ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5993/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. 3369/91/2008,

reclamantul G.T. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 160 din 31 ianuarie

2008 emisă de Primarul orașului O. jud.Vrancea potrivit Legii nr. 10/2001 solicitând

modificarea acesteia în sensul indicării cuantumului despăgubirilor pentru construcțiile

și anexele demolate și terenul care nu i-a mai fost restituit, astfel cum sunt prevăzute

de sentința civilă nr. 183 din 14 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, definitivă

și irevocabilă.

Instanța de fond

Prin sentința civilă

nr. 849/2008 Tribunalul Vrancea a admis contestația și a modificat dispoziția

nr. 160 din 31 ianuarie 2008, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri în cuantum de 618.372 RON pentru construcții și 3 593.067 RON pentru

teren.

Apelul

Împotriva hotărârii mai

sus menționate au declarat apel atât reclamantul G.T. cât și pârâta Primăria Orașului

O.

În apelul său reclamantul

a criticat hotărârea fondului numai sub aspectul cuantumului sumelor acordate cu

titlu de despăgubiri, suma corectă pentru suprafața de teren 6.545 m.p. fiind de

702.933 RON.

În apelul său pârâta a

criticat sentința fondului sub aspectul că instanța s-a pronunțat extra petita iar

raportul de expertiză avut în vedere este o expertiză extra judiciară.

Prin

decizia nr. 289 A din

23 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a a

dmis apelul pârâtei Primăria

orașului O. împotriva sentinței civile nr. 849 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului

Vrancea; a schimbat în parte sentința civilă în sensul că reclamantul este îndreptățit

la despăgubiri în sumă de 1.140.564.425 RON pentru suprafața de 6.545 m.p. teren

și 907.806.386 RON pentru construcțiile demolate, sume ce vor fi actualizate cu

indicele de inflație de la 14 iulie 2003, la zi;

a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind

admiterea contestației și modificarea dispoziției a Primăriei O.; a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 849 din 18

decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea.

Pentru a se pronunța în

acest sens instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a acordat

altceva decât s-a cerut în sensul că s-a pronunțat cu privire la despăgubirile cuvenite

pentru suprafața de 33.455 m.p. (suprafață restituită în natură) și nu cu privire

la despăgubirile datorate pentru 6.545 m.p.;

S-a mai avut în vedere

că sentința civilă 183/2003 a Tribunalului este definitivă și irevocabilă și atât

reclamanta cât și pârâta trebuie să respecte ceea ce s-a decis cu autoritate de

lucru judecat în acea hotărâre. Prin urmare, pârâta era obligată să emită o dispoziție

care să cuprindă exact mențiunile din hotărâre.

Recursul

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul,

întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct 7 și.9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

reclamantul se rezumă să prezinte situația de fapt și de drept a speței și totodată,

înțelege, să își exprime, nemulțumirea față de modul de acordare a cuantumului sumelor

acordate cu titlu de despăgubiri raportat la expertiza efectuată în cauză.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, recursul este

o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum

sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai

în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Obligația părții de a

arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

În speța supusă analizei,

se constată că reclamantul nu formulează nicio critică de nelegalitate la adresa

hotărârilor instanțelor de fond.

Dimpotrivă, reclamantul

își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată și de modul în care instanțele

de fond au apreciat probatoriile administrate, respectiv expertiza efectuată în

cauză.

Mai mult, recuretul cercetează

dispoziții din legea specială, Legea nr. 10/2001, fără a le pune în relație sau

a le proiecta asupra soluțiilor pronunțate în cauză de instanțele de fond, soluția

instanței de apel, fiind în mod necesar, conform regulilor generale de procedură,

obiect al criticilor ce se susțin prin motivele de recurs.

Or, s

impla nemulțumire a unei

părți față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea sau modificarea

acesteia, legiuitorul impunând părții nemulțumite obligația de a-și fundamenta nemulțumirea

și de a-și întemeia recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ

de lege.

Totodată, este de menționat

că dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., potrivit cu care părțile puteau

solicita casarea a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz

în care criticile de netemeinicie nu pot face obiectul controlului exercitat de

instanța de recurs.

Așa fiind, cum reclamantul

nu s-a conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercițiul acestei căi extraordinare

de atac, în sensul că nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea

lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul G.T. împotriva deciziei nr. 289 A din 23 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2011.