ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 9 martie 2006 și sub nr. 8399/3/2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta C.L.U.I. (actualmente G.V.U.I.) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata penalităților estimate provizoriu la suma de 2.700.000 dolari SUA, ca urmare a nerespectării obligației prevăzute la clauza 12.1 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003. La data de 23 octombrie 2008 reclamanta și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 8.482.239.055.000 lei, respectiv 267.039.385 dolari SUA (fila 251 vol. IV fond).

Prin sentința comercială nr. 6973 din 7 mai 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.041.934 dolari SUA. Prin aceeași sentință a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 Euro cheltuieli de judecată, luând totodată act de declarația reclamantei că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul fondului a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003 prin care a fost vândut un număr de 7.256.816 acțiuni reprezentând 68,703 % din capitalul social al SC A. SA Câmpulung.

Potrivit art. 12.1 din contract, pârâta - cumpărătoare s-a obligat, în calitate de acționar majoritar al societății, să determine societatea ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferării dreptului de proprietate asupra acțiunilor să nu înstrăineze sub orice formă activele proprietatea societății specificate în Anexa 1, active ce concură la realizarea activității principale. În cazul nerespectării acestei obligații, pârâta - cumpărătoare datora reclamantei - vânzătoare penalități în valoare egală cu valoarea de piață a activului înstrăinat, dar nu mai mică decât valoarea contabilă, conform art. 12.2. Lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate a SC A. SA a fost cuprinsă în Anexa 1.15.

S-a mai reținut că ulterior privatizării s-a încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzător și SC M.M.G. SRL, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 prin care s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra activelor A. SA situate în Câmpulung, județul Argeș, înscrise în fișa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri și mijloace fixe aferente, împreună cu terenul aferent în suprafață de 80.419,78 mp, prețul vânzării fiind de 2,7 milioane dolari SUA, ceea ce atrage sancțiunea de la art. 12.3 din contract.

Instanța de fond a mai reținut însă că reclamanta nu a reușit să facă dovada, conform art. 1169 C. civ., că bunurile din lista de inventar aflată la filele 35 - 205 vol. II (bunuri ce au fost evaluate de expertul contabil și la a căror valoare a solicitat a fi obligată pârâta) sunt aceleași cu cele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004, atât timp cât această listă de inventar privește o situație din data de 29 februarie 2004, deci ulterioară datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, acestea fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub același număr unic 8399/3/2006.

Apelanta - reclamantă A.V.A.S., în motivarea apelului său, a arătat, în esență, că lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate al SC A. SA este cuprinsă în Anexa 1.15 la contractul de privatizare. În această anexă activele sunt enumerate distinct și anume: la lit. A) este menționată societatea A. SA și se specifică punctual activele asupra cărora există interdicția de înstrăinare, iar la lit. B) – E) sunt enumerate societățile la care A. SA deține acțiuni, fără însă a se specifica activele ca la pct. A. Din analiza comparativă a dispozițiilor de la lit. A) cu cele de la lit. B) – E) rezultă că părțile au înțeles să indisponibilizeze toate activele SC A. SA utilizate de societățile de la pct. B - E, societăți la care A. SA este acționar majoritar și care contribuie efectiv la realizarea activității societății privatizate.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 SC A. SA a înstrăinat activele sale care erau închiriate societății F.S.M. A. SA (societate enumerată în Anexa 1.15 la pct. E). Acest contract are la bază Hotărârea nr. 8 din 26 februarie 2004 a Consiliului de Administrație al SC A. SA și încalcă interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 12.1 din contractul de privatizare. Apelanta - reclamantă a arătat că instanța de fond a înlăturat în mod netemeinic concluziile expertizei tehnice de evaluare bunuri mobile, atâta timp cât aceasta nu a fost înlăturată printr-o altă expertiză și nu a fost declarată nulă, iar pe de altă parte instanța nu avea cunoștințe în domeniul de specialitate al expertului, astfel că nu putea nesocoti și înlătura concluziile sale.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora mijloacele fixe nu au fost enumerate expres în contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004, apelanta-reclamantă a susținut că nu există neconcordanță între bunurile înscrise în Anexa 1.15 și cele vândute, atâta timp cât ele au fost identificate prin raportul de expertiză omologat de instanță. De altfel, vânzarea în totalitate a F.S.M. A. SA este probată atât prin conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 cât și prin conținutul Hotărârii nr. 8 din 26 februarie 2004 a CA al SC A. SA. Apelanta – reclamantă a mai criticat hotărârea atacată și în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, arătând că hotărârea este nelegală deoarece, conform art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., partea care a câștigat litigiul nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către partea care a pierdut, fie ele chiar diminuate. Apelanta-pârâtă G.V.U.I., în motivarea apelului său, legal timbrat, a arătat, în esență, că activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004 nu intră în sfera interdicției stabilită prin clauza 12.1 din contractul de privatizare, deoarece acestea nu coincid cu cele 14 active limitativ prevăzute în anexa 1.15 lit. A) și exceptate de la înstrăinare. Cum orice interdicție trebuie interpretată în mod restrictiv, înstrăinarea oricăror alte active cu excepția celor prevăzute în anexa 1.15, în perioada supusă interdicției, nu reprezintă ilicit contractual în sensul clauzei 12.1 din contractul de privatizare.

Instanța de fond a reținut eronat că societatea pârâtă ar fi susținut că activele înstrăinate prin contractul nr. 636/2004 nu fac parte din proprietatea A. SA, în realitate pârâta susținând constant că aceste active nu fac parte din categoria activelor supuse interdicției de înstrăinare. De altfel, închirierea acestor active către fosta secție a A. SA dovedește că aceste bunuri nu erau afectate obiectului principal de activitate al SC A. SA.

Apelanta-pârâtă a mai arătat că interdicția înstrăinării privește activele cuprinse în anexa 1.15 din contractul de privatizare, anexă care prevede limitativ și nu exemplificativ cele 14 active care concură în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate al SC A. SA Din analiza comparativă efectuată între anexa 1.15, dosarul de prezentare întocmit anterior privatizării, extrasul de carte funciară nr. 472 și fișa bunului imobil, rezultă că niciunul dintre activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 nu se înscrie în categoria celor supuse interdicției de înstrăinare. De altfel, interdicția de înstrăinare prevăzută în contractul de privatizare nr. 45/2003 nu privește terenurile, ci doar clădirile principale limitativ enumerate în anexa 1.15 la lit. A). În ceea ce privește susținerea instanței de fond potrivit căreia SC F.S.M.

SA este un activ al SC A. SA, acesta concurând la realizarea obiectului principal de activitate, fiind și menționat în anexa 1.15 la lit. E), apelanta-pârâtă a arătat că această susținere este eronată deoarece, conform art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997 (act normativ în vigoare la data încheierii contractului de privatizare) prin active se înțelege „bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale sau regii autonome ...” și nicidecum societăți comerciale.

Referitor la cheltuielile de judecată cenzurate de instanța de fond, apelanta-pârâtă a arătat că aceasta a procedat în mod greșit deoarece onorariul a fost stabilit în funcție de anumite criterii legale/statutare, respectiv dificultatea cazului, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, reputația avocatului, câtimea obiectului cauzei, etc. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 323 din 25 mai 2010, prin care a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A.V.A.S., împotriva sentinței comerciale nr. 6973 din 7 mai 2009, pronunțată de Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, ca nefondat și a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă G.V.U.I., cu sediul ales în București, împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că: a respins acțiunea precizată ca nefondată și a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 240.880,73 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în esență că, potrivit art. 12.1 din contract, apelanta-pârâtă s-a obligat, în calitate de acționar majoritar la SC A. SA, să determine societatea ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, să nu înstrăineze sub orice formă activele proprietatea societății A. SA specificate în Anexa nr. 1, active ce concură la realizarea activității principale. Lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate a SC A. SA este cuprinsă în Anexa 1.15 (fila 37 Vol. I fond). Ulterior încheierii contractului de privatizare menționat mai sus, societatea comercială A. SA a vândut către SC M.M.G.

SRL activele SC A. SA situate în Municipiul Câmpulung, județul Argeș, înscrise în fișa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri și mijloace fixe aferente (mașini unelte, SDV și birotică conform listei de inventar) împreună cu terenul aferent în suprafață de 80.419,78 mp, intabulate în cartea funciară nr. 472 a localității Câmpulung, cu nr.cadastral 526, prețul vânzării fiind de 2.700.000 dolari SUA, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 la B.N.P. M.C.F., Pitești (filele 33 - 35 Vol. I fond). Această vânzare a avut la bază Hotărârea nr. 8 din 26 februarie 2004 a Consiliului de Administrație al SC A. SA Câmpulung.

S-a considerat că, față de acest contract de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004, pentru a stabili dacă apelanta-pârâtă datorează apelantei - reclamante penalitățile menționate în art. 12.2 din contractul nr. 45/2003, trebuie verificat dacă activele înstrăinate (clădiri, teren aferent și mijloace fixe) fac parte din categoria celor care concură la realizarea obiectului principal de activitate a SC A. SA și care erau menționate expres în Anexa 1.15.

Astfel, pentru mijloacele fixe înstrăinate prin contractul nr. 636 din 26 februarie 2004, curtea de apel a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că apelanta - reclamantă nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., că bunurile aflate pe lista de inventar din 29 februarie 2004 (filele 35 - 205 Vol.II) și care au fost evaluate prin raportul de expertiză tehnică prețuitoare bunuri mobile, sunt aceleași cu cele înstrăinate prin contractul nr. 636 din 26 februarie 2004. Atâta timp cât lista de inventar invocată de apelanta - reclamantă privește o situație ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004, iar anexa la contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004 nu identifică în clar bunurile avute în vedere (fila 69 vol.IV), nu se poate stabili fără putință de tăgadă ce bunuri din lista de inventar coincid cu bunurile înstrăinate, astfel că apelanta - reclamantă nu și-a probat pretențiile solicitate în legătură cu aceste mijloace fixe.

Susținerile apelantei - reclamante potrivit cărora raportul de expertiză prețuitoare bunuri mobile nu putea fi înlăturat de instanța de judecată atâta timp cât el nu a fost declarat nul sau combătut printr-o altă expertiză, iar constatările cuprinse în acest raport sunt obligatorii pentru instanță atâta timp cât ea însăși nu are cunoștințe în acest domeniu, au fost înlăturate ca nefondate, deoarece raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, iar concluziile sale nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă din care să rezulte identitatea dintre mijloacele fixe înstrăinate și mijloacele fixe evaluate.

Referitor la clădirile și terenul aferent înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004, curtea de apel a constatat că SC A. SA a vândut în baza contractului menționat mai sus activele proprietatea sa situat în Municipiul Câmpulung, Județul Argeș, înscrise în fișa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, compuse din clădiri și teren aferent în suprafață de 80.419,78 mp, bunuri intabulate în cartea funciară nr. 472 a localității Câmpulung și având număr cadastral 526. La momentul încheierii contractului de privatizare nr. 45/2003, aceste clădiri cu terenul aferent erau închiriate către S.C. F.S.M. A. SA, fapt recunoscut pe parcursul procesului de ambele părți.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv actele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 (filele 4 - 69 vol. IV înaintate instanței de BNP M.C.F., Pitești) și dosarul de prezentare privind oferta de vânzare acțiuni la SC A. SA din iulie 2003, rezultă că niciunul dintre activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 nu se regăsește pe lista activelor enumerate limitativ la lit. A) din Anexa 1.15 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45/2003. Cât privește susținerea că ele au fost incluse la lit. E) din anexa 1.15, clauza contractuală este îndoielnică fiecare parte susținând o altă interpretare, astfel încât, procedând la interpretarea acesteia, instanța de apel a concluzionat că Anexa 1.15 are în vedere „activele” care concură la realizarea obiectului principal de activitate a SC A. SA, iar art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997 definește termenul de „active”, acestea neputându-se confunda cu o societate comercială. Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45/2003 voința reală a părților a fost de a interzice înstrăinarea sub orice formă a bunurilor imobile enumerate limitativ la lit. A), proprietatea SC A. SA, precum și înstrăinarea participațiilor societății deținute la cele patru societăți enumerate la literele B) – E), printre care și SC F.S.M. SA [lit. E)]. Prin includerea la lit. E) în Anexa 1.15 a societății F.S.M. SA părțile contractante au apreciat că activitatea acestei societăți concură la realizarea activității principale a SC A. SA, astfel că s-a dorit păstrarea calității de acționar majoritar a SC A. SA la SC F.S.M.

SA. Dacă părțile ar fi dorit să interzică de la înstrăinare și toate bunurile proprietatea SC A. SA închiriate către SC F.S.M. SA ar fi menționat expres aceste bunuri, la fel ca la lit. A), folosind aceeași tehnică de redactare, cu atât mai mult cu cât, din dosarul de prezentare (fila 65 vol.II) rezultă că numărul bunurilor închiriate era mult mai mic decât numărul clădirilor aflate în folosința SC A. SA, cădiri ce au fost enumerate expres și limitativ la lit. A). La interpretarea acestei clauze curtea de apel a făcut și aplicarea art. 983 C. civ. potrivit căruia „când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”, astfel că interdicția de vânzare a fost interpretată restrictiv, în favoarea apelantei - pârâte cumpărătoare.

Această interpretare a clauzei cuprinsă la lit. E) din anexa 1.15 conduce și la înlăturarea motivelor invocate de apelanta - reclamantă potrivit cărora dovada mijloacelor fixe înstrăinate s-a făcut prin chiar contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 și a identificării de către expert a tuturor bunurilor mobile ce au fost închiriate către societatea FSM S.A. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, A.V.A.S. și a solicitat modificarea hotărârii și admiterea apelului propriu cu consecința admiterii integrale a pretențiilor, constituite din penalități în sumă de 267.039.385 dolari SUA, reprezentând valoarea bunurilor mobile înstrăinate și, respectiv, 3.041.934 dolari SUA, reprezentând valoarea bunurilor imobile înstrăinate; înlăturarea din dispozitiv a obligației impuse în sarcina A.V.A.S.

de plată către intimata – pârâtă a sumei de 5.000 EURO, cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea intimatei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată avansate de A.V.A.S. în acest litigiu (taxe curier rapid, taxe traducător, onorarii expert, onorarii avocat, etc.). De asemenea, a solicitat modificarea deciziei nr. 323 din 25 mai 2010 și în sensul respingerii apelului formulat de G.V.U.I.. A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. arătând că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, după prezentarea istoricului cauzei a susținut, în esență, că: instanța a interpretat greșit probele administrate în cauză și a înlăturat în mod netemeinic apărările A.V.A.S.

și concluziile expertizei tehnice de evaluare, raportat la incidența răspunderii contractuale a pârâtei, conform clauzei 12.1 din contract. Raportul de expertiză, fiind un act de procedură, poate fi anulat de către instanța de judecată numai în condițiile în care prin acesta li s-a pricinuit părților o vătămare prin nerespectarea de către expert a formelor prevăzute de lege, or instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, care a înlăturat concluziile expertului de specialitate, fără ca ea însăși să aibă cunoștințe în acest domeniu.

Respingerea apelului pe considerentul că mijloacele fixe nu ar fi fost enumerate expres în conținutul contractului, nu poate fi primită, chiar dacă există neconcordanțe între anexe, deoarece proba o constituie chiar contractul, ale cărui clauze le-a prezentat, concluzionând că potrivit conținutului acestora rezultă evident că bunurile mobile expertizate privesc mijloace fixe care fac parte din grupele 2 – 4 și 6 (sculărie și matrițe) care concurau direct la realizarea obiectului de activitate al SC A. SA, or potrivit art. 969 și art. 970 C. civ. părțile sunt obligate să respecte clauzele contractuale cu bună-credință, ceea ce în cauză nu se poate reține față de această situație, intimata-pârâtă fiind și somată cu adresa nr. P/5695 din 23 iulie 2004. În ceea ce privește obligarea sa la cheltuieli de judecată, greșit prima instanță a avut în vedere art. 274 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., atât timp cât aceste texte de lege se aplică părții care a pierdut procesul și în niciun caz celeilalte părți care l-a câștigat în sensul de a suporta plata onorariilor, fie ele chiar și diminuate. La baza obligației de restituire stă culpa procesuală, iar dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 din același cod, în această privință. Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 pârâta a înstrăinat activele situate în Câmpulung, județul Argeș, înscrise în fișa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri și mijloace fixe aferente, împreună cu terenul aferent în suprafață de 80.419,78 mp – toate fiind închiriate de C A. F.S.M.

SA de la pârâtă. S-a susținut de către recurentă că prin încheierea acestui act juridic, pârâta a încălcat interdicția instituită prin art. 12.1 cu trimitere la Anexa 1.15 pozițiile A și E, antrenându-se, astfel, răspunderea contractuală prevăzută la art. 12.2 din contract. Potrivit Anexei nr. 1.15 rezultă că părțile au prevăzut în mod limitativ și nu exemplificativ activele care concură în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate al SC A. SA și a căror înstrăinare a fost, deci, interzisă pe un anumit interval de timp sub sancțiunea prevăzută. Prin urmare, numai în cazul înstrăinării anumitor active se putea invoca și antrena răspunderea contractuală a pârâtei, iar instanța de apel plecând de la voința reală a părților coroborat cu probele administrate între care se află și contractul sus-arătat, a tras o concluzie, clară și motivată corespunzător dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ., în sensul că nu există răspundere contractuală a pârâtei în sensul cerut. Aceasta deoarece, așa cum bine s-a reținut, în cazul terenurilor nu există interdicție de înstrăinare, iar în ceea ce privește clădirile principale, interdicția se limitează numai la cele 14 active prevăzute în anexa 1.15 la lit. A) între care nu se află și imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării. Cât privește bunurile mobile, faptul că ele erau închiriate S.C. F.S.M.

S.A., nu conduce automat la concluzia că acestea se încadrează în categoria celor excluse de la vânzare prin raportare în mod generic la cele prevăzute în anexă la lit. A) cât și la lit. E), deoarece activele de la lit. A) au fost individualizate, iar prin această din urmă poziție s-a interzis înstrăinarea participațiilor la societățile nominalizate între care se află și cumpărătoarea ceea ce evident nu a făcut obiectul vânzării și nu aceste societăți comerciale, interpretarea dată fiind în concordanță cu voința părților și definiția dată de legislația privatizării activelor.

Din această perspectivă este, deci, lipsit de relevanță juridică faptul că acestea contribuiau sau nu la realizarea principalului obiect de activitate atât timp cât s-a reținut de către instanța de apel că nu există identitate între activele prevăzute expres în Anexa 1.15 și cele înstrăinate, sancțiunea contractuală neoperând decât în condițiile stabilite de părți prin contract, neîndeplinite în cauză pentru motivele arătate. Astfel, nu se poate reține încălcarea art. 969 și art. 970 C. civ. de către instanța de apel. Cât privește expertiza tehnică, aceasta a avut ca obiectiv doar evaluarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, nefiind relevantă sub aspectul stabilirii regimului lor juridic, verificarea acestei situații constituind obiectul învestirii instanței, astfel că nici această critică din recurs nu poate fi primită.

În fine, referirea recurentei la adresa nr. P/5695 prin care se susține că pârâta a fost notificată cu privire la încălcarea obligației contractuale, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii raportat la argumentele de fapt și de drept ale instanței de apel și reținute și de către această instanță. Prin ultima critică recurenta are în vedere soluția pronunțată la fond,, schimbată însă în totalitate în apel, ca efect al admiterii apelului pârâtei, astfel că recurenta – reclamantă, căreia în schimb i s-a respins apelul, este în culpă procesuală, instanța de apel obligând astfel, corect la toate cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea în fond și apel a cauzei, prin aplicarea corespunzătoare în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și nu ale art.2 74 alin. (3)C. proc. civ. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat. Văzând și art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată către recurenta-reclamantă la cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea recursului, potrivit dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr.3 23 din 25 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte G.V.U.I. suma de 42.231,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.