ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2009

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr.

1505 din 14 august 2001 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta N.M. a chemat

în judecată pe pârâții Primăria Comunei Broșteni, județul Vrancea și SC V.P.C.

SRL din comuna Broșteni, județul Vrancea, solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să dispună restituirea în natură a suprafeței de 2.500 mp

teren situat în comuna Broșteni, județul Vrancea, precum și la plata unor

despăgubiri materiale pentru construcția amplasată pe acest teren, demolată în

anul 1963.

Prin sentința civilă nr. 110 din 30

mai 2002, Tribunalul Vrancea a respins, ca nefondată, cererea privind

restituirea în natură a suprafeței de 2.500 mp teren și ca prematur capătul de

cerere privind plata despăgubirilor bănești.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamantei, în calitate de moștenitoare a defunctului L.I.,

i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pentru

suprafața de 1.500 mp teren limitrof cu cel solicitat în cauza de față,

întrucât cel solicitat este ocupat de construcții.

De asemenea, s-a reținut că și

fratelui reclamantei, numitul L.V., i s-a reconstituit, tot în baza Legii nr.

18/1991, dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.500 mp teren intravilan,

pe vechiul amplasament, astfel că întregul teren a fost restituit moștenitorilor.

În ceea ce privește despăgubirile

bănești pentru construcție, cererea a fost apreciată ca prematur formulată,

notificarea reclamantei urmând a fi transmisă la Prefectura Județului Vrancea,

competentă a stabili despăgubirile.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel reclamanta, iar Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 69

A din 10 noiembrie 2002 a admis apelul și a schimbat în parte sentința,

obligând pârâta Primăria comunei Broșteni la plata sumei de 165.972.858 lei, cu

titlu de despăgubiri pentru construcția demolată.

Cu privire la celălalt capăt de

cerere, s-a reținut că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

întrucât dreptul de proprietate i s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de apel, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta Primăria

comunei Broșteni.

Prin decizia civilă nr. 869 din 321

ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de

reclamanta N.M.; a fost admis recursul declarat de pârâta comuna Broșteni; a

fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

supremă a reținut că recursul reclamantei este nefondat, întrucât terenul pretins

a fost cuprins în suprafața validată de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991

și, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu mai intră sub incidența

acestei din urmă legi.

În ceea ce privește recursul

declarat de către pârâtă, s-a reținut că la dosarul cauzei a fost depus un

înscris nou, respectiv cererea fratelui recurentei, numitul L.V., care la data

de 17 februarie 1962 a solicitat Primăriei comunei Broșteni autorizarea

demolării construcției, ceea ce ar conduce la concluzia că respectiva

construcție nu s-ar fi demolat prin metodele abuzive ale statului, ci la

cererea fostului proprietar, ceea ce ar face inaplicabile prevederile Legii nr.

10/2001.

Dar cum acest înscris nu a fost

cunoscut de către instanțele fondului și cum împrejurarea de fapt prelevată

impune completarea probatoriului pe acest aspect, a fost casată decizia

recurată și trimisă cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată

la nr. 751/44/2007 și s-a administrat proba cu expertiză grafoscopică care a

concluzionat că cererea intitulată „Tovarășe Președinte” datată 17 februarie

1962, nu a fost scrisă și semnată de aceeași persoană care a scris și semnată

cererea intitulată „Domnule Primar” datată 16 mai 1991, prin urmare, nefiind

scrisă de fratele reclamantei .

Prin decizia civilă nr. 86/A din 24

aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul

declarat de reclamantă; a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 110 din

30 mai 2002 a Tribunalului Vrancea și s-a constatat că reclamanta are dreptul

la despăgubiri în cuantum de 16.598 lei ce urmează a fi achitate conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel a reținut că

susținerea pârâtei cu privire la demolarea la cerere a imobilului nu a fost

dovedită și că această construcție a fost demolată abuziv, astfel că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (8) din Legea nr. 10/2001, reclamanta

fiind îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent.

Cum din raportul de expertiză

efectuat în cauză a rezultat că valoarea actualizată a imobilului este de

16.598 lei, instanța de apel a constatat că reclamanta are dreptul la

despăgubiri prin echivalent în acest cuantum.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, reținând că, pentru suprafața de teren, dreptul de

proprietate i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta comuna Broșteni, prin primar, criticând-o sub următoarele

aspecte.

Decizia Curții de Apel Galați este

nelegală în ce privește obligarea la plata despăgubirilor, întrucât acest capăt

de cerere este prematur formulat, notificarea reclamantei urmând a fi transmisă

Prefecturii Vrancea pentru a stabili cuantumul despăgubirilor.

Se susține, de asemenea, că nu s-a

făcut dovada certă a faptului că bunul pentru care s-au stabilit despăgubiri a

fost preluat abuziv, cele stabilite de expertul grafoscopic fiind neconcludente

în acest sens și, prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 coroborate

cu cele ale art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai criticat faptul că instanța

de apel și-a depășit competența materială atunci când a stabilit cuantumul

despăgubirilor, deoarece acestea se stabilesc printr-o procedură specială și nu

de către instanță.

Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele

de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerente

ce urmează :

Nu poate fi reținută critica

referitoare la nelegalitatea deciziei recurate în ceea ce privește obligarea la

plata despăgubirilor, deoarece instanța de apel nu a obligat la plata

despăgubirilor și a constatat doar că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent, pentru construcția demolată.

După apariția Legii nr. 247/2005,

care a modificat Legea nr. 10/2001, competența de stabilire a cuantumului

despăgubirilor revine Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și nu

Prefecturii Vrancea, cum era în vechea reglementare a Legii nr. 10/2001, astfel

încât acest capăt de cerere nu apare ca prematur formulat.

În ceea ce privește critica privind

nedovedirea faptului că respectiva construcție a fost demolată abuziv, acest

aspect vizează temeinicia deciziei recurate și nu mai poate fi examinat în

calea de atac a recursului, întrucât pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost

abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Este adevărat că în actuala formă a

Legii nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor este stabilit după o procedură

specială de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar faptul

că instanța de apel a reținut o valoare aproximativă rezultată din raportul de

expertiză efectuat în cauză, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, nu

poate conduce la concluzia că decizia este nelegală, acest cuantum fiind doar

un punct de pornire în ce privește evaluare ape care o va face Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor, reclamanta având deschisă calea unei eventuale

acțiuni în fața instanței de contencios administrativ, în cazul în care va fi

nemulțumită de cuantumul despăgubirilor stabilite.

Ceea ce interesează în mod esențial,

este faptul dacă reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri prin

echivalent pentru construcția demolată, or acest lucru a fost stabilit în mod

legal de către instanța de apel.

Având în vedere cele arătate mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Primăria comunei Broșteni împotriva deciziei nr. 86A din

data de 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 mai 2009.