ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 890/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, sub nr. 1542/2005, reclamantul B.C.I. a chemat în judecată pe pârâtul N.C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 76.760 dolari S.U.A., sau echivalentul sumei în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri datorate în virtutea răspunderii pentru evicțiune; să se dispună compensarea sumelor la plata cărora pârâtul va fi obligat, cu prețul stabilit al vânzării prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat între părți în data de 17 septembrie 2001, până la concurența sumei celei mai mici, să fie obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat în cerere că între părți a fost încheiat, la data de 17 septembrie 2001, un contract de vânzare - cumpărare a 2.595 de acțiuni ale SC C. SA Zalău, prețul de vânzare fiind de 48,169 dolari S.U.A. per acțiune, respectiv 125.000 dolari S.U.A., în total, preț ce urma a fi plătit în două rate, în echivalent lei. Reclamantul consideră că a fost evins de către pârât prin aceea că în balanța financiară pe luna august 2001 – care a stat la baza informării sale asupra situației financiare a societății - nu a fost evidențiată valoarea reală a datoriilor societății. Prin încheierea din 14 februarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj a fost scoasă de pe rol cauza și a fost trimis dosarul spre soluționare la Tribunalul Maramureș, avându-se în vedere încheierea nr. 328 din 27 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus strămutarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a fost admisă în parte, cererea reclamantului; a fost obligat pârâtul către reclamant la 36.850 dolari S.U.A. și la 655.639,9 lei, cu aplicarea dobânzii legale la această din urmă sumă, de la data deschiderii procedurii de faliment a SC C. SA (4 septembrie 2003) și până la data plății efective. S-a constatat că între creanța pârâtului, în sumă de 92.144 dolari S.U.A., stabilită prin sentința comercială nr. 1094 din 7 martie 2005 (dosar nr. 11991/2004) și creanța reclamantului, în sumă de 36.850 dolari S.U.A., a intervenit compensarea legală, până la concurența sumei de 36.850 dolari S.U.A.

și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 55.294 dolari S.U.A. Pârâtul a fost obligat și la 24.304,12 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut de către instanță că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 C. civ., reclamantul fiind evins de către pârât, prin aceea că i-a ascuns situația reală a datoriilor societății SC C. SA Zalău, acesta fiind nevoit ca în afara sumei de 6.325.285.512 lei (rol), pe care a cunoscut-o ca datorie a societății, să plătească în plus suma de 6.556.368.955 lei (rol), pentru a putea salva societatea de la faliment. În cauză a fost efectuată și o expertiză, pentru a se putea stabili valoarea reală a unei acțiuni a SC C. SA. S-a constatat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1143 și urm. C. civ.

Ulterior, prin încheierea din 9 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș (dosar nr. 1365/100/2006), a fost respinsă excepția tardivității, s-a admis cererea reclamantului și a fost lămurit dispozitivul sentinței nr. 489 din 1 aprilie 2008 în sensul că data de la care operează compensarea legală este de 1 aprilie 2008. Împotriva sentinței și încheierii din 9 iunie 2008, a declarat apel atât pârâtul N.C. cât și reclamantul B.C.I. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1365/100/2006. Prin încheierea nr. 222 din 17 noiembrie 2008 a acestei din urmă instanțe, cauza a fost scoasă de pe rol și a fost trimisă Curții de Apel Brașov, avându-se în vedere faptul că prin încheierea din 3 septembrie 2008 (dosar nr. 7040/1/2008) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Brașov.

Prin decizia nr. 36/AP din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș; a fost respins apelul declarat de reclamant; a fost admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș și a încheierii din 9 iunie 2008, ambele pronunțate în dosarul nr. 1365/2006; au fost schimbate în tot aceste hotărâri; a fost respinsă acțiunea reclamantului precum și cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 489 din 1 aprilie 2008. A fost obligat reclamantul la 34.057,49 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele. Critica pârâtului N.C. cu privire la necompetența Tribunalului Comercial Cluj nu se justifică, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., instanța locului plății fiind cea de la Cluj, unde își are domiciliul reclamantul, potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (2) C. com. raportat la art. 897 C. com. și la art. 1104 C. civ. Excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 1201 C. civ., obiectul dosarului nr. 17193/2/2005 fiind plata prețului iar al cauzei de față, despăgubiri pentru evicțiune.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, greșit a raționat instanța de fond că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție este cel de la care lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor SC C. SA, urmare a soluționării contestațiilor din dosarul de faliment nr. 1024/2001, prin sentința nr. 1937 din 10 iulie 2003, acest moment fiind cel al încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, respectiv 17 septembrie 2001. Chiar dacă nu s-ar lua în calcul această dată, oricum, la data de 10 octombrie 2001 reclamantul a luat la cunoștință de tabelul preliminar al creanțelor SC C. SA, deci cel mai târziu de la această dată curge termenul de prescripție.

În raport de ambele date, acțiunea reclamantului, formulată la data de 18 august 2005 este prescrisă. Pe fondul cauzei, corect a stabilit prima instanță că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 C. civ., fără ca aceasta să echivaleze cu îndeplinirea condițiilor pentru existența evicțiunii. Vânzătorul era obligat să garanteze existența acțiunilor și nu bonitatea acestora. Prin urmare, valoarea mai mică a acțiunilor nu constituie motiv pentru ca pârâtul să răspundă pentru evicțiune. În mod nelegal a admis instanța de fond o modificare a cererii introductive, în ce privește suma de 826.647 lei, împrumutată de reclamant societății comerciale SC C. SA Zalău, modificare ce nu s-a făcut până la prima zi de înfățișare.

De asemenea în mod nelegal a fost operată compensarea între sumele de 92.144 dolari S.U.A. cu suma de 36.850 dolari S.U.A., sentința pronunțată în dosarul nr. 1365/100/2006 al Tribunalului Maramureș nefiind irevocabilă. S-a mai reținut că nu constituie o încălcare a principiului disponibilității stabilirea, ca moment al compensării, a unei alte date decât cea reținută inițial, atâta timp cât obiectul cererii îl constituie tocmai lămurirea dispozitivului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.C.I., aducându-i următoarele critici. 1. În mod greșit a apreciat instanța de apel că termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, acest termen neputând să curgă înainte de data de 28 iulie 2003, dată la care a achitat în mod efectiv suma de 655.636,9 lei, în baza raportului de expertiză întocmit de B.I.

Este evident faptul că reclamantul nu ar fi putut cunoaște întinderea efectivă a prejudiciului înainte de întocmirea tabelului definitiv al creanțelor, acesta fiind depus la 11 iulie 2003, reclamantul plătind în mod efectiv suma respectivă la data de 28 iulie 2007. 2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1392 C. civ., atunci când, deși a arătat că aceste dispoziții sunt incidente în cauză, a reținut că pârâtul era dator doar să garanteze existența valabilă a acțiunilor, nu și valoarea la momentul vânzării. Datoriile SC C. SA s-au dovedit a fi mai mari cu 655.636,9 lei decât cele prezentate de pârât, mai mult decât dublu, astfel încât reclamantul a fost evins, fiind obligat de situația de fapt, reală să plătească suma totală de 14.551.755.446 lei cu toate că debitul declarat și respectiv acceptat era de 6.325.285.512 lei.

Reclamantul mai susține că vânzătorul acțiunilor în cadrul unor societăți comerciale pe acțiuni trebuie să garanteze realitatea valorii de bilanț a acțiunii la momentul vânzării, valoare de bilanț sau contabilă ce se determină în funcție de valoarea reală a activului și a pasivului. 3. Apelul formulat de reclamant a fost respins în mod nelegal, instanța de apel neținând cont de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul B.I. Din conținutul acestui raport rezultă că este necesară antrenarea răspunderii pentru întreaga sumă câtă vreme valoarea contabilă reală a unei acțiuni la momentul vânzării era negativă, de – 2.307.706 lei (rol), ceea ce echivalează cu o pierdere reală a prețului acțiunii, mai ales că aceste concluzii ale expertului nu au fost contestate de către pârât.

Instanța de apel nu a analizat nici susținerile sale cu privire la neluarea în calcul, de către prima instanță, a datoriilor către societățile comerciale F. și A. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează. 1.Potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în cazurile în care situația de fapt a fost pe deplin lămurită, or, în cauza de față acest lucru nu s-a petrecut. 2. Instanța de apel, deși a reținut, în considerentele deciziei, că cererea reclamantului este tardivă, în dispozitivul deciziei recurate nu se regăsește acest aspect, existând astfel, contrarietate între considerente și dispozitiv.

Fie și numai pentru acest motiv, instanța de apel trebuie să reanalizeze situația și să pună în concordanță dispozitivul cu considerentele deciziei, urmând să analizeze cu mai multă atenție momentul de la care s-a născut, în mod efectiv dreptul reclamantului de a cere daune interese pentru prejudiciul produs de pârât prin ascunderea situației sale a patrimoniului SC C. SA și respectiv, a existenței acțiunilor acestei societăți, la valoarea pretinsă.

3. Instanța de apel, reținând incidența art. 1392 C. civ., a considerat că pârâtul era dator să garanteze doar existența valabilă a acțiunilor, la data vânzării, nu și valoarea lor la acel moment, neanalizând însă, dacă lipsa totală de valoare, așa după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert B.I., sau măcar lipsa de valoare convenită de părți, nu echivalează cu lipsa existenței valabile a acțiunilor, în sensul convenției părților, concluzie care ar duce la cu totul altă soluție decât cea adoptată de instanța de apel. Acest aspect trebuie reanalizat din perspectiva diferenței uriașe de valoare dintre suma datoriilor, înfățișată de pârât și suma datoriilor reale, așa după cum rezultă din probele administrate.

4. Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte reține că existența contrarietății dintre considerente și dispozitiv, echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță, ocazie cu care vor fi avute în vedere și celelalte susțineri ale părților, din apelurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.C.I. împotriva deciziei nr. 36/AP din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.