urmărire penală fapta de înșelăciune și

fals, împrejurare ce determină repunerea în termen de a solicita, pe calea

revizuirii, anularea actelor întocmite prin săvârșirea acestor infracțiuni de

către învinuiți.

Prin sentința

comercială nr. 1336 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Botoșani a admis cererea

de revizuire, a schimbat în tot sentința nr. 606 din 22 noiembrie 2005

pronunțată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoșani, a admis cererea

reclamantului G.I. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 și a actelor subsecvente: caiet de sarcini,

dosar de prezentare, proces verbal de licitație.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că revizuirea sentinței nr. 606/2005

a fost cerută prin prisma urmăririi penale efectuate între timp, care a dovedit

atât dolul și eroarea substanțială în care s-a aflat revizuientul la data

încheierii contractului de vânzare/cumpărare acțiuni, cât și înșelăciunea

asupra acestuia și abuzul săvârșit de către reprezentanții societății

vânzătoare, urmărire finalizată printr-o ordonanță a procurorului – înscris nou

în cauză.

Probele efectuate în

cursul urmăririi penale - expertize contabile însușite de instanța de revizuire

- au relevat că la momentul vânzării societatea era decapitalizată, însă

cumpărătorului revizuient nu i s-au prezentat situațiile contabile actualizate

și nu s-au respectat de către reprezentanții vânzătoarei procedurile de

privatizare, fiind evidentă eroarea în care s-a aflat cumpărătorul, indusă prin

dolul vânzătoarei.

Răspunzând

criticilor formulate de către A.V.A.S. Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 74 din 7 octombrie 2010 a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de

intervenție, a admis apelul și cererea de intervenție accesorie a schimbat în

tot sentința criticată și pe fond a respins ca nefondată cererea de revizuire.

În

fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că

prin sentința penală

nr. 120 din 24 martie 2010 (pronunțată în dosarul nr. 3610/40/2009), Tribunalul

Botoșani a admis plângerea formulată de petentul P.E.C. împotriva Ordonanței

din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani, a desființat în parte ordonanța atacată în sensul schimbării

temeiului scoaterii de sub urmărire penală a numitului P.E.C. din art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii, a înlăturat sancțiunea administrativă

aplicată și a respins ca nefondată plângerea formulată de G.I. împotriva

soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.E.C. dată prin

aceeași ordonanță.

Instanța penală a

reținut în motivare că petentul G.I. a avut cunoștință la data semnării

contractului de vânzare/cumpărare de acțiuni despre conținutul Anexei 1 la

contract, care cuprindea situațiile financiare ale societății și nu a fost

indus în eroare prin prezentarea unor date fictive, așa cum a susținut acesta

și, mai mult decât atât, în calitate de viitor cumpărător, petentul avea

posibilitatea legală dar și obligația de a verifica datele prezentate prin

efectuarea unei expertize, aspect reținut și de instanța supremă în

considerentele deciziei nr. 1432 din 20 aprilie 2007 (fila 67-74 dosar apel).

S-a reținut,

totodată, și reaua credință a petentului, în condițiile în care la data de 8

septembrie 2009 a atacat cu plângere soluțiile date de procuror în cele două

ordonanțe, iar la data de 17 septembrie 2009 a formulat cerere de revizuire.

Această sentință a

rămas definitivă prin decizia penală nr. 309 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, ca urmare a respingerii recursului petentului.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs revizuientul criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se

susține că s-a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor supuse judecății și

a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ..

Consideră

recurentul că nu a menționat nicio dată că s-a aflat în prezența unui înscris

fals declarat în cursul sau în urma judecății printr-o hotărâre judecătorească.

Arată

că, susținerea sa în motivarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. a fost că, în urma

anchetei penale finalizate cu Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din

16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 747/P/2007 s-a stabilit că vânzătorii

acțiunilor ce formau obiectul contractului de privatizare nr. BT3 din 4

februarie 2000 au folosit înscrisuri și informații nereale cu ajutorul cărora l-a

determinat să semneze contractul și să preia o societate decapitalizată.

De

asemenea recurentul susține că probele noi efectuate la urmărirea penală

îndeplinesc condiția înscrisului nou, cererea de revizuire fiind întemeiată și

în sensul de a se constata pe cale incidentală folosul înscrisurilor ce au stat

la baza actului de vânzare-cumpărare.

În

ceea ce privește actele procurorului în mod greșit instanța de apel reține că

au fost desființate definitiv de instanța de judecată.

Sentința

penală nr. 120 din 24 martie 2010 desființează doar în parte un singur act al

procurorului și anume ordonanța din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007

în sensul schimbării temeiului de drept al scoaterii de sub urmărire penală a

numitului Popa, reținând lipsa intenției, însă menține restul dispozițiilor

ordonanței din 16 iulie 2009 cu privire la existența abuzului în serviciu,

infracțiune prevăzută de art. 248 C. pen. săvârșit de numiții M. și C. și a

falsului în declarații-infracțiune prevăzută de art. 292 C. pen. ce a fost

săvârșită de M. și al prescrierii răspunderii penale în temeiul art. 122 lit. e)

C. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Întrucât

instanța penală nu mai poate constata falsul în declarații ca efect al

prescrierii răspunderii penale, acest fapt fiind constatat prin Ordonanța din

16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 147/P/2009, a creat astfel cadrul

procesual al promovării cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 teza a

II-a.

Recursul

este nefondat.

Art.

322 pct. 4 lit. b) permite revizuirea unei hotărâri dacă înscrisul care a stat

la baza unei soluții a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății.

Din

economia textului precitat rezultă că pentru a fi admisă revizuirea, înscrisul

trebuie să fi fost determinat în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui

soluția ar fi fost alta.

Dovada

falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar

afirmația în acest sens a revizuientului.

Înscrisul

este fals în sensul pct. 4 nu numai atunci când falsul este stabilit prin

hotărâre de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni, ci și atunci când

prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune.

În

speță instanța de apel, având în vedere considerentele expuse, a reținut

considerentele sentinței penale nr. 120 din 24 martie 2010, potrivit cărora

petentul G.I. a avut cunoștință la data semnării contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni despre conținutul Anexei 1 la contract, care

cuprindea situațiile financiare ale societății și nu a fost indus în eroare

prin prezentarea unor date fictive, și mai mult decât atât, în calitate de

viitor cumpărător, petentul avea posibilitatea legală dar și obligația de a

verifica datele prezentate.

Așa

cum a reținut și instanța de apel în realitate scopul urmărit de recurent viza

anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, și s-a prevalat de actele

procurorului care au fost desființate definitiv de instanța de judecată.

Față

de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 74 din 7 octombrie 2010

pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal în dosarul nr. 3711/40/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 12 mai 2011.