ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea pronunțată în
primă instanță
Prin sentința civilă nr. 86 din
21 aprilie 2009, Curtea de Apel
Galați,
secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea
formulată de reclamanta P.E., ca nefondată.
În motivarea sentinței,
instanța fondului a reținut că Primăria Adjud, în calitate
de entitate notificată în baza Legii nr. 10/2001, de către
reclamantă, moștenitoare a defuncților P.A. și N., a emis
dispoziția de ofertă nr. 283/2003 privind acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent, pentru imobilul notificat (teren +
construcție), situat în Adjud, pentru suma de 187.921.119 lei ROL.
Contestația formulată de
reclamantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor a fost admisă
de Tribunalul Vrancea, iar prin sentința civilă nr. 192 din 17 iunie
2004, rămasă irevocabilă, s-a stabilit valoarea
despăgubirilor pentru imobilul notificat, la suma de 95.766 RON (lei).
Nefiind plătite despăgubirile
până la apariția Legii nr. 247/2005, dosarul a fost înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a dispus,
din oficiu, efectuarea unei noi evaluări, care a stabilit valoarea
despăgubirilor la suma de 626.010 lei.
Prin Decizia nr. 3728 din 15 decembrie
2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul
de despăgubire în favoarea reclamantei, pentru imobilul notificat, la
valoarea de 95.766 lei, valoare stabilită potrivit sentinței civile
nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea, irevocabilă.
În concluzie, instanța fondului a
apreciat ca fiind corect stabilită valoarea măsurilor reparatorii în
cuantumul stabilit prin sentința civilă nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea și nu cea stabilită prin expertiza de evaluare, făcând
trimitere, în acest sens, la Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a
stabilit că „în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii
prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o
hotărâre judecătorească, titlul de despăgubire se va emite
în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către
aceasta".
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs P.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică,
întrucât greșit prima instanță a motivat-o în sensul că
valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent a fost stabilită prin
hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,
ignorându-se valoarea actuală a bunului.
Hotărârea instanței de
recurs
Prin Decizia nr. 268 din 21 ianuarie 2010
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de P.E. împotriva
sentinței civile nr. 86 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat
sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a
anulat decizia nr. 3728 din 15 decembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii
prin care să se stabilească în favoarea reclamantei un nou titlu de
despăgubire care să cuprindă și actualizarea, cu indicele
de inflație, începând cu data de 2 iunie 2005, a sumei de 95.766,89 RON, stabilită prin sentința civilă nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea.
Pentru a pronunța această
decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele.
Din probele administrate a rezultat
că despăgubirile solicitate prin hotărâre
judecătorească nu au fost plătite și, după
apariția Legii nr. 247/2005, dosarul recurentei a fost înaintat Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților care a dispus o
nouă evaluare, stabilindu-se o valoare sub aceea a pieței.
Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților a comunicat recurentei decizia în litigiu
prin care i se emitea titlu de despăgubire în sumă de 95.766,89 lei,
suma care de altfel fusese stabilită în 2004, mai înainte de apariția
Legii nr. 247/2005.
Despăgubirile nu au fost acordate
într-un termen rezonabil, astfel încât ele nu mai sunt în concordanță
cu valoarea de piață și, astfel, recurentei-reclamante i s-a
încălcat un drept prevăzut și protejat de lege.
A mai reținut Înalta Curte de
Casație și Justiție, că art. 16 din Legea nr. 247/2005,
Titlul VII nu are aplicabilitate în litigiu, față de prevederile
cuprinse în Decizia LII (52) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Punctul de vedere al Înaltei Curți
de Casație și Justiție în aprecierea făcută prin
Decizia LII (52) este acela că potrivit Constituției - art. 15
și Codului civil, legea civilă nu retroactivează, deci
pretenția recurentei pentru suma stabilită într-o nouă evaluare
de 626.010 lei, nu are o susținere legală față de
considerentele mai sus expuse.
Recurentei i se cuvine suma,
stabilită, prin hotărârea judecătorească irevocabilă
nr. 192/2004, actualizată cu indicele de inflație, Legea nr. 247/2005
stabilind măsuri într-un spirit rezonabil pentru părțile
implicate în astfel de litigii, pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a
prevederilor legale referitoare la plata despăgubirilor.
Cererea de revizuire formulată de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva Deciziei nr. 268 din 21
ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând motivul
prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ.
Revizuenta susține că instanța
de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut prin cererea
de chemare în judecată. Obiectul cererii de chemare în judecată, ca
și motivele de recurs, au vizat obligarea Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii conținând titlul
de despăgubire în baza raportului de evaluare, iar despăgubirile astfel
stabilite să fie actualizate cu indicele de inflație.
Revizuenta mai arată că soluția
criticată este greșită și dintr-o altă perspectivă,
considerând că Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, nu permite
actualizarea despăgubirilor stabilite prin hotărâri
judecătorești.
Apărările formulate de P.E.
Prin întâmpinarea înregistrată la data
de 26 aprilie 2010, intimata P.E. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca
nefondată.
Intimata a arătat că
acțiunea sa a vizat anularea deciziei emise de revizuentă întrucât prin
aceasta s-au stabilit despăgubiri care nu mai reprezintă valoarea de
piață a imobilului.
În esență, intimata arată
că suma stabilită cu titlu de despăgubire în anul 2004 nu i-a
fost plătită nici în prezent. Revizuenta a tergiversat nepermis acordarea
despăgubirilor prevăzute în Decizia nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea, stabilind din oficiu că trebuie urmată procedura
evaluării, pentru ca apoi, fără nicio justificare, prin Decizia
nr. 3728 din 15 decembrie 2008 să ignore despăgubirile astfel stabilite
și să indice cu acest titlu suma calculată în anul 2004.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra
cererii de revizuire
Examinând hotărârea instanței
de recurs prin prisma motivului invocat de revizuentă, Înalta Curte constată
că se impune respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Argumente de drept relevante pentru soluția
adoptată
Temeiul legal al revizuirii, indicat de autoarea
cererii, îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I C. proc.
civ. potrivit cărora:
„Revizuirea … unei hotărâri
dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate
cere în următoarele cazuri:
…
Dacă s-a pronunțat asupra unor
lucruri care nu s-au cerut …”.
Textul citat reprezintă o aplicație
a principiului disponibilității care guvernează procesul civil
(lato sensu) și urmărește asigurarea unei corespondențe între
ceea ce s-a cerut și ceea ce a hotărât instanța, sancționând
eventualele inadvertențe care pot apărea ca urmare a ignorării prevederilor
art. 129 alin. final C. proc. civ.
Obiectul acțiunii judiciare indicat
de intimata-reclamantă conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a
vizat anularea Deciziei nr. 3728 din 15 decembrie 2008 prin care revizuenta a
stabilit emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 95.766,89 lei
pentru imobilul confiscat abuziv.
Cât privește modul de stabilire a
despăgubirilor, după cum s-a arătat la pct. I.1,
intimata-reclamantă a optat pentru valoarea stabilită de către expertul
evaluator desemnat de intimată, actualizată cu indicele de inflație.
Atât în motivarea cererii de chemare în judecată (fila 2, dosar fond), cât
și în motivele de recurs ( filele 3, 4, dosar recurs) intimata a
arătat că demersul său judiciar are ca scop obținerea unor despăgubiri
cât mai apropiate de valoarea reală a imobilului, având în vedere culpa evidentă
a revizuentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care
s-a situat pe o poziție echivocă, amânând nemotivat plata sumelor
cuvenite cu acest titlu, stabilite prin hotărâre judecătorească
încă din anul 2004.
Soluția pronunțată de
instanța de recurs, prezentată la pct. I.2. din decizie respectă
întrutotul limitele învestirii instanței.
Instanța de judecată nu este ținută
de diversele modalități de calcul prezentate de părți, iar în
speța concretă, în raport de Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, soluția
adoptată era pe deplin justificată.
În fine, cererea de revizuire trebuie respinsă
și pentru că soluția preconizată de revizuentă, urmând
firul logic al raționamentului său, i-ar fi în mod vădit mai defavorabilă
decât cea pronunțată de instanța de recurs. Presupunând că
instanța de recurs ar fi achiesat la valoarea indicată de
recurentă: 626.010 lei, sumă actualizată cu indicele de
inflație, ar fi rezultat că instituția publică trebuie
să plătească o sumă de peste 6 ori mai mare decât cea
efectiv stabilită.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse la pct.
II.1. din decizie, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., se va respinge
cererea de revizuire de față, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
împotriva Deciziei nr. 268 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 5 mai 2010.