ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

I.

Obiectul cauzei și hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel.

1.

Reclamanta A.V.A.S. a solicitat, prin acțiunea introductivă, formulată în

contradictoriu cu pârâții

B.B.

și SC I. SA, obligarea pârâtului B.B. la plata sumei de 1.532.222 mii lei

reprezentând prejudiciul creat de pârât societății SC I. SA privatizate, pe

care reclamanta ca instituție cu atribuții în procesul de privatizare, este

îndreptățită să-l solicite.

Potrivit reclamantei, în cadrul

procesului de privatizare a SC I. SA, la data de 6 octombrie 2000, a încheiat

cu pârâtul B.B. contractul de vânzare cumpărare având ca obiect pachetul de acțiuni

de 51,00% din capitalul social al SC I. SA.

La data de 15 februarie 2001 prin

convenția încheiată cu cumpărătorul, s-a hotărât rezoluțiunea convențională a

contractului x cu repunerea părților în situația anterioară încheierii

contractului, obligațiile asumate de părți fiind reglementate în art. 3 din

convenție.

Arată reclamanta, că, în temeiul celor

statuate prin convenția din 15 februarie 2001, s-a efectuat o expertiză

contabilă de către expertul contabil M.M. care a evidențiat o diminuare a

activului net contabil al societății privatizate la sfârșitul anului 2000 cu

suma de 1.532.222 mii lei.

din 11 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă

instanță, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a SC I. SA și pe

fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Tribunalul a constatat că prejudiciul

reținut prin raportul de expertiză extrajudiciară a fost infirmat de

verificările efectuate prin noua expertiză contabilă dispusă în cauză în

condițiile art. 201

C.

proc. civ., iar reclamanta nu a administrat și alte dovezi care să ateste realitatea

susținerilor sale.

Împotriva sentinței fondului

reclamanta a declarat apel, susținând în esență, că a fost încălcată convenția

din data de 15 februarie 2001 prin care pârâtul a fost de acord cu repararea

prejudiciului, a cărei existență a fost dovedită prin expertiza extrajudiciară

întocmită în acest sens.

Instanța de apel Curtea de Apel

București a încuviințat o nouă expertiză contabilă, desemnând în vederea efectuării

ei trei experți, având ca obiectiv evaluarea comparativă a patrimoniului

SC I. SA la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și respectiv la data desființării

contractului.

Prin decizia comercială nr. 236 din 6

mai 2009 Curtea de Apel București, a admis apelul declarat de reclamanta, a

schimbat în tot sentința primei instanțe, în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesual pasive a SC I. SA, iar pe fond a admis acțiunea reclamantei

și a obligat pârâtul B.B. la plata sumei de 1.831.497 mii lei cu titlu de

prejudiciu și la 5.250 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a omologat

concluziile expertizei întocmită în această fază procesuală, constatând că

prejudiciul constatat urmare verificărilor contabile, este rezultatul

neîndeplinirii obligațiilor asumate de compărător în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare, contract desființat prin acordul părților.

II. Recursul. Motivele de recurs.

a declarat recurs la data de 6 octombrie 2009, în termen legal, solicitând modificarea

hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului reclamantei și

menținerii sentinței fondului.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe

motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile

formulate vizând următoarele aspecte:

a). Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. potrivit cărora era obligatorie

convocarea pârâtului la conciliere prealabil introducerii acțiunii, procedură

care nu s-a realizat deoarece în mod greșit reclamanta a transmis convocarea la

o adresă la care pârâtul nu mai locuia de peste doi ani.

b) instanța a interpretat greșit

convenția din data de 15 februarie 2001, încălcând și prevederile art. 969 C.

civ. obligând la plata sumei care rezultă din deprecierea activului net în

condițiile în care prin convenție cumpărătorul s-a obligat să acopere

prejudiciul real suferit de vânzător datorită activității sale, aspecte care nu

sunt confirmate de expertiza omologată de instanță; susține recurentul totodată

că prejudiciul reținut în ultimul raport de expertiză nu a fost cauzat de

activitatea sa, deprecierea activului s-a datorat faptului că printr-un control

fiscal pentru perioada anterioară privatizării s-au calculat datorii în sarcina

societății care sunt anterioare privatizării.

c) sub un ultim aspect recurentul

arată că instanța cu încălcarea art. 1143 C. civ. și art. 969 C. civ. nu a

ținut seama de datoriile reciproce existente între părți ca efect al art. 3 din

convenția de desființare, cu privire la restituirea prețului acțiunilor ceea ce

impunea compensarea datoriilor reciproce.

controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

5.1. Cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. susținerile recurentului sunt infirmate

de actele dosarului care relevă îndeplinirea de către intimata reclamantă a

obligației impusă de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.,

convocarea la conciliere transmisă recurentului pârât, prealabil introducerii

acțiunii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a ajuns la

cunoștința sa, împrejurare atestată de semnătură de pe confirmarea de primire

datată 7 martie 2002, acțiunea fiind introdusă la data de 26 iunie 2002.

Independent de faptul că reclamantul

pârât nu mai locuia la adresa la care s-a transmis convocarea, adusă cu care

figura de altfel în contractul de vânzare-cumpărare, în sensul art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ. esențial este aducerea la cunoștința părții adverse a

convocării, cerința respectată incontestabil în cauză.

5.2. Obligațiile asumate de recurentul

pârât prin convenția de desființare a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, statuate în art. 3, sunt clare și nesusceptibile de interpretare,

pentru a fi supuse cenzurii pe calea recursului.

Potrivit clauzei înscrise la art. 3

vânzătorul s-a obligat să restituie cumpărătoarei sumele plătite în contul

contractului de vânzare-cumpărare desființat, iar cumpărătorul s-a obligat să

răspundă pentru prejudiciul real suferit de vânzător datorită activității

cumpărătorului în cadrul societății privatizate, prejudiciu ce urma să fie

stabilit printr-o expertiză contabilă, iar caz de neînțelegere cu privire la

concluziile expertizei, de către instanța de judecată.

Or, soluția pronunțată de instanța de apel

este sub aspectul obligațiilor asumate de părți la data desființării convenționale

a contractului de vânzare-cumpărare, în sensul celor convenite.

Recurenta nu precizează explicit în ce

măsură instanța de apel prin interpretarea dată a încălcat voința părților,

criticile sale subsumate acestui motiv se referă la concluziile raportului de

expertiză întocmit de către cei trei experți cu privire la modul de calcul al

prejudiciului reținut, aspecte care nu pun în discuție interpretarea clauzei,

ci pot fi analizate din perspectiva culpei în producerea prejudiciului.

Sub acest aspect sunt relevante prin

raportare și la poziția recurentului de acționar majoritar în societate,

constatările experților, privind diminuarea valorii activelor imobilizate în

perioada de referință, prin ieșirea de mijloace fixe prin aportarea lor la

capitalul social al unei alte societăți, prin transformarea unor active

potențiale de stocuri de materiale, materii prime și semifabricate în stocuri

inutile și greu vandabile, urmare majorării poziției de regularizări și

schimbării esențiale a structurii activului, în sensul pierderii unor active

concrete și ne-transformarea lor în altă poziție de activ bilanțier, cu

consecința diminuării activului net contabil.

Așa fiind, concluzia instanței de apel

apare fundamentată pe probe pertinente administrate în cauză, care au stabilit întinderea

prejudiciului pe care potrivit convenției recurentul s-a obligat să îl suporte.

În ceea ce privește compensarea datoriilor

reciproce invocată de recurent, pentru a opera, după art. 1143 C. civ., se

impunea administrarea de probe cu privire la sumele datorate de vânzător

cumpărătorului în baza contractului de vânzare-cumpărare desființat, aspecte

care nu au făcut obiectul litigiului.

Reclamanta a investit instanța numai cu

privire la obligarea pârâtului la plata prejudiciului produs, pretențiilor pârâtului

cu privire la datoria reclamantei nefiind valorificate prin formularea unei

cereri cu acest obiect, astfel încât, instanța de apel schimbând soluția

fondului s-a pronunțat în limitele investirii potrivit cu art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate

Înalta Curte, constatând că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B.B.

împotriva deciziei comerciale nr. 236 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială

,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2010.