Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3728/2008

HOTĂRÂRE
10.12.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3728/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 5393/40/E din 14 noiembrie 2007, reclamanta SC A. SRL Botoșani, prin administrator judiciar, a chemat în judecată pârâta K.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 29 noiembrie 2001 la B.N.P. C.S.A. din Botoșani cu plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la 29 noiembrie 2001 a vândut pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna Bălușeni, județul Botoșani (spațiu administrativ, atelier mecanic, garaj, grajd animale, șopron furaje, W.C.

cu 4 cabine) cu prețul de 15.000 dolari U.S.A., din care pârâta a achitat 3.000, urmând ca diferența de 12.000 dolari să o plătească până la 5 decembrie 2001. Că, pârâta nu a achitat diferența de preț nici până în prezent și conform clauzei pact - comisoriu de gradul IV - stipulată în art. 8 din contract, acesta este reziliat de drept fără alte formalități prealabile, așa încât apreciază că sunt date condițiile prevăzute de art. 1021 C. civ. pentru a se dispune rezilieri contractului. În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisuri. Pârâta, prin întâmpinarea depusă la 6 decembrie 2007, a solicitat în principal respingerea acțiunii pentru autoritate de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., întrucât o acțiune având același obiect, cauză și părți a fost soluționată prin sentința nr. 268 din 12 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 2521/E/2004 al Tribunalului Botoșani, irevocabilă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece temeiurile indicate de reclamant - art. 111 C. proc. civ. și art. 1020 - 1021 C. civ. se exclud reciproc și că, a achitat prețul vânzării administratorului societății reclamante - A.N.C. - după cum rezultă din înscrisul depus la dosar. Prin sentința nr. 146 din 24 ianuarie 2008 Tribunalul Botoșani a respins excepția autorității de lucru judecat și totodată a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

A reținut în acest sens că, dosarul nr. 2521/E/2004 al Tribunalului Botoșani în care s-a pronunțat sentința nr. 268 din 12 mai 2005 a avut ca obiect cererea de a se constata că pârâta nu este proprietara bunurilor cumpărate prin contractul din 29 noiembrie 2002, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., astfel că nu există identitate de obiect cu acțiunea ce face obiectul cauzei de față, nefiind întrunite cerințele art. 1201 C. civ. Pe fondul cauzei s-a reținut că, prin înscrisul autentificat din 29 martie 2002 la B.N.P. C.S.A. din Botoșani, reclamanta a recunoscut că a primit întreaga sumă convenită drept preț al vânzării prin contractul din 29 noiembrie 2001, astfel că pactul comisoriu nu este operabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 49 din 14 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța asupra fondului. În motivarea recursului său, indicând prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., fără însă să dezvolte aceste motive distinct, recurenta – reclamantă critică decizia pentru încălcarea principiului disponibilității prin aceea că a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii.

Astfel, instanța de apel avea obligația, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să ceară atașarea dosarelor penale în care există dovezi că înscrisul autentificat din 29 martie 2003 „a fost anulat în penal”. Instanța de recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ., a solicitat și a atașat dosarele de urmărire penală invocate de recurentă. Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a examinat motivul de apel invocat de reclamantă și s-a pronunțat pe fondul cauzei, pe baza probelor existente la dosar, inclusiv cu privire la plata integrală a prețului stabilit prin contract.

Așa cum au reținut, atât instanța de fond cât și cea de apel, din declarația autentică aflată la dosarul de fond rezultă că reprezentantul reclamantei – recurente, A.C.M., a primit suma de bani prevăzută în contractul de vânzare - cumpărare dintre părți iar din dosarele de urmărire penală atașate nu rezultă că acest înscris ar fi fost declarat fals, așa cum susține recurenta. Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Botoșani, prin administrator judiciar R.S., împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 49 din 14 aprilie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3551/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2006 reclamanta S.S. a chemat în judecată pârâta SC C. SRL Botoșani solicitând ca în baza hotărârii ce
ÎCCJ 2005-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5884/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 6 martie 2002, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.M., H.S., C.E., C.D., T.E., L.I., F.L.S. și P.C., co
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 956/2011
, prevăzută de art. 246 C. pen., comisă prin aceea că aceasta și-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu cu prilejul soluționării Dosarului civil nr. 10751/193/2007 al Judecătoriei Botoșani, respingându-le în mod greșit
ÎCCJ 2006-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2257/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, s-a înregistrat, sub nr. 359 din 11 ianuarie 2005, acțiunea reclamanților V.C. și V.A., în nume propriu
ÎCCJ 2006-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2257/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, s-a înregistrat, sub nr. 359 din 11 ianuarie 2005, acțiunea reclamanților V.C. și V.A., în nume propriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă