- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 20 martie 2008
Decizia nr. 1177/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 112/2005 a Tribunalului Botoșani
Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 112 din 14 martie 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantelor și a constatat nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare autentificate din 11 ianuarie 1999 și din 10 mai 2002 și repunerea părților în situația anterioară. Sentința sus menționată a fost apelată de către pârâți, iar prin decizia nr. 58 din 6 iulie 2005, Curtea de Apel Suceava-Secția comercială, contencios administrativ și fiscală a admis apelul pârâților, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesual-active a reclamantelor.
Împotriva deciziei curții de apel, a declarat recurs reclamanta SC C. SA Botoșani, iar prin Decizia nr. 3677 din 20 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului pe fond. În rejudecare, prin Decizia nr. 20 din 5 martie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscală a admis apelul pârâților și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Împotriva deciziei sus evocate, a declarat recurs reclamanta SC C. SA Botoșani, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâților, ca nefondat.
Înalta Curte constată că la data de 10 martie 2008, recurenta a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. și față de cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC C. SA Botoșani, împotriva Deciziei nr. 20 din 5 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava,secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 20 martie 2008.